Acte judiciare
Hotărîre nr.9 din 04.04.2006 cu privire la validarea a două mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Hotărîre cu privire la validarea a două mandate
de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Nr.9 din 04.04.2006
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.55-58/7 din 07.04.2006
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Ion VASILATI - preşedinte, judecător-raportor
Alina IANUCENCO - judecător
Mircea IUGA - judecător
Dumitru PULBERE - judecător
Elena SAFALERU - judecător
cu participarea grefierului Victoria Botnariuc, în prezenţa
reprezentantului Comisiei Electorale Centrale Renata Lapti,
reprezentantului fracţiunii Partidului Comuniştilor din Republica
Moldova Dumitru Prijmireanu, reprezentantului Partidului Democrat din
Moldova Valeriu Coţaga, candidaţilor supleanţi Ghenadie Morcov, pe lista
Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, şi Efim Agachi, pe lista
Blocului electoral "Moldova Democrată", conducîndu-se după art.62,
art.69 alin.(1), art.135 alin.(1) lit.e) din Constituţie, art.4 alin.(1)
lit.e) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1)
lit.e) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă
plenară publică dosarul privind validarea a două mandate de deputat în
Parlamentul Republicii Moldova.
Drept temei pentru examinarea dosarului au servit materialele
Comisiei Electorale Centrale, prezentate conform art.62 din Constituţie
şi cu respectarea prevederilor art.38 alin.(4) din Codul jurisdicţiei
constituţionale.
Prin Decizia Curţii Constituţionale din 3 aprilie 2006 materialele
Comisiei Electorale Centrale au fost acceptate pentru examinare.
Analizînd materialele dosarului şi audiind informaţiile prezentate
de judecătorul-raportor şi participanţii la şedinţă,
Curtea Constituţională
a constatat:
Prin Hotărîrea nr.63-XVI din 23 martie 2006, Parlamentul a declarat
vacante două mandate de deputat în Parlament aparţinînd Partidului
Comuniştilor din Republica Moldova şi Blocului electoral "Moldova
Democrată". Mandatele au devenit vacante ca urmare a decesului
deputatului Ceaicovschi Alexandr şi demisiei deputatului Guţu Lidia.
La 30 martie 2006 Comisia Electorală Centrală a solicitat Curţii
Constituţionale să valideze mandatele de deputat în Parlament atribuite
lui Morcov Ghenadie, candidat supleant pe lista Partidului Comuniştilor
din Republica Moldova, şi Agachi Efim, candidat supleant pe lista
Blocului electoral "Moldova Democrată".
Potrivit art.69 alin.(1) din Constituţie, deputaţii în Parlament
intră în exerciţiul mandatului sub condiţia validării. În conformitate
cu art.88 alin.(4) din Codul electoral, candidaţii care au fost incluşi
în listă, dar nu au fost aleşi, sînt declaraţi supleanţi. Candidatul
supleant este declarat ales de către Curtea Constituţională, dacă, din
anumite motive, un mandat de deputat aparţinînd partidului, organizaţiei
social-politice, blocului electoral pe care îl reprezintă devine vacant.
Curtea Constituţională a constatat că următorii candidaţi supleanţi
pe listele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi Blocului
electoral "Moldova Democrată", confirmate prin Hotărîrea Comisiei
Electorale Centrale nr.980 din 11 martie 2005, sînt Morcov Ghenadie şi
Agachi Efim.
Avînd în vedere că în şedinţa plenară nu au fost stabilite
circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatelor de deputat în
Parlament atribuite lui Morcov Ghenadie şi Agachi Efim şi conducîndu-se
după prevederile art.140 alin.(2) din Constituţie, art.26 din Legea cu
privire la Curtea Constituţională şi art.62 lit.d) din Codul
jurisdicţiei constituţionale,
Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se declară aleşi în calitate de deputaţi în Parlamentul
Republicii Moldova, cu validarea mandatelor, Morcov Ghenadie şi Agachi
Efim.
2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei
căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în
"Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
PREŞEDINTE Ion VASILATI
Chişinău, 4 aprilie 2006.
Nr.9.