Documente
Înţelegere din 19.10.2000 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze privind ajutorul material acordat de către Guvernul Republicii Populare Chineze
Înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul Republicii Populare Chineze privind ajutorul
material acordat de către Guvernul Republicii Populare Chineze
din 19.10.2000
Publicată în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2001, volumul 24, pag.119
* * *
-------------------------------
În vigoare din momentul realizării schimbului de Note - 19 octombrie
2000.
Excelenţei Sale Lin Zhenlong,
Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova
19 octombrie 2000
Excelenţă,
Am onoarea să primesc astăzi scrisoarea Excelenţei voastre cu
următorul conţinut:
"În numele Guvernului Republicii Populare Chineze, am onoarea să
confirm că, pentru a exprima sentimentele de prietenie ale poporului
chinez faţă de poporul moldovean, Guvernul Republicii Populare Chineze
va oferi gratuit un ajutor de cereale, care va cuprinde 1000 de tone de
grîu şi 1000 de tone de orez, adică în total 2000 de tone, şi partea
chineză va purta răspundere pentru transportarea cerealelor sus-
menţionate pînă în portul Odesa. Dar după sosirea mărfurilor în portul
Odesa partea moldoveana va purta răspundere de formalităţile vamale,
ridicarea mărfurilor, transportarea lor în continuare etc., şi va
suporta cheltuielile necesare.
Dacă Domnia voastră binevoiţi să confirmaţi cele menţionate cu o
scrisoare de răspuns, scrisoarea mea şi scrisoarea de răspuns a Domniei
voastre vor deveni un Acord între cele două guverne ale Republicii
Populare Chineze şi Republicii Moldova."
În numele Guvernului Republicii Moldova confirm conţinutul sus-
menţionat. Această scrisoare şi scrisoarea Excelenţei voastre vor
constitui un Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
Republicii Populare Chineze.
Vă rog să acceptaţi asigurările înaltei mele consideraţiuni.
Petru Veveriţă,
Viceministru al Economiei şi Reformelor
al Republicii Moldova