Hotarâre nr.1 din 15.01.2015 cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2014
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea
jurisdicţiei constituţionale în anul 2014
nr. 1 din 15.01.2015
(în vigoare 20.03.2015)
Monitorul Oficial nr. 69-73 art. 8 din 20.03.2015
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Victor POPA,
Dl Tudor PANŢÎRU, judecători,
cu participarea secretarului general, Rodica Secrieru,
examinând în şedinţă plenară Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2014,
conducându-se de prevederile art.26 din Legea nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, art.61 alin.(1) şi art.62 lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995,
în temeiul art.10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.5 lit.i) şi art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale,
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2014, conform anexei.
2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE |
| Nr.1. Chişinău, 15 ianuarie 2015. | |
Aprobat
prin Hotărârea Curţii Constituţionale
nr.1 din 15 ianuarie 2015
RAPORT
privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2014
Titlul I
SISTEMUL CONSTITUŢIONAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA
A. Jurisdicţia constituţională
Statutul Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, autonomă şi independentă faţă de puterile legislativă, executivă şi judecătorească, este consacrat de Constituţie, care stabileşte, concomitent, principiile şi principalele atribuţii funcţionale ale Curţii. Statutul Curţii Constituţionale este determinat de rolul său primordial de a asigura respectarea valorilor statului de drept: garantarea supremaţiei Constituţiei, asigurarea realizării principiului separaţiei puterilor în stat, asigurarea responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Aceste funcţii majore sunt realizate prin intermediul instrumentelor garantate de Constituţie.
În cadrul bunei organizări a autorităţii statului, rolul Curţii Constituţionale este esenţial şi definitoriu, reprezentând un adevărat pilon de susţinere a statului şi democraţiei, de garantare a egalităţii în faţa legii, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Totodată, Curtea Constituţională contribuie la buna funcţionare a autorităţilor publice în cadrul raporturilor constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc ale puterilor statului.
Atribuţiile constituţionale, prevăzute de art.135 din Constituţie, sunt dezvoltate în Legea nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995, care reglementează, inter alia, procedura de examinare a sesizărilor, modul de alegere a judecătorilor Curţii Constituţionale şi a Preşedintelui Curţii, atribuţiile, drepturile şi responsabilităţile acestora. Astfel, în temeiul prevederilor constituţionale, Curtea Constituţională:
a) exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;
b) interpretează Constituţia;
c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;
e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;
f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;
g) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;
h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.
În anul 2014 Curtea Constituţională şi-a axat activitatea jurisdicţională pe următoarele aspecte:
Controlul constituţionalităţii actelor normative (art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie)
Supremaţia Constituţiei este asigurată de Curtea Constituţională prin controlul constituţionalităţii actelor normative, fiind unica în drept de a se pronunţa asupra conformităţii normelor juridice cu Legea Supremă. Cea mai largă şi cea mai importantă atribuţie a Curţii Constituţionale este exercitarea, la sesizare, a controlului constituţionalităţii legilor, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi a altor acte normative ale Parlamentului şi Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. În exercitarea acestei atribuţii, Curtea se pronunţă asupra constituţionalităţii actelor normative contestate, pasibile de controlul constituţionalităţii, sub aspectul respectării prevederilor garantate de Constituţie.
În Republica Moldova se aplică procedura “controlului abstract” de constituţionalitate, în cadrul căreia Curtea Constituţională nu se pronunţă asupra circumstanţelor de fapt, ci doar asupra conformităţii actelor normative, emise de Parlament, de Guvern şi de Preşedintele Republicii Moldova, cu dispoziţiile constituţionale.
Un aspect important îl constituie faptul că prin Hotărârea sa nr.9 din 14 februarie 2014 Curtea Constituţională a formulat concluzia potrivit căreia controlul constituţionalităţii legilor cuprinde legile adoptate de Parlament atât după, cât şi înainte de publicarea acestora în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova şi a celorlalţi subiecţi cu drept de sesizare. Astfel, Curtea asigură examinarea a priori şi a posteriori a constituţionalităţii legilor adoptate de Parlament.
Controlul constituţionalităţii tratatelor (art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie)
Prerogativa organului de jurisdicţie constituţională privind realizarea controlului constituţionalităţii tratatelor internaţionale este realizată, conform constatării Curţii Constituţionale în jurisprudenţa sa1, între momentul exprimării consimţământului de către Republica Moldova de a fi legată prin tratat pe plan internaţional şi momentul punerii în vigoare a tratatului prin îndeplinirea procedurilor cerute de lege.
_____________________
1Decizia Curţii Constituţionale nr.17 din 07.11.2013 de respingere a sesizării nr.35a /2013 pentru controlul constituţionalităţii unor acte referitoare la Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar
Astfel, în cazul în care Curtea Constituţională va declara neconstituţional un tratat internaţional la care Republica Moldova a devenit parte, autorităţile publice naţionale nu vor îndeplini procedurile legale pentru punerea tratatului în vigoare. În acest sens, sunt relevante prevederile art.22 alin.(2) din Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova, care stipulează că tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, recunoscute de Curtea Constituţională ca incompatibile cu Constituţia Republicii Moldova, nu sunt puse în vigoare şi nu sunt aplicate.
Interpretarea Constituţiei (art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie)
Interpretarea oficială a Constituţiei este prerogativa exclusivă a Curţii Constituţionale.
Interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice. Hotărârea prin care se interpretează un text constituţional are putere de lege şi este obligatorie, prin considerentele pe care se sprijină, pentru toate organele constituţionale ale Republicii Moldova. Aceasta se aplică direct, fără nici o altă condiţie de formă. Scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic, de a soluţiona divergenţele juridice şi politice apărute în legătură cu perceperea şi aprecierea normelor Legii Supreme. Interpretarea oficială a normelor constituţionale este imperativă.
Avizarea iniţiativelor de revizuire a Constituţiei (art.135 alin.(1) lit.c) din Constituţie)
Curtea Constituţională se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept prin lege. Avizul Curţii este unul dintre elementele obligatorii ale procesului de revizuire a Constituţiei, reglementat în Titlul IV (art.141-143) din Legea Supremă.
Confirmarea rezultatelor referendumurilor republicane, a alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validarea mandatelor de deputat şi a mandatului Preşedintelui Republicii Moldova (art.135 alin.(1) lit.e) din Constituţie)
Curtea Constituţională confirmă rezultatele referendumurilor republicane, confirmă rezultatele alegerilor în Parlament şi validează mandatele de deputat, şi confirmă rezultatele alegerii Preşedintelui Republicii Moldova, în urma examinării hotărârii Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, în baza materialelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, confirmă listele candidaţilor supleanţi la funcţia de deputat.
Soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate (art.135 alin.(1) lit.g ) din Constituţie)
Curtea Constituţională soluţionează excepţiile de neconstituţionalitate a actelor normative la sesizarea instanţelor judecătoreşti. Astfel, potrivit normelor procesuale, dacă în procesul judecării pricinii se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată vine în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, instanţa de judecată formulează o sesizare către instanţa de jurisdicţie constituţională, pe care o transmite prin intermediul Curţii Supreme de Justiţie.
Excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată nemijlocit de către instanţa de judecată în cadrul unui proces sau chiar de către părţile în proces.
Această atribuţie a Curţii Constituţionale reprezintă un important mijloc de protecţie a drepturilor omului pentru persoanele care, conform legii, nu sunt abilitate cu dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale, dar ale căror drepturi pot fi lezate prin aplicarea prevederilor legale contestate sau efectul acestora.
De menţionat că rolul Curţii Supreme de Justiţie, în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate a fost iniţiată de către o instanţă de judecată de nivel inferior, este de a transmite Curţii Constituţionale sesizarea, fără a interveni în conţinutul acesteia.
În acelaşi timp, în virtutea statutului său de autoritate autonomă şi independentă, Curtea Constituţională îşi stabileşte ea însăşi limitele de competenţă în soluţionarea problemelor funcţionale care cuprind, inter alia, alegerea Preşedintelui Curţii Constituţionale, aprobarea Regulamentului Secretariatului Curţii Constituţionale, aprobarea structurii şi statului de funcţii, răspunderea disciplinară a judecătorilor Curţii Constituţionale etc.
B. Judecătorii Curţii Constituţionale
Potrivit articolului 136 din Constituţie, Curtea Constituţională se compune din şase judecători, numiţi pentru un mandat de şase ani.
În anul 2014, pe parcursul lunilor ianuarie-octombrie, Curtea Constituţională a funcţionat în componenţă deplină. La 30 octombrie 2014 a expirat mandatul judecătorului Petru RAILEAN, desemnat în această funcţie de către Guvern prin Hotărârea nr.1160 din 15 octombrie 2008, în perioada ulterioară Curtea şi-a exercitat activitatea în componenţă redusă. În temeiul art.20 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Preşedintele Curţii a solicitat Guvernului demararea procedurii de desemnare a unui nou judecător al instanţei de jurisdicţie constituţională. Până la momentul aprobării prezentului Raport, nu a fost desemnat judecătorul din partea Guvernului.
De asemenea, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.AG-7 din 6 octombrie 2014, dl Alexandru TĂNASE a fost reales în funcţia de Preşedinte al Curţii Constituţionale.
Astfel, componenţa Plenului Curţii Constituţionale în 2014 a fost următoarea (în ordinea accederii în funcţie):
1. Alexandru TĂNASE, preşedinte
2. Petru RAILEAN (mandat expirat la 30.10.2014),
3. Igor DOLEA,
4. Tudor PANŢÎRU,
5. Aurel BĂIEŞU,
6. Victor POPA, judecători.
Judecătorii-asistenţi
Potrivit structurii organizatorice, judecătorii Curţii Constituţionale sunt asistaţi de judecători-asistenţi care, în exercitarea activităţii, îndeplinesc următoarele atribuţii funcţionale de bază:
• asistă judecătorii la exercitarea jurisdicţiei asupra sesizărilor examinate, în condiţiile Codului de jurisdicţie constituţională;
• formulează puncte de vedere la solicitarea judecătorului-raportor, Plenului şi a Preşedintelui Curţii;
• studiază obiecţiile scrise ale autorităţilor asupra sesizării;
• întreprind acţiunile necesare pentru soluţionarea cauzei, potrivit instrucţiunilor judecătorului-raportor, Plenului şi Preşedintelui Curţii.
Judecătorul-asistent este asimilat cu judecătorul Curţii de Apel.
C. Structura organizatorică a Curţii Constituţionale
Pe parcursul anului 2014, Curtea Constituţională şi-a desfăşurat activitatea în baza structurii organizatorice aprobate la 5 iunie 2012, după cum urmează:
Organizarea activităţii în cadrul Curţii Constituţionale, principalele drepturi şi obligaţii ale administraţiei şi ale angajaţilor Curţii, alte aspecte de funcţionare sunt stabilite în Regulamentul privind organizarea internă a Curţii Constituţionale, aprobat prin Decizia Curţii nr.AG-4 din 3 iunie 20142.
_____________________
2http://constcourt.md/public/files/file/Baza%20 legala/r_organizare_interna_cc_19062014.pdf
Secretariatul Curţii asistă judecătorii constituţionali pe parcursul întregului proces de gestionare şi instrumentare a dosarelor; acordă asistenţă informaţională, organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură; asigură analiza sesizărilor prealabilă etapei admisibilităţii; organizează audienţa cetăţenilor.
Secretariatul este condus de secretarul general al Curţii, care este responsabil, în principal, de:
• pregătirea, organizarea şi coordonarea lucrărilor ce ţin de competenţa structurilor Secretariatului;
• asigurarea controlului în ceea ce priveşte respectarea termenelor stabilite pentru examinarea sesizărilor;
• întocmirea proiectului planului de examinare a sesizărilor şi prezentarea planului aprobat judecătorilor, judecătorilor-asistenţi, subunităţilor Secretariatului şi asigurarea controlului asupra îndeplinirii acestuia;
• supravegherea comunicării actelor Curţii Constituţionale către autorităţile publice prevăzute de lege;
• întocmirea recomandărilor şi consultarea Preşedintelui Curţii în problemele ce ţin de înfăptuirea jurisdicţiei constituţionale şi managementul general al Curţii;
• organizarea agendei, a întrunirilor şi şedinţelor de lucru ale Preşedintelui Curţii;
• îndeplinirea altor sarcini dispuse de Preşedintele sau de Plenul Curţii Constituţionale.
Activitatea subdiviziunilor Secretariatului, funcţiile şi principalele responsabilităţi sunt prevăzute de Regulamentul privind organizarea internă a Curţii Constituţionale, menţionat mai sus.
D. Procedura în faţa Curţii
1. Sesizarea Curţii
Curtea Constituţională îşi exercită atribuţiile la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept. Legislaţia Republicii Moldova nu conferă Curţii competenţa de a exercita jurisdicţia constituţională din oficiu. Astfel, conform art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, dreptul de sesizare al Curţii Constituţionale îl au:
• Preşedintele Republicii Moldova;
• Guvernul;
• ministrul justiţiei;
• Curtea Supremă de Justiţie;
• Procurorul General;
• deputatul în Parlament;
• fracţiunea parlamentară;
• avocatul parlamentar;
• Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri).
Sesizările înaintate de subiecţii cu drept de sesizare trebuie să fie motivate şi să corespundă cerinţelor de formă şi de conţinut prevăzute de art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Curtea Constituţională soluţionează sesizarea în termen de 6 luni de la data depunerii, termen care poate fi prelungit prin decizia Preşedintelui Curţii.
2. Examinarea sesizărilor
Sesizările depuse la Curtea Constituţională se examinează în temeiul prevederilor Legii nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi Codului jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995. În vederea dezvoltării prevederilor legale, prin Decizia Curţii nr.AG-3 din 3 iunie 2014, a fost aprobat Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.185-199 din 18.07.2014), care reglementează: procedura preparatorie admisibilităţii sesizării, examinarea admisibilităţii sesizării, pregătirea cauzei pentru examinare în şedinţa publică a Curţii, examinarea cauzei în cadrul şedinţei publice a Curţii, deliberarea.
2.1. Procedura preparatorie admisibilităţii sesizării
Sesizările, depuse la Curte de către subiecţii abilitaţi cu acest drept, conform art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, se prezintă de către Serviciul registratură, grefă şi arhivă Preşedintelui Curţii, care, prin rezoluţie, dispune transmiterea acesteia către Secretariatul Curţii spre analiza prealabilă admisibilităţii. În cadrul Secretariatului, secretarul general repartizează sesizarea Secţiei expertiză juridică şi coordonează întreaga procedură de analiză a sesizării prealabilă admisibilităţii.
Secţia expertiză juridică analizează sesizarea, de regulă, în termen de 15 zile de la data repartizării, dacă prin rezoluţie nu este stabilit un alt termen. În cadrul examinării prealabile a sesizărilor care vizează controlul constituţionalităţii legilor, excepţiile de neconstituţionalitate şi interpretarea Constituţiei, Secţia expertiză juridică întocmeşte Fişa analitică a sesizării, un document de uz intern, care cuprinde următoarele elemente structurale:
a) obiectul sesizării – se indică expres prevederile actului normativ contestat sau prevederile constituţionale, a căror interpretare se solicită;
b) esenţa normelor contestate – se expune succint substanţa aspectelor vizate de normele contestate sau de normele constituţionale, a căror interpretare se solicită;
c) prevederile constituţionale invocate – se indică nemijlocit cuprinsul articolelor din Constituţie pretinse a fi încălcate;
d) argumentele autorului sesizării – se indică succint şi clar esenţa problemelor abordate în sesizare, precum şi informaţia pe care autorul o consideră pertinentă pentru soluţionarea sesizării;
e) concluziile asupra obiectului sesizării – se indică scopul normei contestate şi legătura acesteia cu alte prevederi legale; norma contestată se examinează prin prisma normelor constituţionale invocate;
f) referinţe internaţionale relevante – se indică prevederile actelor internaţionale, expertizele organismelor internaţionale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţa Curţilor Constituţionale ale altor state, în cazul în care acestea sunt relevante pentru obiectul sesizării;
g) jurisprudenţa Curţii Constituţionale – se indică referinţe din hotărârile sau deciziile Curţii, în cazul în care aceasta s-a pronunţat într-o problemă similară sau chiar identică cu obiectul sesizării;
h) concluzii de fond şi procedură – se indică legătura de cauzalitate între normele contestate şi prevederile constituţionale pretinse a fi încălcate, precum şi respectarea aspectelor de procedură şi formă la depunerea sesizării.
Sesizarea însoţită de fişa analitică se transmite Preşedintelui Curţii, care desemnează un judecător-raportor. Sesizarea se respinge dacă în fişa analitică se constată că sesizarea nu este depusă de către subiectul cu drept de sesizare, fie sesizarea este depusă repetat şi nu a expirat termenul de 9 luni de la data în care subiectul şi-a retras sesizarea depusă anterior.
2.2. Examinarea admisibilităţii sesizării
Termenul de examinare a admisibilităţii sesizării este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia; totuşi, în caz de necesitate, pentru o examinare suplimentară, Preşedintele Curţii poate prelungi acest termen. Sesizările care au acelaşi obiect sau obiect similar pot fi conexate prin decizia Preşedintelui Curţii şi repartizate unui singur judecător-raportor. În cazul în care acest lucru poate prelungi considerabil termenul de examinare a admisibilităţii, sesizările nu vor fi conexate.
La şedinţa privind examinarea admisibilităţii sesizării, care este deliberativă dacă la ea participă majoritatea judecătorilor Curţii, participă, de asemenea, judecătorul-asistent, secretarul general şi asistentul judiciar (referentul) care a asistat judecătorul-raportor. În cadrul şedinţei judecătorul-raportor prezintă avizul asupra sesizării, în baza căruia Plenul Curţii adoptă una din următoarele soluţii: a) declară sesizarea admisibilă; b) declară sesizarea inadmisibilă; c) conexează admisibilitatea cu examinarea în fond a sesizării; d) decide restituirea sesizării. La adoptarea deciziilor de inadmisibilitate a sesizărilor depuse, judecătorii pot formula opinii separate.
Sesizarea urmează a fi declarată inadmisibilă în cazul în care:
a) soluţionarea sesizării nu intră în competenţa Curţii;
b) excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ contestat a fost rezolvată;
c) normele contestate au fost modificate sau abrogate;
d) există o hotărâre anterioară a Curţii în problema vizată în sesizare.
Sesizarea urmează a fi restituită prin scrisoare autorului sesizării în cazul în care:
a) sesizarea nu este motivată şi nu cuprinde obiectul pe care sunt întemeiate cerinţele;
b) nu este demonstrată legătura de cauzalitate între prevederile contestate şi normele constituţionale invocate;
c) sesizarea nu întruneşte condiţiile de formă;
d) autorul sesizării nu a prezentat informaţia suplimentară şi nu a răspuns la întrebările formulate de Curte în termenul stabilit.
Decizia privind inadmisibilitatea sesizării se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se aduce la cunoştinţa autorului sesizării. Declararea sesizării inadmisibilă exclude posibilitatea depunerii repetate a unei noi sesizări având acelaşi obiect şi temeiuri. Restituirea sesizării de către Curte nu exclude posibilitatea depunerii repetate a unei noi sesizări cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri, dacă subiectul cu drept de sesizare care a depus-o a înlăturat deficienţele constatate.
2.3. Pregătirea cauzei pentru examinare în şedinţa publică a Curţii
Sesizările declarate admisibile se pregătesc pentru examinare în cadrul şedinţelor publice. În procesul de pregătire a dosarului, judecătorul-raportor solicită autorităţilor (Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentului, Guvernului etc.) prezentarea opiniei asupra sesizării. Neprezentarea opiniei în termenul cerut nu împiedică examinarea sesizării de către Curte.
Cu cel puţin 10 zile înainte de data desfăşurării şedinţei publice, autorul (autorii) sesizării şi ceilalţi participanţi la proces sunt informaţi despre locul, data şi ora şedinţei. În cazuri urgente, participanţii la proces pot fi informaţi într-un termen mai restrâns.
Pe lângă autorul (autorii) sesizării, la şedinţă se invită: a) reprezentantul Parlamentului şi, după caz, al Preşedintelui Republicii Moldova şi al Guvernului, în cazul exercitării controlului de constituţionalitate a unei legi; b) reprezentantul Parlamentului, în cazul exercitării controlului de constituţionalitate a unei hotărâri a Parlamentului; c) reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, în cazul exercitării controlului de constituţionalitate a unui decret al Preşedintelui; d) reprezentantul Guvernului, în cazul exercitării controlului de constituţionalitate a unei hotărâri a Guvernului; e) reprezentantul Parlamentului şi reprezentanţii altor instituţii vizate, la decizia Preşedintelui Curţii, în cazul în care se interpretează o normă constituţională; f) partea (sau reprezentantul acesteia) care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cadrul unui proces judiciar; g) intervenienţii.
Sesizarea poate fi retrasă de subiectul ei la orice etapă de examinare a cauzei.
2.4. Examinarea cauzei în şedinţa publică a Curţii
Sesizările se examinează de Curte în cadrul şedinţelor publice, organizate, de regulă, în patru sesiuni: iarnă, primăvară, vară şi toamnă.
Sesizările pregătite pentru examinare se includ în agenda Curţii. Proiectul agendei, care conţine ordinea de zi a şedinţelor publice, se aprobă de Plenul Curţii; concomitent pe site-ul Curţii se plasează anunţurile privind şedinţele publice ale Curţii (data, ora şi locul).
Şedinţele Curţii se prezidează de Preşedintele Curţii sau de un alt judecător desemnat în acest sens. Indicaţiile preşedintelui şedinţei sunt obligatorii pentru participanţii la proces şi pentru persoanele prezente. În cadrul şedinţei Curţii, părţile prezintă faptele şi aspectele de drept ale cauzei, astfel încât luările de cuvânt să nu depăşească 15 minute.
După rostirea cuvântului de încheiere de către părţi, preşedintele şedinţei anunţă retragerea judecătorilor în sala de consiliu pentru deliberare. Participanţii la proces sunt înştiinţaţi despre locul, data şi ora pronunţării dispozitivului hotărârii.
În cazul în care în procesul de examinare a cauzei Curtea atestă că:
a) sesizarea a fost retrasă;
b) sesizarea nu ţine de competenţa organelor şi persoanelor care au depus-o;
c) soluţionarea sesizării nu intră în competenţa Curţii Constituţionale;
d) excepţia de neconstituţionalitate a actului normativ contestat este rezolvată;
e) există o hotărâre anterioară a Curţii Constituţionale în problema dată;
f) se înregistrează paritate de voturi la adoptarea hotărârii, Curtea Constituţională dispune sistarea procesului de examinare.
2.5. Deliberarea
Judecătorii Curţii deliberează în sala de consiliu, iar deliberarea este secretă. După încheierea deliberărilor, Preşedintele şedinţei pune la vot propunerile judecătorului-raportor şi ale celorlalţi judecători. Judecătorul Curţii nu este în drept să se abţină de la vot, iar Preşedintele şedinţei votează ultimul.
Dacă în timpul deliberărilor se înregistrează paritate de voturi, preşedintele şedinţei poate decide reluarea examinării cauzei pentru analiza unor noi argumente sau circumstanţe esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Cauza poate fi reluată şi în alte situaţii, în care judecătorii constată necesitatea unei examinări suplimentare. În acest caz Preşedintele şedinţei anunţă întreruperea şedinţei sau amână examinarea cauzei.
Dispozitivul hotărârii este pronunţat de către preşedintele şedinţei. În ziua pronunţării dispozitivului hotărârii pe site-ul Curţii se plasează un comunicat de presă şi, de regulă, dispozitivul hotărârii.
3. Actele Curţii
În urma examinării sesizărilor, Curtea adoptă hotărâri, decizii şi emite avize. Hotărârile şi avizele se adoptă în numele Republicii Moldova şi se pronunţă de Plenul Curţii Constituţionale în cazul soluţionării în fond a sesizării. Deciziile se pronunţă în cazul nesoluţionării în fond a sesizării. Hotărârile Curţii Constituţionale produc efecte pentru viitor.
Actele Curţii Constituţionale sunt acte oficiale şi executorii pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele fizice şi juridice. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărârii respective a Curţii Constituţionale. Actele Curţii Constituţionale nu sunt supuse nici unei căi de atac, sunt definitive şi intră în vigoare la data adoptării, urmând să fie publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Titlul II
ACTIVITATEA JURISDICŢIONALĂ
A. Aprecierea Curţii
1. Statul Republica Moldova
1.1. Suveranitatea Republicii Moldova şi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană
1.1.1. Orientarea Republicii Moldova spre spaţiul valoric european
Declaraţia de Independenţă constituie actul prin care Republica Moldova s-a proclamat ca stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.20143, §56).
_____________________
3Hotărârea nr.24 din 09.10.2014 privind controlul constituţionalităţii Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, şi a Legii nr.112 din 2 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere (Acordul de Asociere RM - UE)
Curtea a relevat că, prin actul de constituire a statului, Republica Moldova şi-a exprimat dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept internaţional şi practicii existente în lume în această materie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §58).
Declaraţia de Independenţă a marcat ruptura cu spaţiul valoric totalitar sovietic şi reorientarea noului stat independent spre spaţiul valoric democratic european. Aspiraţiile Republicii Moldova de a stabili relaţii în toate domeniile de interes comun cu ţările europene şi orientarea spre spaţiul valoric democratic european au fost consfinţite în actul de constituire a statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §62).
Curtea a menţionat că relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal lansate odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. APC a reprezentat un angajament încheiat între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în numele afirmării valorilor democratice. Prin acest acord, părţile au convenit să promoveze un dialog politic, menit să consolideze apropierea lor, să sprijine transformările politice şi economice din ţară, să contribuie la o mai mare convergenţă a poziţiilor în probleme internaţionale de interes reciproc (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §64).
În baza articolului 50 al APC, Moldova s-a angajat să întreprindă măsurile necesare creşterii compatibilităţii graduale a legislaţiei sale cu cea a Uniunii Europene, iniţiind, în acest sens, o nouă componentă a cooperării, şi anume armonizarea legislaţiei naţionale cu cea comunitară (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §65).
Curtea a observat că semnarea ulterior, la 22 februarie 2005, a Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană a deschis noi oportunităţi pentru depăşirea limitelor politice şi instituţionale ale APC. UE a recunoscut aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a oferit, pentru prima oară, perspectiva integrării treptate în spaţiul economic european (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §67).
Implementarea Planului de Acţiuni RM-UE a avut drept rezultat general dinamizarea relaţiilor moldo-comunitare în domenii precum: dialogul politic, reformele democratice, soluţionarea conflictului transnistrean, dezvoltarea comerţului şi reformele economice, justiţie şi afaceri interne, impulsionarea contactelor interumane etc. (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §68).
La fel, Curtea a menţionat că la 24 martie 2005 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declaraţia cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a ţării. Conform acestei Declaraţii, dezvoltarea de mai departe a Moldovei nu poate fi asigurată decât prin “promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §69).
Promovarea vectorului european şi-a găsit o fermă reflectare şi în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova pentru anii 2005-2009 “Modernizarea ţării - bunăstarea poporului”, în care integrarea europeană era desemnată drept prima dintre priorităţile fundamentale ale executivului, stabilindu-se în acest sens că: “Guvernul va continua să construiască cu Uniunea Europeană relaţii politice, de securitate, economice şi culturale eficiente, să promoveze cooperarea transfrontalieră şi să-şi asume responsabilitatea pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §71).
Printre realizările principale ale Republicii Moldova în perioada Acordului de parteneriat şi cooperare pot fi enumerate dezvoltarea unui dialog politic structurat şi continuu cu UE, implicarea UE în promovarea reformelor interne în Moldova, precum şi demararea procesului de armonizare a legislaţiei ţării noastre cu legislaţia comunitară în domeniile drepturilor omului, sistemului judiciar şi administrativ, economiei, comerţului, reformei sociale, educaţiei etc. (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §72).
La 12 ianuarie 2010, Republica Moldova şi Uniunea Europeană s-au angajat în negocierea Acordului de Asociere, care să înlocuiască APC. În acelaşi timp, autorităţile europene au negociat cu Guvernul Republicii Moldova Planul de Acţiuni în domeniul liberalizării regimului de vize. Guvernul, prin Hotărârea nr.122 din 4 martie 2011, a aprobat Programul naţional de implementare a Planului de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §75).
La 15 septembrie 2011, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia privind negocierile Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Textul Rezoluţiei cuprinde o serie de referinţe importante pentru viitorul relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. În mod special, rezoluţia se referă la liberalizarea regimului de vize, negocierea zonei de liber schimb, cooperarea sectorială (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §76).
Ca rezultat, Republica Moldova a reuşit să înregistreze o serie de progrese în aprofundarea parteneriatului său cu UE, care au culminat cu semnarea la 28 iunie 2014 a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Aceste progrese au reprezentat o realizare majoră în procesul de modernizare politică şi economică a Republicii Moldova, a afirmării ţării noastre în calitate de stat democratic şi au propulsat ţara noastră la rangul de exemplu în cadrul Parteneriatului Estic (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §77).
1.1.2. Principiile suveranităţii şi al respectării dreptului internaţional
Suveranitatea exprimă dreptul exclusiv şi inalienabil al statului de a-şi stabili şi realiza de sine stătător politica sa internă şi externă, de a-şi exercita funcţiile, de a realiza măsurile practice de organizare a vieţii sociale interne şi a relaţiilor sale externe pe baza respectării suveranităţii altor state, a principiilor şi normelor de drept internaţionale acceptate prin acordul său de voinţă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §85).
Curtea a relevat că suveranitatea, fiind un atribut al statului, în relaţiile cu alte state, este strâns legată de independenţă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §86).
Curtea a evidenţiat că pe plan internaţional nu poate exista o suveranitate absolută, întrucât statul naţional este un element în sistemul internaţional. Suveranitatea constituţională a Republicii Moldova nu denotă funcţionarea în vid a statului, ci se manifestă pe plan extern prin stabilirea unor raporturi de colaborare cu alte state şi entităţi internaţionale. În principal, aceste raporturi se stabilesc în baza unor tratate internaţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §90).
Curtea a reţinut că înţelegerea suveranităţii ca o putere absolută şi nerestricţionată ar echivala cu izolarea unui stat pe plan internaţional. Delegarea anumitor competenţe unor organizaţii internaţionale, guvernate prin forţa legilor, nu condiţionează pierderea elementelor tradiţionale constitutive ale statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §91).
Transferul unor competenţe ale statului, transfer care decurge din libera voinţă a statului suveran şi care permite exercitarea competenţelor în continuare cu participarea statului suveran, într-o manieră convenită dinainte şi susceptibilă de control, nu este o slăbire conceptuală a suveranităţii statului, dar poate, a contrario, să conducă la consolidarea sa în cadrul acţiunilor comune integrate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §92).
Curtea a reţinut că dreptul statului de a-şi asuma angajamente internaţionale este un element al suveranităţii statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §94).
Curtea a subliniat că delegarea anumitor competenţe instituţiilor internaţionale prin încheierea unor tratate nu antrenează renunţarea la suveranitate. Aceste tratate reprezintă convenţii, prin care deţinătorul de suveranitate deleagă anumite competenţe spre o altă autoritate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §95).
În relaţiile internaţionale ale statelor şi ale organizaţiilor internaţionale, acestea din urmă sunt instituţiile, în cadrul cărora statele îşi unesc suveranităţile şi resursele pentru a soluţiona probleme comune şi pentru a găsi soluţii comune reciproc acceptabile, acţionând astfel în favoarea intereselor lor naţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §96).
Astfel, statele Uniunii Europene au hotărât că unele atribute pot fi realizate mai bine prin efortul comun, realizat sub tutela instituţiilor europene. Pe această cale statele şi-au consolidat suveranitatea, împărţind atât costurile, cât şi beneficiile unei asemenea colaborări (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §97).
Curtea a relevat că, în general, tratatele internaţionale trebuie privite ca mijloc de coordonare a acordurilor de voinţă ale diferitelor state, ce reiese din exercitarea suveranităţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §99).
Curtea a menţionat că trăsăturile statului, şi anume, caracterul său suveran şi independent, unitar şi indivizibil, sunt esenţiale pentru definirea Republicii Moldova în cadrul democraţiei constituţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §102).
Curtea a reţinut că ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova, prin Legea nr.112 din 2 iulie 2014, a Acordului de Asociere confirmă decizia suverană a poporului Republicii Moldova de a se apropia de valorile europene (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §106).
Curtea a reţinut că Acordul de Asociere nu are semnificaţia aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ci vine să instituie o asociere politică şi o integrare economică cu Uniunea Europeană. Mai mult, nici chiar aderarea unui stat la Uniunea Europeană nu semnifică o renunţare la identitatea naţională şi la principiile constituţionale şi nu constituie o încălcare a suveranităţii şi a identităţii naţionale a statelor membre (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §114).
Examinând prevederile Acordului de Asociere, Curtea a constatat că acesta promovează asocierea politică şi integrarea economică între Republica Moldova şi Uniunea Europeană pe baza unor valori comune, precum respectarea şi promovarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a inviolabilităţii frontierelor şi a independenţei Republicii Moldova, democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §121).
La fel, Curtea a considerat necesar să menţioneze că orientarea Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european este inseparabilă de alte angajamente internaţionale, care decurg din calitatea de membru al organizaţiilor internaţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §123).
Respectarea obligaţiilor internaţionale asumate prin propria voinţă este o tradiţie juridică şi un principiu constituţional, ca parte inseparabilă a unui stat de drept (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §126).
1.2. Modificarea prevederilor constituţionale
1.2.1. Modificarea Constituţiei prin referendum
Constituţia este legea fundamentală, care reglementează forma de organizare politică şi juridică a statului. De esenţa unei Constituţii este stabilitatea sa în timp, ea trebuind să fie redactată astfel încât să reprezinte un sistem de referinţă pentru viaţa politică şi juridică a unei comunităţi umane o perioadă cât mai lungă de timp (Avizul nr.1 din 22.09.20144, §13).
_____________________
4 Avizul nr.1 din 22.09.2014 asupra iniţiativei de revizuire a articolelor 78, 85, 89, 91 şi 135 din Constituţia Republicii Moldova prin referendum republican
În acest scop, în legile fundamentale sunt inserate diverse modalităţi tehnice de protecţie a stabilităţii Constituţiei, prin asigurarea unui anumit grad de rigiditate a Constituţiei. Aceasta este o caracteristică fundamentală a tuturor constituţiilor scrise (spre deosebire de legile ordinare), care conţin prevederi ce permit propria revizuire. În aproape toate statele revizuirea Constituţiei este mult mai dificilă decât a legislaţiei obişnuite şi, de obicei, necesită fie o majoritate calificată parlamentară, decizii multiple, un calendar şi intervale speciale de timp sau o combinaţie a acestor factori [a se vedea Raportul privind amendamentele constituţionale (CDL-AD(2010)001 din 19 ianuarie 2010), Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, în continuare – Comisia de la Veneţia] (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §14).
Rigiditatea constituţională constituie un important corolar al supremaţiei Legii fundamentale. Rigiditatea Constituţiei este o garanţie pentru stabilitatea ei, de aceasta din urmă depinzând, în bună măsură, şi stabilitatea întregului sistem normativ al statului, certitudinea şi predictibilitatea conduitelor umane fiind necesare pentru siguranţa juridică (şi nu numai) a membrilor comunităţii (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §18).
Curtea a reţinut că procedura de revizuire a Legii Supreme este expres reglementată doar în Titlul VI din Constituţie. Articolul 141 prevede expres cine poate iniţia revizuirea Constituitei. Art.142 prevede limitele revizuirii. Art.143 din Constituţie prevede modul de adoptare a unei legi constituţionale (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §24).
Astfel, Legea Supremă conţine prevederi exprese doar privind revizuirea Constituţiei de către Parlament. O altă procedură decât votarea prin Parlament nu este prevăzută expres în Constituţie (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §25).
Posibilitatea revizuirii Constituţiei pe cale referendară şi-a găsit consacrarea exclusiv pe cale jurisprudenţială (Avizul nr.3 din 6 iulie 2010 asupra iniţiativei de revizuire a art.78 din Constituţia Republicii Moldova prin referendum constituţional), prin interpretarea coroborată a articolelor 2 şi 75 din Constituţie (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §27).
Referendumul a fost consacrat la nivel constituţional ca modalitate prin care poporul are posibilitatea de a exercita direct suveranitatea naţională, exprimându-şi voinţa cu privire la probleme de interes general sau care au o importanţă deosebită în viaţa statului: “Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie” (art.2 alin.(1) din Constituţie). Potrivit art.75 din Constituţie, cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt supuse referendumului. Hotărârile adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridică supremă (art.75 alin (2) din Constituţie) (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §28).
Curtea a reţinut că posibilitatea desfăşurării referendumului constituţional pentru modificarea Constituţiei a fost consacrată pe cale jurisprudenţială, prin interpretarea funcţională şi coroborată a normelor constituţionale. Or, textul Constituţiei nu prevede expres posibilitatea organizării referendumurilor constituţionale decizionale, altele decât cele pentru validarea legilor constituţionale adoptate de Parlament pentru revizuirea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi a celor privind neutralitatea permanentă a statului, prevăzută de articolul 142 alin.(1) din Constituţie (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §39).
Prin urmare, regulile inerente unui atare exerciţiu, în lipsa unor reglementări constituţionale exprese, urmează a fi deduse tot din textul Constituţiei (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §40).
Astfel, Curtea a reţinut că, în lipsa unor reglementări constituţionale exprese, regulile care guvernează revizuirea Constituţiei pe cale referendară urmează a fi deduse din cele aplicabile revizuirii Constituţiei pe cale parlamentară (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §41).
1.2.2. Iniţiativa de modificare a prevederilor constituţionale privind modul de alegere a şefului statului
Prezervarea caracterului de stat de drept şi democratic obligă Curtea Constituţională, ca garant suprem al Constituţiei, să preîntâmpine consecinţele schimbării intempestive a dispoziţiilor constituţionale şi să asigure respectarea principiilor stabilităţii juridice (care presupune claritate, predictibilitate şi accesibilitate), al consultării loiale a cetăţenilor cu drept de vot, al libertăţii alegerilor şi al interpretării cu bună-credinţă a literei şi spiritului Constituţiei, principii care constituie elemente structurale ale principiului general al securităţii juridice, unanim acceptat în cadrul democraţiei constituţionale (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §37).
Curtea a considerat că un proiect de revizuire a Constituţiei, care vizează modalitatea de alegere şi demitere a Preşedintelui ţării, trebuie să răspundă unor probleme-cheie: să facă o alegere clară pentru un sistem de guvernământ; să clarifice prerogativele Preşedintelui şi, respectiv, ale Premierului şi Parlamentului; să introducă, printre principiile fondatoare ale sistemului constituţional al Republicii Moldova, principiul respectului reciproc şi al cooperării loiale între puterile statului, prevăzute în Constituţie (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §55).
Aşa cum rezultă din textul proiectului legii constituţionale, în fapt se încearcă o anulare a reformei constituţionale din anul 2000 şi revenirea la o arhitectură instituţională, care, la fel, nu a fost ferită de conflicte şi blocaje între autorităţi. Întrucât Preşedintele este ales prin vot universal şi direct, el are, încă din primul moment al mandatului său, o autoritate mult mai mare decât cea a Prim-ministrului (care e legitimat de votul Parlamentului). De aici derivă, în mare parte, complicaţiile constituţionale care au condus, în anii 1994-2000, la perpetuarea conflictelor dintre autorităţi (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §56).
De asemenea, Curtea a constatat că, spre deosebire de textul avizat anterior de Curtea Constituţională prin Avizul nr.3 din 6 iulie 2010, proiectul actual al legii constituţionale propune revenirea la instituţia suspendării din funcţie a Preşedintelui ţării (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §57).
Suspendarea din funcţie pentru “fapte grave de încălcare a Constituţiei” este în sine criticabilă, deoarece este o sursă ce generează confuzie şi ambiguităţi, atât privind conţinutul unor astfel de “încălcări” ale Constituţiei, precum şi sub aspectul procedurii şi autorităţii cu competenţa de constatare, precum şi al efectelor unor astfel de constatări (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §58).
În acelaşi timp, Curtea a observat că aceste modificări [suspendarea din funcţie a Preşedintelui ţării pentru “fapte grave de încălcare a Constituţiei”] creează premisa dublă a unui blocaj constituţional şi a unei tensiuni între votul referendar şi ideea modernă de reprezentare. Efectul ultim este, incontestabil, fragilizarea democraţiei constituţionale. În plus, se poate menţiona faptul că, în reglementarea propusă, articolul 89 din Constituţie nu are corespondent în niciun text constituţional al unui stat membru al Uniunii Europene, cu excepţia României, unde a creat blocaje constituţionale repetate (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §59).
În redacţia propusă a articolului 89 din Constituţie răspunderea juridică se contopeşte cu cea politică. Răspunderea juridică – mai precis, penală – şi/sau politică a Preşedintelui ales şi, prin urmare, procedurile aferente de tragere la răspundere trebuie să fie clare şi stabilite prin norme juridice de cel mai înalt rang, adică prin prevederi constituţionale (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §62).
Din acest punct de vedere, eliminarea instituţiei suspendării Preşedintelui ales apare ca o formă de europenizare constituţională, iar revenirea la o astfel de reglementare poate deveni o sursă de noi dezechilibre (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §63).
1.2.3. Limitele temporale de modificare a Constituţiei prin referendum
În conformitate cu articolul 143 din Constituţie, care reglementează modificarea Constituţiei pe cale parlamentară şi se aplică mutatis mutandis modificării Constituţiei pe cale referendară, o lege cu privire la modificarea Constituţiei poate fi adoptată după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §66).
Curtea a reţinut că acest termen de minimum 6 luni are drept scop protecţia Constituţiei, prin asigurarea unei perioade de dezbatere şi reflecţie suficiente în vederea formării unei opinii libere şi în cunoştinţă de cauză a decidenţilor (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §67).
Curtea Constituţională a considerat, pe calea interpretării sistematice a Constituţiei, că această limitare vizează nu doar procedurile parlamentare, ci şi procedurile de revizuire a Constituţiei, indiferent de procedeul utilizat. Prin urmare, acelaşi termen urmează a fi respectat şi în cazul revizuirii Constituţiei pe cale referendară. Astfel, la iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei prin referendum de către Parlamentul Republicii Moldova e necesar să se respecte termenul de 6 luni din momentul iniţierii şi până în momentul desfăşurării referendumului (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §69).
Prin urmare, Curtea a constatat că data de 30 noiembrie 2014 (2 luni), propusă pentru desfăşurarea referendumului constituţional, nu respectă termenul de 6 luni din momentul iniţierii şi până în momentul desfăşurării referendumului şi, astfel, nu este întrunită condiţia de constituţionalitate extrinsecă a iniţiativei de revizuire (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §70).
1.2.4. Validitatea în sens formal a textelor supuse referendumului
Având în vedere faptul că formarea liberă a opiniei reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii, în conformitate cu principiul statuat în art.2 din Legea fundamentală, Curtea trebuie să găsească un echilibru între necesitatea protejării dreptului cetăţeanului de a decide participativ la referendum, ca un drept fundamental al său, şi asigurarea formării libere a voinţei electoratului şi onestitatea scrutinului (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §80).
În acest sens, Curtea trebuie să asigure respectarea principiilor privind consultarea loială a cetăţenilor cu drept de vot, principii care presupun crearea tuturor condiţiilor pentru ca electorii să cunoască problemele supuse referendumului, consecinţele juridice ale opţiunilor, precum şi efectele pe care le produce rezultatul referendumului asupra intereselor generale ale comunităţii (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §81).
Principiul legalităţii este parte componentă a principiilor statului de drept, consacrat prin art.1 alin.(3) din Constituţie. Ca urmare, Curtea a reţinut că respectarea legilor este obligatorie, iar încălcarea acestei obligaţii constituţionale atrage implicit afectarea principiului statului de drept (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §84).
În acest context, iniţiativa dedusă avizării Curţii conţine o serie de deficienţe sub aspectul formulării textului (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §89).
Potrivit proiectului Hotărârii Parlamentului privind desfăşurarea referendumului republican constituţional: “Se supune referendumului proiectul de Lege pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova (se anexează), exprimat prin întrebarea: «Sunteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea şi demiterea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?»” (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §90).
Astfel, iniţiativa de organizare a referendumului republican combină o întrebare generică şi un text legislativ, nefiind respectată unitatea de formă a textului supus referendumului (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §91).
De asemenea, o singură întrebare conţine două probleme: alegerea (1) şi demiterea (2) Preşedintelui Republicii Moldova. Astfel, prin formularea într-o singură întrebare, cetăţeanul este lipsit de posibilitatea de a răspunde diferenţiat la cele două chestiuni (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §92).
În acelaşi timp, se constată o divergenţă între textul întrebării şi textul legislativ propus spre aprobare. Spre deosebire de textul întrebării, care se referă la (1) alegere şi (2) demitere, textul legislativ modifică cinci articole din Constituţie şi conţine adiţional reglementări privind (3) suspendarea din funcţie (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §93).
Prin urmare, formularea textelor supuse referendumului constituţional nu asigură libera formare a voinţei electoratului, deoarece nu permit înţelegerea clară a textului revizuit al Constituţiei de către cei chemaţi să participe la referendum şi a consecinţelor votului (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §95).
1.2.5. Comasarea referendumului cu alegerile parlamentare
Curtea a reţinut că data propusă pentru desfăşurarea referendumului republican coincide cu cea a alegerilor parlamentare – 30 noiembrie 2014 (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §97).
Comasarea diferitelor exerciţii electorale nu este, în principiu, interzisă. Organizarea şi desfăşurarea concomitentă a mai multor scrutine nu reprezintă o premieră în statele democratice (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §101).
Curtea a constatat, totodată, că această comasare este de natură să determine dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. “Comasarea” alegerilor parlamentare şi a referendumului riscă să inducă o stare de confuzie în rândul electoratului. Complexitatea operaţiunilor de vot poate avea ca efect excluderea de la vot a alegătorilor, care, independent de voinţa lor, nu vor reuşi să voteze în perioada de timp afectată exercitării votului, până la închiderea urnelor (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §104).
Acestea sunt şi raţiunile practice care fundamentează o altă regulă prevăzută de Codul bunelor practici în materie electorală (CDLAD(2002)023, adoptat de Comisia de la Veneţia la 18-19 octombrie 2002), şi anume aceea ca procedura de votare să rămână cât mai simplă, pentru a lăsa deplină libertate alegătorilor de a-şi exprima voinţa şi a asigura astfel efectivitatea dreptului la vot şi la alegeri libere (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §105).
Curtea a admis că raţiunea comasării alegerilor parlamentare şi a referendumului ar putea fi determinată şi de necesitatea reducerii cheltuielilor, impusă de contextul economic actual, implicând suportarea acestora din acelaşi buget - cel de stat. Importanţa şi necesitatea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare într-un context de criză economică – incontestabile, de altfel - nu se pot constitui însă în argumente care să susţină, în orice condiţii, restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi sau care să susţină măsuri de natură a afecta principii fundamentale ale statului de drept (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §106).
Având în vedere excluderea prin prevederile Codului electoral a desfăşurării concomitente a două referendumuri republicane, Curtea a considerat că această interdicţie a fost dictată de necesitatea evitării confuziei în cazul derulării a două exerciţii democratice de natură diferită. Totuşi, având în vedere [...] necesitatea respectării termenului de 6 luni pentru revizuirea Constituţiei, Curtea a considerat că ţine de competenţa şi obligaţia Parlamentului eliminarea ambiguităţilor din Codul electoral privind posibilitatea comasării alegerilor şi referendumului (Avizul nr.1 din 22.09.2014, §107).
2. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului
2.1. Asigurarea principiului egalităţii la salarizarea funcţionarilor publici
2.1.1. Salarizarea personalului instanţelor judecătoreşti
Curtea a menţionat că independenţa puterii judecătoreşti nu poate fi asigurată fără o independenţă instituţională şi structurală, care permite angajarea de personal juridic calificat şi posibilitatea organizării interne a instanţelor judiciare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.20145, §43).
_____________________
5Hotărârea nr.25 din 06.11.2014 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor)
Asigurarea unui echilibru între puterile statului se reflectă şi în gradul de proporţionalitate al asigurării materiale a personalului administrativ, care în final contribuie la realizarea sarcinilor de către reprezentanţii acestor trei puteri (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §44).
Având drept fundament respectivele raţionamente, prin Hotărârea nr.24 din 10 septembrie 2013 Curtea a declarat neconstituţionale compartimentele “Secretariatul Curţii Constituţionale”, “Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală”, “Curţile de apel” şi “Judecătoriile, inclusiv cea militară, procuraturile teritoriale şi cele specializate” din Anexa nr.2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §45).
Prin Hotărârea menţionată, Curtea a constatat un nivel inferior de salarizare a funcţionarilor din sistemul judecătoresc în raport cu salarizarea unor funcţii identice din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §46).
Examinând prevederile modificate, Curtea a reţinut că la adoptarea lor nu s-a ţinut cont de raţionamentele instanţei de contencios constituţional, prezentate în Hotărârea nr.24 din 10 septembrie 2013. Astfel, Legea nr.146 din 17 iulie 2014 a consacrat soluţii similare celor reglementate prin legea anterioară, lege declarată neconstituţională, păstrând discrepanţe între nivelele de salarizare a unor funcţionari din cadrul sistemului judecătoresc în raport cu unii funcţionari din cadrul legislativului şi al executivului, ignorând astfel considerentele şi dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.24 din 10 septembrie 2013 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §51).
În context, Curtea a reiterat că pentru funcţiile publice similare din cadrul autorităţilor poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională a puterilor în stat urmează a fi asigurată o salarizare echilibrată. Astfel, în cazul unor funcţii echivalente, funcţionarii din sistemul judecătoresc urmează să beneficieze de o salarizare cel puţin egală cu cea a funcţionarilor din cadrul autorităţilor puterii legislative şi celei executive, poziţionate pe aceeaşi scară în ierarhia instituţională (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §57).
Astfel, având în vedere că, în conformitate cu art.140 din Constituţie, hotărârea Curţii intră în vigoare la data adoptării, Curtea a reţinut că autorităţile publice vizate urmează să efectueze recalcularea salariului conform noilor reglementări legale […] de la data adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.24 din 10 septembrie 2013 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §64).
[...] Curtea a reţinut că menţinerea salarizării diminuate a funcţionarilor din instituţiile menţionate în raport cu funcţionarii din cadrul Parlamentului şi al autorităţilor executive afectează principiile consfinţite de articolele 6 şi 16 din Constituţie. În acelaşi timp, omisiunea recalculării salariilor acestora din data Hotărârii nr.24 din 10 septembrie 2013 constituie o încălcare a articolului 140 din Constituţie şi pune în discuţie atitudinea preconcepută a executivului şi a Parlamentului faţă de Curtea Constituţională (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §73).
2.1.2. Stimularea financiară a colaboratorilor vamali
Curtea a statuat constant în jurisprudenţa sa anterioară că orice diferenţă de tratament nu implică în mod automat o încălcare a articolului 16 din Constituţie. Pentru a fi în prezenţa unei încălcări a articolului 16 din Constituţie ar trebui ca persoanele aflate în situaţii similare sau comparabile să fie supuse unui tratament diferenţiat şi discriminatoriu (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.20146 §28).
_____________________
6Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014 pentru controlul constituţionalităţii articolului 9 alin.(6) din Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (stimularea financiară a colaboratorilor vamali)
În acelaşi timp, o distincţie este discriminatorie dacă nu se bazează pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică atunci când nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §29).
Curtea a constatat că toţi funcţionarii publici sunt învestiţi cu o competenţă generală – cea de exercitare în condiţiile legii a atribuţiilor stabilite de o autoritate publică în scopul realizării competenţelor sale. Totodată, funcţiile nu pot fi calificate ca identice, or, fiecare funcţie are particularităţile sale specifice şi condiţiile în care acestea sunt exercitate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §32).
În acest sens, Curtea a observat că, potrivit prevederilor Legii nr.48 din 22 martie 2012, salariile funcţionarilor publici sunt diferenţiate pe funcţii, grade şi trepte profesionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §34).
Curtea a reţinut că, prin prisma prevederilor legale, compararea funcţiilor şi sistemul de salarizare pentru acestea se efectuează luând în considerare complexitatea competenţelor solicitate, şi anume aportul intelectual necesar pentru exercitarea lor, gradul de angajare şi de responsabilitate în exercitarea prerogativelor de putere publică, precum şi nivelul instituţiilor în ierarhia organelor statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §37).
Curtea a menţionat că suplimentar salariului de bază, drept garantat de normele constituţionale, sistemul de salarizare a funcţionarilor publici cuprinde sporuri, premii şi alte suplimente la salariu (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §38).
Totodată, adiţional sporurilor generale, care pot fi acordate tuturor categoriilor de funcţionari publici, legiuitorul a instituit posibilitatea stimulării financiare a colaboratorilor echipelor mobile din cadrul Serviciului Vamal, care au contribuit la încasarea veniturilor la bugetul de stat din depistarea încălcărilor ca urmare a controlului vamal efectuat, în valoare de până la 10% din sumele încasărilor respective (art.9 alin.(6) din Legea nr.48 din 22 martie 2012) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §39).
În acest sens, Curtea a acceptat opinia Guvernului, potrivit căreia colaboratorii vamali ai echipelor mobile exercită activităţi distincte de majoritatea funcţionarilor publici, care implică un grad de risc, dispun de un statut special şi nu se află într-o situaţie similară sau comparabilă cu alţi funcţionari publici (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §41).
Totodată, Curtea a menţionat că toţi funcţionarii publici, inclusiv colaboratorii vamali, urmează să manifeste un comportament loial şi să acţioneze cu bună credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §42).
Curtea a reţinut că norma supusă controlului constituţionalităţii reglementează în exclusivitate sporurile la salariul de bază pentru colaboratorii vamali ai echipelor mobile, şi anume până la 10% din încasările efectuate la bugetul de stat din depistarea încălcărilor, ca urmare a controlului vamal efectuat. Plăţile se fac din contul bugetului Serviciului Vamal (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §49).
Curtea a observat că Recomandările EUBAM din 16 noiembrie 2012 cu privire la conceptul naţional privind unităţile mobile ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova prevăd introducerea unui sistem transparent de recompense financiare pentru încasări, în funcţie de semnificaţia lor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §50).
Din cele menţionate, Curtea a reţinut că, în baza articolului 43 din Constituţie, statul este obligat să asigure tuturor salariaţilor un salariu minim pe economie, astfel, salariul constituie un drept fundamental protejat. Suplimentele la salariu nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §51).
În acest sens, Curtea a menţionat că legislativul dispune de competenţa de a acorda funcţionarilor sporuri, stimulente, premii la salariul de bază. Legiuitorul este în drept, totodată, să diferenţieze sporurile în funcţie de categoriile de personal, cărora acestea li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, §52).
2.2. Accesul liber la justiţie
2.2.1. Controlul judiciar al actelor privind securitatea naţională
Curtea a menţionat că contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.20147, §53).
_____________________
7Hotărârea nr.5 din 11.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 4 lit.e) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000
Totodată, Curtea a observat că art.4 din Legea contenciosului administrativ enumeră actele exceptate de la controlul judecătoresc, prin litera e) a respectivului articol fiind exceptate actele administrative referitoare la: securitatea naţională a Republicii Moldova, la exercitarea regimului stării excepţionale, la măsurile de urgenţă luate de autorităţile publice în vederea combaterii calamităţilor naturale, incendiilor, epidemiilor, epizootiilor şi altor fenomene de aceeaşi natură (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §54).
Curtea a reţinut că emiterea actelor administrative referitoare la securitatea naţională a Republicii Moldova este determinată de situaţii excepţionale, care ar putea pune în pericol securitatea statului şi ordinea publică, acestea fiind emise cu scopul de a cunoaşte, preveni şi înlătura ameninţările interne sau externe ce pot aduce atingere stării de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §55).
Curtea a subliniat că legalitatea actelor administrative emise în situaţii excepţionale are anumite particularităţi, în cazul acestor acte operând aşa-numita “legalitate de criză”. Astfel, Curtea acceptă că în situaţii excepţionale, care pun în pericol însăşi existenţa statului, autorităţile publice pot lua măsurile necesare pentru a face faţă unor asemenea împrejurări, chiar dacă în acest scop ar încălca legea, întrucât salvarea interesului public este legea supremă (salus rei publicae suprema lex) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §65).
Curtea a reţinut că actele emise în situaţii excepţionale sunt considerate legale atunci când urmăresc, în mod necesar, să salveze interesul public, iar mijloacele utilizate sunt potrivite acestui scop, chiar dacă emiterea acestor acte nu respectă întru totul anumite reglementări legale, care disciplinează, în mod obişnuit, activitatea administraţiei publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §66).
Totuşi, Curtea a menţionat că actele emise în situaţii excepţionale trebuie să corespundă unor cerinţe minime de legalitate (principiului legalităţii), care să servească ocrotirii interesului public (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §67).
Curtea a reţinut că legalitatea acestor acte va fi apreciată de instanţa de judecată prin prisma scopului lor, care trebuie să fie ocrotirea interesului public, sancţionând excesul de putere al autorităţilor publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §68).
Curtea a acceptat că, la verificarea legalităţii de către instanţa de judecată a respectivelor acte, legiuitorul poate stabili anumite reguli procesuale speciale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §69).
Totodată, Curtea a reţinut că instanţa de judecată trebuie să verifice dacă au fost îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiţii, şi anume: existenţa situaţiei excepţionale; existenţa situaţiei excepţionale la data la care actul a fost emis; competenţa autorităţii de a emite actul; imposibilitatea efectivă a administraţiei publice de a emite actul în condiţii obişnuite; scopul emiterii actului este ocrotirea interesului general (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §70).
Curtea a reţinut că, deşi în contextul special al măsurilor legate de siguranţa naţională pot fi instituite norme derogatorii, totuşi, cadrul legal urmează să ofere protecţie împotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Or, dacă prin prisma prevederilor legale, puterea de apreciere a autorităţilor publice ar fi lipsită de orice control, legea ar putea să încalce prin esenţă preeminenţa dreptului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, §73).
2.2.2. Executarea hotărârilor judecătoreşti
Curtea a observat că articolul 20 alin.(1) din Constituţie indică în mod direct existenţa unei obligaţii pozitive din partea statului de a asigura dreptul la satisfacţie efectivă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.20148, §45).
_____________________
8Hotărârea nr.4 din 06.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii articolelor 139 alin.(3)-(4), 140 alin.(1), (3)-(10) din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 şi a unor prevederi ale articolului 28 alin.(1) lit.e) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, accesul la justiţie semnifică nu doar posibilitatea juridică efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §46).
Potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §47).
Curtea a reţinut că executarea unei hotărâri judecătoreşti constituie parte integrantă a procesului civil, în accepţiunea art.6 paragraful 1 (cauza Hornsby contra Greciei, martie 1997, §40). Statului îi revine obligaţia pozitivă de a organiza un sistem de punere în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §48).
Curtea a relevat că executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti intervine doar atunci când debitorul refuză să execute benevol hotărârea. Adică neexecutarea voluntară a unui titlu executoriu deschide calea executării silite (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §58).
Curtea a reţinut că, deoarece executarea hotărârilor judecătoreşti este parte integrantă a procesului judiciar, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului de executare constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §61).
Procedura de executare are sarcina de a contribui la realizarea drepturilor creditorului recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare în modul stabilit de lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §62).
În acelaşi timp, Curtea a subliniat că opţiunea creditorului de a prelua bunul în contul creanţei reprezintă o parte a procedurii de vânzare a bunurilor, care facilitează executarea silită, cu voinţa creditorului, fără a afecta drepturile debitorului, prin evitarea survenirii unor circumstanţe care ar face executarea dificilă sau imposibilă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §65).
Prin prisma celor invocate, Curtea a considerat că nu executorul este cel care decide asupra transmiterii bunului, ci creditorul, având acest drept, decide asupra preluării acestui bun în proprietate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §66).
Totodată, Curtea a menţionat că executorul judecătoresc nu decide în mod arbitrar cum să procedeze în cazul când se declară că licitaţia nu a avut loc şi este necesară organizarea unei licitaţii repetate, ci acţionează în strictă corespundere cu procedura deja stabilită de legiuitor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §67).
Curtea a reţinut că bunurile proprietate a debitorului constituie obiectul executării silite. Veniturile şi bunurile debitorului pot fi supuse executării silite dacă sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, §85).
2.3. Neretroactivitatea legii
2.3.1. Prescripţia tragerii la răspundere penală
Curtea a menţionat că în materie penală se aplică legea în vigoare la momentul comiterii faptei, şi nu legea intrată în vigoare după consumarea infracţiunii, cu excepţia legii mai favorabile, care are efect retroactiv (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.20149, §51).
_____________________
9Hotărârea nr.14 din 27.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii Art.II al Legii nr.56 din 4 aprilie 2014 pentru completarea articolului 60 din Codul penal al Republicii Moldova (prescripţia tragerii la răspundere penală)
Astfel, în sensul art.22 din Constituţie în coroborare cu art.10 din Codul penal, neretroactivitatea legii penale vizează orice circumstanţă care duce la înrăutăţirea situaţiei persoanei, fără a se limita doar la mărimea şi categoria pedepsei aplicate, astfel încorporând şi instituţia prescripţiei tragerii la răspundere penală (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §53).
Curtea a reţinut că necesitatea reglementării prescripţiei tragerii la răspundere penală reiese din chintesenţa acestei instituţii, or, răspunderea penală, ca mijloc de realizare a ordinii de drept prin constrângere, trebuie să intervină cât mai curând după săvârşirea infracţiunii. Justificarea prescripţiei este strâns legată de raţiunea represiunii penale, care, după trecerea unui interval îndelungat de timp de la săvârşirea infracţiunii, devine ineficientă în raport cu scopul pedepsei penale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §54).
Curtea a menţionat că posibilitatea aplicării retroactive a prescripţiei tragerii la răspundere penală variază în sistemele de drept şi depinde de calificarea dată acesteia, în sens material sau procesual (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §56).
Astfel, în statele în care prescripţia este calificată în sens material se aplică prevederile legale în vigoare la momentul comiterii faptei infracţionale, aplicarea retroactivă fiind posibilă doar dacă este mai favorabilă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §57).
În acelaşi timp, calificarea în sens procesual determină aplicarea imediată a legii oricărei proceduri supuse modificării, indiferent de momentul săvârşirii faptei infracţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §58).
Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei penale în Republica Moldova este inserată în legea penală (lege materială) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §63).
Curtea a reţinut că, potrivit art.60 alin.(2) din Codul penal, prescripţia răspunderii penale se aplică în funcţie de fapta săvârşită, ea având efecte din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §65).
În acelaşi timp, Curtea a subliniat că, potrivit legii contestate, prin derogare de la prevederile articolului 60 din Codul penal al Republicii Moldova, prescripţia tragerii la răspundere penală nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni de abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu ori neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 ori în legătură cu aceste evenimente, pentru care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu a expirat termenul de prescripţie a tragerii la răspundere penală (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §66).
Curtea a observat că, prin interpretarea sistemică a legii penale a Republicii Moldova, instituţia prescripţiei tragerii la răspundere penală este reglementată în coroborare cu instituţia pedepsei penale. Agravarea pedepsei conduce în mod direct la schimbarea prescripţiei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §68).
Astfel, Curtea a reţinut că termenul de prescripţie variază în funcţie de gravitatea pedepsei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §69).
Deci, Curtea a evidenţiat că reglementarea unor termene de prescripţie diferite de tragere la răspundere penală pentru aceleaşi categorii de infracţiuni (abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, neglijenţă în serviciu) instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care au săvârşit aceleaşi categorii de infracţiuni în aceeaşi perioadă de timp (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §71).
Respectiv, Curtea a reţinut că pasivitatea şi incapacitatea organelor de drept de a investiga faptele de abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu şi neglijenţă în serviciu săvârşite în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 nu poate justifica o asemenea intervenţie legislativă prin adoptarea normelor penale derogatorii. Ineficienţa şi inacţiunea organelor de drept nu poate avea ca efect aplicarea cu efect retroactiv a prevederilor care înrăutăţesc situaţia persoanei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §74).
Curtea a reiterat că legislativul păstrează deplina competenţă pentru a adopta reglementări de natură penală, inclusiv poate modifica prescripţia penală, fie în sensul micşorării sau extinderii termenului, fie al eliminării totale a prescripţiei din legea penală, însă aceste modificări trebuie să fie încorporate în Codul penal, ca unica lege penală, potrivit art.1 din Codul penal al Republicii Moldova, dar nu prin legi derogatorii. La fel, orice modificări legislative nu trebuie să desconsidere principiile sistemului de drept deja statuate de către legiuitorul însuşi. Raţiunea legii penale are ca pilon de bază proporţionalitatea pedepselor cu gradul prejudiciabil al faptelor comise, independent de circumstanţele comiterii lor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §75).
Din cele menţionate, Curtea a reţinut că derogarea de la prevederile articolului 60 din Codul penal al Republicii Moldova şi stabilirea imprescriptibilităţii tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni de abuz de putere sau abuz de serviciu, exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu ori neglijenţă în serviciu în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 ori în legătură cu aceste evenimente, pentru care, la data intrării în vigoare a Legii nr.56 din 4 aprilie 2014, nu a expirat termenul de prescripţie a tragerii la răspundere penală, contravine prevederilor articolelor 22 şi 16 din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §77).
2.4. Calitatea legii penale
Curtea a evidenţiat că legea penală are repercusiunile cele mai dure comparativ cu alte legi sancţionatoare, ea incriminează faptele cele mai prejudiciabile, respectiv, norma penală trebuie să dispună de o claritate desăvârşită pentru toate elementele componenţei infracţiunii în cazul normelor din partea specială a legii penale. Această condiţie este indispensabilă şi în cazul normelor din partea generală a legii penale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §83).
Formulele generale şi abstracte într-un caz concret pot afecta funcţionalitatea legii penale, aplicarea ei coerentă şi sistemică, ceea ce ar denatura principiul calităţii legii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §84).
Curtea a observat că norma contestată stabileşte imprescriptibilitatea răspunderii penale pentru fapte desfăşurate într-o perioadă/dimensiune temporală, şi anume: “în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 ori în legătură cu aceste evenimente.” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §85).
Curtea a menţionat că, în contextul legii penale, termenul “eveniment”, utilizat în norma contestată, comportă caracter ambiguu din perspectiva că nu exprimă nici fapta, nici timpul, nici locul infracţiunii, ca semn al componenţei infracţiunii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §87).
Nici sintagma “în legătură cu aceste evenimente”, din punctul de vedere al timpului săvârşirii faptei prejudiciabile (ca semn inerent al componenţei infracţiunii), nu contribuie la asigurarea clarităţii şi previzibilităţii normei contestate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §89).
Din raţionamentele expuse, Curtea a conchis că norma în partea privind “în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009 ori în legătură cu aceste evenimente”, din punctul de vedere al calităţii legii, încalcă principiul lex certa (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, §91).
2.5. Dreptul la tăcere – parte a dreptului la apărare
Curtea a menţionat că dreptul la tăcere constituie un element al dreptului la apărare ca parte a unui proces echitabil (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.201410, §33).
_____________________
10Hotărârea nr.28 din 18.11.2014 privind controlul constituţionalităţii articolului 234 din Codul contravenţional al Republicii Moldova (sancţionarea contravenţională a proprietarului vehiculului pentru necomunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat conducerea)
Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, “dreptul de a păstra tăcerea nu este unul absolut” (cauza Weh vs. Austria, 8 iulie 2004) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §37).
Curtea a reţinut că, în scopul garantării şi protejării securităţii în trafic, legiuitorul a reglementat în Codul contravenţional responsabilitatea pentru comiterea faptelor ilegale, pertinente domeniului circulaţiei rutiere (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §41).
Curtea a menţionat că, potrivit Legii nr.131 din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier, proprietarul autovehiculului are dreptul să acorde, în modul stabilit, altor persoane, care posedă permis de conducere, dreptul de a conduce şi utiliza autovehiculul (art.23 alin.(2) lit.b)) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §42).
Totodată, art.23 alin.(1) din lege stipulează că proprietarul de autovehicul, la cererea poliţiei, este obligat să comunice, în termenul solicitat, datele privind identitatea persoanei căreia i-a încredinţat autovehiculul pentru a fi condus pe drumuri publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §43).
Curtea a menţionat că neonorarea obligaţiei proprietarului sau mandatarului (utilizatorului) vehiculului, la solicitarea poliţiei, de a comunica identitatea persoanei căreia i-a fost încredinţată conducerea constituie contravenţie (art.234 din Codul contravenţional). De asemenea, este supusă sancţiunii contravenţionale şi comunicarea cu bună ştiinţă de date eronate privind identitatea acestei persoane (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §44).
Curtea a reţinut că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major, prin urmare asigurarea securităţii este o obligaţie pozitivă a statului. Unitatea de transport, ca participant la trafic, reprezintă o sursă de pericol sporit, conducătorul auto având obligaţia de a respecta anumite reglementări impuse de autorităţi în evitarea riscurilor rezultate din utilizarea autovehiculelor. De asemenea, deţinătorul vehiculului este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin utilizarea vehiculului aflat în posesia sa(Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §45).
Curtea a menţionat că legislatorul, la reglementarea relaţiilor de proprietate asupra vehiculului şi a securităţii circulaţiei rutiere, este în drept să instituie anumite obligaţii faţă de proprietar, inclusiv responsabilitatea care poate să survină (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §46).
Curtea a reţinut că persoana, bucurându-se de dreptul de a nu divulga numele membrilor familiei sale şi al rudelor apropiate, nu poate să se eschiveze, în calitate de proprietar, de la anumite obligaţii expres stabilite în lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §47).
Prin urmare, un interes public de o importanţă majoră, cum este securitatea traficului rutier, permite impunerea unor responsabilităţi faţă de cetăţeni, în particular, de a informa poliţia privind persoana căreia i-a fost încredinţată conducerea, având ca scop protejarea participanţilor la trafic împotriva accidentelor şi producerii consecinţelor negative, precum şi crearea condiţiilor legale pentru tragerea la răspundere a persoanelor care au violat regulile circulaţiei rutiere (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §52).
Curtea a constatat că nu există mijloace mai puţin restrictive pentru realizarea scopului asigurării securităţii rutiere şi, prin urmare, stabilirea unei asemenea responsabilităţi este proporţională scopului urmărit, iar impunerea unor asemenea obligaţii nu poartă un caracter excesiv (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §53).
Curtea a menţionat că tragerea la răspundere contravenţională a proprietarului sau mandatarului autovehiculului survine în cazul refuzului de a comunica autorităţilor identitatea persoanei căreia i-a încredinţat conducerea şi doar în situaţia implicării mijlocului de transport în comiterea unei infracţiuni sau contravenţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §54).
Prin urmare, Curtea a reţinut că proprietarului i se păstrează garanţiile stabilite de art.377 din Codul contravenţional, şi anume dreptul de a nu mărturisi împotriva sa sau a rudelor apropiate, în partea ce ţine de fondul eventualei infracţiuni sau contravenţii cu implicarea autovehiculului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §55).
În acelaşi timp, Curtea a subliniat că simpla obligaţie a proprietarului sau a mandatarului de a comunica identitatea persoanei care conducea vehiculul nu poate duce la incriminarea altor fapte ulterioare, organele de drept fiind cele responsabile de a proba încălcarea prevederilor legale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §56).
În lumina celor expuse, Curtea a menţionat că sancţionarea contravenţională a proprietarului sau mandatarului vehiculului pentru refuzul de a comunica identitatea persoanei căreia i-a încredinţat conducerea, nu constituie o încălcare a articolelor 21 şi 26 alin.(1) din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, §58).
2.6. Dreptul la educaţie
2.6.1. Autonomia universitară
Curtea a reiterat că autonomia universitară, potrivit sensului art.35 alin.(6) din Constituţie, reprezintă un concept constituţional cu valoare de principiu, legiuitorul constituant consacrându-l ca o componentă a dreptului la învăţătură. Principiul respectiv constituie o garanţie a libertăţii organizării învăţământului superior (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.201411, §43).
_____________________
11Hotărârea nr.19 din 03.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea învăţământului nr.547-XIII din 21 iulie 1995
Astfel, autonomia universitară înseamnă independenţa instituţiilor de învăţământ superior faţă de stat şi alţi subiecţi din societate, în adoptarea deciziilor privind administrarea internă, gestionarea finanţelor, stabilirea politicilor curriculare proprii, servicii şi alte activităţi interne (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §45).
Deşi oferă instituţiilor de învăţământ superior o autonomie largă, statul se poate implica totuşi în organizarea şi activitatea acestora, obligându-le să respecte şi să realizeze plenar principiile învăţământului (umanitarizare, accesibilitate, adaptivitate, creativitate, diversitate, democratizare, deschidere şi flexibilitate) şi standardele educaţionale de stat, astfel realizându-se cooperarea între stat şi instituţiile de învăţământ superior (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §46).
Curtea a reţinut că autonomia universitară, înscrisă în prevederile art.35 alin.(6) din Constituţie, implică în mod egal autonomia educaţională şi autonomia instituţională. Autonomia educaţională se exprimă prin autonomia universitară funcţională sau academică; autonomia instituţională cuprinde autonomia organizatorică, administrativă şi financiară. Aceste două forme ale autonomiei sunt inseparabile, or, fără libertatea academică (a activităţii didactice) autonomia instituţională nu poate fi garantată (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §51).
[...] Autonomia universitară dă dreptul comunităţii universitare să îşi stabilească misiunea proprie, strategia instituţională, structura, activităţile, organizarea şi funcţionarea proprie, stabilirea şi optimizarea propriilor structuri academice şi administrative; gestionarea resurselor materiale şi umane (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §57).
Din punctul de vedere al autonomiei organizaţionale, universităţilor le aparţine dreptul de a determina propria structură organizaţională şi de a-şi alege propriile organe administrative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §58).
Structura şi atribuţiile organelor din instituţiile de învăţămînt superior sunt stabilite prin Carta universitară. Carta universitară este documentul fundamental care prezintă opţiunile majore ale comunităţii universitare, principiile de organizare şi funcţionare ale universităţii, drepturile şi îndatoririle membrilor comunităţii universitare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §59).
Curtea a reţinut că, potrivit art.48 alin.(4) din Legea învăţământului, rectorii instituţiilor de stat de învăţământ superior sunt aleşi pe bază de concurs de senatul instituţiilor. Rectorii tuturor instituţiilor de stat de învăţământ superior sunt confirmaţi în post de către Guvern (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §72).
Curtea a considerat că în cazul instituţiilor care statutar sau la solicitarea executivului sau altor subiecţi oferă persoanelor cu studii superioare perfecţionare, recalificare într-un domeniu de formare profesională rectorii instituţiilor de învăţământ pot fi numiţi în funcţie de către autorităţile care le-au instituit. Legiuitorul este în drept să reglementeze activitatea acestor instituţii, inclusiv să stabilească, în funcţie de interesele societăţii şi de evoluţia necesităţilor, diferite tipuri de instituţii de învăţământ, ştiinţifice, de cercetare. Legiuitorul poate să definească diverse modele de structură a guvernării acestor instituţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §78).
Totodată, Curtea a subliniat că numirea de către subiecţi externi mediului universitar în funcţie a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior, standardele cărora în materia învăţământului cuprind ciclul I, II, III, iar standardele de instruire a studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor se stabilesc cu o relativă uniformitate pentru domeniul profesional solicitat, afectează principiul constituţional al autonomiei universitare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, §79).
2.7. Dreptul la muncă şi la protecţia muncii
2.7.1. Acordul sindicatelor la concediere
Conform art.87 alin.(2) din Codul muncii, concedierea persoanei alese în organul sindical şi neeliberate de la locul de muncă de bază se admite cu respectarea modului general de concediere şi doar cu acordul preliminar al organului sindical al cărui membru este persoana în cauză, iar potrivit alin.(3), conducătorii organizaţiei sindicale primare (organizatorii sindicali) neeliberaţi de la locul de muncă de bază nu pot fi concediaţi fără acordul preliminar al organului sindical ierarhic superior (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.201412, §7).
_____________________
12Hotărârea nr.12 din 20.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul (4) al articolului 87 din Codul muncii nr.l54-XV din 28 martie 2003
De asemenea, alin.(4) prevede că, în cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) organului respectiv se prezumă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §9).
Dreptul la muncă, alegerea profesiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii prevăzute de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §47).
Totodată, având în vedere specificul dreptului la muncă, dar şi al poziţionării subiecţilor raporturilor de muncă, atât normele naţionale, cât şi cele internaţionale stabilesc un minim de garanţii, menite să asigure un echilibru dintre angajaţi şi angajatori şi o protecţie adecvată a demnităţii, securităţii şi stabilităţii angajaţilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §51).
Garanţiile minime urmează a fi stabilite de înşişi subiecţii raporturilor de muncă, prin contracte individuale (sau colective de muncă) încheiate în urma negocierilor libere, potrivit prevederilor art.43 din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §52).
Curtea a relevat că din conţinutul normei constituţionale invocate rezultă că dreptul la muncă al cetăţenilor, inclusiv al celor încadraţi în câmpul muncii, este garantat şi apărat de lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §53).
În vederea realizării funcţiei de apărare a drepturilor lor, potrivit prevederilor art.42 din Constituţie, salariaţii sunt în drept să se asocieze pentru a întemeia şi a se afilia la sindicate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §54).
Curtea a reţinut că între dreptul la muncă şi dreptul la asociere în sindicate există o întrepătrundere menită să asigure armonia raporturilor de muncă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §60).
Curtea a reţinut că, potrivit reglementărilor contestate, intervenţia organelor sindicale este solicitată în cadrul încetării contractului individual de muncă al salariaţilor membri de sindicat în cazul concedierii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §73).
Curtea a notat că, potrivit clasificării, contractele individuale de muncă îmbracă forma unor contracte sinalagmatice, în cadrul cărora fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel, aceste obligaţii ale părţilor constau în prestarea muncii şi respectarea disciplinei muncii de către salariat, pe de o parte, şi remunerarea muncii şi asigurarea condiţiilor de prestare a muncii de către angajator, pe de altă parte (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §74).
Astfel, caracterul sinalagmatic al contractelor de muncă presupune şi dreptul părţilor de a înceta aceste relaţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §75).
Instituţia încetării contractului individual de muncă este dominată de principiul legalităţii, iar temeiurile, condiţiile şi procedura încetării acestui contract sunt reglementate, în detaliu, de lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §76).
Curtea a reţinut că stabilirea prin lege a unor criterii, în special ce ţin de încetarea raporturilor de muncă, nu poate fi privită ca o limitare sau îngrădire a dreptului la muncă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §81).
Curtea a menţionat că măsura legislativă contestată, stabilită la art.87 alin.(4) din Codul muncii, nu contravine dispoziţiilor constituţionale. Or, anume informarea, furnizarea de date, consultările, negocierile cu organele sindicale au menirea de a verifica corectitudinea acţiunilor angajatorului şi de a găsi soluţii de remediere în raporturile cu salariaţii membri de sindicat (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §82).
Mai mult, legiuitorul, pentru a asigura protecţia salariatului membru de sindicat, a stabilit expres termenul de 10 zile lucrătoare, timp în care organul sindical este în drept de a-şi expune opinia în vederea concedierii salariatului membru de sindicat (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §83).
Curtea a subliniat că norma în cauză prevede încă o garanţie pentru salariaţii membri de sindicat în cazul concedierii, precum şi posibilitatea organului sindical de a-si exprima acordul sau dezacordul (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §84).
Curtea a reţinut că reglementarea raporturilor de muncă, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la aceste raporturi, inclusiv a dreptului angajaţilor de a se asocia în sindicate, ţine de prerogativa legiuitorului, în conformitate cu principiile de care sunt guvernate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, §85).
2.8. Dreptul de petiţionare
2.8.1. Neexaminarea de către Ombudsman a cererilor depuse de către persoane incapabile
Curtea a reţinut că, potrivit articolului 1 alin.(3) din Constituţie, demnitatea persoanei constituie o valoare fundamentală (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.201413, §42).
_____________________
13Hotărârea nr.27 din 13.11.2014 privind controlul constituţionalităţii articolului 21 alin.(5) lit.e) din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la avocatul poporului (Ombudsman) (neexaminarea cererilor depuse de către persoanele incapabile)
În acest sens, Curtea a menţionat că articolul 52 alin.(1) din Constituţie acordă cetăţenilor Republicii Moldova dreptul de a se adresa autorităţilor publice prin petiţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §45).
Curtea a reţinut că dreptul de petiţionare nu este un drept absolut, acesta, analizat prin prisma articolului 54 alin.(3) din Constituţie, admite restrângeri. Cu toate acestea, limitările operate de către legiuitor nu trebuie să fie de aşa natură încât să aducă atingere însăşi substanţei dreptului de petiţionare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §48).
Astfel, Curtea a menţionat că orice limitare adusă dreptului de petiţionare nu va fi compatibilă cu prevederile articolului 52 din Legea Supremă dacă nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un scop legitim şi dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §49).
Curtea a reţinut că instituţia Ombudsmanului este garantul dezvoltării democratice, fiind mediatorul dintre societate şi administraţia de stat în vederea asigurării dialogului, dar şi vegherii asupra respectării valorilor universale consacrate privind drepturile şi libertăţile omului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §54).
Curtea a menţionat că, potrivit articolului 18 alin.(1) din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014, avocatul poporului examinează cererile persoanelor fizice, indiferent de cetăţenie, vârstă, sex, apartenenţă politică sau convingeri religioase, care locuiesc permanent, se află ori s-au aflat temporar pe teritoriul ţării, ale căror drepturi şi libertăţi se presupune că au fost încălcate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §55).
În virtutea articolului 25 din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014, în baza rezultatelor examinării sesizării, avocatul poporului este în drept să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului, ale cărui drepturi şi libertăţi fundamentale au fost încălcate. La fel, potrivit articolului citat, avocatul poporului dispune de dreptul de a interveni pe lângă autorităţile competente cu un demers pentru intentarea unei proceduri disciplinare sau penale în privinţa persoanei cu funcţie de răspundere care a comis încălcări ce au generat lezarea drepturilor şi libertăţilor omului; de a sesiza persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra cazurilor de neglijenţă în serviciu, de încălcare a eticii de serviciu, de tergiversare şi birocratism (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §56).
În acelaşi timp, Curtea a constatat că articolul 21 alin.(5) din lege enumeră exhaustiv circumstanţele în a căror prezenţă cererea adresată Ombudsmanului nu va fi primită spre examinare, printre acestea regăsindu-se şi situaţia în care cererea este depusă de o persoană declarată incapabilă prin hotărâre judecătorească (lit.e)) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §57).
Astfel, din norma articolului 21 alin.(5) lit.e) rezultă că persoana declarată incapabilă printr-o hotărâre judecătorească nu poate beneficia de unul din remediile efective de protecţie a drepturilor şi libertăţilor, şi anume de dreptul de a sesiza Ombudsmanul. Cu referire la această categorie de persoane, prin prisma articolului 19 alin.(2), sesizarea poate fi depusă doar de către reprezentantul petiţionarului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §58).
Curtea a reţinut că, potrivit art.12 paragraful 1 din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York la 13 decembrie 2006 şi ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr.166 din 9 iulie 2010, persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute oriunde ca persoane cu drepturi în faţa legii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §63).
Obiectivul Convenţiei menţionate este de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi egală de către toate persoanele cu dizabilităţi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi de a promova respectarea demnităţii inerente a acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §65).
În vederea asigurării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, a fost adoptată Legea nr.60 din 30 martie 2012 cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §66).
Potrivit articolului 10 alin.(2) din Legea nr.60 din 30 martie 2012, respectarea prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de către autorităţile publice centrale şi locale, de către instituţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, de către asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelele este asigurată de societatea civilă şi de avocatul parlamentar conform legislaţiei în vigoare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §67).
Astfel, Curtea a menţionat că legea respectivă, fiind adoptată în vederea implementării Convenţiei ONU, statuează expres că respectarea drepturilor persoanelor cu dezabilităţi (în care se include şi categoria persoanelor cu handicap mintal) urmează a fi asigurată inclusiv de către Ombudsman (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §68).
Contrar respectivelor prevederi, Curtea a reţinut că art.21 alin.(5) lit.e) din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 instituie o limitare în drepturile persoanelor declarate incapabile prin hotărâre judecătorească de a se adresa instituţiei ombudsmanului pentru apărarea drepturilor încălcate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §70).
Curtea a reiterat că, potrivit art.16 din Constituţie, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §71).
La fel, Curtea a reţinut că, potrivit art.54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §72).
Prin raportarea normei contestate la norma constituţională, Curtea nu a putut identifica nici unul din scopurile enunţate care ar permite restrângerea dreptului la petiţionare, astfel instituindu-se un tratament diferenţiat între persoanele incapabile şi cele cu capacitate de exerciţiu deplină fără a se urmări un scop legitim şi fără existenţa unei justificări obiective şi rezonabile (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §73).
În acelaşi timp, în conformitate cu prevederile articolului 54 alin.(4) din Constituţie, restrângerea nu poate atinge existenţa dreptului sau libertăţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §74).
Curtea a reţinut că, deşi persoanele pot fi declarate incapabile printr-un act judecătoresc, acest fapt nu poate antrena atingerea demnităţii persoanelor care constituie subiectul unei protecţii absolute. Prin prisma garantării demnităţii tuturor persoanelor, posibilitatea unei activităţi de sine stătătoare în societate, prin oferirea oportunităţilor de a se dezvolta şi proteja propriile drepturi şi libertăţi, urmează a fi asigurată implicit persoanelor incapabile (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §75).
Curtea a menţionat că instituţia ombudsmanului este o instituţie cu caracteristici juridice particulare, singura care supraveghează administraţia în relaţia sa cu cetăţeanul. Curtea nu poate accepta intervenţia legiuitorului, prin care s-a instituit excepţia neexaminării petiţiilor depuse de către persoanele incapabile în adresa avocatului poporului, astfel acestea din urmă fiind lipsite de un remediu efectiv privind protecţia drepturilor sale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §76).
Or, respectivele persoane sunt expuse unui potenţial grad de vulnerabilitate, risc şi abuz, fapt ce implică necesitatea instituirii mecanismelor de protecţie şi o intervenţie prudentă şi diligentă din partea statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §77).
În contextul celor menţionate, Curtea a subliniat necesitatea creşterii pe cât e posibil a autonomiei persoanelor care suferă de tulburări mintale în activităţile desfăşurate şi măsurile întreprinse, potrivit standardelor consacrate de actele internaţionale în domeniu (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §85).
Prin restricţia impusă persoanelor incapabile de a sesiza avocatul poporului, Curtea a reţinut regresul statului în respectarea drepturilor şi libertăţilor acestei categorii de persoane, contrar importanţei pe care textele internaţionale cu privire la protecţia persoanelor care suferă de tulburări mintale o acordă creşterii pe cât e posibil a autonomiei acestora în activităţile desfăşurate şi măsurile întreprinse (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, §88).
2.9. Exercitarea dreptului la vot
Curtea a remarcat că unul din elementele esenţiale ale statului de drept, în general, şi ale sistemului electoral, în special, îl constituie dreptul la vot. Cu toate acestea, dreptul la vot nu face parte din categoria drepturilor absolute (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.201414, §55).
_____________________
14Hotărârea nr.15 din 27.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.61 din 11 aprilie 2014 pentru modificarea unor acte legislative
În acest sens, Curtea a relevat că poate avea loc restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi în condiţiile prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât cele prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. De asemenea, potrivit alineatului (4) al articolului 54, restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §56).
Curtea a constatat că la 11 aprilie 2014 Parlamentul a adoptat Legea organică nr.61 pentru modificarea unor acte legislative, prin care a exclus literele b) şi c) din articolul 53 alin.(3) al Codului electoral, care permiteau votarea în baza paşapoartelor de tip ex-sovietic (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §59 ).
Curtea a reţinut că votarea este posibilă doar în baza: buletinului de identitate; buletinului de identitate provizoriu; paşaportului pentru intrare – ieşire din ţară; livretului de marinar; legitimaţiei de serviciu pentru militarii în termen sau livretului eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §61).
Totodată, Curtea a reiterat că dreptul de vot, nefiind absolut, poate fi restricţionat, Parlamentul dispunând de o largă marjă de apreciere în reglementarea acestuia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §62).
Ca stat suveran, Republica Moldova şi-a stabilit regimul social-politic, sistemul social-economic şi legislativ (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §75).
Curtea a reţinut că, în virtutea suveranităţii sale, Republica Moldova are dreptul exclusiv de a elibera, pe teritoriul său suveran, acte de identitate populaţiei, aspect pus în practică prin adoptarea, la 9 noiembrie 1994, a Legii nr.273-XIII privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §76 ).
Potrivit legii, actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte sunt toate tipurile de paşapoarte, de buletine de identitate, permisele de şedere, documentele de călătorie (art.1 alin.(1)). Aceste acte se consideră proprietate de stat (art.1 alin.(2)) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §78).
Curtea a menţionat că, în condiţiile în care Republica Moldova este un stat suveran şi independent, este inadmisibil ca cetăţenii acestui stat să posede în calitate de acte de identitate documentele eliberate de către un stat inexistent (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §80).
Astfel, chiar dacă după destrămarea URSS a fost necesară o perioadă de tranziţie pentru înlocuirea paşapoartelor ex-sovietice, acest termen nu poate fi nelimitat (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §81).
Totodată, Curtea a relevat că prin interdicţia votării în baza paşapoartelor de tip ex-sovietic se urmăresc mai multe obiective legitime, cum ar fi: consolidarea spiritului civic, respectul faţă de statul de drept, buna funcţionare şi menţinerea democraţiei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §83).
Curtea a menţionat că Legea nr.61 din 11 aprilie 2014 are drept scop uniformizarea şi crearea unui cadru legal adecvat în ceea ce priveşte asigurarea cu buletine de identitate a tuturor cetăţenilor Republicii Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, §84).
2.10. Dreptul la libera circulaţie
Curtea a reţinut că articolul 27 din Constituţie garantează, cu titlu de principiu, dreptul cetăţeanului Republicii Moldova la libera circulaţie în interiorul statului, precum şi dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.201415, §44).
_____________________
15Hotărârea nr.16 din 28.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii sintagmei “dintr-o perioadă de 12 luni” cuprinsă în art.10 alin.(3) din Legea nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, art.3485 alin.(1) şi (2) lit.e) din Codul fiscal şi art.1841 alin.(1) din Codul vamal, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
În virtutea prevederilor coroborate ale articolelor 19 şi 27 din Constituţie, tuturor cetăţenilor, cetăţenilor străini, apatrizilor, refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară le este garantat dreptul la libera circulaţie în interiorul statului şi de a ieşi din ţară (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §45).
Curtea a reţinut că dispoziţiile contestate vizează termenul maxim admisibil de valabilitate a vinietei, de 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni, al regimului de admitere temporară a mijloacelor de transport pe teritoriul Republicii Moldova, aflate la evidenţa permanentă a altui stat, dar care sunt deţinute cu drept de proprietate sau folosinţă de către persoanele fizice rezidente, cetăţeni ai Republicii Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §49).
Prin raportarea obiectului sesizării la norma constituţională enunţată, Curtea a menţionat că aceasta din urmă nu garantează dreptul la libera circulaţie a mărfurilor şi bunurilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §50).
Curtea a reţinut că normele contestate reglementează politica vamală şi fiscală, prin raportare la achitarea vinietei pentru mijloacele de transport aflate la evidenţă permanentă în alte state şi introduse pe teritoriul Republicii Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §51).
De asemenea, Curtea a reţinut că cetăţenii, conform articolului 58 alin.(1) din Constituţie, au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Această obligaţie fundamentală are un caracter deosebit şi este determinată de natura publică a puterii de stat, stabilită de art.1 şi art.2 alin.(1) din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §57).
Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu legislaţia fiscală, reprezintă condiţia indispensabilă pentru existenţa statului, de aceea obligaţia de a plăti impozitele şi taxele, fixate în art.58 alin.(1) din Constituţie, se extinde asupra tuturor contribuabililor (cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor, persoanelor juridice) ca o modalitate de revendicare necondiţionată de către stat a drepturilor sale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §58).
Curtea a menţionat că limitarea dreptului de folosinţă asupra unor mijloace de transport înmatriculate şi aflate la evidenţa unui stat străin, perceperea obligatorie a vinietei pentru folosirea drumurilor din Republica Moldova sunt reglementate de către unica autoritate legislativă a statului, care, în temeiul art.66 lit.d) şi art.72 alin.(1) din Constituţie, este abilitată cu dreptul şi competenţa exclusivă de a decide regimul bunurilor introduse de către persoanele fizice pe teritoriul ţării (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §60).
Totodată, Curtea a observat că, prin modificările operate, legiuitorul a racordat normele legislaţiei naţionale la cele ale Convenţiei privind admiterea temporară, adoptată la Istanbul la 26 iunie 1990 şi ratificată de către Republica Moldova la 5 decembrie 2008 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §61).
Potrivit anexei C articolului 9 alin.(2) din Convenţia menţionată, mijloacele de transport de uz privat pot rămâne pe teritoriul de admitere temporară pe o perioadă continuă sau întreruptă de şase luni pentru un interval de douăsprezece luni (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §62).
Din considerente de ordine publică, de securitate economică şi fiscală, statul, în lumina suveranităţii şi a independenţei de care dispune, poate restricţiona termenul de aflare pe teritoriul său a mijloacelor de transport aflate la evidenţa permanentă a altui stat, în vederea diminuării pe teritoriul său a numărului de mijloace de transport care se află la evidenţa altor state şi sporirii acumulărilor la bugetul naţional, prin crearea condiţiilor care să încurajeze persoanele fizice rezidente, cetăţeni ai Republicii Moldova, să achite drepturile de import, costurile pentru înmatricularea mijloacelor de transport şi includerea acestora în Registrul de Stat al Transportului şi alte redevenţe obligatorii conform legii, precum şi în scopul realizării unei evidenţe stricte a tuturor mijloacelor de transport care se află şi circulă pe teritoriul Republicii Moldova, a persoanelor care deţin dreptul de proprietate asupra acestora sau alte drepturi reale înregistrate şi regimul juridic al acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §63).
Curtea a observat că normele contestate nu prevăd condiţii diferite, în ceea ce priveşte termenul maxim de aflare a mijlocului de transport în regim de admitere temporară pe teritoriul Republicii Moldova, în funcţie de naţionalitatea sau originea etnică a persoanei, sau în funcţie de celelalte criterii prevăzute de art.16 din Constituţie. Acestea instituie acelaşi volum de drepturi şi obligaţii, în ceea ce priveşte introducerea pe teritoriul statului a mijloacelor de transport aflate la evidenţa permanentă a altui stat, atât pentru persoanele fizice rezidente, cât şi pentru persoanele fizice nerezidente (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, §71).
2.11. Viaţa intimă, familială şi privată - protecţia datelor cu caracter personal
Constituţia garantează prin articolul 28 dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, ca o latură a respectării şi ocrotirii personalităţii umane, obligaţie proclamată prin art.1 din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.201416, §49).
_____________________
16Hotărârea nr.13 din 22.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii pct.72 din Art.IX al Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Curtea a menţionat că Legea Supremă impune statului obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată împotriva oricăror atingeri (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §50).
Curtea a reţinut că, în contextul evoluţiilor informaţionale progresiste ale societăţii moderne, dreptul la viaţa privată are conotaţii diverse şi complexe, din care s-a desprins o componentă specifică – dreptul la protecţia datelor cu caracter personal (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §54).
Astfel, Curtea a observat ca atât cadrul legal naţional, cât şi cadrul internaţional instituie necesitatea asigurării protecţiei datelor cu caracter personal, pentru a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată a persoanei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §63).
Curtea a evidenţiat că, pe de o parte, potrivit cerinţelor legislaţiei interne şi internaţionale, statul trebuie să prevadă garanţii efective pentru a proteja datele cu caracter personal şi pentru a nu admite o ingerinţă în viaţa privată, pe de altă parte, potrivit modificărilor vizate, statul creează premise pentru dezvăluirea publică a numărului de identificare de stat al persoanei fizice care exercită profesii liberale, atribuit în calitate de cod fiscal, fără consimţământul persoanei. Or, codurile personale ale notarilor, avocaţilor, executorilor judecătoreşti etc., utilizate şi drept coduri fiscale, devin accesibile tuturor persoanelor cu care aceştia interacţionează în exercitarea activităţii mandatate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §79).
În aşa condiţii, Curtea a subliniat că, în absenţa unei protecţii a propriilor informaţii, persoana nu poate fi în siguranţă şi nu este protejată de amestecul în viaţa sa privată (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §80).
Astfel, în aceste circumstanţe, prin nerespectarea condiţiilor impuse de prevederile legale şi internaţionale în domeniu referitor la prelucrarea de date personale, care prevăd consimţământul persoanei, se instituie o ingerinţă în viaţa privată a persoanei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §81).
Curtea a reţinut că dreptul la autodeterminare informaţională garantează libertatea oricărei persoane de a decide asupra divulgării şi utilizării datelor sale personale, în măsura în care înregistrarea şi utilizarea acestor date trebuie să fie în general autorizate de persoana în cauză. Curtea a subliniat că, în condiţiile în care legislativul a lărgit domeniul şi posibilităţile utilizării codurilor confidenţiale, acest fapt poate afecta grav dreptul la autodeterminare informaţională şi la demnitatea umană (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §84).
Curtea a menţionat că statul, prin introducerea reglementărilor de ordin legislativ, are atât obligaţia negativă de a nu interveni în mod nejustificat în viaţa privată, domiciliul şi corespondenţa unei persoane, cât şi obligaţia pozitivă de a asigura respectarea în mod eficient a valorilor pe care are menirea să le protejeze (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §89).
În contextul celor expuse, Curtea a reţinut că, având în vedere caracterul “sensibil” al dreptului la respectarea vieţii private şi pentru a nu admite ingerinţe în exercitarea acestui drept, este necesar ca legiuitorul să ofere oportunităţi şi remedii efective (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, §90).
3. Autorităţile publice
3.1. Organizarea şi funcţionarea Parlamentului
3.1.1. Alegerea vicepreşedinţilor Parlamentului
Articolul 64 alin.(3) din Constituţie stipulează că “vicepreşedinţii Parlamentului se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor parlamentare” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.201417, §42).
_____________________
17Hotărârea nr.3 din 04.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârilor Parlamentului nr.126 şi nr.127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului
Potrivit art.10 din Regulamentul Parlamentului, vicepreşedinţii Parlamentului se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. […] (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §43).
Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor regulamentare, fracţiunile parlamentare reprezintă principala formă de organizare politică a partidelor parlamentare în cadrul Parlamentului şi se constituie prin asocierea deputaţilor care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale. Aceste grupuri, fracţiuni conform funcţiilor pe care le îndeplinesc, fac parte din structura organizatorică a Parlamentului pe bază de afinitate politică şi sunt organe de lucru ale acestuia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §44).
Curtea a notat că necesitatea consultării fracţiunilor parlamentare de către Preşedintele Parlamentului nu poate influenţa decizia Preşedintelui Parlamentului de a propune o anumită candidatură (deputat) la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, chiar dacă fracţiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea Preşedintelui (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §50).
Pentru realizarea dreptului său constituţional de a propune vicepreşedinţii Parlamentului, Preşedintele Parlamentului, care deşi este alesul majorităţii parlamentare, trebuie să-şi asigure prin consultarea fracţiunilor parlamentare susţinerea atât a majorităţii parlamentare, cât şi posibila cooperare constructivă a minorităţii aflate în opoziţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §51).
În acest context, neconsultarea de către Preşedintele Parlamentului a fracţiunilor parlamentare, deşi reprezintă o neregularitate, aceasta nu poate anula dreptul Preşedintelui Parlamentului de a propune vicepreşedinţii Parlamentului în condiţiile în care deputaţii-membri ai fracţiunilor parlamentare pot respinge această propunere prin votul lor în Plenul Parlamentului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §52).
Consultarea nu echivalează cu aprobarea. Refuzul unor fracţiuni de a susţine unele candidaturi nu pot anula decizia Preşedintelui Parlamentului de a propune aceşti candidaţi la funcţia de vicepreşedinţi ai Parlamentului. La fel, omiterea de a consulta o fracţiune parlamentară nu poate invalida sau anula dreptul suveran al Parlamentului de a decide asupra candidaţilor propuşi la funcţiile de vicepreşedinţi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §53).
Curtea a reţinut că dreptul constituţional al Preşedintelui Parlamentului de a propune candidaţii la funcţiile de vicepreşedinte rezultă şi din prevederile regulamentare care statuează că “Vicepreşedinţii Parlamentului îndeplinesc, în modul stabilit de Preşedinte, atribuţiile Preşedintelui, delegate de acesta, la solicitarea sau în absenţa lui, inclusiv semnează legile şi hotărârile adoptate de Parlament.” Altfel spus, atribuţiile şi rolul fiecărui vicepreşedinte derivă din competenţele Preşedintelui Parlamentului delegate de acesta în scopul de a fi asistat în exercitarea cât mai eficace a funcţiei sale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §54).
Curtea a conchis că în chestiunile şi procedurile legate de organizarea şi funcţionarea sa internă în privinţa cărora Constituţia nu dispune, Parlamentul are libertatea să decidă în mod autonom, autonomie care se exercită prin voinţa majorităţii membrilor, manifestată prin vot (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, §59).
3.1.2. Autonomia parlamentară
3.1.2.1. Modalitatea de modificare şi completare a ordinii de zi a şedinţei plenare a Parlamentului
Curtea a atestat că regulile procedurale de formă şi de fond, stabilite de legiuitor, care deschid calea pentru prezentarea, examinarea şi aprobarea oricărei iniţiative legislative în Parlament se regăsesc în Regulamentul Parlamentului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.201418, §72).
_____________________
18Hotărârea nr.20 din 04.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996
Totodată, Curtea a constatat că, prin Legea nr.294 din 12 decembrie 2013, Parlamentul a modificat conţinutul articolului 46 din Regulamentul Parlamentului, potrivit căruia modificarea şi completarea ordinii de zi poate avea loc numai la cererea şi în baza deciziilor Biroului permanent, a unei fracţiuni parlamentare, a unei comisii permanente, la cererea unui grup din 5 deputaţi sau a autorului actului menţionat în ordinea de zi, aceasta făcându-se printr-o singură luare de cuvânt, care nu va depăşi un minut (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §74).
Curtea a reţinut că procedura instituită de art.46 din Regulamentul Parlamentului vizează doar situaţia de modificare a ordinii de zi după aprobarea acesteia de către Parlament (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §78).
De asemenea, raţiunea reducerii limitei de timp a luării de cuvânt la un minut rezultă din faptul că, potrivit noilor amendamente, toate propunerile de modificare a ordinii de zi urmează a fi făcute în scris, cu prezentarea argumentelor de rigoare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §79).
Curtea a reţinut că aceste modificări au drept scop eficientizarea activităţii în plen a Parlamentului şi nu contravin articolelor 68 şi 73 din Constituţie, fiind o reglementare de oportunitate a Parlamentului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §80).
3.1.2.2. Valabilitatea proiectelor legislative înregistrate, dar neincluse în ordinea de zi a Parlamentului
Curtea a constatat că prin Legea nr.294 din 12 decembrie 2013 articolul 47 din Regulamentul Parlamentului a fost completat cu alineatele (13)-(15), potrivit cărora proiectele de acte legislative incluse în ordinea de zi a şedinţelor în plen ale Parlamentului, care, la expirarea legislaturii în cazul alegerilor ordinare sau anticipate, au fost lăsate fără examinare, precum şi proiectele de legi aprobate în prima lectură sau cele care urmează a fi votate în lectura finală sunt trecute pe ordinea de zi a Parlamentului de următoarea legislatură. De asemenea, proiectele de acte legislative înregistrate care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului devin nule după 2 ani de la înregistrarea lor, iar proiectele de acte legislative care şi-au pierdut actualitatea, precum şi cele rămase fără autori pot fi respinse de Parlament în baza unei liste comune, în temeiul rapoartelor comisiilor de profil (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §81).
Din conţinutul jurisprudenţei anterioare Curtea a subliniat că nulitatea proiectelor de acte legislative înregistrate care nu au fost incluse în ordinea de zi a Parlamentului nu este contrară Constituţiei. Potrivit articolului 63 alin.(4) din Legea Supremă, noul corp legislativ este obligat să examineze doar proiectele care nu au parcurs până la capăt etapele procedurii legislative parlamentare, dar care au fost înscrise în ordinea de zi a Parlamentului, nu şi pe cele neînregistrate pe ordinea de zi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §85).
În acest sens, Curtea, păstrând linia jurisprudenţei sale anterioare, a reiterat că limitarea valabilităţii proiectelor de acte legislative înregistrate în Parlament, dar neînscrise pe ordinea de zi, la termenul de 2 ani, în esenţă, nu este în măsură să lezeze dreptul deputatului la iniţiativă legislativă, acesta, la expirarea perioadei respective, având posibilitatea, în cazul în care proiectul respectiv nu şi-a pierdut actualitatea, de a-l înregistra din nou (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §86).
Totuşi, Parlamentul trebuie să trateze cu maximă diligenţă instituirea unor asemenea termene, or, reglementarea unei perioade excesiv de mici de valabilitate a proiectelor de acte legislative înregistrate în Parlament ar putea afecta însăşi substanţa dreptului la iniţiativă legislativă, reglementat de articolul 73 din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §87).
De asemenea, [...] Curtea a observat că proiectele de acte legislative care şi-au pierdut actualitatea, precum şi cele rămase fără autori se resping de Parlament în baza unei liste comune, în temeiul rapoartelor comisiilor de profil (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §88).
Astfel, Curtea a reţinut că aceste categorii de proiecte se resping prin voinţa exprimată de deputaţi, în baza propunerii comisiilor de profil, şi nu în mod unilateral de către acestea din urmă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §89).
3.1.2.3. Dezbaterea şi adoptarea proiectelor de legi în regim de urgenţă
Curtea a constatat că, prin Legea nr.294 din 12 decembrie 2013, articolul 60 din Regulamentul Parlamentului a fost completat cu alineatul (5), potrivit căruia unele proiecte de legi, la solicitarea Preşedintelui şedinţei Parlamentului sau a unei fracţiuni parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pot fi supuse dezbaterilor şi adoptării în regim de urgenţă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §90).
Curtea a atestat că potrivit articolului 74 alin.(3) din Constituţie: “Proiectele de lege prezentate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor acceptate de acesta sunt examinate de Parlament în modul şi după priorităţile stabilite de Guvern, inclusiv în procedură de urgenţă. Alte propuneri legislative se examinează în modul stabilit.” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §91).
În acest sens, Curtea a reiterat că prevederile constituţionale ale art.74 alin.(3) din Constituţie conferă Guvernului dreptul de a stabili modul şi priorităţile de examinare în Parlament a proiectelor de legi prezentate de către acesta, precum şi cele prezentate de deputaţi şi acceptate de către Guvern (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §94).
Curtea a reţinut că dreptul Guvernului de a stabili priorităţile de examinare a propriilor proiecte de legi înaintate către Parlament acordă executivului reale pârghii în vederea realizării eficiente a politicii interne şi externe a statului, precum şi realizării Programului de activitate, în baza căruia a obţinut votul de încredere al Parlamentului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §96).
Totodată, Curtea a menţionat că dreptul de care dispune Guvernul potrivit articolului 74 alin.(3) din Constituţie nu impune o interdicţie Parlamentului de a stabili prin propriul regulament de funcţionare o prioritate a examinării proiectelor de legi şi la cererea altor subiecţi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §97).
Curtea a menţionat că, potrivit art.73 din Constituţie, suplimentar Guvernului, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §99).
Totodată, Curtea a reţinut că examinarea de urgenţă a proiectelor de legi la solicitarea Preşedintelui şedinţei sau a unei fracţiuni parlamentare poate viza doar comprimarea termenelor, şi nu excluderea sau eludarea unor etape ale procedurii legislative (avizarea proiectului cu entităţile interesate, organizarea consultărilor în caz de necesitate etc.). Astfel, chiar şi în cazul aplicării procedurii de urgenţă Parlamentul urmează să respecte etapele legislative enunţate în Regulamentul Parlamentului şi în Legea nr.780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §100).
La fel, la examinarea de urgenţă a proiectelor de acte legislative care nu constituie iniţiativa Guvernului, Curtea a reţinut că în mod imperativ acceptul executivului urmează a fi pentru propunerile legislative care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare (art.131 alin.(4) din Constituţie) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §101).
3.1.2.4. Solicitarea unei fracţiuni parlamentare de verificare a cvorumului
Dezvoltând esenţa principiului statului de drept, acesta presupune asigurarea legalităţii, securităţii juridice, interzicerea arbitrarului, accesul la justiţie în faţa instanţelor judecătoreşti independente şi imparţiale, inclusiv controlul judiciar al actelor administrative, respectarea drepturilor omului, nediscriminarea şi egalitatea în faţa legii [Raportul Comisiei de la Veneţia privind statul de drept, CDL-AD(2011)003rev, Strasbourg, 4 aprilie 2011, paragraful 41] (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §104).
Curtea a menţionat că obligaţia de respectare a cvorumului, ca premisă a începerii procesului de legiferare, este pusă în sarcina preşedintelui şedinţei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §107).
Analizând completarea efectuată la art.88 din Regulamentul Parlamentului, conform căreia “solicitarea de verificare a cvorumului din partea unei fracţiuni parlamentare este admisă doar dacă majoritatea deputaţilor fracţiunii respective sunt prezenţi în sala de şedinţe”, Curtea a menţionat că aceasta este contrară cu esenţa statului de drept (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §110).
Or, respectarea principiului statului de drept, materializat prin legalitatea procesului de legiferare, pe lângă faptul că este o obligaţie a preşedintelui şedinţei, în acelaşi timp, constituie şi o îndatorire a deputaţilor, fracţiunilor parlamentare de a solicita respectarea acestuia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §111).
În această ordine de idei, Curtea a relevat că, în situaţia în care deputatul, în numele propriu sau în numele fracţiunii, observă că şedinţa Parlamentului nu întruneşte cvorumul necesar, acesta, fără a fi condiţionat de anumiţi factori independenţi de voinţa sa, are posibilitatea să solicite verificarea acestuia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §112).
Or, imposibilitatea membrului unei fracţiuni de a solicita preşedintelui şedinţei verificarea prezenţei deputaţilor la şedinţa în plen a Parlamentului, în eventualitatea votării unui act normativ în lipsa cvorumului, pe lângă violarea art.1 alin.(3) din Legea Supremă, ar implica şi încălcarea art.74 din Legea Supremă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §113).
Curtea a atestat că, deşi Parlamentul, în temeiul art.64 alin.(1) din Constituţie, în baza principiului autonomiei regulamentare, are prerogativa de a-şi stabili prin Regulament structura şi modul de organizare şi funcţionare, acesta nu poate fi contrar spiritului Constituţiei şi ordinii publice instituite pentru procedura de adoptare a legilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §114).
O altă abordare a reglementărilor în cauză ar duce la tolerarea ilegalităţilor comise de către deputaţi în procesul de vot şi inacţiunea sau rea-voinţa preşedintelui şedinţei în cazul acţiunilor neconstituţionale şi ilegale ale deputaţilor de adoptare a legilor în lipsa cvorumului instituit. Aceste prevederi sunt într-o contradicţie directă cu principiul securităţii juridice, garantat de art.1 alin.(3) din Constituţie prin prisma principiilor statului de drept. [...] (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §118).
Prin urmare, condiţionarea dreptului deputatului, membru al fracţiunii parlamentare, de a solicita verificarea cvorumului numai dacă majoritatea deputaţilor fracţiunii respective este prezentă în sala de şedinţe, pe lângă faptul că încalcă prevederile constituţionale ale articolului 1 alin.(3), ar depăşi principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului şi ar putea genera violarea articolului 74 din Legea Supremă, este contrară şi principiilor mandatului reprezentativ şi nulităţii mandatului imperativ, consacrate de articolul 68 din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §119).
3.1.2.5. Sancţionarea deputatului prin reţinerea din drepturile salariale
Curtea a observat că art.133 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului prevede exhaustiv categoriile de sancţiuni aplicate deputaţilor ca urmare a încălcării prezentei legi, şi anume: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvântului; d) lipsirea de cuvânt pe o durată de până la 5 şedinţe; e) eliminarea din sala de şedinţe; f) interzicerea participării la şedinţele plenare pe o durată de până la 10 şedinţe. Astfel, această enumerare nu cuprinde sancţiunea financiară (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §122).
Totodată, Curtea a reţinut că atât prevederile art.133 alin.(6), cât şi cele ale art.1391 din Regulamentul Parlamentului constituie veritabile sancţiuni disciplinare cu caracter financiar aplicabile deputaţilor în Parlament (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §123).
În acest sens, din articolele contestate rezultă că deputatul poate fi sancţionat financiar procentual atât din salariu, cât şi alte indemnizaţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §129).
Curtea a menţionat că prevederile constituţionale nu interzic efectuarea reţinerilor din salariu şi/sau alte plăţi ale deputaţilor în situaţia sancţionării acestora pentru încălcarea Regulamentului Parlamentului. Totuşi, mărimea acestor reţineri trebuie să fie, pe de o parte, proporţională abaterilor comise, iar, pe de altă parte, să nu lezeze alte principii constituţionale, cum ar fi reprezentativitatea mandatului şi interdicţia mandatului imperativ (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §130).
Astfel, la determinarea mărimii sancţiunilor financiare trebuie ţinut cont şi de faptul că art.70 din Legea Supremă interzice exercitarea de către deputat a oricărei altei funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. Or, mărimea excesivă a sancţiunilor financiare aplicate acestuia, în situaţia în care deputatului îi este interzisă exercitarea funcţiilor retribuite, ar leza independenţa financiară a acestuia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §131).
3.1.2.6. Interacţiunea legislativului cu puterea judecătorească
Curtea a reţinut că, în vederea instituirii previzibilităţii şi clarităţii în procesul de înfăptuire a justiţiei, dar şi a evitării situaţiilor arbitrare, Parlamentului îi revine obligaţia de a adopta legi organice ce stabilesc procedura de judecare a cauzelor penale, contravenţionale şi civile (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §175).
În acest sens, adoptarea de către legiuitor a legilor organice care ar stabili procedura de judecare a litigiilor deferite instanţelor judecătoreşti, în esenţă, nu contravine prevederilor articolelor 6 şi 114 din Legea Supremă, Curtea urmând a examina fiecare situaţie în mod particular şi în raport cu alte norme constituţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §176).
Astfel, Curtea a relevat că sintagma contestată de autorii sesizării, prin care nu pot fi folosite ca probe în instanţele de judecată avizele consultative emise de comisiile permanente în vederea asigurării aplicării uniforme a legislaţiei, aceasta, în particular, reprezintă o normă prin care este reglementată procedura de înfăptuire a justiţiei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §177).
Curtea a reţinut că, în procesul de înfăptuire a justiţiei, judecătorul este obligat să aplice legea. Avizele comisiilor parlamentare de interpretare a unor prevederi legale nu urmează să influenţeze judecarea cauzei. Or, avizele nu pot avea un caracter obligatoriu, spre deosebire de legile de interpretare, ci unul de recomandare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §178).
Ca reprezentant al poporului, Parlamentul este abilitat cu funcţia de control şi informare a poporului despre modul de realizare a prerogativelor puterii poporului. Astfel, potrivit articolului 66 lit.n) din Constituţie, Parlamentul iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §182).
Astfel, pornind de la raţionamentele expuse în Hotărârea nr.29 din 23 septembrie 2013, în faţa comisiilor parlamentare urmează să se prezinte subiecţii de drept care se află în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §186).
Curtea a observat că, prin modificările adoptate la 12 decembrie 2013, Parlamentul a exclus posibilitatea de a invita/cita reprezentanţii puterii judecătoreşti, procuraturii şi ai organului de urmărire penală în cadrul anchetei pentru prezentarea informaţiilor care ar putea prejudicia corectitudinea judecării cauzelor şi/sau confidenţialitatea urmăririi penale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §188).
Acest lucru se datorează faptului că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii (art.116 din Constituţie), iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are doar Consiliul Superior al Magistraturii (art.123 din Constituţie) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §189).
Curtea a relevat că, deşi articolul 6 din Constituţie prevede o colaborare între cele trei puteri, aceasta nu presupune subordonarea puterii judecătoreşti de către cea legislativă sau atribuirea de către ultima a unor competenţe de înfăptuire a justiţiei. Or, prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în adoptarea actelor legislative ce urmează a fi aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §198).
3.1.2.7. Limitarea timpului de exprimare a deputatului
Curtea a reţinut că, ţinând cont de principiile democraţiei şi pluralismului politic, consfinţite de articolul 1 alin.(3) din Constituţie, garantarea libertăţii de exprimare a deputaţilor constituie un element fundamental al mandatului acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §206).
Curtea a menţionat că mandatul de parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în serviciul căruia este. Astfel, sintagma “a fi în serviciul poporului” de la articolul 68 alin.(1) din Constituţie înseamnă că, din momentul alegerii şi până la încetarea mandatului, fiecare deputat devine reprezentantul poporului în integralitatea sa şi are drept misiune să servească interesului comun, cel al poporului, şi nu doar partidului din care provine. În exercitarea mandatului, parlamentarul se supune numai Constituţiei, legilor şi trebuie să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §207).
Astfel, conţinutul politic, atât parlamentar, cât şi extraparlamentar, al mandatului se realizează prin drepturile politice ale deputaţilor, unul dintre acestea fiind libertatea de exprimare, specifică parlamentarilor prin dreptul la cuvânt şi dreptul la vot (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §208).
Curtea a observat că, prin modificările adoptate la Regulamentul Parlamentului, luările de cuvânt în cadrul şedinţelor plenare nu vor putea depăşi 7 minute pentru fracţiunile parlamentare şi 5 minute pentru deputaţi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §210).
Curtea a menţionat că prin respectivele amendamente s-a făcut o delimitare între timpul acordat fracţiunilor parlamentare şi cel acordat deputaţilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §211).
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că acestea vizează doar luările de cuvânt ale deputaţilor la dezbaterea proiectului de lege în prima lectură şi luările de cuvânt pe marginea proiectelor incluse în ordinea de zi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §212).
În acelaşi timp, Curtea a observat că deputatul, în cadrul pregătirii proiectului de lege pentru dezbatere în a doua lectură, are la dispoziţie 10 zile pentru a prezenta amendamente comisiei sesizate în fond (art.65 alin.(2)) şi 2 minute pentru a-şi argumenta propunerile în cadrul dezbaterii proiectului pe articole, în cazul în care amendamentele propuse au fost respinse (art.68 alin.(2)). De asemenea, potrivit art.70 alin.(3) din Regulamentul Parlamentului, deputatul are la dispoziţie 3 minute pentru luările de cuvânt în cadrul dezbaterii proiectului de lege în a treia lectură, în cazul în care amendamentele prezentate nu au fost luate în consideraţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §213).
Astfel, Curtea a reţinut că limitarea timpului de exprimare a deputatului nu aduce atingere esenţei mandatului reprezentativ şi dreptului la libertatea de exprimare a deputatului în substanţa sa, ci condiţionează exerciţiul său de îndeplinirea unei cerinţe – încadrarea în durata de timp stabilită (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §214).
La fel, Curtea a menţionat că prin completările operate la art.132 din Regulamentul Parlamentului a fost restricţionat accesul în incinta Parlamentului cu echipamente portabile de amplificare a sunetului sau obiecte, care ar putea tulbura ordinea, precum şi s-a interzis blocarea tribunelor şi accesul în sala de şedinţe a Parlamentului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §215).
Astfel, cu referire la opinia autorilor sesizării precum că respectivele acţiuni ţin de dreptul la protest parlamentar, Curtea, prin Hotărârea nr.8 din 19 iunie 2012, a subliniat că protestul parlamentar constituie o metodă de luptă politică, o acţiune a unui deputat sau a unui grup de deputaţi, ca ripostă la o anumită acţiune a majorităţii, prin care se exprimă o manifestare, fără acte de violenţă, a opoziţiei împotriva unor acte sau decizii care sunt considerate ilegale sau contrare interesului comun, cu scopul de a obţine cedări (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §216).
Respectiv, acţiunile deputaţilor care perturbează desfăşurarea în condiţii normale a şedinţelor plenare ale Parlamentului nu pot fi considerate ca protest parlamentar (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, §217).
3.1.3. Confirmarea rezultatelor alegerilor Parlamentului şi validarea mandatelor de deputat
Alegerile reprezintă un element al exercitării drepturilor fundamentale ale omului şi mai ales a drepturilor civile şi politice. Alegerile echitabile reprezintă o competiţie politică, care are loc într-un mediu caracterizat prin încredere, transparenţă şi răspundere şi care permite alegătorilor să facă o alegere conştientă între alternativele politice distincte. Un proces electoral echitabil şi democratic presupune respectarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei, a libertăţii de asociere, de întrunire şi de circulaţie, aderarea la principiul supremaţiei legii, dreptul de a înfiinţa partide politice şi de a candida la funcţii publice, principiul nediscriminării şi asigurării drepturilor egale pentru toţi cetăţenii, dreptul de a nu fi victima acţiunilor de intimidare, precum şi o serie de alte drepturi fundamentale ale omului şi libertăţi, pe care statul este obligat să le apere şi să le promoveze (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.201419, §59).
_____________________
19Hotărârea nr.29 din 9 decembrie 2014 privind confirmarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014 şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi
Alegerile democratice sunt decisive pentru garantarea respectării voinţei poporului la formarea corpului legislativ sau a guvernării la toate nivelurile, dar şi a faptului că organele alese sunt alcătuite din reprezentanţi eficienţi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §60).
Obiectivul fundamental al misiunii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor alegerilor parlamentare este acela de a evalua măsura în care procesul electoral s-a desfăşurat în conformitate cu legislaţia naţională şi cu alte principii universale pentru alegeri democratice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §69).
În acelaşi timp, competenţa instanţei de contencios constituţional nu exclude competenţa şi în acelaşi timp obligativitatea autorităţilor publice de a asigura corectitudinea scrutinelor parlamentare, iar orice hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă expusă în privinţa legalităţii actelor emise de aceste autorităţi dispune de puterea lucrului judecat şi implică respectul pentru principiul res-judicata. Astfel, Curtea nu poate să se pronunţe asupra temeiniciei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalităţii actelor organelor electorale. A proceda altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §70).
Instanţa de contencios constituţional dispune de competenţa de a anula alegerile în cazul constatării unor încălcări, comise în timpul alegerilor, care au fost de natură să influenţeze rezultatele alegerilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §71).
Curtea Constituţională a menţionat că în cursul unei campanii electorale sunt posibile anumite neregularităţi, dar valabilitatea alegerilor depinde de dimensiunile şi de amploarea acestora constatate de autorităţile statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §72).
În acest context, Curtea a reţinut că:
- anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă;
- nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să modifice atribuirea mandatelor;
- cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §73).
Curtea a subliniat importanţa soluţionării prompte a demersurilor şi contestaţiilor electorale pentru asigurarea unor reguli de joc clare şi previzibile şi a unui exerciţiu electoral corect (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §95).
Curtea a reţinut că, în vederea asigurării condiţiilor echitabile tuturor concurenţilor electorali în următoarele scrutine, este necesar ca autorităţile competente în materie electorală să excludă din start situaţiile de camuflare a blocurilor electorale într-un singur partid politic (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §99).
Curtea a atras atenţia Comisiei Electorale Centrale asupra importanţei evitării situaţiilor care ar putea crea confuzii în percepţia publicului neiniţiat între elementele de identificare ale concurenţilor electorali, nu numai prin identitate, dar şi prin similitudine (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §101).
Curtea a reţinut că funcţia simbolurilor partidelor este de identificare a partidelor. Prin însăşi natura sa simbolul unui partid este un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea acestuia de alte partide politice. Prin urmare, simbolul trebuie să fie astfel conceput încât să permită şi să asigure alegătorului posibilitatea de a identifica partidul. Astfel, simbolurile pot fi înregistrate doar dacă sunt suficient de diferite de simbolurile anterior înregistrate, excluzându-se riscul de confuzie (inclusiv riscul de asociere) pentru public. Riscul de confuzie trebuie apreciat global, luând în considerare toţi factorii relevanţi. Modul cel mai frecvent pentru crearea confuziei în rândul cetăţenilor este utilizarea unor semne identice sau similare cu simboluri care beneficiază de protecţie (simboluri înregistrate sau simboluri notorii). Încercarea de a induce în eroare cetăţenii este cea mai răspândită formă de concurenţă neloială (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §102).
Având în vedere cele enunţate, Curtea Constituţională a constatat că în procesul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi la numărarea voturilor exprimate nu au fost comise încălcări ale Codului electoral de natură să influenţeze rezultatele votării şi atribuirea mandatelor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §119).
Observaţiile expuse nu sunt de natură să determine o altă concluzie decât aceea la care a condus examinarea afirmaţiilor şi a probelor prezentate de autorii contestaţiilor. Încălcările constatate de Comisia Electorală şi instanţele de judecată constituie, aşa cum rezultă din probele prezentate, o serie de elemente secvenţiale, care nu au format un fenomen cu vocaţia de a schimba voinţa alegătorilor, în sensul unei modificări a atribuirii mandatelor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §120).
În exercitarea atribuţiilor care-i revin potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională a confirmat că la 30 noiembrie 2014 Parlamentul Republicii Moldova a fost ales în mod legal, prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §121).
[...] Toţi candidaţii incluşi în liste sunt cetăţeni cu drept de vot ai Republicii Moldova, au domiciliu stabil în ţară şi viză de reşedinţă valabilă, au depus declaraţii pe propria răspundere că nu au interdicţii legale şi judecătoreşti de a candida (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §147).
Curtea a reţinut că nu dispune de nici un act care să stabilească vinovăţia oricărui candidat la funcţia de deputat în comiterea unei contravenţii sau infracţiuni electorale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §152).
Având în vedere cele expuse, Curtea a validat mandatele tuturor deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014, potrivit listei stabilite de Comisia Electorală Centrală prin Hotărârea nr.3106 din 5 decembrie 2014 cu privire la atribuirea mandatelor de deputat în Parlamentul Republicii Moldova concurenţilor electorali conform rezultatelor alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, §153).
3.2. Autoritatea judecătorească
3.2.1. Imunitatea judecătorilor
3.2.1.1. Pornirea urmăririi penale împotriva judecătorilor fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii
Curtea a reţinut că prin Hotărârea nr.22 din 5 septembrie 2013 a recunoscut constituţionale prevederile art.19 alin.(4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, potrivit cărora urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită de Procurorul General fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii în cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art.324 (corupere pasivă) şi 326 (trafic de influenţă) din Codul penal (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.201420, §42).
_____________________
20Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi privind imunitatea judecătorului
Totodată, Curtea a observat că în urma modificărilor operate prin Legea nr.177 din 25 iulie 2014 la art.19 din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995, alineatul (4) suplimentar componenţelor de infracţiuni cuprinse la art.324 şi 326 din Codul penal, a fost completat şi cu infracţiunile prevăzute la art.243 (spălarea banilor) şi 3302 (îmbogăţirea ilicită) din Codul penal. Astfel, şi în privinţa acestor infracţiuni urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită de Procurorul General fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §43).
Astfel, în lumina celor enunţate şi ţinând cont de jurisprudenţa anterioară, Curtea a reţinut că componenţele de infracţiuni prevăzute la art.243 (spălarea banilor) şi 330² (îmbogăţirea ilicită) din Codul penal sunt adiacente infracţiunilor de corupţie, iar pornirea urmăririi penale împotriva judecătorilor de către Procurorul General fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru comiterea acestor infracţiuni nu contravine articolului 116 alin.(1) din Constituţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §49).
3.2.1.2. Efectuarea unor acţiuni procesuale în privinţa judecătorului până la începerea urmăririi penale
Potrivit alineatului (51) al art.19 din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995, după începerea procesului penal şi până la începerea urmăririi penale, în cazul infracţiunilor specificate la art.243, 324, 326 şi 3302 din Codul penal, judecătorul poate fi reţinut, supus aducerii silite, percheziţionat, în condiţiile Codului de procedură penală, fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii, doar cu autorizaţia Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a unui adjunct desemnat în temeiul ordinului emis de Procurorul General (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §50).
Astfel, cu referire la etapa pornirii “procesului penal” şi “urmăririi penale”, Curtea a reţinut în Hotărârea nr.22 din 5 septembrie 2013 că toate acţiunile procesuale în privinţa judecătorului vor fi efectuate numai după emiterea de către Procurorul General a ordonanţei de pornire a urmăririi penale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §54).
Concomitent cu adoptarea Hotărârii menţionate supra, Curtea a emis o adresă Parlamentului, în care a reţinut necesitatea instituirii prin lege a unor garanţii procesuale în cazul acţiunilor de reţinere, aducere silită, percheziţionare a judecătorului, care pot fi efectuate numai după pornirea urmăririi penale de către Procurorul General (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §55).
În acelaşi timp, Curtea a observat că potrivit alineatului (51), reţinerea, aducerea silită şi perchiziţionarea judecătorilor în cazul infracţiunilor specificate la art.243, 324, 326 şi 3302 din Codul penal pot fi efectuate până la emiterea ordonanţei de pornire a urmăririi penale. Astfel, Curtea constată că, deşi într-o nouă redacţie, legiuitorul a consacrat aceeaşi soluţie legislativă criticată anterior (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §56).
Reieşind din cele menţionate mai sus şi aplicând mutatis mutandis raţionamentele Hotărârii nr.22 din 5 septembrie 2013, Curtea a subliniat că toate acţiunile procesuale în privinţa judecătorilor, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, urmează a fi efectuate doar după începerea urmăririi penale, în condiţiile garanţiilor instituite de normele constituţionale şi actele internaţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §57).
3.2.1.3. Atragerea la răspundere contravenţională a judecătorilor
Curtea a menţionat că este incontestabil faptul că judecătorii sunt responsabili de săvârşirea faptelor contravenţionale. Totodată, în vederea asigurării independenţei judecătorilor, este necesară garanţia examinării faptelor contravenţionale şi aplicării sancţiunilor contravenţionale faţă de aceştia de către instanţele de judecată (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §60).
De asemenea, Curtea a subliniat că implicarea Consiliului Superior al Magistraturii în procedurile contravenţionale faţă de judecători şi anume acordul acestuia pentru ca judecătorul să fie supus sancţiunilor contravenţionale de către instanţa de judecată, ar putea genera şi răspunderea disciplinară a judecătorilor, fapt ce va contribui la realizarea principiului responsabilizării acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, §61).
3.2.2. Salarizarea judecătorilor
Unicul exponent al puterii judecătoreşti este judecătorul. Statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.20142121, §83).
_____________________
21Hotărârea nr.25 din 06.11.2014 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor)
Potrivit articolului 116 din Constituţie, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §84).
Având în vedere faptul că singurii care exercită puterea judecătorească sunt judecătorii, Curtea a reţinut că principiul independenţei judecătorilor reprezintă pilonul de bază al menţinerii acestei puteri ca una cu drepturi depline în arhitectura statală. Principiul separaţiei şi colaborării puterilor în stat implică menţinerea echilibrului acestora. Din aceste considerente, principiul independenţei judecătorilor reprezintă nu numai baza constituţională, ci şi măsura de control al respectării drepturilor şi competenţelor puterii judecătoreşti în vederea menţinerii unui echilibru între puterile statului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §86).
Principiul independenţei judecătorului comportă două aspecte: independenţa funcţională şi independenţa personală (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §87).
Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca judecătorii să nu fie influenţaţi de către executiv sau legislativ, iar, pe de altă parte, ca instanţele judecătoreşti să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative, puterii executive sau a justiţiabililor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §88).
Independenţa personală vizează statutul judecătorului, care trebuie să-i fie asigurat prin lege. În principal, criteriile de apreciere a independenţei personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor; durata numirii; inamovibilitatea; fixarea salariului judecătorilor prin lege; libertatea de expresie a judecătorilor şi dreptul de a forma organizaţii profesionale, menite să apere interesele lor profesionale; incompatibilităţile; interdicţiile; pregătirea continuă; răspunderea judecătorilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §89).
Remuneraţia judecătorului, în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenţei lui, fiind o contrabalanţă la restricţiile, interdicţiile şi responsabilităţile impuse lor de către societate. Numai menţinerea acestui echilibru asigură încrederea justiţiabililor în independenţa şi imparţialitatea judecătorilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §90).
Puterea judecătorească soluţionează litigiile de drept apărute în societate, inclusiv ca rezultat al acţiunilor celor două puteri. Din aceste considerente, calitatea actului justiţiei, ca act emanat de la puterea judecătorească, este direct proporţională cu nivelul independenţei judecătorilor şi cu sprijinul acordat acestora atât de puterea legislativă, cât şi de cea executivă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §97).
Apreciind garanţiile materiale ale judecătorilor drept unul din pilonii independenţei lor, Parlamentul a adoptat, la 23 decembrie 2013, Legea nr.328 privind salarizarea judecătorilor, intrată în vigoare din 1 ianuarie 2014. Prin această lege se instituie standarde şi proceduri unitare de stabilire a salariilor judecătorilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §100).
Curtea a reţinut că noua lege privind salarizarea judecătorilor nu instituie un cuantum fix al salariului, ci doar o formulă (bază) de calcul al acestuia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §101).
Astfel, până la operarea amendamentelor prin Legea nr.146 din 17 iulie 2014, unitatea de referinţă pentru calcularea salariului judecătorului constituia salariul mediu pe economie stabilit anual de către Guvern (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §102).
În urma amendamentelor operate prin Legea nr.146 din 17 iulie 2014 unitatea de referinţă pentru calcularea salariului judecătorului constituie salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §103).
Potrivit prevederilor Legii nr.146 din 17 iulie 2014, noua formulă de calcul se pune în aplicare de la 1 septembrie 2014. Curtea a reţinut că, deşi modificarea legii se referă doar la introducerea unei noi formule de calcul, totuşi aceasta a avut ca efect, la data intrării în vigoare, diminuarea salariilor judecătorilor ca rezultat al micşorării cuantumului bazei de calcul. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, când unitatea de referinţă era “salariul mediu pe economie stabilit anual de Guvern”, cuantumul bazei de calcul a fost de 4225 lei (Hotărârea Guvernului nr.1000 din 13 decembrie 2013), începând cu 1 septembrie 2014, unitatea de referinţă devine “salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune”, iar cuantumul bazei de calcul este 3775,1 lei (Biroul Naţional de Statistică, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.66-71 din 21 martie 2014). Prin urmare, diminuarea salariilor judecătorilor constituie o stare de fapt evidentă, determinată de efectul micşorării cuantumului bazei de calcul (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §106).
Curtea a reţinut că stabilirea politicii în domeniul salarizării, inclusiv a judecătorilor, ţine de competenţa legislativului şi executivului. În acelaşi timp, la adoptarea oricăror soluţii în domeniul salarizării urmează a se respecta principiile constituţionale incidente (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §108).
Curtea a afirmat că, de principiu, scăderile de salarii pot să aibă loc doar în condiţiile unei crize economico-financiare obiectiv existente şi recunoscută la nivel oficial, în cazul scăderii echitabile a salariilor tuturor sau a majorităţii categoriilor de angajaţi bugetari, potrivit principiului solidarităţii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §109).
În acest context, Curtea a observat că de fapt micşorarea cuantumului salariilor nu a fost determinată de o criză economico-financiară obiectiv existentă şi recunoscută la nivel oficial. Mai mult, această micşorare are loc doar în cazul judecătorilor, nu şi în cel al altor categorii de bugetari (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §111).
În lumina celor prezentate, având în vedere faptul că noua formulă de calculare a salariilor judecătorilor, stabilită prin legea contestată, are ca impact diminuarea salariilor judecătorilor aflaţi în funcţie, compensarea diferenţei de salariu este obligatorie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, §112).
3.3. Curtea Constituţională
3.3.1. Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale
Independenţa judecătorilor este unul din principiile constituţionale ale justiţiei. Potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale. În rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi nici un fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.201422, §42).
_____________________
22Hotărârea nr.18 din 02.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale)
Independenţa puterii judecătoreşti are atât o componentă obiectivă, ca o caracteristică indispensabilă a puterii judecătoreşti, cât şi o componentă subiectivă, care priveşte dreptul persoanei de a i se stabili drepturile şi libertăţile de către un judecător independent. Fără judecători independenţi drepturile şi libertăţile nu se pot respecta într-un mod corect şi legal (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §45).
Prin urmare, independenţa puterii judecătoreşti nu reprezintă un scop în sine. Acesta nu este un privilegiu personal al judecătorilor, ci este justificată de nevoia de a permite judecătorilor să îşi îndeplinească rolul de protectori ai drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (§6 din Raportul Comisiei de la Veneţia privind independenţa sistemului judiciar, Partea I: Independenţa judecătorilor) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §46).
Inamovibilitatea este o garanţie a bunei administrări a justiţiei şi o condiţie sine qua non a independenţei şi imparţialităţii judecătorului. Ea nu este consacrată numai în interesul judecătorului, ci şi în cel al justiţiei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §51).
Inamovibilitatea este o puternică garanţie a independenţei judecătorului, fiind o măsură de protecţie a acestuia. Potrivit acestui principiu, judecătorul nu poate fi nici revocat, nici retrogradat, nici transferat pe un post echivalent, nici avansat fără consimţământul său. Inamovibilitatea pune magistraţii la adăpost de orice revocare şi transferare impusă, în afară de greşeli foarte grave şi după o procedură jurisdicţională (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §52).
Atât Constituţia, cât şi Legea cu privire la Curtea Constituţională reglementează importante principii şi garanţii ale independenţei şi neutralităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, de natură să permită acestora exercitarea obiectivă a judecăţii, Curtea însăşi fiind, potrivit articolului 134 alin.(2) din Constituţie, “independentă faţă de orice altă autoritate publică” şi supunându-se numai Constituţiei. În acest sens, Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale [art.6 alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale]; competenţa Curţii Constituţionale este prevăzută de Constituţie şi nu poate fi contestată de nici o autoritate publică [art.4 alin (2) din Lege]; judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul funcţiunii inclusiv după expirarea mandatului art.8 alin.(3) din Cod şi 13 alin.(2) din Lege]; între alte îndatoriri, judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi “să-şi îndeplinească atribuţiile cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei” [art.17 alin.(1) lit.a) din Lege]; judecătorii trebuie “să comunice Preşedintelui Curţii Constituţionale activitatea incompatibilă cu atribuţiile pe care le exercită” [art.17 alin.(1) lit.d) din Lege]; judecătorii trebuie să se abţină de la orice acţiune contrară statutului de judecător [art.17 alin.(1) lit.f) din Lege]; stabilirea abaterilor disciplinare ale judecătorilor, a sancţiunilor şi a modului de aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a plenului Curţii Constituţionale (art.84 din Cod); Curtea Constituţională are buget propriu, care se aprobă de Parlament, la propunerea Plenului Curţii Constituţionale (art.37 din Lege) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §56).
Controlul de constituţionalitate nu este o frână în calea democraţiei, ci instrumentul ei necesar, deoarece permite minorităţii parlamentare şi cetăţenilor să vegheze la respectarea dispoziţiilor Constituţiei, constituind o contrapondere necesară faţă de majoritatea parlamentară, în cazul în care aceasta s-ar îndepărta de la litera şi spiritul Constituţiei (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §58).
Instituţia Curţii Constituţionale are sarcina de a verifica activitatea Parlamentului. Supunerea judecătorilor Curţii la necesitatea “încrederii” din partea Parlamentului vine în contradicţie evidentă cu scopul în sine al unei Curţi Constituţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §60).
În acest context, trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune din partea Parlamentului în anumite cauze ce pot apărea în faţa Curţii, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui judecător care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru legislativ, pentru ca acesta să nu-şi “piardă încrederea”. Prin urmare, este inadmisibilă responsabilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale în faţa Parlamentului, a cărui activitate o controlează (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §61).
Mai mult, este un nonsens juridic ca mandatele acestora să poată fi ridicate de Parlament de vreme ce nu Parlamentul desemnează toţi judecătorii Curţii. Chiar dacă judecătorii Curţii depun jurământul în faţa plenului Parlamentului, Preşedintelui şi Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta nu înseamnă că Parlamentul intervine ca factor de decizie în desemnarea lor, ci are natura unei proceduri solemne protocolare de învestitură şi de determinare a datei începerii exercitării mandatului de judecător (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §63).
În lumina celor expuse, ridicarea mandatelor judecătorilor Curţii Constituţionale de către Parlament reprezintă o imixtiune nepermisă în activitatea Curţii Constituţionale, altfel spus, o încălcare a principiului independenţei acesteia, şi este contrară principiilor inamovibilităţii şi independenţei judecătorilor săi [articolele 134 alin.(2) şi 137 din Constituţie]. În consecinţă, punctele 1 şi 2 de la Art.I din Legea nr.109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative sunt neconstituţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, §65).
3.3.2. Competenţa Curţii Constituţionale - controlul a priori al legilor
Din conţinutul art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie rezultă că Curtea Constituţională “exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor […]”, fără a limita în mod expres exercitarea acestei competenţe la legile “în vigoare” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.201423, §36).
_____________________
23Hotărârea nr.9 din 14.02.2014 pentru interpretarea articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţia Republicii Moldova
Curtea Constituţională, în virtutea competenţelor stabilite de Legea fundamentală în scopul îndeplinirii rolului de garant al supremaţiei Constituţiei, este singura în măsură ca, pe cale jurisprudenţială, să stabilească cadrul în care îşi exercită atribuţia de control al constituţionalităţii actelor atribuite în competenţa sa prin articolul 135 din Constituţie, aşa cum de altfel a procedat până în prezent, urmând a examina obiectul sesizărilor cu care este învestită şi a le soluţiona în consecinţă prin raportare la valorile şi principiile constituţionale afectate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §54).
Curtea a reţinut că interpretarea evolutivă a competenţelor Curţii Constituţionale este aceea de a permite sporirea şi extinderea mecanismelor instanţei de contencios constituţional (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §55).
De aceea, a interpreta restrictiv norma fundamentală menţionată în sensul de a limita, a elimina sau a reduce atribuţiile Curţii Constituţionale ar rezulta deturnarea sa de la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §56).
Astfel, controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare se integrează, în mod indisolubil, unui mecanism juridic de natură să contribuie la protecţia preventivă efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §58).
[...] Curtea a reţinut că exercitarea controlului constituţionalităţii unei legi, în sensul art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, poate interveni atât înainte de promulgare, cât şi după intrarea în vigoare prin îndeplinirea procedurilor cerute de lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §59).
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 93 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §61).
Controlul legii exercitat de Preşedinte în cadrul procedurii de promulgare are la bază trei componente (direcţii): de procedură, de oportunitate şi de constituţionalitate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §63).
În acest context, Curtea a considerat că Preşedintele Republicii Moldova, în cazul trimiterii legii spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, poate sesiza concomitent Curtea Constituţională, în calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, în vederea controlului constituţionalităţii legii adoptate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §66).
Pe de altă parte, având în vedere norma imperativă a articolului 93 din Constituţie, Curtea a reţinut că sesizarea în vederea controlului constituţionalităţii legii înainte de publicare nu are incidenţă directă asupra procedurilor de promulgare, astfel încât, în eventualitatea promulgării legii contestate până la pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale, controlul a priori al constituţionalităţii legii îşi continuă procedura în cadrul controlului a posteriori (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §67).
În acelaşi timp, Curtea a considerat că ţine de esenţa principiului loialităţii constituţionale ca, în cazul contestării legii trimise de către Preşedintele Republicii Moldova spre reexaminare Parlamentului pentru motive de neconstituţionalitate, Parlamentul să revoteze legea numai după pronunţarea hotărârii Curţii Constituţionale prin care s-a confirmat constituţionalitatea (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §68).
În acelaşi context, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 135 alin.(2) din Constituţie, îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de lege. Prin urmare, Curtea a considerat că oricare dintre subiecţii cu drept de sesizare poate contesta la Curtea Constituţională o lege nepublicată în Monitorul Oficial, în condiţiile legii, la fel ca în cazul contestării unei legi publicate în Monitorul Oficial (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, §69).
3.4. Autonomia locală
3.4.1. Probleme pasibile a fi supuse referendumului local
Curtea a menţionat că alin.(2) al articolului 2 din Constituţie statuează cu titlu de principiu că nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.201424, §31).
_____________________
24Hotărârea nr.21 din 05.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolelor 177 şi 178 din Codul electoral, în redacţia Legii nr.29 din 13 martie 2014
Curtea a subliniat că, potrivit normei constituţionale, suveranitatea naţională poate fi exercitată de către popor în mod direct, prin participarea la referendumuri şi alegeri, precum şi prin organele reprezentative, în acest sens, potrivit articolului 60 din Constituţie, Parlamentul fiind unicul organ reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §32).
Având în vedere faptul că instituţia referendumului reprezintă un mecanism de exercitare directă a suveranităţii, Curtea a menţionat că, în acest sens, articolul 75 alin.(1) din Constituţie prevede că cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sunt supuse referendumului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §33).
Curtea a observat că, sub aspectul criteriului teritorial, Codul electoral divizează referendumurile în republicane şi locale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §35).
Potrivit art.109 din Constituţie, administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §39).
Astfel, Curtea a reţinut că, fiind consacrat expres prin dispoziţiile art.109 alin.(1) din Constituţie, principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit este integrat şi subordonat principiului constituţional al autonomiei locale, manifestându-se sub formă de referendumuri sau alte forme de consultare populară (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §40).
Curtea a observat că norma constituţională invocată stabileşte limitele de consultare a cetăţenilor unei autorităţi locale, cuprinzând doar problemele locale de interes deosebit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §42).
În acest sens, şi art.8 alin.(1) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală stabileşte că populaţia poate fi consultată prin referendum local în “problemele de importanţă deosebită pentru unitatea administrativ-teritorială”. Mai mult ca atât, alineatul (2) al acestui articol prevede şi posibilitatea organizării unor diverse forme de consultări, audieri publice şi convorbiri chiar şi în problemele de interes local care preocupă doar o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §43).
Consultarea cetăţenilor este prevăzută şi de art.17 alin.(1) şi art.18 din Legea nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova în cazurile în care Parlamentul soluţionează chestiuni privind formarea, desfiinţarea, schimbarea statutului şi modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale sau privind transferarea centrului administrativ (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §44).
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că ţine de însăşi esenţa principiului autonomiei locale de a acorda colectivităţilor locale dreptul de a rezolva şi de a gira în cadrul legii propriile interese legale, fără amestecul autorităţilor centrale. Atribuţiile transmise autorităţilor locale sunt reglementate de lege, iar statul exercită, prin forme specifice, controlul asupra modului în care ele se execută (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §49).
Limitele atribuţiilor autorităţilor locale sunt stabilite şi de art.112 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia consiliile locale şi primarii activează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe. De asemenea, potrivit art.113 din Constituţie, consiliul raional coordonează activitatea consiliilor săteşti şi orăşeneşti în vederea realizării serviciilor publice de interes raional (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §50).
Curtea a menţionat că, în materie de subiecte care urmează a fi abordate la referendumul local, Recomandarea nr.R (96) 2 privind referendumurile şi iniţiativele populare la nivel local prevede următoarele: “Referendumurile locale şi iniţiativele populare trebuie să fie organizate de către autorităţile locale doar în privinţa problemelor care ţin de competenţa lor. Totuşi, unele acte normative pot extinde domeniul de aplicabilitate al acestor instrumente şi asupra unor alte probleme sau să excludă anumite probleme. Autoritatea competentă trebuie să decidă asupra admisibilităţii cererii privind organizarea unui referendum sau a iniţiativei populare fără întârziere. Criteriile de admisibilitate urmează a fi reglementate în acte normative.” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §51).
Astfel, se observă că doar legiuitorul este în măsură să extindă domeniul de reglementare a subiectelor care pot fi supuse referendumului local (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §52).
În context, Curtea a subliniat că Parlamentul, fiind organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului, prin competenţa exclusivă atribuită de Constituţie, reglementează prin lege organică organizarea administraţiei locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală. În exerciţiul atribuţiilor de legiferare, reglementate de dispoziţiile art.72 din Constituţie, Parlamentul este în drept să adopte, să modifice şi să abroge orice lege, aprobarea sau consultarea opiniei cetăţenilor asupra acestora în cadrul unui referendum, în special al celui local, nefiind stipulată prin normele constituţionale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §54).
În acelaşi timp, potrivit articolului 109 alin.(3) din Constituţie, în virtutea obligativităţii garantării principiului autonomiei locale, aplicarea acestuia nu poate afecta caracterul de stat unitar (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §55).
Având în vedere normele constituţionale, care atribuie colectivităţilor locale dreptul de a supune referendumului doar problemele locale de interes deosebit, Curtea a observat că prin dispoziţiile art.178 din Codul electoral au fost specificate problemele care nu pot fi supuse referendumului local, şi anume problemele: a) de interes naţional, care ţin de competenţa Parlamentului, Guvernului sau a altor autorităţi publice centrale, conform atribuţiilor stabilite de Constituţie şi de legislaţie; b) ce ţin de politica internă şi externă a statului; c) care vin în contradicţie cu prevederile Constituţiei şi ale legislaţiei Republicii Moldova; d) privind impozitele şi bugetul; e) privind măsurile extraordinare sau de urgenţă pentru asigurarea ordinii publice, sănătăţii şi securităţii populaţiei; f) privind alegerea, numirea, demiterea şi revocarea în/din anumite funcţii a persoanelor ce ţin de competenţa Parlamentului, a Preşedintelui Republicii Moldova şi a Guvernului; g) ce ţin de revocarea din funcţie a primarului,destituit în baza hotărârii definitive de revocare pronunţate de instanţa de judecată; h) ce ţin de competenţa instanţelor de judecată sau a procuraturii; i) privind modificarea subordonării administrativ-teritoriale a localităţilor, cu excepţia cazurilor prevăzute de Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §56).
În acest sens, în lumina principiilor constituţionale şi legale enunţate, Curtea a reiterat că este inadmisibil ca problemele de interes naţional, care ţin de competenţa Parlamentului, Guvernului sau a altor autorităţi publice centrale, să fie atribuite pentru soluţionare colectivităţilor locale. Or, problemele de interes naţional vizează interesele populaţiei întregului teritoriu al Republicii Moldova, acestea fiind soluţionate de puterea legislativă şi executivă în limita competenţelor constituţionale atribuite, sau pot fi supuse unui referendum republican (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §58).
De asemenea, Curtea a subliniat că problemele ce ţin de politica internă şi externă a statului nu pot fi apreciate ca problemele unei singure colectivităţi. Totodată, potrivit art.66 lit.d) din Constituţie, Parlamentul aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului, iar potrivit art.96, Guvernul asigură realizarea acesteia (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §59).
Totodată, potrivit art.142 alin.(1) din Constituţie şi art.146 din Codul electoral, chestiunea privind aprobarea legilor constituţionale adoptate de Parlament pentru revizuirea dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi a celor privind neutralitatea permanentă a statului, în mod imperativ urmează a fi supusă referendumului republican. În acelaşi timp, norma constituţională (art.142 alin.(2)) stabileşte cu titlu imperativ că nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, §64).
3.4.2. Autonomia bugetară locală
Potrivit jurisprudenţei sale anterioare, Curtea a reiterat că un element de bază al regimului constituţional îl constituie administraţia publică locală. Fiind chemată să soluţioneze problemele de interes local, ea joacă un rol important în dezvoltarea unităţilor administrativ-teritoriale şi în asigurarea activităţii serviciilor publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.201425, §90).
_____________________
25Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi fiscale referitoare la taxele locale
Conform art.109 alin.(1) din Constituţie, administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §91).
Alineatul (2) al acestui articol constituţional prevede că autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §92).
Astfel, prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţilor locale de a rezolva şi de a gira în cadrul legii, sub propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §93).
În vederea asigurării unei autonomii efective şi funcţionale a autorităţilor administraţiei publice locale, în care acestea să dispună de dreptul şi capacitatea de a reglementa şi gestiona în interesul populaţiei locale treburile publice, legiuitorul a prevăzut la articolul 9 din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 dreptul acestora de a elabora, aproba şi gestiona în mod autonom bugetele proprii şi dreptul de a stabili şi pune în aplicare taxe şi impozite locale, în condiţiile stabilite de lege (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §97).
Curtea a reţinut că bugetele locale reprezintă instrumente de planificare şi de conducere a activităţii economico-financiare a unităţilor administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administraţiei locale faţă de puterea centrală. De asemenea, bugetele locale reflectă fluxurile veniturilor şi cheltuielilor administraţiei locale, modalitatea de finanţare a cheltuielilor pe destinaţii şi de acoperire a deficitelor bugetare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §98).
Ca parte a sistemului bugetar, bugetele locale îndeplinesc un rol complex, care decurge din rolul general al bugetului de stat. Astfel, bugetul local îndeplineşte rolul financiar de mobilizare a resurselor şi de redistribuire a acestora pe plan local în funcţie de sarcinile care revin fiecărei unităţi administrativ-teritoriale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §99).
Curtea a menţionat că delimitarea finanţelor publice locale constituie rezultatul autonomizării financiare a autorităţilor publice locale, creşterii importanţei şi rolului acestora, fiind legată de descentralizarea bugetară în cadrul sistemului bugetelor publice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §100).
Descentralizarea administraţiei publice implică descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale din punct de vedere administrativ şi financiar, acţionând în vederea conştientizării şi creşterii gradului de implicare a colectivităţilor locale în gestionarea problemelor cu care se confruntă, precum şi a constituirii politicii proprii, de creşterea performanţelor economice şi de îmbunătăţire a vieţii sociale, a cetăţenilor colectivităţilor prin definirea şi asumarea responsabilităţilor locale referitoare la serviciile locale şi performanţele financiare, aferente îndeplinirii acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §101).
Curtea a reţinut că […] procedurile de distribuire a resurselor financiare proprii ale autorităţilor publice locale, precum şi orice modificare a legislaţiei referitoare la funcţionarea sistemului finanţelor publice locale vor fi coordonate în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităţilor publice locale (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §109).
4. Economia naţională
4.1. Aspectele economice ale Acordului de Asociere
Curtea a menţionat că Acordul de Asociere cuprinde o importantă componentă comercială, Zona de Liber Schimb Complex şi Cuprinzător/Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA), care presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii cu Uniunea Europeană, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova în domeniu cu cea a UE (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §154).
Curtea a relevat că Acordul de Asociere prevede o liberalizare asimetrică a comerţului bilateral, astfel încât piaţa Republicii Moldova nu se va deschide completamente pentru importul din UE al celor mai sensibile produse agroalimentare. Pentru produsele respective, ţara noastră va importa din UE fără taxe vamale, doar în limita anumitor cote cantitative. Acest mecanism va atenua riscul de creştere abundentă a importurilor anumitor produse agroalimentare, fapt ce va permite protejarea producătorului autohton (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §158).
Prin urmare, Curtea a reţinut că, în spiritul normelor constituţionale, prevederile Acordului vor asigura şi consolida libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, §161).
4.2. Bugetul public naţional
4.2.1. Procedura de adoptare a bugetului public naţional
Curtea a menţionat că mecanismul financiar al statului, parte integrantă a mecanismului economic, este format din totalitatea structurilor, formelor, metodelor, principiilor şi pârghiilor economico-financiare, prin intermediul cărora se constituie, se administrează şi se utilizează fondurile financiare publice ale statului, necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor sale, direcţionate în special pentru o dezvoltare economică durabilă şi, pe această bază, pentru asigurarea unui standard de viaţă corespunzător (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §41).
Curtea a constatat că prin dispoziţiile constituţionale ale art.131 constituanta legislativă instituie, pe de o parte, bazele fundamentale ale bugetului public naţional în materie de structură şi conţinut, iar pe de altă parte, impune anumite restricţii imperative, inclusiv pentru legislativ, privind procesul bugetar. Cel de-al doilea aspect al conţinutului normei constituţionale invocate este reliefat pregnant de importanţa sistemului bugetar pentru securitatea economică a statului, fapt ce dictează impunerea unor rigori exigente şi previzibile, inclusiv procedurilor de elaborare de către autorităţile competente a tuturor componentelor bugetului naţional (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §43).
Totodată, Curtea a menţionat că potrivit alineatului (4) al articolului 131 din Constituţie: “Orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §47).
Astfel, Curtea a reţinut prevederile Legii Supreme, care consacră obligativitatea existenţei acceptului prealabil al Guvernului în privinţa amendamentelor sau propunerilor legislative care implică majorarea sau reducerea cheltuielilor, veniturilor sau împrumuturilor, drept o condiţie imperativă de la care legislativul nu poate deroga în procesul aprobării bugetului public naţional, nerespectarea căreia constituie o încălcare a procedurii stabilite de Constituţie, în materie de legiferare în domeniul bugetar. Acest principiu constituţional este incident procedurii bugetare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §48).
Curtea a menţionat că, în conformitate cu exigenţele constituţionale, orice iniţiativă sau propunere legislativă cu impact bugetar urmează a fi prezentată numai după identificarea sursei de finanţare şi cu acceptul prealabil al Guvernului. În acest sens, prevederea alineatului (4) al articolului 131 din Constituţie urmează a fi aplicată în coroborare cu alineatul (6) al acestui articol (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §63).
Curtea a reţinut că Guvernul nu poate renunţa la un drept/o obligaţie constituţională, inclusiv de a-şi exprima acceptul sau refuzul în privinţa unor propuneri legislative sau amendamente cu impact bugetar (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §66).
Curtea a subliniat că, potrivit normei constituţionale, acceptul urmează să vină din partea Guvernului, şi nu a unui membru al executivului. Potrivit articolului 97 din Constituţie şi articolului 4 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern, acesta este un organ colegial şi se compune din Prim-ministru, prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege. Articolul 30 din Legea cu privire la Guvern stipulează că pentru exercitarea atribuţiilor constituţionale şi a celor ce decurg din prevederile legale, precum şi pentru organizarea executării legilor, Guvernul adoptă hotărâri care se semnează de către Prim-ministru. Caracterul colegial al Guvernului rezidă în coparticiparea tuturor membrilor săi la procesul de luare a deciziilor, care se adoptă cu majoritatea voturilor (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §68).
Curtea a atestat că norma art.131 alin.(4) din Constituţie este unica normă constituţională ce impune o dependenţă decizională directă a Parlamentului faţă de Guvern [...] (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, §74).
4.2.2. Protecţia concurenţei
Potrivit articolului 126 din Constituţie, economia Republicii Moldova este o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.201426, §93).
_____________________
26Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.199 din 12 iulie 2013 privind scutirea de plata unor impozite, contribuţii, prime şi defalcări, precum şi privind anularea majorărilor de întârziere şi a amenzilor aferente acestora
Totodată, articolul 9 al Legii Supreme, intitulat generic “Principiile fundamentale privind proprietatea”, reliefează factorii de bază ai economiei, şi anume: piaţa, libera iniţiativă economică şi concurenţa loială(Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §94).
În vederea transpunerii în practică a principiilor enunţate supra, legiuitorul constituant, prin art.126 alin.(2), a instituit obligaţia statului de a reglementa activitatea economică. De asemenea, prin prevederile art.126 alin.(2) din Constituţie s-au stipulat garanţiile transpunerii în practică a principiilor economiei de piaţă(Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §95).
Astfel, în respectiva materie, Curtea a relevat că legiuitorul constituant a pus în sarcina statului mai multe obligaţii pozitive, precum asigurarea libertăţii comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §96).
Curtea a reţinut că un element constituţional inerent al unei economii de piaţă funcţionale şi deschise alături de libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului îl constituie libera concurenţă. Prin urmare, orice act având scopul de a împiedica, restrânge ori distorsiona concurenţa va avea drept rezultat funcţionarea necorespunzătoare a economiei, crearea de dezechilibre şi discontinuităţi în raporturile economice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §101).
Curtea a menţionat că, în consecinţă, concurenţa eficientă reprezintă “motorul” care determină agenţii economici, ce operează pe o piaţă, să lupte pentru realizarea unei repartiţii optime a resurselor, atât la nivelul propriei afaceri, cât şi, datorită efectului sinergetic, la nivelul întregii economii (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §104).
În acest sens, Curtea a reiterat că o premisă fundamentală în vederea realizării transpunerii în practică a principiului liberei concurenţe este asigurarea, prin cadrul legal instituit de către stat, a egalităţii oportunităţilor între agenţii economici. Aceasta presupune, în mare parte, nefavorizarea unor agenţi economici prin acordarea unor avantaje financiare sau de alt tip în comparaţie cu concurenţii lor din sfera de activitate respectivă (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §111).
La fel, Curtea a menţionat că agenţii economici nu pot fi privilegiaţi între ei nici după criteriul dacă statul este sau nu fondator, pentru că din punct de vedere al pieţei, indiferent de calitatea fondatorului, aceştia sunt pe picior de egalitate, iar respectivul comportament ar aduce atingere principiilor economiei de piaţă şi liberei concurenţe (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §112).
Scutirea unui agent economic de la plata taxelor şi impozitelor, în raport cu alţi agenţi economici care sunt obligaţi să-şi execute obligaţiile fiscale, duce în mod inevitabil la favorizarea unei persoane juridice în detrimentul alteia, care vizează aceeaşi sferă de activitate (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §117).
Curtea a reţinut că scutirea unui agent economic de la plata taxelor şi impozitelor, precum şi acordarea altor facilităţi fiscale subminează principiul constituţional al liberei concurenţe, în particular, şi principiile economiei de piaţă, în general (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, §128).
4.3. Libertatea comerţului
Curtea a reţinut că elaborarea şi promovarea politicii fiscale reprezintă un mecanism prin intermediul căruia statul reglementează, potrivit art.126 alin.(2) din Constituţie, activitatea economică (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.201427, §52).
_____________________
27Hotărârea nr.17 din 29.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea “Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat” şi “Timbrului de acciz” de tip nou
Astfel, Curtea a menţionat că, potrivit art.123 alin.(5) din Codul fiscal, mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, cum ar fi produsele alcoolice, enumerate de prevederea legală, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu “Timbru de acciz” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §53).
Curtea a observat că, în scopul perfecţionării procesului de fabricare şi utilizare a timbrelor de acciz obligatorii pentru aplicare conform prevederilor art.123 alin.(5) şi (51) din Codul fiscal, prin Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 s-a stabilit că începând cu 1 aprilie 2010, se aplică “Timbrul de acciz. Marcă comercială de stat” şi “Timbrul de acciz” de tip nou, care vor fi confecţionate la comanda Întreprinderii de Stat “Fiscservinform”. Conform hotărârii, acestea vor avea un grad sporit de protecţie şi vor fi distribuite în conformitate cu legislaţia în vigoare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §57).
Curtea a subliniat că orice achiziţionare de mărfuri de către agenţii economici cu scopul punerii în vânzare are la bază un interes economic, ce dă naştere acestora la o speranţă legitimă de obţinere a unui venit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §59).
Astfel, dreptul agenţilor economici de a dispune de propriile bunuri prin comercializarea acestora reprezintă o valoare patrimonială, având caracteristicile unui “bun” în sensul primei fraze a art.1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §61).
Curtea a observat că, până la aprobarea Hotărârii Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010, cadrul legal naţional nu cuprindea nici o referinţă care ar viza termenul de valabilitate a timbrelor de acciz în situaţia în care acestea sunt substituite cu altele noi (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §62).
Curtea a reţinut că Regulamentul privind modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz pe articolele de tutun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1427 din 18 decembrie 2007, nu reglementează nici o modalitate de schimbare a timbrelor cu valabilitatea expirată, ci doar restituirea lor statului în cazuri de neutilizare sau deteriorare în procesul de producţie. Prevederi similare conţine şi Hotărârea Guvernului nr.1481 din 26 decembrie 2007 cu privire la marcarea producţiei alcoolice (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §63).
Curtea a reţinut că, prin Ordinul nr.72 din 2 ianuarie 2011, Î.S. “Fiscservinform” urma să asigure, la cerere, substituirea gratuită doar a timbrelor vechi neaplicate şi aflate în stoc la producători sau importatori. Deci, respectivul ordin nu viza timbrele vechi deja aplicate pe mărfuri (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §65).
Astfel, Curtea a menţionat că la momentul achiziţionării mărfurilor supuse accizelor şi pasibile marcării obligatorii cu “Timbrul de acciz”, pus în circulaţie în 2005 şi 2008, cadrul legal nu stabilea agenţilor economici nici o limitare a aplicabilităţii în timp a acestora. Respectiv, nici volumul stocurilor achiziţionate nu putea fi limitat (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §67).
În aceste circumstanţe, Curtea a reţinut necesitatea instituirii unui cadru legal previzibil în activitatea agenţilor economici, care să cuprindă indicii adecvate în circumstanţe concrete (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §68).
Curtea a acceptat că emiterea noilor timbre de acciz cu un grad sporit de protecţie a fost pe deplin justificată de existenţa numeroaselor mărfuri contrafăcute. Astfel, scopul legitim urmărit prin ingerinţă a fost combaterea evaziunilor fiscale, excluderea de pe piaţă a mărfurilor contrafăcute şi într-un final protecţia consumatorului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §70).
Totodată, Curtea a reţinut că restricţia impusă prin interdicţia comercializării după 1 aprilie 2011 a mărfurilor indigene şi de import care au fost marcate cu “Timbru de acciz” puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005 constituie o ingerinţă disproporţionată în raport cu scopul urmărit (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §71).
Or, ingerinţa în dreptul de proprietate trebuie să menţină un echilibru între interesul general al statului şi interesul particular al individului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §75).
Totodată, reieşind din faptul că noile timbre au fost puse în aplicare începând cu 1 aprilie 2010, iar mărfurile cu timbre anterioare au putut fi realizate până la 1 aprilie 2011, Curtea a observat că pe parcursul unui an a fost posibilă comercializarea concomitentă a mărfurilor. În această situaţie nefiind clară necesitatea instituirii unui termen-limită (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §77).
Curtea a reţinut că statul dispune de suficiente mecanisme de control şi de sancţionare capabile să asigure autenticitatea mărfii expusă pe piaţă. Totodată, statul nu poate pune în sarcina individului realizarea unui interes public (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §80).
Respectiv, Curtea a reiterat necesitatea stabilirii prin acte normative a unor standarde previzibile şi proporţionale referitoare la activitatea agenţilor economici (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, §82).
B. Concluziile Curţii
1. Prevederi recunoscute constituţionale
Curtea a recunoscut constituţionale:
• Hotărârea Parlamentului nr.126 din 30 mai 2013 pentru alegerea unui vicepreşedinte al Parlamentului;
– Hotărârea Parlamentului nr.127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unui vicepreşedinte al Parlamentului (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 04.02.2014, sesizarea nr.31a/2013);
• articolul 139 alineatele (3)-(4) şi articolul 140 alineatul (1) şi alineatele (3)-(10) din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.4 din 06.02.2014, sesizarea nr.32a/2013);
• sintagma “în cazul în care răspunsul nu a fost primit de angajator în acest termen, acordul (comunicarea opiniei consultative) a organului respectiv se prezumă” din alin.(4) al art.87 din Codul muncii nr.154-XV din 28 martie 2003 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 20.05.2014, sesizarea nr.17a/2014);
• Legea nr.61 din 11 aprilie 2014 pentru modificarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.15 din 27.05.2014, sesizarea nr.29a/2014);
• sintagma “dintr-o perioadă de 12 luni” cuprinsă în articolul 10 alin.(3) din Legea nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, articolul 3485 alin. (1) şi (2) lit.e) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 şi articolul 1841 alin.(1) din Codul vamal nr.1149 din 20 iulie 2000, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 28.05.2014, sesizarea nr.47a/2013);
• prevederile articolelor 27 alin.(3), 31 alin.(4), 36 alin.(1), 46 alin.(1)-(2), 47 alin.(13)-(15), 60 alin.(5), 61 alin.(4), 105 alin.(2) şi (6), 132 lit.d1) şi d2), 133 alin.(6) şi 1391 alin.(2) şi (3) din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, sesizările nr.9a/2014,11a/2014, 28a/2014);
• sintagma “şi care ţine doar de competenţele legale ale autorităţilor administraţiei publice locale” din alineatul (1) şi prevederile alineatului (11) din articolul 177;
– literele a), b) şi c) din articolul 178 al Codului electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 05.06.2014, sesizarea nr.25a/2014);
• prevederile Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte;
– Legea nr.112 din 2 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.24 din 09.10.2014, sesizareanr.44a/2014);
• textul “realizat în anul precedent celui de gestiune” din art.1 alin.(1) al Legii nr.328 din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor, în redacţia Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, cu condiţia compensării diferenţei de salariu pentru judecătorii aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, sesizarea nr.52a/2014);
• sintagma “243,” şi sintagma “şi 3302” din articolul 19 alineatul (4) al Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, în redacţia Legii nr.177 din 25 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, sesizarea nr.51a/2014);
• articolul 234 din Codul contravenţional (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 18.11.2014, sesizarea 53a/2014);
• alineatul (6) al articolului 9 din Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.30 din 11.12.2014, sesizarea 18a/2014).
2. Prevederi declarate neconstituţionale
Curtea a declarat neconstituţionale:
• punctele 113-119, 122-123 ale articolului IX din Legea nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 28.01.2014, sesizarea nr.2a/2014);
• litera e) a articolului 4 din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, sesizarea nr.38a/2013);
• Legea nr.199 din 12 iulie 2013 privind scutirea de plata unor impozite, contribuţii, prime şi defalcări, precum şi privind anularea majorărilor de întârziere şi a amenzilor aferente acestora (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13.02.2014, sesizarea nr.3a/2014);
• alineatul (7) al articolului 88 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.7 din 13.02.2014, sesizarea nr.5a/2014);
• cota accizului de “2,00 euro” de la poziţiile tarifare “870324” şi “870333” din Anexa nr.2 la Titlul IV al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.8 din 14.02.2014, sesizarea nr.7a/2014);
• cota accizului de “75 lei + 24%” de la poziţia tarifară “240220” din Anexa nr.1 la Titlul IV al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.11 din 25.03.2014, sesizarea nr.20a/2014);
• pct.72 din Art.IX al Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, sesizarea nr.12a/2014);
• articolul II al Legii nr.56 din 4 aprilie 2014 pentru completarea articolului 60 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 27.05.2014, sesizarea nr.27a/2014);
• punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea “Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat” şi “Timbrului de acciz” de tip nou;
– alineatul (7) al articolului 123 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, sesizarea nr.30g/2014);
• Legea nr.109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;
- textul”, care nu va depăşi 15 zile de la înregistrare. În caz de necesitate, Curtea Constituţională poate decide, argumentat, prelungirea termenului de 15 zile cu încă maximum 15 zile” de la alineatul (6) al articolelor 251 din Legea nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională şi 71 din Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16 iunie 1995 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014, sesizarea nr.34a/2014);
• textul “cu excepţia rectorului instituţiei de învăţământ de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, rectorilor instituţiilor de învăţământ superior subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării şi Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, care sunt numiţi în funcţie de către autorităţile respective” şi textul “care este numit în funcţie prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova” din art.48 alin.(4) al Legii învăţământului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, sesizarea nr.19a/2014);
• alineatul (3) al articolului 88 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, sesizările nr.9a/2014,11a/2014, 28a/2014);
• poziţiile “Şef secţie”, “Şef secţie în cadrul direcţiei”, “Şef serviciu”, “Consultant principal”, “Consultant superior”, “Asistent judiciar” de la compartimentele “Secretariatul Curţii Constituţionale” şi “Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiţie”, precum şi poziţiile “Şef direcţie”, “Şef secţie”, “Şef secţie în cadrul direcţiei”, “Şef serviciu”, “Asistent judiciar”, “Specialist principal” de la compartimentul“Curţile de apel” din Anexa nr.2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, în redacţia Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;
– textul “Notă: În Secretariatul Curţii Constituţionale, Secretariatul Consiliului Superior al Magistraturii şi Secretariatul Curţii Supreme de Justiţie, funcţii de consultant (principal, superior) pot fi instituite doar în subdiviziunile de expertiză juridică, cercetare şi analiză.” din Anexa nr.2 la Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici, în redacţia Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative;
– textul “pentru funcţionarii publici din secretariatele Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie, curţilor de apel, judecătoriilor,” de la subalineatul unu al alineatului (2) din Art.VI al Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.25 din 06.11.2014, sesizarea nr.52a/2014);
• alineatele (51), (52) şi (53) din articolul 19 al Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, în redacţia Legii nr.177 din 25 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.26 din 11.11.2014, sesizarea nr.51a/2014);
• articolul 21 alineatul (5) litera e) din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la avocatul poporului (Ombudsman)(Hotărârea Curţii Constituţionale nr.27 din 13.11.2014, sesizarea nr.42a/2014).
3. Interpretarea prevederilor constituţionale
Curtea a interpretat următoarele prevederi constituţionale:
• În sensul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor cuprinde legile adoptate de Parlament, atât după, cât şi înainte de publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova şi a celorlalţi subiecţi cu drept de sesizare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, sesizarea nr.52b/2013);
• În sensul articolului 35 alin.(6) din Constituţie, alegerea rectorului de către senatul instituţiei de învăţământ superior constituie un element inerent al autonomiei universitare (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 din 03.06.2014, sesizarea nr.19a/2014).
4. Validarea mandatelor de deputat
În şedinţele plenare ale Curţii nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatelor de deputat în Parlament atribuite de Comisia Electorală Centrală:
• domnului Valeriu Tabuica, a.n. 1965, domiciliat în or. Ocniţa, inginer-constructor, candidat supleant pe lista Partidului Democrat din Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 27.02.2014, sesizarea nr.14e/2014);
• domnului Vladimir Telnov, a.n. 1976, domiciliat în mun. Chişinău, licenţiat în geografie şi biologie, candidat supleant pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.22 din 17.06.2014, sesizarea nr.41e/2014);
• domnului Dumitru Godoroja, a.n. 1976, domiciliat în mun. Chişinău, inginer-tehnolog, viceministru al economiei, candidat supleant pe lista Partidului Democrat din Moldova (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.23 din 16.07.2014, sesizarea nr.45e/2014);
• deputaţilor aleşi în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul alegerilor din 30 noiembrie 2014 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.29 din 9.12.2014, sesizarea nr.61e/2014).
5. Procese sistate
Curtea a sistat procesele:
• pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolelor 63 alin.(3), 102 alin.(7) şi 129 alin.(4) din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, sesizările nr.9a/2014,11a/2014, 28a/2014).
• pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr.1022 din 28 decembrie 2012 cu privire la reorganizarea unor instituţii medico-sanitare publice (DCC nr.1 din 30.01.2014, sesizarea 44a/2013);
• pentru controlul constituţionalităţii prevederii “Efectuarea Recensământului populaţiei şi al locuinţelor pe teren în perioada 12-25 mai” din Programul lucrărilor statistice pe anul 2014, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.39 din 23 ianuarie 2014 (DCC nr.3 din 17.02.2014, sesizarea 8a/2014);
6. Deciziile Curţii
În procesul exercitării jurisdicţiei constituţionale în anul 2014 Curtea a emis 10 decizii de inadmisibilitate a sesizărilor în temeiul următoarelor considerente:
• Curtea nu este competentă ratione materiae să se pronunţe asupra oportunităţii sau obiectul sesizării excede domeniului legal de competenţă al Curţii (DCC nr.2 din 04.02.2014, sesizarea 4a/2014, §44; DCC nr.6 din 02.04.2014, sesizarea 10a/2014, §42; DCC nr.7 din 02.04.2014, sesizarea 22a/2014, §47);
• sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii (DCC nr.4 din 19.03.2014,sesizarea 1a/2014, §32; DCC nr.5 din 25.03.2014, sesizarea 15a/2014, §27);
• dispoziţiile constituţionale a căror interpretare se solicită nu conţin ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi, fiind expuse şi detaliate de cadrul legislativ subsecvent (DCC nr.6 din 02.04.2014, sesizarea 10a/2014, §47);
• asupra aspectelor ce ţin de interpretarea şi clarificarea sensului autentic al unei norme legale urmează să se pronunţe legislativul (DCC nr.2 din 04.02.2014, sesizarea 4a/2014, §41);
• în jurisprudenţa sa anterioară Curtea s-a pronunţat asupra unor probleme analogice (DCC nr.8 din 05.06.2014, sesizarea 53a/2013, §18);
• sesizarea nu conţine argumente pertinente ce ar indica încălcarea prevederilor constituţionale (DCC nr.9 din 09.10.2014, sesizarea 46a/2014, §26; DCC nr.11 din 18.11.2014, sesizarea 58a/2014, §26, DCC nr.12 din 15.12.2014, §42);
• problemele abordate de autorii sesizării, fiind reglementate prin prevederi legale, nu necesită interpretare din partea Curţii Constituţionale (DCC nr.10 din 18.11.2014, §22).
7. Restituirea prin scrisori a sesizărilor
Curtea a restituit prin scrisori 16 sesizări, bazându-se pe prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16.06.1995 şi cele ale Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, aprobat prin Decizia Curţii nr.AG-3 din 3 iunie 2014. Astfel, drept temei pentru restituire au servit următoarele circumstanţe:
• sesizarea nu a fost motivată şi nu cuprindea obiectul pe care sunt întemeiate cerinţele expuse (sesizarea nr.24b/2014, sesizarea nr.13a/2014);
• nu a fost demonstrată legătura de cauzalitate între prevederile contestate şi normele constituţionale invocate (sesizarea nr.56a/2014, sesizarea nr.35a/2014, sesizarea nr.40a/2014, sesizarea nr.36a/2014, sesizarea nr.39a/2014, sesizarea nr.32a/2014, sesizarea nr.23a/2014, sesizarea nr.21a/2014);
• sesizarea nu întrunea condiţiile de formă (sesizarea nr.49a/2014; sesizarea nr.47b/2014, sesizarea nr.50a/2014, sesizarea 31a/2014, sesizarea nr.33a/2014, sesizarea 26a/2014).
C. Adrese
Curtea a formulat următoarele adrese către Parlament:
• Adresa PCC-01/44a din 30.01.2014, DCC nr.1 din 30.01.2014, Sesizarea nr.44a/2013
Curtea a subliniat că prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nu stabilesc clar şi previzibil structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii, precum şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei.
În articolul 2 din Legea ocrotirii sănătăţii s-a specificat că sistemul de ocrotire a sănătăţii este constituit din unităţi curativ-profilactice, sanitaro-profilactice, sanitaro-antiepidemice, farmaceutice şi de altă natură.
Curtea a observat că prevederile articolului menţionat enumeră doar tipurile unităţilor care fac parte din structura sistemului de ocrotire a sănătăţii, fără o detaliere a modului de organizare şi funcţionare a respectivelor entităţi. Mai mult, enumerarea elementelor structurale ale sistemului de ocrotire a sănătăţii nu comportă caracter finit, sintagma “de altă natură” din cuprinsul prevederii poate genera o interpretare extensivă a acesteia.
Curtea a considerat că, pentru realizarea prevederilor constituţionale cuprinse în articolul 36 alin.(3), este necesar a defini clar, prin lege, structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi organizarea instituţională, instituţiile care se încorporează în respectivele unităţi, precum şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei.
• Adresa PCC-01/38a din 11.02.2014, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 11.02.2014, Sesizarea nr.38a/2013
Curtea a reţinut că, în forma în care este expusă prevederea art.4 lit.e) din Legea contenciosului administrativ, actele administrative emise în situaţii excepţionale sunt în totalitate exceptate de la controlul judecătoresc, fiind exclusă pronunţarea de către instanţa de judecată în privinţa legalităţii acestora.
Curtea a menţionat că actele emise în situaţii excepţionale trebuie să corespundă unor cerinţe minime de legalitate. Legalitatea actelor va fi apreciată de instanţa de judecată prin prisma scopului lor, şi anume ocrotirea interesului public, sancţionând excesul de putere al autorităţilor publice.
Curtea a acceptat că, la verificarea legalităţii de către instanţa de judecată a respectivelor acte, legiuitorul poate stabili anumite reguli procesuale speciale.
Totodată, Curtea a subliniat că legea urmează să acorde instanţei de judecată posibilitatea de a verifica respectarea mai multor condiţii cumulative la emiterea acestor acte, şi anume: existenţa situaţiei excepţionale; existenţa situaţiei excepţionale la data la care actul a fost emis; competenţa autorităţii de a emite actul; scopul emiterii actului este ocrotirea interesului general.
Prin urmare, Curtea a considerat necesară reglementarea procedurii controlului judecătoresc al actelor administrative enunţate, astfel încât cadrul legal să ofere protecţie împotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice aduse drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar, în acelaşi timp, să permită autorităţilor să intervină realmente şi eficace în situaţii excepţionale.
• Adresa PCC-01/3a din 13.02.2014, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 13 februarie 2014, Sesizarea nr.3a/2014
Curtea a menţionat că, potrivit articolului 73 din Constituţie, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor în Parlament, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.
În acelaşi timp, Curtea a observat că, potrivit articolului 59 din Regulamentul Parlamentului, amendamentele la proiectele de acte legislative pot fi înaintate de deputaţi, comisiile permanente şi fracţiunile parlamentare. La fel, potrivit normelor regulamentare, amendamentele urmează a fi motivate şi se transmit în scris comisiei permanente sesizate în fond.
Amendamentele se prezintă sub formă de modificare a cuprinsului punctelor, alineatelor, articolelor, sub formă de completare a proiectului cu articole noi sau de propuneri de excludere a unor cuvinte, puncte, alineate sau articole din proiect.
Curtea a reţinut că, deşi dispoziţiile articolului invocat coroborat cu alte prevederi statuează procedura de înaintare a amendamentelor, în cazul în care amendamentele sunt prezentate de către comisiile permanente sau fracţiunile parlamentare, acestea nu permit a stabili din partea căror deputaţi provin.
Astfel, în partea ce ţine de exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă al deputaţilor, inclusiv formularea propunerilor şi amendamentelor legislative, Curtea a menţionat că exigenţele constituţionale reclamă individualizarea autorilor, chiar şi în cazul când paternitatea şi-o asumă comisiile permanente, anonimatul fiind inadmisibil în procedurile parlamentare.
În lumina celor enunţate, Curtea a menţionat necesitatea instituirii prevederilor legale care ar stabili expres, fără a permite eschivări, indicarea autorilor amendamentelor, în cazul în care acestea sunt prezentate de către comisiile parlamentare permanente sau fracţiunile parlamentare.
• Adresa PCC-01/52b din 14.02.2014, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.9 din 14.02.2014, Sesizarea nr.52b/26.11.2013
Prin Hotărârea nr.9 din 14 februarie 2014, Curtea Constituţională a interpretat articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie şi a statuat că, în sensul prevederilor constituţionale, controlul constituţionalităţii legilor operat de Curtea Constituţională cuprinde legile adoptate de Parlament, atât după, cât şi înainte de publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, la sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova şi a celorlalţi subiecţi cu drept de sesizare.
În acest context, Curtea Constituţională a constatat necesitatea instituirii unui mecanism de notificare de către Parlament a tuturor subiecţilor cu drept de sesizare despre disponibilitatea textului legii, semnat de Preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Parlamentului, în vederea valorificării dreptului de a sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii acesteia înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
• Adresa PCC-01/12a din 22.05.2014, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 22.05.2014, Sesizarea nr.12a/21.02.2014
Curtea a menţionat că art.28 din Constituţie impune statului obligaţia de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată împotriva oricăror atingeri.
Curtea a reţinut că o componentă a dreptului la respectarea vieţii private îl constituie şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal.
Astfel, prin prisma standardelor internaţionale, care garantează şi instituie mecanisme de protecţie a datelor cu caracter personal, la reglementarea în legislaţia fiscală a modului de atribuire a codului fiscal notarilor, avocaţilor, executorilor judecătoreşti, mediatorilor, persoanelor care practică activitate particulară de detectiv şi de pază, legiuitorul are obligaţia de a găsi soluţiile cele mai adecvate şi rezonabile, astfel încât cadrul legal să ofere protecţie împotriva atingerilor arbitrare, precum şi să nu admită atingerea substanţei dreptului ce ţine de respectarea vieţii intime, familiale şi private.
În acelaşi timp, Curtea a observat că, deşi norma anterioară a art.162 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal făcea referire la toate profesiile liberale menţionate supra, întreaga legislaţie fiscală cuprinde reglementări doar privind modul de impozitare a notarilor, celelalte profesii liberale nefiind reglementate ca subiecte ale impunerii fiscale.
• Adresa PCC-01/30g din 29.05.2014, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.17 din 29.05.2014, Sesizarea nr.30g/22.04.2014
Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art.123 alin.(5)-(51) din Codul fiscal, modul de procurare şi de utilizare a “Timbrelor de acciz” este stabilit de către Guvern.
Totodată, Curtea a observat că atât Regulamentul privind modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz pe articolele de tutun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1427 din 18 decembrie 2007, cât şi Hotărârea Guvernului nr.1481 din 26 decembrie 2006 cu privire la marcarea producţiei alcoolice nu reglementează nici o modalitate de schimbare a timbrelor aplicate cu valabilitatea expirată, ci doar restituirea acestora statului în cazuri de neutilizare sau deteriorare în procesul de producţie.
Curtea a menţionat că statul, concomitent cu sporirea gradului de protecţie pentru timbrele de acciz, urmează să stabilească un mecanism ce ar permite agenţilor economici epuizarea stocurilor de mărfuri cu accize aplicate emise anterior, în măsura în care să asigure proporţionalitatea interesului general urmărit prin confecţionarea timbrelor cu un grad sporit de securitate şi posibilitatea agenţilor economici de a dispune de bunuri.
În acest sens, reieşind din faptul că legiuitorul a acordat Guvernului competenţa de a stabili modul de procurare şi de utilizare a timbrelor de acciz, Curtea a considerat necesară reglementarea modalităţii de substituire a timbrelor vechi neaplicate şi aflate în stoc la producători sau importatori şi acordarea posibilităţii epuizării stocurilor de mărfuri cu accize vechi deja aplicate, ţinând cont de raţionamentele expuse în Hotărârea nr.17 din 29 mai 2014.
• Adresa PCC-01/9a din 04.06.2014, Hotărârea Curţii Constituţionale nr.20 din 04.06.2014, Sesizarea nr.9a/14.02.2014, Sesizarea nr.11a/21.02.2014, Sesizarea nr.28a/14.04.2014
Curtea a recunoscut constituţional alin.(5) al art.60 din Regulamentul Parlamentului, potrivit căruia unele proiecte de legi, la solicitarea Preşedintelui şedinţei Parlamentului sau a unei fracţiuni parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, pot fi supuse dezbaterilor şi adoptării în regim de urgenţă.
În acelaşi timp, Curtea a menţionat că examinarea de urgenţă a unor proiecte de legi de către Parlament, suplimentar celor prezentate de către Guvern, poate viza doar comprimarea termenelor, şi nu excluderea sau eludarea unor etape ale procedurii legislative (avizarea proiectului cu entităţile interesate, organizarea consultărilor în caz de necesitate etc.). Astfel, chiar şi în cazul aplicării procedurii de urgenţă Parlamentul urmează să respecte etapele legislative enunţate în Regulamentul Parlamentului şi în Legea nr.780 din 27 decembrie 2001 privind actele legislative.
Astfel, Curtea a subliniat necesitatea respectării tuturor procedurilor legislative, inclusiv la adoptarea proiectelor de legi în regim de urgenţă la solicitarea Preşedintelui şedinţei Parlamentului sau a unei fracţiuni parlamentare.
• Adresa PCC-01/48c din 22.09.2014, Avizul nr.1 din 22 septembrie 2014, Sesizarea nr.48c/2014
Curtea a reţinut că iniţiativa de revizuire a Constituţiei prin referendum republican contravine exigenţelor constituţionale, derivate din articolele 38 şi 143 alin.(1) din Constituţie, privind limitele temporale ale revizuirii Constituţiei şi de validitate în sens formal a textelor supuse referendumului şi nu poate fi înaintată spre examinare Parlamentului pentru declararea referendumului republican.
Curtea a reţinut că, dacă desfăşurarea unui referendum este interzisă cu 60 de zile înainte şi după ziua desfăşurării alegerilor, pentru a evita confuzia, a fortiori ea nu poate avea loc în ziua respectivă. Această raţiune este dictată de necesitatea evitării confuziei în cazul derulării a două exerciţii democratice de natură diferită.
Astfel, ţinând cont de necesitatea respectării termenului de 6 luni pentru revizuirea Constituţiei, ambiguităţile din Codul electoral privind posibilitatea comasării alegerilor şi referendumului urmează a fi înlăturate pe cale legislativă.
În acest sens, în temeiul articolului 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea consideră necesară soluţionarea acestei probleme de către Parlament.
Totodată, Curtea a subliniat că, la adoptarea Hotărârii nr.22 din 23 septembrie 2010 cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010, instanţa de contencios constituţional a emis o adresă, prin care a semnalat Parlamentului existenţa lacunelor în legislaţia electorală cu referire la referendumurile democratice.
Curtea a reţinut că până în prezent lacunele semnalate nu au fost remediate de către legislativ.
D. Opinii separate
Au expus opinii separate judecătorii Aurel Băieşu şi Victor Popa la Decizia nr.1 din 30.01.2014 privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr.1022 din 28 decembrie 2012 cu privire la reorganizarea unor instituţii medico-sanitare publice (sesizarea nr.44a/2013).
Titlul III
EXECUTAREA ACTELOR CURŢII CONSTITUŢIONALE
Potrivit art.28 din Legea nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională, actele Curţii sunt acte oficiale şi executorii, pe întreg teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi fizice. Consecinţele juridice ale actului normativ sau ale unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale urmează a fi înlăturate conform legislaţiei în vigoare.
Actele Curţii Constituţionale au efect erga omnes, fiind obligatorii şi opozabile tuturor subiecţilor, indiferent de nivelul autorităţii.
Actele adoptate de Curte evidenţiază caracterul consecvent, obiectiv şi exigent al jurisdicţiei constituţionale în vederea asigurării supremaţiei Constituţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reliefând, în acelaşi timp, modul în care este percepută ideea de constituţionalitate şi rolul Curţii ca factor stabilizator în societate şi factor moderant între ramurile puterii de stat. Exercitarea cu imparţialitate a acestor atribuţii învederează calitatea Curţii Constituţionale de componentă esenţială a statului de drept.
Analiza soluţiilor Curţii emise în anul de referinţă denotă faptul că ele vizează drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite de Legea Supremă şi de tratatele internaţionale: accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, egalitatea, dreptul la educaţie, dreptul la muncă şi la protecţia muncii, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi ş.a.
Hotărârile Curţii Constituţionale sunt destinate, în primul rând, legislatorului, dar şi altor subiecţi, care participă la procesul legislativ. Rezultatul muncii legislativului şi a altor autorităţi antrenate în creaţia normativă este apreciat într-un proces al justiţiei constituţionale, mai mult, hotărârea Curţii impune acestora obligaţia de a întreprinde măsurile legislative adecvate. Hotărârile Curţii Constituţionale sunt definitive, nu pot fi supuse nici unei căi de atac, inclusiv de către legislator, şi sunt obligatorii. Din acest motiv, anume factorii juridici, şi nu cei politici, emotivi sau de altă natură trebuie să determine reacţiile faţă de actele Curţii, în special dacă ele generează obligaţii concrete pentru subiecţi.
Constatarea inacţiunii legislative, adică a lacunei legii sau a altui act normativ contrar Constituţiei, inevitabil generează consecinţe juridice. Hotărârea Curţii Constituţionale presupune obligaţia legislatorului de a soluţiona problema existenţei unor lacune de drept printr-o reglementare adecvată şi eliminarea prevederilor defectuoase. Absenţa reacţiei legislatorului la hotărârea Curţii, întârzierile în soluţionarea acestor probleme sau eliminarea parţială a lacunelor sunt considerate ca anomalii ale ordinii de drept, existenţa acestora fiind inadmisibilă şi intolerabilă.
Legiuitorul are obligaţia de a elimina lacunele semnalate. Vidul neconstituţional, apărut într-un domeniu sau problemă de drept, tolerarea unei legi sau act normativ imperfect indică asupra faptului că Parlamentul, care reprezintă instituţia politică abilitată prin Constituţie cu atribuţia de legiferare, nu-şi onorează deplin misiunea constituţională care i-a fost conferită. Obligaţia legiuitorului de a elimina lacunele juridice decurge din principiile statului de drept şi principiul separaţiei puterilor28.
_____________________
28Raport general în problemele inacţiunii legislative în jurisprudenţa constituţională, prezentat la Congresul XIV al Conferinţei curţilor constituţionale europene (iulie 2008) http://www.venice.coe.int/files/Bulletin/SpecBull-legislative-omission-f.pdf
Respectarea principiului separării puterilor implică nu doar faptul că nici una dintre ramurile puterii nu intervine asupra competenţelor unei alte ramuri, dar şi faptul că nici una dintre aceste ramuri nu îşi va neglija atribuţiile pe care este obligată să le exercite în domeniul specific de activitate, îndeosebi atunci când o astfel de obligaţie a fost impusă printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale.
Lipsa unei intervenţii legislative a Parlamentului în vederea executării actelor instanţei de jurisdicţie constituţională echivalează cu neexercitarea competenţei de bază a acestuia, şi anume cea de legiferare, atribuită de Constituţie. Această situaţie se atestă în condiţiile în care unele hotărâri ale Curţii Constituţionale, prin care se declară neconstituţională o prevedere legală sau un act, pot genera vid legislativ şi existenţa unor deficienţe şi incertitudini în aplicarea legii.
În vederea excluderii acestor repercusiuni negative, art.281 din Legea cu privire la Curtea Constituţională prevede că Guvernul, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale, prezintă Parlamentului proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea sau abrogarea actului normativ sau a unor părţi ale acestuia declarate neconstituţionale. Proiectul de lege respectiv urmează a fi examinat de Parlament în mod prioritar.
În pofida acestor reglementări, Curtea atestă lipsa unei reacţii prompte în limita termenului prevăzut de lege, fapt ce determină o tergiversare în executarea mai multor hotărâri, iar neexaminarea adreselor creează situaţii care condiţionează menţinerea lacunelor în legislaţie şi afectează calitatea implementării legilor.
Totodată, în procesul controlului constituţionalităţii, Curtea a constatat că, deşi aparent normele legale au fost adoptate în vederea executării unor hotărâri anterioare ale instanţei de contencios constituţional, legiuitorul în fond a preluat soluţia legislativă criticată [a se vedea, spre exemplu, Hotărârea nr.25 din 06.11.2014 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor) şi Hotărârea nr.26 din 11.11.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi legale referitoare la imunitatea judecătorului].
În cele din urmă, menţionăm că hotărârile Curţii Constituţionale reprezintă prin sine o constatare juridică general obligatorie, bazată pe elucidarea esenţei problemei constituţionale în urma interpretării oficiale a normelor corespunzătoare din Constituţie şi explicării conţinutului normelor constituţionale invocate. Din teza expusă rezultă că este insuficientă şi incompletă executarea doar a dispozitivului hotărârii Curţii Constituţionale. Respectarea efectului general obligatoriu al hotărârilor Curţii Constituţionale nu înseamnă doar a da eficienţă dispozitivului acestora, ci şi, în egală măsură, considerentelor, respectiv interpretării date de Curtea Constituţională textelor Constituţiei, or, hotărârea este un întreg, o unitate a considerentelor şi dispozitivului.
Executarea hotărârii Curţii Constituţionale trebuie să comporte un dublu efect juridic. În primul rând, aceasta trebuie să reprezinte o garanţie pentru protecţia dreptului subiectiv al fiecăruia şi, în al doilea rând, să devină izvor de drept pentru legiuitor şi executiv, jucând rolul unui diriguitor în domeniul dezvoltării dreptului. Doar împreună aceste aspecte pot garanta supremaţia Constituţiei prin asigurarea constituţionalităţii actelor normative.
1. Nivelul de executare a hotărârilor care declară neconstituţionale prevederile unor acte normative
Pe parcursul anului 2014, au fost pronunţate 12 hotărâri prin care cel puţin o prevedere din cele contestate a fost declarată neconstituţională, Parlamentul sau Guvernul urmând să intervină pentru remedierea lacunelor. Din respectivele hotărâri, 7 au fost executate la data aprobării prezentului raport.
Efectuând o analiză comparativă, din cele 11 hotărâri pronunţate de Curte în anul 2013, în care cel puţin o prevedere din cele contestate a fost declarată neconstituţională, pe parcursul anilor 2013-2014 au fost executate, total sau parţial, 7 hotărâri, în privinţa a 2 din ele Parlamentul urmează să definitiveze procedura de adoptare a proiectelor de modificare şi completare a actelor normative (a se vedea diagrama 16).
În vederea monitorizării procesului de modificare a actelor legislative, prevederile cărora au fost declarate neconstituţionale prin hotărâri ale Curţii Constituţionale în anii 2012-2014, Curtea a solicitat de la Parlament şi Guvern o informaţie asupra nivelului de executare a actelor adoptate. În răspunsurile trimise, atât legislativul, cât şi executivul au ilustrat modul cum decurge executarea hotărârilor şi adreselor Curţii, indicând la ce etapă a procedurii legislative se află proiectele elaborate. Potrivit informaţiei prezentate, se atestă lipsa unei reacţii prompte şi tergiversarea executării hotărârilor Curţii, atât de către Guvern, cât şi de către Parlament, fapt ce determină perpetuarea lacunelor şi implementarea defectuoasă a legilor. Această situaţie demonstrează lipsa de responsabilitate a Parlamentului şi Guvernului în realizarea funcţiilor ce decurg din art.281 al Legii nr.317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţională.
În acest caz, Curtea Constituţională, în exercitarea atribuţiilor constituţionale, se vede obligată să atragă atenţia asupra problemei privind executarea tergiversată sau neexecutarea actelor sale.
2. Nivelul de executare a adreselor Curţii Constituţionale
Adresa constituie actul prin intermediul căruia Curtea Constituţională, fără a substitui organul legislativ, îşi exercită, potrivit dispoziţiilor art.79 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, rolul său de “legislator pasiv”, atenţionând asupra unor lacune sau carenţe existente în legislaţie şi insistând asupra necesităţii operării de modificări în reglementările legale care au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.
Activitatea jurisdicţională a Curţii Constituţionale este orientată preponderent spre soluţionarea sesizărilor depuse şi exercitarea în acest scop a competenţelor constituţionale. Analiza actelor supuse controlului constituţionalităţii sub aspectul conformităţii cu Legea Supremă, interpretarea normelor constituţionale, modul de executare a hotărârilor Curţii Constituţionale etc. constituie instrumente care au un rol decisiv în procesul de perfecţionare a cadrului legislativ. Adresele, care se referă preponderent la omisiunile în legislaţie, de asemenea, contribuie la dezvoltarea dreptului.
Prin urmare, prin exercitarea controlului constituţionalităţii şi prin adresele remise autorităţilor publice asupra actelor sesizate, Curtea s-a manifestat ca un legislator pasiv. În anul 2014 Curtea a emis 8 adrese. Conform informaţiei de care dispune Curtea, la data întocmirii acestui raport nu a fost executată nici una dintre adresele emise în 2014. Pentru comparaţie, în 2013 Curtea a emis 6 adrese, dintre care 5 au fost executate, 1 a rămas neexecutată; în 2012 au fost emise 7 adrese, dintre care 6 au fost executate, 1 este în proces de executare; în 2011 au fost emise 9 adrese: 5 dintre ele sunt executate, 1 este în proces de executare, 3 rămân neexecutate (a se vedea diagrama 17).
Titlul IV
COLABORĂRI ŞI ALTE ACTIVITĂŢI ALE CURŢII
1. Conferinţa internaţională dedicată celei de-a 20-a aniversări de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova
La data de 29 iulie 2014 s-au împlinit 20 de ani de la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova. Cu acest prilej, precum şi pentru a celebra afirmarea controlului constituţionalităţii legilor în Republica Moldova, în zilele de 8 şi 9 septembrie 2014, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a organizat Conferinţa internaţională “Rolul justiţiei constituţionale în protecţia valorilor statului de drept”.
Conferinţa a fost organizată în cooperare cu Parlamentul Republicii Moldova, cu sprijinul Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) şi Biroului de Coordonare pentru Cooperare Tehnică a Ambasadei Austriei la Chişinău.
La lucrările Conferinţei au participat delegaţii ale curţilor constituţionale, respectiv ale instanţelor supreme, din Armenia, Azerbaidjan, Austria, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Republica Cehă, Republica Coreea, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Norvegia, Polonia, România, Federaţia Rusă, Slovenia, Serbia, Tadjikistan, Turcia, Ucraina. Invitaţii speciali ai evenimentului au fost Preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), dl Gianni BUQUICCHIO; preşedintele Tribunalului Uniunii Europene, dl Marc JAEGER, şi invitaţi din partea unor universităţi şi fundaţii care desfăşoară programe de cooperare în domeniul justiţiei constituţionale.
În cadrul şedinţei solemne, Preşedintele Republicii Moldova, dl Nicolae TIMOFTI, Preşedintele Parlamentului, dl Igor CORMAN, Prim-ministrul dl Iurie LEANCĂ, Preşedintele Comisiei de la Veneţia, dl Gianni BUQUICCHIO, şi Preşedintele Curţii Constituţionale, dl Alexandru TĂNASE, au adresat participanţilor cuvinte de salut şi au subliniat importanţa crucială a Constituţiei pentru edificarea statului Republica Moldova.
Conferinţa şi-a desfăşurat lucrările în patru sesiuni de lucru29, tematica acestora fiind inspirată din genericul Conferinţei, dar reprezentând, totodată, subiecte de importanţă crucială pentru dezvoltarea justiţiei constituţionale atât în Republica Moldova, cât şi la nivel internaţional.
_____________________
29Programul Conferinţei internaţionale “Rolul justiţiei constituţionale în protecţia valorilor statului de drept”, precum şi lista participanţilor pot fi accesate la următoarea adresă: http://constcourt.md/lib.php?l=ro&idc=116&t=/Prezentare-generala/Constitutia-la-20-de-ani/despre-Conferinta
Astfel, în cadrul sesiunii I de lucru cu tema “Interesul general, instrument de protecţie a drepturilor omului: în căutarea eficienţei şi echilibrului”, prezidată de domnul Augustin Zegrean, Preşedintele Curţii Constituţionale a României, raportorii au avut prilejul de a-şi expune opiniile asupra modului, cum poate fi garantată realizarea interesului general protejând, în acelaşi timp, libertăţile individuale ale omului. Soluţia propusă de majoritatea curţilor constituţionale europene, dar şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constă în interpretarea legii ţinând cont de principiul proporţionalităţii, care a căpătat statut de principiu general în sistemul Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În acest sens, unele instanţe de jurisdicţie constituţională îşi văd rolul în asigurarea şi implementarea eficientă, la nivelul legii constituţionale, a unei balanţe corecte între valorile sociale aflate în permanentă concurenţă, incomensurabilă din punct de vedere calitativ: drepturile fundamentale şi interesul general. De remarcat că instanţele de jurisdicţie constituţională nu percep interesul general ca o sumă a intereselor individuale, nici ca o valoare absolută, condiţionată de o necesitate imperioasă. Balanţa între aceste două valori este asigurată prin aplicarea principiului proporţionalităţii.
În cadrul celei de-a II sesiuni “Protecţia socială şi criza financiară: provocări şi limite”, prezidată de domnul Aldis Laviņ, Preşedintele Curţii Constituţionale a Letoniei, vorbitorii au pus în discuţie suprapunerea dimensiunilor Statul social şi Statul de drept, dar şi consecinţele acestui fapt, care conduce în mod inevitabil la necesitatea garantării drepturilor fundamentale în actul de justiţie, cu toate riscurile pe care le implică validarea sau chiar realizarea definiţiei politicilor economice şi sociale cu ajutorul instanţelor de judecată, sub un control democratic.
În lumina jurisprudenţei constituţionale în materia drepturilor sociale, prin prisma provocărilor crizei financiare mondiale, raportorii au accentuat că judecătorul constituţional este înclinat să tolereze o anumită marjă discreţionară a legiuitorului şi permite ca soluţiile politice să fie exercitate între diferite imperative economice şi diferite politici sociale, dar sub un prag perceput ca fiind minim în materia protecţiei sociale, acesta rămânând a fi identificat într-o manieră rezonabilă şi previzibilă.
În jurisprudenţa lor privind înfruntarea de către stat a crizei financiare, unele Curţi Constituţionale au dezvoltat principiul ajustării legii la raporturile sociale şi la dezvoltarea societăţii, constatând că acesta obligă legislativul să întreprindă măsurile necesare pentru a soluţiona probleme majore din societate în situaţii de criză. Totuşi, măsurile adoptate trebuie să corespundă realităţii sociale, iar o astfel de obligaţie nu presupune deplina libertate de acţiune pentru alegerea măsurilor anticriză. Situaţiile de criză nu pot fi înfruntate prin adoptarea măsurilor neconstituţionale, deoarece admiterea unei asemenea abordări ar putea reduce din eficienţa puterii de decizie. Măsurile neconstituţionale, care la prima vedere par a fi eficiente, pot determina înrăutăţirea coeziunii sociale, periclitarea integrării constituţionale şi pot contribui la instituirea unei anomalii sociale.
Garanţii sociale general recunoscute trebuie să fie luate în consideraţie la adoptarea măsurilor de austeritate pentru a evita violarea drepturilor economice şi sociale şi surparea balanţei instituite între interesele individuale şi cele ale societăţii. Aceleaşi raţionamente bazate pe conceptul statului de orientare socială pot fi uşor desprinse din deciziile multor instanţe de control constituţional din Europa, iar o astfel de similitudine implică aplicarea principiului unităţii prin diversitate a doctrinei constituţionale la subiectul măsurilor de austeritate.
Sesiunea III cu tema: “Principiul loialităţii constituţionale: încorporarea Constituţiei în societate” a fost prezidată de domnul Dainius Zalimas, Preşedintele Curţii Constituţionale a Lituaniei. În cadrul discursurilor s-a accentuat că loialitatea constituţională reprezintă ataşamentul faţa de valorile constituţionale, respectarea Constituţiei în litera şi în spiritul acesteia, îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor şi respectarea drepturilor pe care Constituţia le prevede, încadrarea în limitele de competenţă stabilite de textele constituţionale şi respectarea competenţei reglementate pentru toate autorităţile publice, cooperarea, colaborarea, consultarea în îndeplinirea competenţelor concurente.
Deşi nu are o consacrare constituţională expresă, principiul loialităţii constituţionale a fost “constituţionalizat” pe cale jurisprudenţială, astfel că în prezent acesta poate constitui temei de constatare a încălcării Legii fundamentale. Aceasta întrucât, cel puţin în privinţa raporturilor dintre autorităţile publice, loialitatea constituţională nu poate fi disociată de principiul separaţiei puterilor în stat.
În cele din urmă, principiul loialităţii constituţionale dă consistenţă întregului edificiu constituţional, fiind un liant care asigură buna funcţionare a autorităţilor publice în cadrul statului de drept.
Cea de-a IV-a sesiune “Identitatea constituţională şi globalizarea: unitate prin diversitate” a fost prezidată de domnul George Papuashvili, Preşedintele Curţii Constituţionale a Georgiei, membru al Biroului Comisiei de la Veneţia şi preşedinte al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene. Raportorii la acest subiect, în mare parte reprezentanţi ai constituţionalismului european, au specificat că în ordinea juridică supranaţională a Uniunii Europene o importanţă deosebită se acordă păstrării intacte a identităţii naţionale a statelor membre. Păstrarea intactă a identităţii statelor din cadrul UE constituie, mai presus de toate, păstrarea sistemelor juridice, inclusiv a elementelor de bază ale constituţiilor lor.
În această ordine de idei, vorbitorii au accentuat că identitatea constituţională se prezintă ca un instrument conceptual de apărare împotriva supranaţionalizării excesive a sistemelor juridice ale statelorşi îşi găseşte expresia, în special, în valorile inserate în Constituţia statului. Conceptul de identitate nu limitează suveranitatea ca atare şi nici nu se opune supremaţiei dreptului Uniunii Europene asupra dreptului naţional, dar trebuie să exprime echilibrul adecvat între supranaţionalitate şi naţionalitate ca expresie a identităţii constituţionale a statelor membre.
2. Relaţii externe
În anul 2014 au avut loc trei forumuri de nivel european şi mondial de mare anvergură, care se desfăşoară, conform prevederilor lor statutare, o dată la trei ani. Curtea Constituţională a Republicii Moldova a luat parte la lucrările celor trei reuniuni trienale, fiind membru cu drepturi depline al acestor structuri internaţionale.
Delegaţia Curţii Constituţionale a Republicii Moldova a participat la cel de-al 3-lea Congres al Conferinţei Mondiale privind Justiţia Constituţională, în perioada 28 septembrie - 1 octombrie 2014, organizat la Seul de Curtea Constituţională a Republicii Coreea.
Conferinţa Mondială privind Justiţia Constituţională a fost convocată pentru prima dată în 2009, sub egida Comisiei europene pentru democraţie prin drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia). Congresele Conferinţei Mondiale au loc la fiecare 3 ani, iar numărul membrilor săi creşte constant, aceştia fiind încadraţi în grupuri regionale şi lingvistice relevante. Conferinţa mondială reuneşte astăzi 93 de Curţi şi Consilii Constituţionale, Curţi Supreme şi Camere Constituţionale din Africa, America, Asia şi Europa.
La cel de-al 3-lea Congres au participat delegaţii a 73 de curţi constituţionale - membre ale CMJC, 21 de curţi care şi-au propus să devină membru, precum şi 3 curţi internaţionale şi regionale, reunind astfel 306 participanţi. Congresul cu tema “Justiţia constituţională şi integrarea socială” a pus în dezbatere chestiuni precum: provocările integrării sociale într-o lume globalizată; normele internaţionale cu privire la integrarea socială; instrumentele constituţionale ce consolidează sau asigură integrarea socială; rolul justiţiei constituţionale în procesul integrării sociale.
Deşi există o mare varietate a sistemelor constituţionale şi implicarea curţilor constituţionale depinde de competenţele pe care le exercită în baza Constituţiei, s-a ajuns la un consens în rândul participanţilor la congres, şi anume că activitatea lor jurisdicţională fie că se raportează direct drepturilor sociale, fie drepturilor civile şi politice sau chestiunilor instituţionale, contribuie şi sprijină, în egală măsură, integrarea socială. Hotărârile unei curţi constituţionale judecă litigii care ar fi putut degenera în conflicte sociale. Astfel, Curţilor Constituţionale le revine rolul de pacificator, care este esenţial pentru funcţionarea democratică a statelor care respectă protecţia drepturilor omului şi valorile statului de drept.
La invitaţia Curţii Supreme din Canada, preşedinţi şi reprezentanţi a 27 de Curţi Constituţionale membre ale Asociaţiei Curţilor Constituţionale care parţial utilizează limba franceză (în continuare - ACCPUF), delegaţi ai Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei şi ai Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei s-au întrunit la Ottawa, în perioada 28-30 aprilie 2014, pentru cea de-a 7-a Conferinţă a şefilor de instituţii ACCPUF. Participanţii au dezbătut subiectul “Relaţia dintre curţile constituţionale şi media”, dezvoltând următoarele teme: mizele relaţiei dintre curţile constituţionale şi media; organizarea curţilor constituţionale în materia comunicării; metode utilizate de curţile constituţionale în domeniul comunicării; rolul acţiunilor mediatice întreprinse de curţile constituţionale.
În cadrul conferinţei dl Mathieu Disant, profesor la Universitatea Panthéon-Sorbonne şi expert pe lângă ACCPUF, a prezentat raportul general de sinteză, elaborat în baza rapoartelor naţionale transmise în prealabil de Curţile Constituţionale participante la eveniment. Conferinţa a fost animată de numeroase intervenţii pertinente şi dezbateri ale participanţilor, oferindu-le acestora posibilitatea să facă schimb de experienţă şi practici pe o tematică importantă şi de o actualitate constantă.
Delegaţia Curţii Constituţionale a participat la cel de-al XVI-lea Congres al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene (în continuare – Congresul CCCE), desfăşurat la Viena, în perioada 12-14 mai 2014, sub semnul cooperării instanţelor constituţionale din Europa. Congresul a fost organizat de Curtea Constituţională a Austriei, care a deţinut preşedinţia CCCE în anii 2012-2014. Conceptul tematic al Congresului “Cooperarea Curţilor Constituţionale din Europa – situaţie actuală şi perspective” a încorporat trei subiecte principale, şi anume: Curţile Constituţionale între dreptul constituţional şi dreptul european; interacţiunea Curţilor Constituţionale; interacţiunea curţilor europene.
Conform prevederilor Regulamentului CCCE, fiecare membru al CCCE elaborează un raport naţional, pe tematica şi în baza chestionarului stabilite de “Cercul Preşedinţilor”. După desfăşurarea congresului, toate rapoartele naţionale se includ în raportul general şi se publică într-o ediţie specială, dedicată evenimentului.
Evenimentul a marcat şi preluarea preşedinţiei CCCE, pentru următorii 3 ani, de către Curtea Constituţională a Georgiei.
În vederea extinderii cooperării bilaterale, la iniţiativa Preşedintelui Camerei Constituţionale a Curţii Supreme a Republicii Kârgâzstan, la 28 septembrie 2014, în cadrul participării la Congresul CMJC de la Seul, a fost semnat Memorandumul de colaborare între Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi Camera Constituţională a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Kârgâzstan. Întru realizarea înţelegerii încheiate de a dezvolta relaţiile dintre instituţii, în perioada 17-19 noiembrie 2014, o delegaţie compusă din 16 reprezentanţi ai subdiviziunilor Secretariatului Camerei Constituţionale a efectuat o vizită de studiu şi schimb de experienţă la Chişinău.
Pe perioada vizitei, membrii delegaţiei kârgâze au avut întâlniri de lucru cu staff-ul Curţii, discuţiile axându-se pe organizarea, structura, competenţele şi procedura de examinare a sesizărilor, precum şi pe atribuţiile subdiviziunilor structurale în parte. Au avut loc discuţii productive cu oaspeţii, aceştia primind răspunsuri exhaustive la toate întrebările formulate.
În temeiul tradiţionalelor relaţii de prietenie şi reciprocitate, la invitaţia Curţii Constituţionale a României, în perioada 27-29 iunie 2014, a avut loc vizita oficială a delegaţiei Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, condusă de Preşedintele Alexandru Tănase, în componenţa întregului complet de judecători, a secretarului general şi şefei secţiei relaţii externe.
În cadrul întâlnirii cu membrii Curţii Constituţionale a României, s-au purtat discuţii referitoare la aspecte din jurisprudenţa recentă a celor două autorităţi de jurisdicţie constituţională, precum şi despre rolul jurisdicţiei constituţionale în apărarea drepturilor omului şi promovarea spiritului constituţionalismului, confirmând continuitatea şi soliditatea raporturilor dintre cele două curţi constituţionale.
Un alt eveniment semnificativ pe planul relaţiilor bilaterale ale Curţii Constituţionale l-a constituit lansarea volumului “Selecţie de decizii ale Curţii Constituţionale Federale a Germaniei” în limba română. Această lansare de carte a fost realizată cu sprijinul şi contribuţia Programului Statul de drept în Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, unul dintre partenerii fideli ai instituţiei noastre. La eveniment au participat distinşi oaspeţi din Germania, dna Sybille Kessal-Wulf, judecător al Curţii Constituţionale Federale din Germania, prof.univ.dr. Tudorel Toader, judecător al Curţii Constituţionale din România, E.S. dna Ulrike Knotz, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, precum şi dl Thorsten Geissler, directorul Programului Statul de drept. Volumul include 186 de rezumate ale celor mai recente şi relevante decizii ale Curţii Federale germane, cuprinse în 700 de pagini. Toţi vorbitorii au menţionat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale Federale a Germaniei nu poate fi transpusă de alte curţi, însă constituie o sursă de inspiraţie, ce permite identificarea unor soluţii de o valoare juridică şi morală ireproşabilă, reieşind din experienţa uneia dintre cele mai prestigioase şi intransigente Curţi Constituţionale din Europa.
Pe parcursul anului 2014, Preşedintele Curţii Constituţionale, dl Alexandru Tănase, a fost gazda vizitelor oficiale şi de documentare ale înalţilor oficiali ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia): dl Thomas Markert, secretar al Comisiei de la Veneţia, Directoratul pentru drepturile omului şi statul de drept al Consiliului Europei; dna Paloma Biglino Campos, membru al Comisiei de la Veneţia, profesor în dreptul constituţional, Universitatea din Valladolid, Spania; dl Srdjan Darmanovic, membru al Comisiei de la Veneţia, Ambasador al Muntenegrului în Statele Unite ale Americii; dl Manuel Gonzalez Oropeza, membru supleant al Comisiei de la Veneţia, magistrat, Tribunalul Electoral Federal, Mexico; dl Alberto Guevara Castro, Şef al Departamentului afaceri internaţionale, Curtea Electorală a Mexico/TRIFE Mexico; dna Amaya Ubeda de Torres, expert juridic, secretar al direcţiei alegeri şi referendum, Comisia de la Veneţia, Directoratul pentru drepturile omului şi statul de drept al Consiliului Europei; ale reprezentanţilor Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/ODIHR): dl Steven Martin, expert juridic, OSCE/ODIHR; dl Gaëlle DERIAZ, expert internaţional, Franţa; ale reprezentanţilor Misiunii de observare a alegerilor OSCE/ODIHR: dna Dorota Ryza, analist juridic; dl Igor Pivovar, asistentul analistului juridic; ale coraportorilor Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE): dna Lise Christoffersen, Regatul Norvegiei, Piotr Wach, Republica Polonă, dna Sylvie Affholder, secretarul Comisiei de Monitorizare, APCE.
Preşedintele a primit vizite de curtoazie ale ambasadorilor acreditaţi în Republica Moldova - E.S. Pirkka Tapiola, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, E.S. Marius Gabriel Lazurca, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Chişinău, E.S. Michael Schwarzinger, Ambasador al Republicii Austria în România şi Republica Moldova (întâlnire de rămas-bun la încheierea misiunii diplomatice).
Tradiţional, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii fundaţiilor partenere – Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ) şi Fundaţia Konrad Adenauer – Programul Statul de Drept în Europa de Sud-Est. Discuţiile au vizat evaluarea activităţilor şi identificarea unor proiecte de viitor.
Participări la conferinţe, seminare, reuniuni ale judecătorilor
şi colaboratorilor Curţii Constituţionale în anul 2014
| Data | Tipul întrunirii | Locul întrunirii | Genericul |
| 31 ianuarie | Inaugurarea Anului judiciar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şedinţă solemnă şi seminar tematic | Strasbourg, Republica Franceză | “Implementarea hotărârilor CtEDO: o responsabilitate judiciară partajată?” |
| 19-20 februarie | Seminar ştiinţific cu prilejul omagierii a 100 de ani de la naşterea primului preşedinte al Curţii Constituţionale a României | Bucureşti, România | “Vasile Gionea: viaţa şi opera.” |
| 11-15 martie | Training organizat de Comisia de la Veneţia pentru Camera Constituţională a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Kârgâzstan | Bishkek, Kârgâzstan | “Susţinerea autorităţilor kârgâze în ameliorarea calităţii şi eficacităţii sistemului justiţiei constituţionale kârgâze.” |
| 27 aprilie - 1 mai | Conferinţa a 7-a a şefilor de instituţii ACCPUF | Ottawa, Canada | “Relaţia dintre curţile constituţionale şi media.” |
| 12-14 mai | Congresul al XVI-lea al Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene | Viena, Austria | “Cooperarea Curţilor Constituţionale din Europa – situaţia actuală şi perspective.” |
| 21-22 mai | Conferinţa internaţională, organizată de Comisia de la Veneţia şi Camera Constituţională din Kârgâzstan | Bishkek, Kârgâzstan | “Executarea hotărârilor Curţii Constituţionale – garanţie a eficienţei justiţiei constituţionale.” |
| 21-23 mai | Cea de-a 17-a Conferinţă Judiciară Internaţională | Valletta, Malta | “Statul de drept în diverse culturi; principiile fundamentale: constituţiile, sisteme de drept şi justiţie; rolul justiţiei în domeniul reglementărilor electorale.” |
| 26-28 iunie | Reuniunea a 13-a a Consiliului mixt al justiţiei constituţionale al Comisiei de la Veneţia | Batumi, Georgia | “Cooperarea Curţilor Constituţionale cu Forumul de la Veneţia, avize şi opinii ale Comisiei de la Veneţia, baza de date CODICES, contribuţiile pentru Buletinul de jurisprudenţă constituţională, miniconferinţa “Rolul curţilor constituţionale în timpul crizelor economice” |
| 27-29 iunie | Vizită oficială bilaterală la Curtea Constituţională a României | Bucureşti, România | “Jurisprudenţa recentă a celor două curţi; discuţii cu privire la probleme şi tendinţe actuale în jurisprudenţa curţilor.” |
| 5-7 iulie | Conferinţa a 4-a regională a statelor din Bazinul Mării Negre, organizată de Curtea Constituţională a Georgiei | Batumi, Georgia | “Respectul vieţii private – noi provocări.” |
| 7-8 iulie | Conferinţă organizată de Consiliul Europei | Strasbourg, Franţa | “Cele mai bune practici în domeniul plângerilor individuale depuse la Curţile Constituţionale din Europa.” |
| 18-21 septembrie | Conferinţă internaţională, dedicată aniversării a 50-a a Curţii Constituţionale din Macedonia | Skopje, Macedonia | “Provocările contemporane ale justiţiei constituţionale: principiul separaţiei puterilor şi protecţia lui constituţională.” |
| 26 septembrie -
1 octombrie |
Cel de-al 3-lea Congres al Conferinţei mondiale privind justiţia constituţională | Seul, Republica Coreea | “Justiţia constituţională şi integrarea socială.” |
| 17-18 octombrie | Congresul al XVI-lea internaţional, dedicat dreptului constituţional comparat şi european | Regensburg, Germania | “Evoluţia dreptului internaţional: dreptul civil şi Constituţia.” |
| 23-26 octombrie | Cea de-a 19-a Conferinţă anuală internaţională de la Erevan | Erevan, Armenia | “Statutul constituţional al demnităţii umane.” |
| 26-29 noiembrie | Conferinţa internaţională, dedicată aniversării a 50-a a justiţiei constituţionale în Muntenegru | Budva, Muntenegru | “Protecţia constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.” |
3. Distincţiile Curţii Constituţionale
În scopul aprecierii activităţii persoanelor care au contribuit la realizarea misiunii Curţii Constituţionale, Curtea a instituit distincţii, care se decernează în baza Regulamentului cu privire la decernarea distincţiilor Curţii Constituţionale, aprobat prin Decizia nr.5 din 3 iunie 201430 (Monitorul Oficial nr.185-199 din 18.07.2014).
_____________________
30http://constcourt.md/public/files/file/Baza% 20 legala/d_ag5_2014_ro.pdf
Astfel, în vederea distingerii personalităţilor care au avut o contribuţie substanţială şi de durată, recunoscută la nivel naţional şi/sau internaţional, la dezvoltarea domeniului dreptului, în general, şi a instituţiei dreptului constituţional, în particular, Curtea Constituţională acordă distincţia “Titlul de excelenţă în domeniul dreptului constituţional”.
În anul 2014 acest titlu a fost decernat dlui Nicolae Osmochescu, profesor universitar, doctor în drept, judecător din prima componenţă a Curţii Constituţionale în perioada februarie 1995 – septembrie 1998.
De asemenea, Curtea a instituit Premiul “Constantin Stere” în scopul stimulării soluţionării efective a problemelor ştiinţifice şi practice în domeniul dreptului, în general, şi a instituţiei dreptului constituţional, în particular, dezvoltarea sistemului jurisdicţional, susţinerea dezvoltării cercetărilor fundamentale în domeniul dreptului comparat şi al drepturilor omului, inclusiv prin prisma jurisdicţiei constituţionale.
Premiul se decernează anual laureaţilor care au obţinut performanţe prin lucrări ştiinţifice publicate (monografii, cicluri de lucrări sau serii de articole ştiinţifice publicate în revistele naţionale sau internaţionale şi recunoscute drept publicaţii ştiinţifice de profil) relevante scopului indicat. Autorilor lucrărilor ştiinţifice premiate li se conferă titlul de laureat al Premiului Curţii Constituţionale “Constantin Stere”, li se înmânează diploma de laureat şi un premiu bănesc în mărime de 10.000 lei din fondurile prevăzute în acest scop în bugetul instituţiei.
Titlul V
ACTIVITATEA CURŢII CONSTITUŢIONALE ÎN CIFRE
Pe parcursul anului 2014 la Curtea Constituţională au fost depuse 61 de sesizări, 7 sesizări au fost preluate din anul 2013, astfel, sarcina Curţii în anul 2014 a constituit 68 de sesizări aflate pe rol (a se vedea diagramele nr.1, nr.2, nr.4 şi nr.6 )
Din totalul de 68 de sesizări aflate pe rol, în anul 2014 au fost examinate 61 de sesizări, şi anume: 31 sesizări cu adoptarea a 29 hotărâri (3 dosare fiind conexate);1 sesizare cu adoptarea unui aviz, 2 sesizări cu adoptarea a 2 decizii de sistare; 11 sesizări au fost declarate inadmisibile cu adoptarea a 10 decizii de inadmisibilitate (2 dosare fiind conexate) şi 16 sesizări au fost restituite autorilor prin scrisori. Astfel, pentru anul 2015 au fost transferate 7 sesizări (a se vedea diagramele nr.3, nr.11).
Cât priveşte autorii sesizărilor aflate pe rolul Curţii în anul 2014, clasamentul acestora este următorul:
• deputaţi şi fracţiuni parlamentare - 61 de sesizări (5 sesizări au fost preluate din anul 2013, 50 sesizări au fost depuse în anul 2014 şi 6 sesizări au fost transferate pentru anul 2015);
• Curtea Supremă de Justiţie - 3 sesizări;
• avocaţi parlamentari - 6 sesizări (2 sesizări au fost preluate din anul 2013, 4 sesizări au fost depuse în anul 2014, din care 1 sesizare a fost transferată pentru anul 2015);
• Comisia Electorală Centrală - 4 sesizări (a se vedea diagrama nr.6).
Din cele 50 de sesizări depuse de deputaţi şi fracţiuni parlamentare, au fost examinate în fond 26 de sesizări, 24 de sesizări au fost declarate inadmisibile sau restituite prin scrisori, iar 6 sesizări au fost transferate pentru anul 2015. Toate cele 3 sesizări depuse de către Curtea Supremă de Justiţie au fost examinate în fond. Din cele 6 sesizări depuse de către avocaţii parlamentari, au fost examinate în fond 4 sesizări, iar 2 sesizări au fost restituite prin scrisori (a se vedea diagramele nr.5, nr.9, nr.10, nr.14, nr.15).
În 2014 Curtea a adoptat 30 de hotărâri, şi anume:
- 1 hotărâre de interpretare a unor prevederi din Constituţie;
- 23 de hotărâri pentru controlul constituţionalităţii actelor normative;
- 1 hotărâre privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate;
- 4 hotărâri de validare a mandatelor de deputat;
- 1 hotărâre privind aprobarea Raportului pentru anul 2013 (a se vedea diagramele nr.8, nr.12).
De asemenea, în anul 2014 un grup deputaţi au solicitat Avizul Curţii Constituţionale privind iniţiativa de revizuire a Constituţiei (a se vedea diagramele nr.4, nr.7 şi nr.11).
În urma examinării sesizărilor aflate pe rol în 2014, în 24 de hotărâri Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii unor prevederi legale, după cum urmează:
- în 12 hotărâri cel puţin o prevedere legală din cele contestate a fost recunoscută constituţională;
- în 9 hotărâri cel puţin o prevedere legală din cele contestate a fost declarată neconstituţională;
- în 3 hotărâri Curtea concomitent a recunoscut constituţionale unele prevederi legale şi a declarat neconstituţionale alte prevederi legale (a se vedea diagrama nr.13).
A. Date statistice pentru anul 2014
|
Diagrama nr.1 |
|
Diagrama nr.2 |
|
Diagrama nr.3 |
|
Diagrama nr.4 |
|
Diagrama nr.5 |
|
Diagrama nr.6 |
|
Diagrama nr.7 |
|
Diagrama nr.8 |
|
Diagrama nr.9 |
|
Diagrama nr.10 |
|
Diagrama nr.11 |
|
Diagrama nr.12 |
|
Diagrama nr.13 |
|
Diagrama nr.14 |
|
Diagrama nr.15 |
|
Diagrama nr.16 |
|
Diagrama nr.17 |
B. Evoluţia activităţii Curţii în perioada 1995-2014
|
Diagrama nr.18 |
|
Diagrama nr.19 |
|
Diagrama nr.20 |
|
Diagrama nr.21 |
|
Diagrama nr.22 |
Lista hotărârilor Curţii Constituţionale pronunţate în anul 2014
| Nr. d/o | Numărul şi titlul hotărârii | Nr. sesizării |
| 1. | Hotărârea nr.1 din 28.01.2014 cu privire la aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2013 | |
| 2. | Hotărârea nr.2 din 28.01.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi fiscale referitoare la taxele locale | Sesizarea nr.2a din 14.01.2014 |
| 3. | Hotărârea nr.3 din 04.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii Hotărârilor Parlamentului nr.126 şi nr.127 din 30 mai 2013 pentru alegerea unor vicepreşedinţi ai Parlamentului | Sesizarea nr.31a din 07.10.2013 |
| 4. | Hotărârea nr.4 din 06.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii articolelor 139 alin.(3)-(4), 140 alin.(1), (3)-(10) din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 şi a unor prevederi ale articolului 28 alin.(1) lit.e) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 (schimbarea modului de executare a hotărârii judecătoreşti) | Sesizarea nr.32a din 17.01.2013 |
| 5. | Hotărârea nr.5 din 11.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 4 lit.e) din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (controlul judecătoresc al actelor administrative referitoare la securitatea naţională a RM) | Sesizarea nr.38a din 13.08.2013 |
| 6. | Hotărârea nr.6 din 13.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.199 din 12 iulie 2013 privind scutirea de plata unor impozite, contribuţii, prime şi defalcări, precum şi privind anularea majorărilor de întârziere şi a amenzilor aferente acestora (scutirea de taxe a SRL “Glorinal”) | Sesizarea nr.3a din 20.01.2014 |
| 7. | Hotărârea nr.7 din 13.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii alineatului (7) al articolului 88 din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (destinaţia cotei de 2% din impozitul pe venit din salariu) | Sesizarea nr.5a din 03.02.2014 |
| 8. | Hotărârea nr.8 din 14.02.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.2 la Titlul IV din Codul fiscal, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 (taxa pentru maşinile de lux) | Sesizarea nr.7a din 10.02.2014 |
| 9. | Hotărârea nr.9 din 14.02.2014 pentru interpretarea articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţia Republicii Moldova (controlul a priori al legilor) | Sesizarea nr.52b din 26.11.2013 |
| 10. | Hotărârea nr.10 din 27.02.2014 privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova | Sesizarea nr.14e din 26.02.2014 |
| 11. | Hotărârea nr.11 din 25.03.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Anexa nr.1 la Titlul IV din Codul fiscal, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 (modificarea cotei de acciz pentru ţigarete cu filtru) | Sesizarea nr.20a din 17.03.2014 |
| 12. | Hotărârea nr.12 din 20.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din alineatul (4) al articolului 87 din Codul muncii nr.l54-XV din 28 martie 2003 (acordul sindicatelor la concediere) | Sesizarea nr.17a din 05.03.2014 |
| 13. | Hotărârea nr.13 din 22.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii pct.72 din Art.IX al Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (evidenţa fiscală a unor persoane care desfăşoară activităţi liberale) | Sesizarea nr.12a din 21.02.2014 |
| 14. | Hotărârea nr.14 din 27.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii Art.II al Legii nr.56 din 4 aprilie 2014 pentru completarea articolului 60 din Codul penal al Republicii Moldova (prescripţia tragerii la răspundere penală) | Sesizarea nr.27a din 11.04.2014 |
| 15. | Hotărârea nr.15 din 27.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.61 din 11 aprilie 2014 pentru modificarea unor acte legislative (interzicerea votării în baza paşapoartelor de tip ex-sovietic) | Sesizarea nr.29a din 17.04.2014 |
| 16. | Hotărârea nr.16 din 28.05.2014 pentru controlul constituţionalităţii sintagmei “dintr-o perioadă de 12 luni” cuprinsă în art.10 alin.(3) din Legea nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice, art.3485 alin.(1) şi (2) lit.e) din Codul fiscal şi art.1841 alin.(1) din Codul vamal, în redacţia Legii nr.324 din 23 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (termenul de valabilitate al vinietei) | Sesizarea nr.47a din 30.10.2013 |
| 17. | Hotărârea nr.17 din 29.05.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea “Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat” şi “Timbrului de acciz” de tip nou | Sesizarea nr.30g din 22.04.2014 |
| 18. | Hotărârea nr.18 din 02.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.109 din 3 mai 2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei constituţionale) (statutul judecătorilor, competenţele şi procedura Curţii Constituţionale) | Sesizarea nr.34a din 20.05.2014 |
| 19. | Hotărârea nr.19 din 03.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea învăţământului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 (mecanismul de numire a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior aflate în subordinea autorităţilor publice – autonomia universitară) | Sesizarea nr.19a din 12.03.2014 |
| 20. | Hotărârea nr.20 din 04.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996 | Sesizarea nr.9a din 14.02.2014, Sesizarea nr.11a din 21.02.2014 şi Sesizarea nr.28a din 14.04.2014 |
| 21. | Hotărârea nr.21 din 05.06.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale articolelor 177 şi 178 din Codul electoral, în redacţia Legii nr.29 din 13 martie 2014 (problemele pasibile a fi supuse referendumului local) | Sesizarea nr.25a din 07.04.2014 |
| 22. | Hotărârea nr.22 din 17.06.2014 privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova | Sesizarea nr.41e din 13.06.2014 |
| 23. | Hotărârea nr.23 din 16.07.2014 privind validarea unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova | Sesizarea nr.45e din 15.07.2014 |
| 24. | Hotărârea nr.24 din 09.10.2014 privind controlul constituţionalităţii Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, şi a Legii nr.112 din 2 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere | Sesizarea nr.44a din 14.07.2014 |
| 25. | Hotărârea nr.25 din 06.11.2014 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.146 din 17 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor) | Sesizarea nr.52a din 29.09.2014 |
| 26. | Hotărârea nr.26 din 11.11.2014 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi legale referitoare la imunitatea judecătorului | Sesizarea nr.51a din 29.09.2014 |
| 27. | Hotărârea nr.27 din 13.11.2014 privind controlul constituţionalităţii articolului 21 alin.(5) lit.e) din Legea nr.52 din 3 aprilie 2014 cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsman) | Sesizarea nr.42a din 13.11.2014 |
| 28. | Hotărârea nr.28 din 18.11.2014 pentru controlul constituţionalităţii articolului 234 din Codul contravenţional al Republicii Moldova (sancţionarea contravenţională a proprietarului vehiculului pentru necomunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat conducerea) | Sesizarea nr.53a din 03.10.2014 |
| 29. | Hotărârea nr.29 din 9.12.2014 privind confirmarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014 şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi | Sesizarea nr.61e din 5.12.2014 |
| 30 | Hotărârea nr.30 din 11.12.2014 pentru controlul constituţionalităţii articolului 9 alin.(6) din Legea nr.48 din 22 martie 2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici (stimularea financiară a colaboratorilor vamali) | Sesizarea nr.18a din 10.03.2014 |