Documente
Înţelegere din 27.07.2001 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României cu privire la asistenţa financiară acordată pentru procurarea paşapoartelor de unele categorii de cetăţeni ai Republicii Moldova
Înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul
României cu privire la asistenţa financiară acordată pentru
procurarea paşapoartelor de unele categorii de cetăţeni ai
Republicii Moldova
din 27.07.2001
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2002, volumul 29, pag.282
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-101/889 din 18.08.2001
* * *
------------------------
Semnat la Bucureşti la 27 iulie 2001.
În vigoare din ziua semnării.
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României,
în scopul realizării prevederilor Acordului între cele două Guverne
privind călătoriile reciproce ale cetăţenilor, semnat la Chişinău la 29
iunie 2001,
subliniind caracterul special, privilegiat al relaţiilor dintre
Republica Moldova şi România,
ţinînd seama de dificultăţile financiare pe care unele categorii de
cetăţeni ai Republicii Moldova le întîmpină pentru procurarea
paşapoartelor,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Guvernul României va acorda Guvernului Republicii Moldova o
asistenţă financiară nerambursabilă în valoare de 29,5 miliarde lei
(aproximativ un milion de dolari SUA) în vederea acoperirii costului
paşapoartelor pentru unele categorii de cetăţeni ai Republicii Moldova
care vor solicita eliberarea acestora în vederea efectuării de călătorii
în România. Plăţile vor fi efectuate prin intermediul filialei de la
Chişinău a Băncii Comerciale Române.
Articolul 2
De prevederile articolului 1 vor beneficia cu prioritate:
a) tinerii din Republica Moldova înmatriculaţi sau care urmează să
fie înmatriculaţi pentru studii în învăţămîntul liceal, post-liceal,
universitar sau postuniversitar din România, bursieri ai statului român
sau pe cont propriu, precum şi părinţii acestora;
b) cetăţenii din localităţile din Republica Moldova situate în
lungul Prutului;
c) oamenii de cultură şi ştiinţă, artiştii etc., care se deplasează
în România pentru a participa la reuniuni internaţionale sau cu caracter
profesional, spectacole, schimb de experienţă etc.;
d) cadre didactice de toate categoriile care se deplasează pentru
schimburi de experienţă sau pentru perfecţionarea pregătirii
profesionale;
e) persoanele care vin la tratament medical şi balneo-sanatorial în
România;
f) grupurile sportive care participă la competiţii în România;
g) persoanele care vin în concediu în România prin aranjamente cu
firme de turism sau în excursii;
h) alte categorii de persoane cu venituri mici, inclusiv veteranii,
pensionarii, şomerii, invalizii etc.
Articolul 3
Pentru verificarea modului în care sînt realizate prevederile
articolelor 1 şi 2 ale prezentei Înţelegeri, Guvernul României va
desemna 2-3 specialişti, care vor funcţiona pe lîngă structurile de
specialitate din Republica Moldova.
Articolul 4
Detaliile tehnice privind punerea în aplicare a prevederilor acestei
Înţelegeri urmează să fie stabilite prin contacte directe între
autorităţile competente din Republica Moldova şi România în termen de 20
de zile.
Prezenta Înţelegere intră în vigoare la data semnării ei şi îşi
păstrează valabilitatea pînă la epuizarea sumei alocate de Guvernul
României ca asistenţă financiară acordată unor categorii de cetăţeni din
Republica Moldova pentru procurarea paşapoartelor.
Semnată la Bucureşti, la 27 iulie 2001, în două exemplare originale.
Vasile TARLEV Andiran NĂSTASE
Prim-ministru Prim-ministru
al Republcii Moldova al României
"Aprob"
Director General
al Departamentului
Tehnologii Informaţionale
______________ V. Molojen
14.08.2001
REGULAMENT
cu privire la realizarea prevederilor Înţelegerii între
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind
asistenţa financiară, acordată pentru procurarea
paşapoartelor de unele categorii de cetăţeni ai
Republicii Moldova
I. Categoriile de cetăţeni ce beneficiază
de asistenţă financiară la eliberarea paşapoartelor
1. La eliberarea paşapoartelor beneficiază de asistenţă financiară
următoarele categorii de cetăţeni, care vor călători în România:
a) tinerii din Republica Moldova înmatriculaţi sau care urmează să
fie înmatriculaţi pentru studii în învăţămîntul liceal, post-liceal,
universitar sau post-universitar din România, bursieri ai statului român
sau pe cont propriu, precum şi părinţii acestora;
b) cetăţenii din localităţile din Republica Moldova situate în
lungul Prutului pentru călătorie în România;
c) oamenii de cultură şi ştiinţă, artiştii etc., care se deplasează
în România pentru a participa la reuniuni internaţionale sau cu caracter
profesional, spectacole, schimb de experienţă etc.;
d) cadrele didactice de toate categoriile care se deplasează pentru
schimbul de experienţă sau pentru perfecţionarea pregătirii profesionale
în România;
e) persoanele care pleacă la tratament medical şi balneo-sanatorial
în România;
f) grupurile sportive care participă la competiţii în România;
g) persoanele care pleacă în concediu în România prin aranjamente cu
firme de turism sau excursii;
h) alte categorii de persoane cu venituri mici, inclusiv veteranii,
pensionarii, şomerii, invalizii.
II. Modul de documentare a cetăţenilor
Republicii Moldova cu paşapoarte
1. Eliberarea paşapoartelor solicitate de persoanele din Republica
Moldova, care se înscriu în categoriile prevăzute de art.2 al
Înţelegerii, se va face în continuare potrivit reglementărilor legale
din Republica Moldova.
Persoanelor din localităţile din stînga Nistrului le vor fi prestate
servicii de către secţiile evidenţă şi documentare a populaţiei precum
urmează:
a) Floreşti - Camenca
b) Rezina - Rîbniţa
c) Criuleni - Dubăsari
d) Criuleni - Grigoriopol
e) Anenii Noi - Tiraspol
f) Varniţa - Slobozia
2. Pentru a beneficia de prevederile Înţelegerii, persoanele
interesate vor depune, în afara cererii pentru eliberarea paşaportului
un document, care сertifică apartenenţa la categoriile enumerate în
compartimentul I p.1 literele a-h:
a) - certificate de la instituţiile de învăţămînt din România sau
Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldova, care confirmă
înmatricularea la studii; părinţii prezintă certificate, precum că
copiii lor sînt înmatriculaţi la studii în România;
b) - cererea personală privind asistenţa financiară cetăţenilor,
locuitori ai localităţilor situate în lungul Prutului (lista
localităţilor se anexează);
c) - demers eliberat de către ministerele şi departamentele de
resort şi subdiviziunile acestora în teritoriu;
d) - demers eliberat de către ministerele şi departamentele de
resort şi subdiviziunile acestora în teritoriu;
e) - confirmare de la Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova şi
instituţiile acestuia sau prezentarea demersului instituţiei,
organizaţiei, firmei, care eliberează foile balneo-sanatoriale;
f) - invitaţia de participare la competiţii sportive în România sau
demersul ministerelor, departamentelor, Comitetului Olimpic al
Republicii Moldova, autorităţilor publice locale;
g) - demersul firmei turistice prin care se confirmă faptul
deplasării în România;
h) - veteranii, pensionarii, invalizii prezintă copia documentului
de confirmare; şomerii - certificatul privind înregistrarea la oficiile
forţei de muncă ale Departamentului pentru utilizarea forţei de muncă;
certificate de confirmare pentru familiile cu trei sau mai mulţi copii.
III. Modul de examinare a cererilor privind acordarea
asistenţei financiare la eliberarea paşapoartelor
3.1. Prin intermediul secţiilor teritoriale evidenţă şi documentare
a populaţiei se va organiza audienţa cetăţenilor, care beneficiază de
acordarea asistenţei financiare, şi examinarea cererilor de eliberare a
paşapoartelor în termen de o lună.
3.2. Audienţa va avea loc săptămînal, în ziua de joi.
3.3. Listele persoanelor din categoriile ce beneficiază de acordarea
asistenţei financiare, care au depus actele pentru eliberarea
paşaportului, se expediază în termen de 3 zile la Departamentul
Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova spre examinare.
3.4. Specialiştii din România vor aviza fiecare solicitare de
obţinere a paşaportului, precum şi listele cumulative, care vor fi
transmise filialei Chişinău a Băncii Comerciale Române şi Ambasadei
României.
3.5. Cetăţenii Republicii Moldova care beneficiază de asistenţa
financiară prevăzută în art.2 al Înţelegerii vor achita cota de 25% din
preţul stabilit al paşaportului (actual 227 lei) plus taxa de stat, în
sumă de 18 lei. Diferenţa de plată a costului paşaportului ( 70 lei 25
bani) va fi acoperită de către Guvernul României.
Exemplu: din costul paşaportului 227 lei cetăţeanul achită 25 la
sută sau 56 lei 75 bani din preţul actual, plus taxa de stat 18 lei.
3.6. Plăţile către Departamentul Tehnologii Informaţionale al
Republicii Moldova privind recuperarea diferenţei vor fi efectuate de
către Guvernul României de trei ori pe lună, la intervale egale, pentru
toţi cetăţenii care au depus cererea pentru eliberarea paşaportului prin
intermediul filialei Băncii Comerciale Române la Chişinău.
3.7. Prezentul Regulament nu se referă la acţiunile cetăţenilor
privind prelungirea paşaportului.
3.8. Regulamentul dat oferă cetăţenilor, ce cad sub incidenţa art.2
al Înţelegerii între Guvernul Republicii Moldova şi România, dreptul la
o singură perfectare a paşaportului, cu asistenţa financiară a
Guvernului României.
ŞEF DED
COLONEL DE POLIŢIE I. Bobeica
Şef CEDP "Registru" P. Buceaţchi
Informaţie privind localităţile din Republica
Moldova situate pe malul rîului Prut cetăţenii
cărora beneficiază de priorităţi
------------------------------------------------------------------------
Nr.| Denumirea localităţilor | Numărul
d/o| | locuitorilor
------------------------------------------------------------------------
Jud.EDINEŢ în total 29929
Total: Sectorul Briceni 20609
1 Criva 1999
2 Drepcăuţi 2780
3 Lipcani 6900
4 Sirăuţi 2785
5 Pererîta 2045
6 Teţcani 2853
7 Bogdăneşti 478
8 Grimeşti 222
9 Bezeda 547
Total: Sectorul Edineţ 9320
1 Lopatnic 1485
2 Viişoara 1654
3 Bădragii Noi 1415
4 Bădragii Vechi 761
5 Corpaci 1437
6 Cuconeştii Noi 2320
7 Cuconeştii Vechi 3
8 Dumeni 245
Jud.BĂLŢI în total 31889
Total: Sectorul Rîşcani 6084
1 Costeşti 3000
2 Dămăşcani 346
3 Duruitoarea 324
4 Păşcăuţi 829
5 Proscureni 137
6 Branişte 512
7 Avrămeni 495
8 Reteni 256
9 Retenii - Vasiliuţi 185
Total: Sectorul Glodeni 13835
1 Cobani 2481
2 Balatina 4744
3 Clococenii Vechi 736
4 Lipovăţi 136
5 Tomeştii Noi 773
6 Tomeştii Vechi 35
7 Cuhneşti 2742
8 Bisericani 211
9 Cot 56
10 Serghieni 40
11 Moara Domnească 468
12 Viişoara 1413
Total: Sectorul Făleşti 11970
1 Călineşti 2757
2 Chetriş 1362
3 Chetrişul Nou 1166
4 Pruteni 1593
5 Cuzmenii Vechi 345
6 Drujineni 224
7 Valea Rusului 755
8 Horeşti 1528
9 Hrubna Nouă 375
10 Lucăceni 351
11 Taxobeni 1299
12 Unteni 180
13 Vrăneşti 35
Jud.UNGHENI în total 71096
Total: Sectorul Ungheni 62994
1 Gherman 1860
2 Sculeni 2893
3 Blindeşti 613
4 Medeleni 660
5 Semeni 1993
6 Zagarancea 1671
7 or.Ungheni 42000
8 Buzduganii de Jos 553
9 Valea Mare 1751
10 Costuleni 3624
11 Măcăreşti 3860
12 Frăsineşti 1516
Total: Sectorul Nisponeni 8102
1 Bărboieni 894
2 Grozeşti 2496
3 Zberoaia 2030
4 Bălăureşti 2682
Jud.LĂPUŞNA în total 34179
Total: Sectorul Hînceşti 17436
1 Nemţeni 2041
2 Obileni 1280
3 Cotul Morii 1687
4 Sărăteni 642
5 Leuşeni 2457
6 Feteasca 157
7 Dancu 1672
8 Cioara 2632
9 Marchet 148
10 Pogăneşti 1503
11 Voinescu 3217
Total: Sectorul Leova 16743
1 Sărata Răzeşti 1432
2 Tochile-Răducani 1656
3 Sîrma 999
4 or.Leova 11600
5 Hănăseştii Noi 991
6 Nicolaevca 65
Jud.CAHUL în total 55911
Total: Sectorul Cantemir 13228
1 Antoneşti 1176
2 Leca 594
3 Toceni 861
4 Vîlcele 507
5 Ţiganca 2080
6 Ţiganca Nouă 140
7 Ghioltosu 1147
8 Stoianovca 1538
9 Goteşti 4698
10 Constantineşti 487
Total: Sectorul Cahul 16204
1 Cucoara 1150
2 Chircani 714
3 Zîrneşti 2164
4 Paicu 553
5 Treteşti 63
6 Roşu 3133
7 Crihana Veche 4407
8 Manta 2950
9 Paşcani 1070
Total: Sectorul Vulcăneşti 26479
1 Vadul lui Isac 3171
2 Brînza 2635
3 Colibaşi 6205
4 Văleni 3235
5 Slobozia Mare 6729
6 Giurgiuleşti 3107
7 Cîşliţa Prut 1397
TOTAL 223004 locuitori
110 localităţi
DETALII TAHNICE
pentru punerea în aplicare a prevederilor Înţelegerii între
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României cu privire la
asistenţa financiară acordată pentru procurarea paşapoartelor
de unele categorii de cetăţeni ai Republicii Moldova
Publicate în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2002, volumul 29, pag.282
La 27 iulie a.c., prim-miniştrii României, domnul Adrian Năstase, şi
Republicii Moldova, domnul Vasile Tarlev, au semnat la Bucureşti
Înţelegerea dintre cele două guverne cu privire la asistenţa financiară
acordată de Guvernul României pentru procurarea paşapoartelor de unele
categorii de cetăţeni ai Republicii Moldova, denumită în continuare
Înţelegere.
Dînd curs prevederilor art.4 al acestei Înţelegeri, Oficiul
Guvernului României pentru gestionarea relaţiilor cu Repulica Moldova şi
Oficiul Guvernului Republicii Moldova pentru gestionarea relaţiilor cu
România, după consultarea autorităţilor competente din cele două state,
au convenit următoarele detalii tehnice în vederea aplicării
Înţelegerii:
1) Eliberarea paşapoartelor solicitate de persoanele din Republica
Moldova, care se înscriu în categoriile identificate în art.2 al
Înţelegerii, se va face, în continuare, potrivit reglementărilor legale
din Republica Moldova.
2) Pentru a beneficia de prevederile Înţelegerii, persoanele
interesate vor depune, o dată cu cererea, şi actele necesare eliberării
paşaportului, un document care certifică apartenenţa la una din
categoriile de cetăţeni cuprinse în art.2 al Înţelegerii.
3) Autorităţile de resort din Republica Moldova vor înmîna
paşapoartele solicitanţilor din categoriile de cetăţeni cuprinse în
art.2 al Înţelegerii, la cota de cel mult 25% din preţul stabilit,
diferenţa valorii fiind acoperită corespunzător prevederilor punctelor
4) şi 5) ale prezentului document.
4) Plăţile către autoritatea care eliberează paşapoartele vor fi
efectuate de către Guvernul României de trei ori pe lună, la intervale
egale, cumulativ, pentru toţi cetăţenii care au primit paşapoartele cu
preţi redus în perioada precedentă, prin intermediul filialei de la
Chişinău a Băncii Comerciale Române (B.C.R.). Plăţile vor fi efectuate
în temeiul listelor întocmite de autorităţile competente din Republica
Moldova, cuprinzînd numele cetăţenilor care au beneficiat de sprijin
financiar, adresa şi categoria în care se încadrează. Listele vor fi
depuse la filiala B.C.R. Chişinău şi la Ambasada României din Republica
Moldova.
5) Potrivit prevederilor art.3 din Înţelegere, Guvernul României va
desemna 2-3 specialişti care vor funcţiona pe lîngă structurile de
specialitate din Republica Moldova, pentru verificarea modului în care
sunt realizate prevederile Înţelegerii. Specialiştii din România vor
aviza fiecare solicitare de obţinere a paşaportului care urmează să
beneficieze de asistenţa financiară a Guvernului României, precum şi
listele cumulative care sunt transmise la filiala B.C.R. Chişinău şi la
Ambasada României.
6) Autorităţile în Republica Moldova vor asigura accesul
specialiştilor din România la instituţiile care emit paşapoarte. De
asemenea, vor facilita obţinerea de spaţii de cazare corespunzătoare, în
condiţii avantajoase. Cheltuielile rezultate din prezenţa la Chişinău a
acestor specialişti vor fi suportate de Guvernul României din suma
generală alocată ca asistenţă financiară pentru procurarea paşapoartelor
de unele categorii de cetăţeni ai Republicii Moldova.
Bucureşti - Chişinău, 10 august 2001