BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.AT-7/2.2 din 20.12.2013 cu privire la acreditarea Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.12.2013

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU
ACREDITARE ŞI ATESTARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la acreditarea Institutului de Genetică,

Fiziologie şi Protecţie a Plantelor

nr. AT-7/2.2  din  20.12.2013

 (în vigoare 07.02.2014) 

Monitorul Oficial nr.27-34 art.149 din 07.02.2014

* * *

În temeiul art.97 lit.e) şi f) din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al Republicii Moldova nr.259-XV din 15 iulie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.125-129 din 30 iulie 2004, art.663), cu modificările şi completările ulterioare, punctelor 27-29 din Regulamentul privind activitatea comisiilor specializate de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, aprobat prin Hotărîrea nr.AC-03/1 din 27 mai 2010, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.270 din 18 aprilie 2013 "Cu privire la reorganizarea unor organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.91 (4409) din 20 aprilie 2013, art.326), ţinînd cont de rezultatele evaluării Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor, prezentate de către Comisia specializată de evaluare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, Comisia de acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării a Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se confirmă acreditarea Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor ca succesor în drepturi al Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor.

2. Se confirmă calificativul organizaţie cu recunoaştere internaţională (categoria A), acordat Institutului de Genetică şi Fiziologie a Plantelor.

3. Se acreditează Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor la profilurile de cercetare:

• Genetica, fiziologia şi ameliorarea plantelor

• Protecţia plantelor.

4. Se apreciază performanţa profilurilor de cercetare:

• Genetica, fiziologia şi ameliorarea plantelor – bine;

• Protecţia plantelor – bine.

5. Se eliberează Certificatul de acreditare seria I nr.037 Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor cu termenul de valabilitate pînă la 24 martie 2016.

6. Se anulează Certificatul de acreditare seria I nr.027.