BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Memorandum de cooperare din 29.05.2006 în domeniul integrării europene şi structurilor euro atlantice dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Bulgaria

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
29.05.2006

Memorandum*

de cooperare în domeniul integrării europene şi structurilor euro atlantice

dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Bulgaria

din  29.05.2006

 (în vigoare 29.05.2006) 

Publicat în ediţia oficială

"Tratate internaţionale", 2009, volumul 40, pag.110

* * *

__________________

* Întocmit la Chişinău la 29 mai 2006.

În vigoare din data semnării.

Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Bulgaria, în continuare denumite Părţi,

ghidate de spiritul şi prevederile Tratatului privind relaţiile de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi Republica Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1992,

remarcînd cooperarea existentă în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Cooperarea Economică la Marea Neagră, şi alte organizaţii internaţionale şi foruri regionale,

apreciind impactul pozitiv al extinderii Uniunii Europene asupra stabilităţii şi securităţii în Europa,

confirmînd importanţa creării instrumentelor necesare pentru evitarea apariţiei unor noi linii de divizare în Europa,

dorind să promoveze mai strîns relaţiile şi cooperarea bilaterală în susţinerea implementării valorilor şi standardelor europene şi euro-atlantice, precum şi consolidarea securităţii, stabilităţii şi cooperării euro-atlantice şi regionale,

luînd în consideraţie Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, şi Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova şi Comunităţile Europene şi Statele lor membre,

ţinînd cont de calitatea de membru a Republicii Bulgaria în Alianţa Nord Atlantică şi intenţia Republicii Moldova de a lărgi cooperarea cu OTAN şi elabora un Plan de Acţiuni Individual de Parteneriat (IPAP),

au convenit asupra celor ce urmează,

Articolul 1

Părţile vor promova cooperarea mutuală în domeniul integrării europene şi cu structurile euroatlantice, orientată spre dezvoltarea parteneriatului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, şi susţinerea participării mai ample a Republicii Moldova la şedinţele Consiliului Parteneriatului Euroatlantic şi Parteneriatul pentru Pace.

Părţile confirmă disponibilitatea lor de a continua cooperarea activă în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi vor depune toate eforturile pentru consolidarea rolului OSCE şi a comunităţii internaţionale în soluţionarea conflictului transnistrean.

Articolul 2

Părţile vor coopera pentru îmbunătăţirea activităţilor orientate spre exploatarea deplină a posibilităţilor Republicii Moldova în realizarea aspiraţiilor de integrare europeană a Republicii Moldova.

Părţile vor coopera în domeniul integrării europene, în particular:

1) Implementarea eficientă a prevederilor Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.

2) Consolidarea structurii instituţionale prin dezvoltarea capacităţii, adică schimbul de experienţă în procesul de reformare şi instruire a funcţionarilor de stat în domeniul integrării europene.

3) Informarea societăţii civile despre procesul integrării europene, politicile şi instituţiile Uniunii Europene.

4) Popularizarea realizărilor ambelor Părţi în domeniul integrării europene, prin desfăşurarea consultărilor, conferenţelor, iniţiativelor şi altor activităţi comune.

5) Armonizarea legislaţiei cu cea a Uniunii Europene.

Articolul 3

Părţile vor coopera în domeniul politicii de vize, controlului la frontieră şi migraţiei. Cooperarea va fi realizată prin intermediul consultărilor, coordinării şi asistenţei tehnice şi administrative pentru:

1) Schimbul informaţiei privind legislaţia în vigoare şi practicilor aplicate.

2) Elaborarea sistemelor informaţionale în domeniul politicii de vize, actelor de identitate şi controlului la frontieră.

3) Securitatea fizică şi tehnică a actelor de identitate.

4) Instruirea experţilor în domeniile sus-menţionate.

Articolul 4

Părţile vor conlucra în vederea contribuirii la consolidarea Parteneriatului Euroatlantic şi la dezvoltarea şi implementarea cu succes a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova – OTAN(IPAP).

Părţile vor coopera, în particular, în următoarele domenii:

1) Consultări sistematice privind subiectele Parteneriatului Euroatlantic şi în domeniile securităţii euroatlantice şi regionale de interes comun.

2) Cooperare în cadrul SEEGROUP şi Iniţiativei OTAN pentru Europa de Sud-Est.

3) Schimb de informaţii, experienţă şi expertiză în domeniul politicii de securitate şi apărare, dezvoltarea instituţiilor de apărare; reformarea sectorului de securitate; planificarea în domeniul situaţiilor excepţionale civile; închiderea bazelor militare şi replasarea şi reinstruirea personalului militar, precum şi altele, după necesitate.

4) Promovarea cooperării bilaterale şi regionale în combaterea traficului ilegal cu arme, fiinţe umane; crima organizată; terorismul internaţional şi proliferarea ADM.

5) Capacităţii administrative şi instruirea funcţionarilor civili şi ofiţerilor militari, în scopul participării eficiente în structurile şi activităţile EAPC/PfP.

6) Adaptarea legislaţiei şi promovarea celor mai bune practici în domeniul securităţii şi apărării pentru a corespunde necesităţilor naţionale şi angajamentelor asumate în contextul Parteneriatului pentru Pace.

7) Diplomaţia publică şi elaborarea strategiilor de comunicare pentru a informa societatea privind securitatea internaţională în subiectele Parteneriatului Euroatlantic.

8) Încurajarea cooperării între ONG-uri şi instituţiile academice relevante.

Articolul 5

Părţile vor colabora în domeniile menţionate în articolul 2, articolul 3 şi articolul 4, aplicînd între ele următoarele mijloace şi metode:

1) Schimbul de informaţii şi experienţă şi dezvoltarea cooperării practice între Părţi în domeniile integrării europene şi structurile euroatlantice.

2) Schimbul de experienţă în domeniul mecanismelor de coordonare, monitorizare şi evaluare a instrumentelor naţionale de implementare privind procesul de reformare în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene.

3) Planificarea activităţilor comune, precum întruniri de experţi, seminare, conferinţe, mese rotunde etc., cu participarea oficialităţilor şi experţilor ambelor state.

4) Instruirea prin organizarea de seminare, cursuri şi stagii în domeniile integrării europene şi structurilor euroatlantice, precum şi încurajarea participării experţilor fiecăreia dintre Părţi la seminarele şi cursurile internaţionale şi naţionale, organizate de altă Parte.

5) Dezvoltarea iniţiativelor şi proiectelor comune.

6) Examinarea posibilităţilor elaborării proiectelor de perfecţionare.

7) Examinarea posibilităţilor de schimb de experţi în domeniile de interes comun, reieşind din resursele de care dispun ambele Părţi.

Articolul 6

Părţile pot elabora Planuri anuale de realizare a prezentului memorandum.

Articolul 7

Fiecare dintre Părţi poate prezenta rezultatele cooperării reciproce unei terţe Părţi în baza prezenţei prealabile a acordului reciproc al ambelor Părţi şi în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.

Articolul 8

Nimic din acest Memorandum nu va afecta tratatele existente şi viitoare încheiate de către Părţi. Prezentul Memorandum nu afectează drepturile şi obligaţiile Părţilor care reies din alte tratate internaţionale. Fiecare dintre Părţi va realiza Memorandumul în conformitate cu legislaţia naţională şi reglementările administrative şi în limitele competenţei sale şi resurselor disponibile.

Articolul 9

Divergenţele la interpretarea şi aplicarea prevederilor prezentului Memorandum vor fi soluţionate de către Părţi prin consultări reciproce.

Articolul 10

Prezentul Memorandum intră în vigoare la data semnării.

Memorandumul se încheie pentru o perioadă de trei ani. Termenul de valabilitate a memorandumului poate fi prelungit cu acordul în scris al ambelor Părţi.

Articolul 11

Modificările şi completările în textul Memorandumului pot fi introduse cu acordul în scris al ambelor Părţi.

Articolul 12

După expirarea termenului de acţiune a prezentului Memorandum, prevederile lui vor continua să fie aplicate în raport cu contractele şi proiectele în curs de executare pînă la finisarea acestora, dacă Părţile nu au convenit altceva.

Prezentul Memorandum este întocmit la Chişinău, la 29 mai 2006, în două exemplare originale, fiecare în limbile moldovenească, bulgară şi engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe la interpretare, textul în limba engleză va prevala.