BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Hotărîre nr.605/41 din 15.11.2011 privind anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiei de vicepreşedinte în Judecătoria Floreşti

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
15.11.2011

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

H O T Ă R Î R E

privind anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiei

de vicepreşedinte în Judecătoria Floreşti

nr. 605/41  din  15.11.2011

 (în vigoare 02.12.2011) 

Monitorul Oficial nr.206-215 art.1832 din 02.12.2011

* * *

Examinînd chestiunea privind anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiei de vicepreşedinte în Judecătoria Floreşti, audiind informaţia domnului Nicolae Timofti, Consiliul Superior al Magistraturii, conform prevederilor art.20 alin.(1) din Legea cu privire la statutul judecătorului, art.4, 19 alin.(2) şi 24 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii,

HOTĂRĂŞTE:

1. A anunţa concursul pentru suplinirea funcţiei de vicepreşedinte la Judecătoria Floreşti.

2. Judecătorii vor depune cererea de promovare în funcţie cu prezentarea caracteristicii, notei informative privind activitatea în ultimii 3 ani, anexelor completate conform Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nr.271-XVI din 18 decembrie 2008 şi a două fotografii color 4 × 5 cm.

3. Cererile de participare la concurs se prezintă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii pe parcursul a 30 de zile de la momentul publicării prezentei hotărîri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii (mun.Chişinău, str.M.Kogălniceanu 70, tel.: 22-30-79, 22-30-76).

5. Hotărîrea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (www.csm.md).