Hotărîre nr.62/10 din 26.11.2015 cu privire la înregistrări în Registrul de stat al valorilor mobiliare
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la înregistrări în Registrul
de stat al valorilor mobiliare
nr. 62/10 din 26.11.2015
(în vigoare 04.12.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 324-329 art. 2302 din 04.12.2015
* * *
În temeiul Legii nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), art.8 lit.m) şi lit.o), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se înregistrează în Registrul de stat al valorilor mobiliare:
1.1 Valorile mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acţiuni ale societăţii pe acţiuni "RADIATOR" (str. Columna 170/3, mun. Chişinău, IDNO 1002600036255) în sumă de 8 134 807 lei în număr de 173 081 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală 47 lei cu numărul înregistrării de stat MD14RADI1003 din contul convertirii datoriilor creditoriale.
1.2 Reducerea capitalului social al Societăţii pe acţiuni "UNITATE" (str. Ştefan cel Mare 2, s. Redi-Cereşnovăţ, r-nul Soroca, IDNO 1003607010659) cu 774 655 lei prin micşorarea valorii nominale de la 10 lei la 5 lei. Capitalul social al societăţii după reducere va constitui 774 655 lei, fiind divizat în 154 931 acţiuni ordinare nominative cu valoarea nominală de 5 lei cu numărul înregistrării de stat MD14NINT1004.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare conform art.22 din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare".
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Iurie FILIP |
| Nr.62/10. Chişinău, 26 noiembrie 2015. | |