Hotărîre nr.6/4 din 03.02.2012 cu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare "EXCLUSIV BROKER" S.R.L.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la reperfectarea licenţei Brokerului de Asigurare-
Reasigurare "EXCLUSIV BROKER" S.R.L.
nr. 6/4 din 03.02.2012
(în vigoare 10.02.2012)
Monitorul Oficial nr.30-33 art.149 din 10.02.2012
* * *
Urmare a examinării cererilor de reperfectare a licenţei Brokerului de Asigurare-Reasigurare "EXCLUSIV BROKER" S.R.L. (mun.Chişinău, str.Teodoroiu, 36 IDNO 1011600004827) privind excluderea a două subdiviziuni din anexa la licenţă, în temeiul prevederilor art.8 lit. c), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.14 alin.(7), art.15, art.18 alin.(6) şi alin.(8) din Legea nr.451-XV din 30.07.2001 "Privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.26-28, art.95), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se reperfectează licenţa Brokerului de Asigurare-Reasigurare "EXCLUSIV BROKER" S.R.L. seria CNPF nr.000650, eliberată la 18 martie 2011 pentru dreptul de a desfăşura activitatea de intermediere în asigurări şi reasigurări a brokerului, prin substituirea anexei la licenţă cu excluderea subdiviziunilor amplasate pe adresele:
- or.Comrat, str.Lenin 204, A/1
- or.Hînceşti, str.Chişinău 8, ap.48.
2. Taxa pentru reperfectarea licenţei în mărime de 250 lei se varsă la bugetul de stat.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Victor CAPTARI |
Chişinău, 3 februarie 2012. |
|
| Nr.6/4. |