BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Memorandum de colaborare din 09.06.2006 între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Agenţia de Inteligenţă Financiară al Republicii Bulgaria în domeniul combaterii legalizării ("spălării") veniturilor provenite din activitatea ilicită

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
09.06.2006

Notă: Aprobat prin Hot.Guv. nr.89 din 29.01.2007

Memorandum*

de colaborare între Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi

Corupţiei al Republicii Moldova şi Agenţia de Inteligenţă Financiară

al Republicii Bulgaria în domeniul combaterii legalizării (“spălării”)

veniturilor provenite din activitatea ilicită

din  09.06.2006

 (în vigoare 13.07.2007) 

Publicat în ediţia oficială

"Tratate internaţionale", 2009, volumul 40, pag.132

* * *

___________________

* Semnat la Chişinău la 9 iunie 2006.

În vigoare din 13 iulie 2007.

Centrul pentru combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei al Republicii Moldova şi Agenţia de Inteligenţă Financiară al Republicii Bulgaria, denumite în continuare Părţi,

luând în consideraţie interesul comun în dezvoltarea relaţiilor amicale şi cooperarea în domeniul combaterii legalizării (“spălării”) veniturilor provenite ilicit, şi activităţi legate de acestea,

respectând angajamentele statelor Părţi ce reies din acordurile bilaterale şi multilaterale încheiate de ele, drepturile şi obligaţiile stipulate de legislaţiile în vigoare ale statelor Părţi,

au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1

Părţile cooperează, inclusiv prin schimb de informaţii, în conformitate cu prevederile prezentului Memorandum, activând conform competenţelor stabilite de legislaţiile naţionale şi obligaţiile internaţionale ale statelor sale.

Articolul 2

Părţile cooperează, inclusiv prin schimb de informaţii, la etapa colectării, prelucrării şi analizării informaţiei care se află la dispoziţie, privind operaţiunile cu mijloace băneşti sau alte bunuri, în privinţa cărora există suspiciunea că sunt obţinute în rezultatul legalizării (“spălării”) veniturilor provenite din activitatea ilicită, şi activităţile persoanelor fizice şi juridice, implicate în astfel de operaţiuni.

Părţile vor efectua schimb de informaţii relevante pentru investigarea tranzacţiilor financiare legate de spălarea banilor, la iniţiativa sau la solicitarea uneia din ele. Solicitarea de informaţie va fi argumentată pe scurt şi va conţine expunerea faptelor necesare.

Articolul 3

Informaţia obţinută de la una din Părţi nu poate fi transmisă unei terţe părţi, nu poate fi folosită în scopuri administrative, de învinuire sau judecare fără consimţământul Părţii emiţătoare.

Informaţia obţinută în baza prezentului Memorandum poate fi utilizată ca probă în procesele de judecată numai în cazul dacă ea se referă la legalizarea (“spălarea”) veniturilor provenite din activitatea ilicită.

Actele ilicite, ce preced legalizării (spălării) banilor, sunt examinate în conformitate cu legislaţiile în vigoare ale statelor Părţi.

Articolul 4

Părţile nu vor permite folosirea sau difuzarea oricărei informaţii sau documente, obţinute în baza prevederilor prezentului Memorandum, pentru alte scopuri decât cele menţionate în Memorandum, fără consimţământul Părţii emiţătoare.

Articolul 5

Informaţia obţinută în baza prezentului Memorandum va fi confidenţială şi va avea un caracter secret, fiind protejată cu acelaşi grad de confidenţialitate prevăzut de legislaţia naţională a ţării Părţii emiţătoare pentru informaţia similară de la sursele naţionale.

Articolul 6

Părţile vor stabili, de comun acord, modul de transmitere a informaţiei în conformitate cu legislaţia statelor sale şi se vor consulta reciproc în vederea realizării prezentului Memorandum.

Articolul 7

Comunicarea şi schimbul informaţional dintre părţi se va efectua în limba engleză.

Articolul 8

Părţile nu sunt obligate să ofere asistenţă dacă pe faptele menţionate în solicitare sunt iniţiate dezbateri judiciare în statul Părţii solicitante.

Articolul 9

Părţile, de comun acord, pot introduce modificări şi completări în prezentul Memorandum, care sunt perfectate în protocoale adiţionale separate.

Protocoalele adiţionale vor intra în vigoare din momentul semnării, fiind parte inseparabilă a prezentului Memorandum.

Articolul 10

Prezentul Memorandum va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin canale diplomatice, privind îndeplinirea de către Părţi a procedurilor interne necesare intrării lui în vigoare.

Prezentul Memorandum se încheie pe un termen de 5 ani. Acţiunea lui se va prelungi în mod automat pentru următorii termeni consecutivi de 5 ani, dacă nici una dintre Părţi nu va notifica cealaltă Parte, prin canale diplomatice, cu cel puţin 6 luni până la expirarea termenului curent se acţiune a prezentului Memorandum, despre intenţia sa de a-l denunţa.

Semnat la Chişinău, la 9 iunie 2006, în două exemplare originale, fiecare în limba moldovenească, bulgară şi engleză, toate textele fiind egal autentice.

În cazul apariţiei divergenţelor la interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului Memorandum, textul în limba engleză va fi de referinţă.