Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră \rOrdin nr.194 din 12.03.2020 cu privire la unele măsuri de asigurare a diminuării riscurilor răspândirii COVID-19
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ
O R D I N
cu privire la unele măsuri de asigurare a diminuării
riscurilor răspândirii COVID-19
nr. 194 din 12.03.2020
(în vigoare 12.03.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 84 art. 296 din 14.03.2020
* * *
În conformitate cu prevederile pct.7, subpct.1), lit.f) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1145 din 21 noiembrie 2018, în scopul executării pct.5 din Hotărîrea Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică nr.6 din 10 martie 2020 privind evoluţia situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19,
ORDON:
1. Se stabileşte că persoanelor aflate în regim de autoizolare la domiciliu li se refuză autorizarea trecerii frontierei de stat, potrivit informaţiilor transmise de către autorităţile competente în aprecierea riscului de răspîndire a COVID-19 în adresa Poliţiei de Frontieră.
2. Pentru nerespectarea Hotărîrii Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică nr.6 din 10 martie 2020 privind evoluţia situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19 persoanele poartă răspundere potrivit cadrului normativ.
3. Direcţia generală management operaţional va asigura implementarea prevederilor pct.1 prin asigurarea fluxului informaţional şi consemnarea acestora în Sistemul informaţional integrat al Poliţiei de Frontieră.
4. Secţia relaţii cu publicul va asigura publicarea ordinului pe pagina web oficială a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi diseminarea informaţiilor în mass-media.
5. Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina şefului adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, dl. Valentin FIODOROV.
6. Ordinul intră în vigoare din data semnării.
| ŞEF INSPECTORAT GENERAL | Corneliu GROZA |
| Nr.194. Chişinău, 12 martie 2020 |