BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.962 din 01.11.2011 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul raional Ungheni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
01.11.2011

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unor mandate de consilier

în Consiliul raional Ungheni

nr. 962  din  01.11.2011

 (în vigoare 01.11.2011) 

Monitorul Oficial nr.216-221 art.2000 din 09.12.2011

* * *

Consiliul raional Ungheni, prin decizia nr.6/24 din 6 octombrie 2011, a ridicat, în legătură cu incompatibilitatea funcţiei, mandatele consilierilor: Toma Iurie, Guzun Ludmila, Ciuvaga Alexandru, aleşi pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Langa Petru, ales pe lista Partidului Democrat din Moldova. Astfel, au devenit vacante patru mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.

În conformitate cu documentele electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul raional Ungheni le revin următorilor candidaţi supleanţi: Reznic Victor, Burlacu Gheorghe, Ţurcanu Galina de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Nistor Ana de pe lista Partidului Democrat din Moldova. Listele candidaţilor supleanţi sînt confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 17 iunie 2011. La atribuirea mandatelor s-a ţinut cont de declaraţia candidatului supleant Roşca Stepan de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, prin care acesta refuză mandatul de consilier.

În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa a patru mandate de consilier în Consiliul raional Ungheni.

2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul raional Ungheni candidaţilor supleanţi: Reznic Victor, Burlacu Gheorghe, Ţurcanu Galina de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Nistor Ana de pe lista Partidului Democrat din Moldova.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.