Documente
Memorandum din 17.01.2001 de înţelegere între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia Şefilor de Poliţie, Procuratura Regală a Angliei a Ţării Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale şi Accize al Maiestăţii Sale, Brigada Naţională împotriva Criminalităţii şi Serviciul Naţional de Informaţii în domeniul Criminalităţii ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu privire la cooperarea în combaterea infracţiunilor grave, crime organizate, traficului ilicit de droguri şi în alte probleme similare de interes reciproc
Notă: Aprobat prin Hot. Guv. nr.376 din 29.05.2001
Memorandum de înţelegere între Ministerul Afacerilor
Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia Şefilor
de Poliţie, Procuratura Regală a Angliei a Ţării
Galilor, Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul
de Taxe Vamale şi Accize al Maiestăţii Sale,
Brigada Naţională împotriva Criminalităţii şi Serviciul
Naţional de Informaţii în domeniul Criminalităţii ale
Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu
privire la cooperarea în combaterea infracţiunilor
grave, crime organizate, traficului ilicit de
droguri şi în alte probleme similare de interes reciproc
din 17.01.2001
* * *
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Asociaţia
Şefilor de Poliţie, Procuratura Regală a Angliei şi Ţării Galilor,
Oficiul pentru Fraude Grave, Departamentul de Taxe Vamale şi Accize al
Maiestăţii Sale, Brigada Naţională împotriva Criminalităţii şi Serviciul
Naţional de Informaţii în Domeniul Criminalităţii ale Regatului Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord, denumite în continuare Participanţi,
împărtăşind profunda îngrijorare faţă de creşterea infracţiunilor
grave, crimei organizate, traficului ilicit de droguri şi altor crime
similare, combaterea cărora fiind în întregime sau parţial de competenţa
Participanţilor,
convinşi că activităţile criminale sînt în detrimentul intereselor
economice, fiscale şi sociale pentru ţările lor respective,
dorind dezvoltarea şi întărirea cooperării practice în probleme de
interes reciproc, în special în combaterea crimelor menţionate mai sus,
convinşi că eforturile pentru prevenirea activităţilor criminale ar
trebui să devină mai eficiente printr-o strînsă cooperare dintre
organele de drept,
au convenit asupra celor ce urmează:
Sfera de aplicare
1. Participanţii, în conformitate cu prevederile prezentului
Memorandum, vor coopera şi se vor susţine reciproc la cerere sau din
propria iniţiativă, respectînd legislaţia naţională ale ambelor State.
2. Asistenţa va include în special:
1) obţinerea probelor, dosarelor şi obiectelor atunci cînd nu este
necesară utilizarea constrîngerii;
2) furnizarea documentelor sau altor materiale;
3) stabilirea identităţii persoanelor, obiectelor şi a locului în
care se află;
4) schimbul de informaţii, inclusiv informaţii secrete, în scopul
prevenirii depistării, combaterii şi cercetării crimelor;
5) schimbul de cunoştinţe şi expertiză, de documente legislative,
regulamente, precum şi de informaţii în domeniul ştiinţific şi tehnic.
Prezentul Memorandum nu va împiedica Participanţii să folosească
alte forme de cooperare reciproc acceptabile, în măsura respectării
prevederilor legislaţiei naţionale ale Statelor.
Comunicarea
3. În scopul creării celor mai favorabile condiţii de cooperare,
Participanţii vor desemna responsabilii care vor trimite şi primi cereri
în baza prezentului Memorandum şi vor face schimb de liste, cuprinzînd
punctele de contact adecvate.
4. Responsabilii din partea moldavă vor fi:
Şeful Inspectoratului General de Poliţie al Minsterului Afacerilor
Interne;
Şeful Departamentului pentru Combaterea Crimei Organizate şi
Corupţiei;
Şeful Departamentului Evidenţă şi Documentare a Populaţiei;
Şeful Direcţiei Generale de Anchetă Penală;
Şeful Serviciului Relaţii Externe
sau o persoană, sau persoanele numite de ei.
Responsabilii din partea britanică vor fi:
Din partea Asociaţiei Şefilor de Poliţie - Comisarul Poliţiei
Metropolitane;
Din partea Procuraturii Regale - Directorul Procuraturii Publice;
Din partea Oficiului pentru Fraude Grave - Directorul;
Din partea Departamentului de Taxe Vamale şi Accize al Maiestăţii
Sale - Şeful Biroului de Investigaţii al Serviciului Naţional de
Investigaţii;
Din partea Brigăzii Naţionale împotriva Criminalităţii - Directorul
General;
Din partea Serviciului Naţional de Informaţii în domeniul
Criminalităţii - Directorul General
sau o persoană, sau persoanele numite de ei.
Participanţii se vor informa reciproc asupra schimbărilor privind
lista persoanelor răspunzătoare de menţinerea contactelor de lucru.
Forma şi conţinutul unei cereri de aistenţă
5. Cererea pentru asistenţă va fi înaintată în scris. În caz de
urgenţă, Participantul solicitat poate accepta o cerere orală. Cererea
orală va fi confirmată în scris în decurs de 48 ore, în afară de cazul
în care Participantul solicitat a convenit altfel. Cererea şi
documentele anexate vor fi însoţite de o traducere în limba de stat a
particpantului solicitat, dacă nu s-a convenit altfel.
6. Cererea va conţine:
1) numele autorităţii care conduce investigaţiile, procedura
judiciară sau alte măsuri legate de cerere;
2) prezentarea pe scurt a cazului şi a naturii investigaţiei,
procedura juridică sau urmarirea penală (după caz), incluzînd o
descriere a faptei penale concrete însoţite de textul articolului de
lege corespunzător;
3) scopul în care se cer probele, informaţiile sau alte genuri de
asistenţă;
4) o descriere a conţinutului probelor, informaţiilor sau altor
genuri de asistenţă;
5) dacă este necesar, informaţii despre identitatea, cetăţenia şi
locul unde se află martorii şi/sau suspecţii.
7. În caz de necesitate şi în măsura posibilităţii, cererea ar
trebui să includă de asemenea:
1) o declaraţie a Participantului solicitant în care se indică dacă
sînt în curs proceduri judiciare referitoare la acest caz, o declaraţie
în care se arată cînd se presupune că se vor începe procedurile
judiciare;
2) o listă cuprinzînd întrebările care trebuie puse unei persoane;
3) o descriere a procedurii ce se cuvine să fie respectată la
executarea cererii;
4) informaţii despre alocaţiile, cheltuielile şi protecţia la care
are dreptul o persoană căreia i se cere să prezinte conform paragrafului
25;
5) alte informaţii utile pentru executarea cererii
Executarea cererii
8. Cererea va fi executată cît mai complet şi cît mai curînd posibil
în conformitate cu procedurile prevăzute de actele normative ce
guvernează activitatea Participantului solicitat. Dacă este necesar
pentru executarea cererii, Participantul solicitat poate cere informaţii
suplimentare.
9. Participantul solicitat va acţiona în conformitate cu cerinţele
evidente ale Participantului solicitant, cu condiţia, că nu contravine
legislaţiei naţionale al statului Participantului solicitat.
10. Participantul solicitat va suporta cheltuielile ordinare, legate
de executarea cererii. Cheltuielile neordinare vor fi convenite mutual
de Participanţi înainte de a înainta cererea.
Folosirea informaţiilor şi documentelor
11. Participantul solicitat va depune toate eforturile pentru a
păstra confidenţialitatea asupra unei cerei şi/sau asupra conţinutului
ei, dacă Participantul solicitat cere asemenea confidenţialitate.
Dacă executarea cererii antrenează sau ar putea antrena eliminarea
caracterului confidenţial, Participantul solicitant va fi înştiinţat
înainte de executarea cererii. După ce este informat, Participantul
solicitant poate cere executarea cereii.
12. Dacă i se cere, Participantul solicitat va informa Participantul
solicitant despre progresele făcute în executarea cererii.
13. Participantul solicitat va informa Participantul solicitant
despre rezultatul cererii.
14. Dacă executarea cererii nu este de competenţa Participantului
solicitat, acesta o va transmite imediat autorităţii competente adecvate
şi îl va informa pe Participantul solicitant.
Excepţii de la obligaţia de a oferi asistenţă
15. Participantul solicitat poate refuza cererii de asistenţă:
1) dacă executarea acesteia ar putea aduce prejudiciu suveranităţii,
securităţii şi/sau altor interese esenţiale ale statului Particpantului
sau ar contraveni prevederilor legislaţiei naţionale ale statului
Participant;
2) dacă Participantul solicitat crede că executarea cererii va
interfera cu o investigaţie în curs, sau cu o investigaţie propusă, cu o
urmărire penală sau cu proceduri judiciare din Statul său. Eventual, se
va analiza posibilitatea amînării executării cererii; sau se va acorda
asistenţă respectînd anumite condiţii: dacă Participantul solicitant
acceptă asistenţa în aceste condţii, va trebui să se conformeze
acestora.
16. Înainte de a refuza asistenţa în baza paragrafului 15,
Participantul solicitat se va consulta cu Participantul solicitant
pentru a decide dacă asistenţa poate fi oferită în anumite condiţii.
Dacă Participantul solicitant acceptă condiţiile, va fi obligat să se
conformeze acestora.
17. Dacă Participantul solicitat refuză asistenţa, Participantul
solicitant va fi informat în scris despre acest refuz în decurs de patru
zile.
Restricţii în folosirea rezultatelor unei cereri executate
18. Rezultatele unei cerei executate în baza prezentului Memorandum
nu pot fi folosite în alt scop în afară de cel pentru care au fost
cerute şi prevăzute fără permisiunea Participantului care le furnizează,
cu excepţia cazului în care participantului i se cere, conform actelor
normative vamale ale statului său, să informeze autorităţile competente
din orice altă ţară sau administraţia unei uniuni vamale sau ambele,
asupra unor contravenţii sau unor suspiciuni de contravenţii.
19. Informaţiile referitoare la persoane altor autorităţi competente
dacă Participantul solicitat îşi dă în mod expres acordul scris, iar
actele normative ce guvernează administraţia Statului ce primeşte
informaţiile permit o asemenea utilizare.
20. Participantul solicitat poate cere ca rezultatele unei cereri
executate în baza prezentului Memorandum să fie ţinute în secret sau
folosite numai în condiţii specificate. Dacă Participantul solicitant
acceptă rezultatele unei cereri executate în aceste condiţii, va face
tot posibilul să se conformeze acestor condiţii.
21. Prevederile prezentului Memorandum nu vor împiedica folosirea
sau divulgarea rezultatelor unei cereri executate, atunci cînd este
necesar, conform actelor normative care reglementează activitatea
Participantului solicitant, în cazul unei investigaţii, proceduri
judiciare, sau urmăriri penale. Participantul solicitant va informa în
prealabil Participantul solicitat despre o astfel de utilizare sau
divulgare.
22. Rezultatele unei cereri executate date publicităţii de către
Participantul solicitant conform paragrafului 18 pot fi utilizate
ulterior în orice scop legal.
Obţinerea de informaţii şi probe materiale pe
teritoriul statului participantului solicitat
23. Participantul solicitant poate cere ca o persoană să se prezinte
voluntar în faţa autorităţilor competente ale statului Participantului
solicitat pentru a depune mărturie orală sau scrisă şi/sau să prezinte
probe materiale conform legislaţiei naţionale a acestui stat. Un
Participant poate cere (atunci cînd există) ca o persoană să depună
mărturie în statul Participantului solicitat folosind înregistrări video
sau canal de televiziune în direct pentru a fi utilizate în conformitate
cu procedurile legale din statul Participantului solicitant.
24. La cerere, Participantul solicitat va oferi informaţii în
prealabil despre data şi metoda executării cererii conform prezentului
Memorandum şi va examina cu toată seriozitatea cererea Participantului
solicitant ca personalul Părţii solicitante să fie prezent pe durata
executării cererii.
25. Un Participant solicitant poate să ceară prezenţa pe terioriul
statului său a unei persoane ce locuieşte pe terioriul statului
Participantului solicitat pentru a depune mărturie. Participantul
solicitat va invita o astfel de persoană să se prezinte voluntar în faţa
autorităţilor competente din teritoriul statului Participantului
solicitant. Participanţii vor examina cu deosebită atenţie cererea ca
reprezentanţii să fie prezenţi pe teritoriul Statului Participantului
solicitant în scopul de a depune mărturie. În acest caz, Participantul
solicitant va indica suma la care se ridică cheltuielile ce trebuie
rambursate unei asemenea persoane şi măsurile de protecţie ce i se
oferă.
26. O persoană care nu răspunde cererii de a se prezenta sau refuză
să se prezinte cînd este solicitată nu va fi pedepsită sau supusă unor
măsuri de reprimare pe teritoriul Statului Participantului solicitat.
Întocmirea documentelor
27. La cerere, Participantul solicitat va pune la dispoziţia
Participantului solicitat copiile actelor public disponibile, inclusiv
documente sau informaţii care se găsesc în posesia departamentelor sau
agenţiilor statului Participantului solicitat.
28. Participantul solicitat poate pune la dispoziţie copiile
oricăror documente aflate în posesia unui departament sau a unei agenţii
a statului acestui Participant care nu sînt public disponibile, dar
numai în aceeaşi măsură şi aceleaşi condiţii în care sînt accesibile
autorităţilor competente ale acelui stat şi dacă nu contravine
legislaţiei naţionale a Statului Participantului solicitat.
Stabilirea identităţii şi locului aflării
persoanelor şi proprietăţii
29. Dacă se cere stabilirea identităţii şi locului vreunor persoane
sau obţinerea unor informaţii despre o proprietate ce se află pe
teritoriul Statului Participantului solicitat, Participantul solicitat
va face tot posibilul pentru a executa această cerere în conformitate cu
legislaţia naţională a propriului stat.
Reîntoarcerea documentelor, materialelor şi proprietăţii
30. Dacă i se cere de către Participantul solicitat, Participantul
solicitant va reîntoarce documentele, materialele sau proprietatea
încredinţată lui ca rezultat al executării cererii.
31. Un participant solicitant poate, cu acordul Participantului
solicitat, să amîne reîntoarcerea documentelor, materialelor sau
proprietăţii solicitate, dacă acestea sînt necesare desfăşurării unor
proceduri penale sau civile.
32. Un Participant solicitat poate cere Participantului solicitant
să convină asupra condiţiilor necesare pentru protejarea intereselor
terţei ţări în privnţa documentelor, materialelor sau altor proprietăţi
ce urmează să fie transferate.
Concordanţa cu principiile stipulate în declaraţia
universală a drepturilor omului
33. Participanţii acceptă că relaţiile dintre ei şi în special
acţiunile în conformitate cu paragrafele 5, 6, 9, 10, 12, 18, 19, 20, 23
28, 30 şi 32 vor fi în concordanţă cu principiile stipulate în
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Consultările
34. Participanţii se vor consulta în scopul efectuării unor
aranjamente pentru realizarea prezentului Memorandum.
Diferendele apărute la realizarea prezentului Memorandum vor fi
soluţionate de căte Participanţi prin consultări şi negocieri.
Alte baze pentru cooperare
35. Prezentul Memorandum nu va împiedica pe nici unul din
Participanţi să coopereze şi să acorde asistenţă în conformitate cu
dispoziţiile altor tratate şi acorduri internaţionale aplicate.
Dispoziţii finale
Intrarea în vigoare şi rezilierea
36. Prezentul Memorandum intră în vigoare la data ultimei
înştiinţări în scris, prin canale diplomatice, despre îndeplinirea de
către Părţi a procedurilor interne necesare intrării lui în vigoare.
37. Oricare dintre Participanţi la prezentul Memorandum care nu mai
doreşte să facă parte va informa în scris, cu trei luni înainte,
celălalt Participant, despre intenţia sa de a nu a participa la
prezentul Memorandum.
38. Cu acordul în scris al Participanţilor, în prezentul Memorandum
pot fi operate modificări şi completări. Aceste amendamente vor fi
perfectate în conformitate cu legislaţia naţională şi procedurile
ambelor State. Prin acordul Participanţilor, în prezentul Memorandum pot
fi incluse şi alte agenţii.
39. Participanţii se vor întîlni în scopul de a revizui prevederile
prezentul Memorandum la cererea sau la expirarea a cinci ani de la data
intrării în vigoare, în afară de cazul în care se vor înştiinţa reciproc
în scris că o astfel de revizuire nu este necesară.
Prezentul Memorandum reprezintă o înţelegere obţinută între organele
de drept ale Republicii Moldova şi organele de drept ale Regatului Unit
al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Semnat la Chişinău la data de 17 ianuarie, anul 2001 în limbile
moldovenească şi engleză, ambele texte fiind egal autentice.
Din partea moldavă: Din partea Regatului Unit:
Pentru Ministerul Afacerilor Pentru Asociaţia Şefilor
Interne de Poliţie
Pentru Procuratura Regală
Angliei şi Ţării Galilor
Pentru Oficiul pentru Fraude
Grave
Pentru Departamentul de Taxe
Vamale şi Accizele al
Maiestăţii Sale
Pentru Brigada Naţională
împotriva Criminalităţii
Pentru Serviciul Naţional de
Informaţii în Domeniul
criminalităţii al Regatului
Unit al Marii Britanii
şi Irlandei de Nord