BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Hotărîre nr.619/30 din 09.10.2012 cu privire la anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiilor de judecător la Curtea de Apel Bender

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
09.10.2012

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

H O T Ă R Î R E

cu privire la anunţarea concursului pentru suplinirea

funcţiilor de judecător la Curtea de Apel Bender

nr. 619/30  din  09.10.2012

 (în vigoare 19.10.2012) 

Monitorul Oficial nr.216-220 art.1229 din 19.10.2012

* * *

Examinînd chestiunea cu privire la anunţarea concursului pentru suplinirea a două funcţii de judecător la Curtea de Apel Bender, audiind informaţia domnului Vasile Creţu, Consiliul Superior al Magistraturii, conform prevederilor art.9 alin.(1) şi (2) din Legea cu privire la statutul judecătorului, art.4, 19 alin.(2) şi 24 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii,

HOTĂRĂŞTE:

1. A anunţa concurs pentru suplinirea a două funcţii de judecător la Curtea de Apel Bender.

2. Candidaţii vor depune cererile pentru participare la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 30 de zile de la data publicării hotărîrii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Candidaţii, care nu au trecut verificarea în conformitate cu prevederile Legii privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice nr.271-XVI din 18 decembrie 2008, vor prezenta suplimentar Declaraţia de verificare (Anexa nr.1 la Legea 271-XVI), Chestionarul completat (Anexa nr.2 la Legea 271-XVI) şi două fotografii color 4×5 cm.

3. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la colaboratorii Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii (mun.Chişinău, str.M.Kogălniceanu 70, tel.: 22-30-79, 22-30-76).

4. Hotărîrea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (www.csm.md) şi se remite pentru informare instanţelor judecătoreşti.