BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.AC-1/2 din 26.01.2012 cu privire la reacreditarea Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului "Nicolae Dimo"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.01.2012

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU
ACREDITARE ŞI ATESTARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la reacreditarea Institutului de Pedologie,

Agrochimie şi Protecţie a Solului "Nicolae Dimo"

nr. AC-1/2  din  26.01.2012

 (în vigoare 02.03.2012) 

Monitorul Oficial nr.42-45 art.253 din 02.03.2012

* * *

În temeiul art.97 lit.e) şi f) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr.259-XV din 15 iulie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.125-129 din 30 iulie 2004, art.663), cu modificările şi completările ulterioare, punctelor 27-29 din Regulamentul privind activitatea comisiilor specializate de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, aprobat prin Hotărîrea nr.AC-03/1 din 27 mai 2010, ţinînd cont de rezultatele evaluării Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului "Nicolae Dimo", prezentate de către Comisia specializată de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, Comisia de acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se reacreditează Institutul de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului "Nicolae Dimo" pe profilul de cercetare Resursele de sol: evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

2. Se apreciază performanţa profilului de cercetare Resursele de sol: evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor – bine.

3. Se acordă Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului "Nicolae Dimo" calificativul – organizaţie competitivă pe plan internaţional (categoria B).

4. Se eliberează Certificatul de acreditare seria P nr.050 Institutului de Pedologie, Agrochimie şi Protecţie a Solului "Nicolae Dimo".