BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărîre nr.77/3 din 22.02.2008 cu privire la anunţarea concursului pentru promovare în funcţia de judecător la curţile de apel, pentru suplinirea funcţiei de preşedinte şi vicepreşedinte în unele judecătorii, pentru ocuparea locurilor vacante de judecător

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
22.02.2008

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

H O T Ă R Î R E

cu privire la anunţarea concursului pentru promovare în funcţia de judecător

la curţile de apel, pentru suplinirea funcţiei de preşedinte şi vicepreşedinte

în unele judecătorii, pentru ocuparea locurilor vacante de judecător

nr. 77/3  din  22.02.2008

 (în vigoare 18.03.2008) 

Monitorul Oficial nr.55-56 art.143 din 18.03.2008

* * *

Luînd în consideraţie faptul că la moment în curţile de apel sînt vacante 6 posturi de judecător, iar în unele judecătorii sînt vacante ori au expirat împuternicirile a 3 preşedinţi şi 3 vicepreşedinţi, 2 posturi de judecător şi 4 posturi de judecător de instrucţie, Consiliul Superior al Magistraturii, conform articolelor 4, 20 şi 24 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii

HOTĂRĂŞTE:

1. Se anunţă concurs:

• pentru promovarea judecătorilor la locurile vacante în curţile de apel: Bălţi – 2, Bender – 2 şi Comrat – 2;

• privind suplinirea funcţiei de preşedinte la judecătoriile: Bender, Basarabeasca şi Sîngerei;

• privind suplinirea funcţiei de vicepreşedinte la judecătoriile: Comrat, Criuleni şi Hînceşti;

• pentru suplinirea a cîte un loc vacant de judecător în judecătoriile: Ocniţa şi Rîşcani;

• pentru suplinirea a cîte un loc vacant de judecător de instrucţie în judecătoriile: Basarabeasca, Ceadîr-Lunga şi Străşeni.

2. Pentru promovare la curţile de apel şi de numire în funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti cererile de participare la concurs se depun la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii pînă la 15 mai 2008.

3. Cererile pentru suplinirea posturilor vacante de judecător se depun la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii pînă la 15 mai 2008.

Concursul pentru suplinirea posturilor vacante de judecător şi judecător de instrucţie se va desfăşura la 26 iunie 2008, ora 10.00 în incinta Consiliului Superior al Magistraturii, mun.Chişinău, str.Kogălniceanu, 70.

4. Pentru informaţii suplimentare judecătorul sau solicitantul se poate adresa preşedintelui judecătoriei respective şi la Aparatul Consiliului Superior al Magistraturii (mun.Chişinău, str.Kogălniceanu, 70, tel.: 22-30-79, 22-30-76).

5. Hotărîrea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, Buletinul Curţii Supreme de Justiţie şi site-ul Consiliului Superior al Magistraturii cu adresa www.csm.md.