Hotărîre nr.774 din 14.03.2017 cu privire la iniţierea procedurii de validare a unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la iniţierea procedurii de validare a unui mandat
nr. 774 din 14.03.2017
(în vigoare 14.03.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 92-102 art. 648 din 31.03.2017
* * *
de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Prin Hotărîrea nr.16 din 2 martie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a luat act de cererea de demisie a deputatului Lucinschi Chiril ales din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova şi a declarat vacant mandatul de deputat care aparţine acestui partid.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de deputat îi revine candidatului supleant Barbăroşie Alexandru de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Curţii Constituţionale nr.29 din 9 decembrie 2014.
În temeiul art.62 din Constituţia Republicii Moldova, art.18, art.22 alin.(1) lit.t), art.88 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, atribuit Partidului Liberal Democrat din Moldova.
2. Se propune Curţii Constituţionale de a valida mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova candidatului supleant Barbăroşie Alexandru de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Alina RUSSU |
| Secretar | Veaceslav Agrigoroae |
| Nr.774. Chişinău, 14 martie 2017. | |