BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotarîre nr.71/7 din 28.12.2006 cu privire la modificarea Instrucţiunii cu privire la componenţa, modul de întocmire, prezentare şi publicare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.12.2006

COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea Instrucţiunii cu privire la componenţa, modul de întocmire,

prezentare şi publicare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor

profesionişti la piaţa valorilor mobiliare

 nr.71/7  din  28.12.2006

 (în vigoare 19.01.2007) 

Monitorul Oficial nr.6-9 art.35 din 19.01.2007

* * *

În temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3 lit.b) şi lit.e), art.8 lit.c) şi lit.h) ale Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

HOTĂRĂŞTE:

1. Punctul 2.5. din Instrucţiunea cu privire la componenţa, modul de întocmire, prezentare şi publicare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, aprobată prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.4/5 din 06.02.2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.112-118, art.253), cu modificările şi completările ulterioare, se completează în final cu cuvintele "precum şi nota informativă cu descifrarea structurii patrimoniului în conformitate cu prevederile punctului 3 al Anexei nr.2 la Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.12/1 din 28.10.1999 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitatea pe piaţa valorilor mobiliare."

2. Prezenta Hotărîre intră în vigoare din data publicării.