Documente
Memorandum de înţelegere din 06.03.2002 privind facilitarea transportului rutier de mărfuri în regiunea CEMN
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.1034 din 25.08.2003
Organizaţia Cooperării Economice în bazinul Mării Negre (CEMN)
Memorandum de înţelegere privind facilitarea
transportului rutier de mărfuri în regiunea CEMN
din 06.03.2002
* * *
Guvernele (Autorităţile Executive) ale Statelor Membre CEMN din
cadrul Organizaţiei Cooperării Economice în bazinul Mării Negre,
denumite în continuare Părţi;
Dorind să consolideze colaborarea între toate Statele Membre ale
Organizaţiei Cooperării Economice în bazinul Mării Negre în vederea
facilitării transportului şi comerţului, care este necesară pentru
dezvoltarea economică a regiunii;
Recunoscînd existenţa dificienţelor majore la efectuarea
transportului rutier internaţional în regiunea Mării Negre, care se
datorează nu numai lipsei unei infrastructuri adecvate, dar de asemenea
din cauza barierelor instituţionale, de reglementare şi economice;
Accentuînd că soluţiile la aceste probleme comune necesită o
abordare nouă şi reformatoare într-un cadru de cooperare regional;
Conştiente de obligaţiile care le revin din aprobarea Acordurilor
şi Declaraţiilor internaţionale relevante;
Exprimîndu-şi dorinţa lor de a se conforma cu deciziile luate şi
prevederile juridice adoptate în domeniul transportului, în special în
transportul rutier, în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a
Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEE/ONU), Conferinţei Europene a
Miniştrilor de Transport (CEMT) şi de a lua în consideraţie
regulamentele în vigoare sau preconizate de către Comunitatea Europeană
(CE);
Convinse că pot fi adoptate măsuri eficiente în ce priveşte
reducerea timpului şi cheltuielilor, ceea ce va contribui la
funcţionarea mai bună a sectorului de transport rutier în regiune;
Conştiente de rolul transportului combinat pe care-l poate avea
acesta în prestarea serviciilor de transport din regiune;
Conştiente de faptul că anumite măsuri pot fi implementate doar în
termen mai îndelungat;
Au convenit că prezentul Memorandum de Înţelegere (MoU) este un
pas important spre armonizarea aspectelor instituţionale ale
transportului rutier de marfa în regiunea Mării Negre.
Articolul 1
Scopul
1. Scopul prezentului Memorandum de Înţelegere este de a
intensifica cooperarea între Guvernele statelor-membre CEMN în ce
priveşte armonizarea unor elemente-cheie în domeniul transportului
rutier internaţional de mărfuri în regiune, în concordanţă cu acordurile
internaţionale, regulile şi standardele acceptate prin simplificarea şi
armonizarea procedurilor, formalităţilor şi documentaţiei.
2. Cooperarea se va concentra în special pe dezvoltarea politicii
care va cuprinde principii şi acţiuni cu caracter instituţional,
reglementator şi economic comune, precum şi metodele de implementare şi
monitorizare a acestora.
Articolul 2
Reguli generale
1. Părţile nu vor adopta măsuri care prevăd condiţii mai puţin
favorabile decît cele incluse în Acordurile bilaterale existente,
Acordurile Europene, Acordurile stabilite sub auspiciile Rezoluţiilor
CEE/ONU şi CEMT din domeniul transportului rutier de mărfuri, la care
Părţile prezentului MoU sînt concomitent părţi. În particular, Părţile
vor simplifica barierele administrative, tehnice, juridice şi altele în
vederea facilitării transportului rutier internaţional de mărfuri,
susţinînd un transport bilateral şi în tranzit eficient în regiune, care
să se supună standardelor internaţionale precum este prevăzut de
instrumentele juridice sus-menţionate şi să asigure ca taxele aplicate
pentru efectuarea transportului să reflecte costul real al transportului
bazat pe politici de taxare armonizate cu elementele standard pentru
calcularea preţurilor.
2. Prevederile prezentului MoU nu vor afecta drepturile şi
obligaţiunile Părţilor ce rezultă din alte acorduri internaţionale, la
care acestea sînt sau vor deveni Părţi.
Articolul 3
Liberalizarea progresivă a
transportului rutier internaţional de marfă
1. Părţile vor întreprinde măsurile necesare în vederea
liberalizării treptate a transportului rutier internaţional de marfă
înlăturînd barierele care împiedică participarea reciproc avantajoasă a
transportatorilor rutieri la efectuarea transporturilor bilaterale şi în
tranzit.
2. Transportul în ţări terţe şi cabotajul nu se supun prezentului
MoU.
3. Părţile vor introduce şi vor promova servicii de transport
intermodal eficiente şi adecvate pentru a asigura posibilităţi
adiţionale şi complementare la transportul internaţional de mărfuri pe
unele sectoare ale principalelor coridoare de transport internaţional în
regiunea CEMN.
Articolul 4
Aderarea la Acordurile Internaţionale - armonizarea masei şi
dimensiunilor maxime permisibile, transportul mărfurilor
periculoase şi prevederile sociale
Părţile vor depune efort pentru a adera cît de curînd posibil la
Acordurile şi Convenţiile stabilite sub auspiciile ECE/ONU, care sînt
incluse în Anexa I a prezentului Memorandum, de asemenea vor armoniza
legislaţia lor naţională la anumite aspecte ce derivă din cadrul
normativ al Comunităţii Europene. Angajamentele sus-menţionate se referă
în special la masele şi dimensiunile maxime permisibile ale vehiculelor
rutiere de marfa la efectuarea transportului internaţional,
transportului mărfurilor periculoase precum şi la aplicarea anumitor
prevederi sociale privind timpul de conducere.
Articolul 5
Politica de taxare - sistemul informaţional privind taxele
în transportul rutier
1. Părţile vor acorda o importanţă deosebită raţionalizării şi
armonizării treptate a politicii de taxare pentru transportul rutier
internaţional de mărfuri. În acest sens, Părţile vor include treptat în
această politică de taxare, principii nedescriminatorii, transparente şi
de costuri corelate.
2. Recunoscînd necesitatea de a avea acces la o informaţie completă
exactă şi actuală privind impozitele şi taxele de utilizare a reţelei
rutiere naţionale de către operatorii străini, Părţile vor examina
posibilitatea creării unui sistem informaţional pentru a furniza aceste
informaţii tuturor utilizatorilor interesaţi.
3. În acelaşi timp, Părţile îşi rezervă dreptul deplin de a
solicita plata taxelor pentru utilizarea drumurilor, tunelurilor şi
podurilor pe principii nedescriminatorii de la transportatorii rutieri
din statele-părţi ale prezentului MoU.
Articolul 6
Proceduri de facilitare a obţinerii vizei pentru
transportatorii profesionişti
1. Părţile vor încuraja autorităţile sale naţionale de a examina
posibilitatea facilitării eliberării vizei pentru transportatorii
profesionişti angajaţi în transportul rutier internaţional aspirînd la
simplificarea formalităţilor, prin reducerea timpului necesar pentru
obţinerea vizei şi eliberarea vizei de intrare multiplă pentru un an
fără prejudicii la alte acorduri existente.
2. Părţile, în colaborare cu autorităţile naţionale responsabile
pentru afaceri consulare, vor examina posibilitatea elaborării unui
acord multilateral privind simplificarea formalităţilor de eliberare a
vizei pentru transportatorii profesionişti angajaţi în transportul
rutier internaţional de marfă.
Articolul 7
Implementarea
1. Părţile se vor strădui să implementeze prevederile acestui MoU
introducîndu-le în practică prin acorduri bilaterale în domeniul
transportului rutier existente sau care vor fi încheiate, sau prin
protocoale corespunzătoare între Statele Membre CEMN.
2. Părţile au convenit să se orienteze la un Acord cadru
multilateral privind transportul rutier, inclusiv la măsuri
complementare şi adiţionale care vor spori capacităţile transportului şi
vor promova tehnologii ecologic acceptabile în toate Statele Membre CEMN
facilităţile cărora trebuie să fie nu mai puţin favorabile decît cele
prevăzute de prezentul MoU şi trebuie sa reflecte cele mai bune practici
ale acordurilor bilaterale din transportul rutier.
Articolul 8
Mecanism instituţional
1. Pentru a asigura coordonarea şi monitorizarea adecvată a
implementării prevederilor prezentului MoU va fi întemeiat un Comitet de
Conducere privind Facilitarea Transportului Rutier Internaţional de
Mărfuri sub auspiciile Grupului de Lucru CEMN pe problemele
transporturilor.
Eventuala întemeiere a sus-menţionatului Comitet de Conducere nu
va atrage după sine cheltuieli financiare Părţilor prezentului MoU.
2. Comitetul de Conducere va fi compus dintr-un reprezentant de la
fiecare parte semnatară. Fiecare Parte va desemna un reprezentant şi un
vice-reprezentant. Desemnarea trebuie să fie notificată tuturor Părţilor.
3. Comitetul de Conducere se va întruni după necesitate, dar nu
mai rar decît o dată pe an. Comitetul trebuie sa-şi decidă prin
unanimitate regulamentul de activitate. Preşedinţia Comitetului de
Conducere se schimbă anual pe principiu de rotaţie între Părţi.
4. Reprezentanţii Observatorilor CEMN, organele ce au legătură cu
CEMN, alte organizaţii şi instituţii interesate precum şi organizaţiile
non-guvernamentale pot fi invitate la şedinţele Comitetului de Conducere
CEMN.
5. Pentru a extinde în continuare activităţile în Regiunea CEMN,
în conformitate cu scopul prezentului MoU, Comitetul de Conducere va
formula un Program de Acţiune, care va fi revăzut anual şi va raporta
despre activităţile sale Grupului de Lucru CEMN pe problemele
transportului după fiecare şedinţă.
Articolul 9
Perioada valabilităţii
Prezentul MoU este încheiat pentru o perioadă de cinci ani. Durata
sa va fi prelungită în mod automat pentru următorii cinci ani, dacă nici
una din Părţile Semnatare nu va avea obiecţii cu cel puţin un an înainte
de data expirării perioadei de cinci ani.
Articolul 10
Prevederi finale
1. Originalul MoU, într-un singur exemplar în limba engleză, va fi
depozitat la Secretariatul Permanent CEMN (PERMIS), care va transmite o
copie certificată fiecărei Părţi şi va îndeplini toate obligaţiile
depozitarului.
2. Prezentul MoU va intra în vigoare la cea de-a treizecea zi după
data depozitării la depozitar, de către toate Părţile semnatare, a
notificării privind îndeplinirea procedurilor legale interne pentru
intrarea în vigoare a acordurilor internaţionale.
3. Statele Membre CEMN ne-semnatare pot deveni Părţi la prezentul
Memorandum de Înţelegere numai după intrarea acestuia în vigoare.
4. Guvernele, care au semnat prezentul MoU după intrarea lui în
vigoare, vor deveni Părţi la cea de-a treizecea zi după data depozitării
la depozitar a notificării privind îndeplinirea procedurilor legale
interne pentru intrarea în vigoare a acordurilor internaţionale.
Articolul 11
Modificări
1. Prezentul MoU poate fi modificat la solicitarea uneia din Părţi.
2. Modificările înaintate de către Părţi vor intra în vigoare în
conformitate cu procedurile menţionate în Articolul 10.
Semnat la Kiev la 6 martie 2002 într-un singur exemplar în limba
engleză.
ANEXĂ
ACORDURI PRIVIND TRANSPORTUL RUTIER INTERNAŢIONAL
stabilite sub auspiciile Comisiei Economice Europene a Organizaţiei
Naţiunilor Unite (CEE/ONU) (în conformitate cu Articolul 2 al MoU)
(1) Convenţia privind Traficul Rutier (08.11.1968)
(2) Acord European care completează Convenţia privind Traficul
Rutier (01.05.1971)
(3) Convenţia privind Semnele şi Semnalele Rutiere (08.11.1968)
(4) Acord European care completează Convenţia privind Semnele şi
Semnalele Rutiere (01.05.1971)
(5) Protocol privind Marcările Rutiere, adiţional la Acordul
European care completează Convenţia privind Semnele şi
Semnalele Rutiere (01.03.1973)
(6) Acord European privind orele de lucru a echipajului vehiculelor
angajate în traficul rutier internaţional (AETR) (01.07.1970)
(7) Convenţia la Contractul pentru Transportul Rutier Internaţional
de Mărfuri (CMR) (19.05.1956)
(8) Convenţia Vamală privind Importul Temporar al Mijloacelor
Rutiere Private (04.06.1954)
(9) Convenţia Vamală privind Importul Temporar al Mijloacelor
Rutiere Comerciale (18.05.1956)
(10) Convenţia Vamală privind Transportul Internaţional de Mărfuri
cu Carnete TIR (Convenţia TIR) (14.11.1975)
(11) Convenţia Internaţională privind Armonizarea Controalelor de
Frontieră a Mărfurilor (21.10.1982)
(12) Acord European privind Transportul Rutier Internaţional de
Mărfuri Periculoase (ADR) (30.09.1957)
(13) Acord privind Transportul Internaţional al Produselor Uşor
Alterabile şi privind Echipamentul Special utilizat pentru
asemenea Transporturi (ATR) (01.09.1970)
(14) Acord European privind Principalele Artere de Trafic
Internaţional (AGR) (15.11.1975)
(15) Acord European privind marile linii de transport internaţional
combinat
(16) Protocol privind Transportul Combinat pe Căile navale interne
la Acordul European privind marile linii de transport
internaţional combinat şi instalaţii conexe (AGTC) (17.01.1997)