Ordin nr.07-O din 09.01.2014 cu privire la completarea anexei nr.11 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009 "Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu"
SERVICIUL VAMAL
O R D I N
cu privire la completarea anexei nr.11 la Ordinul nr.346-O din 24.12.2009
"Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea
şi completarea declaraţiei vamale în detaliu"
nr. 07-O din 09.01.2014
(în vigoare 28.03.2014)
Monitorul Oficial nr.72-77 art.381 din 28.03.2014
* * *
În conformitate cu prevederile Legii privind importul şi procurarea unor bunuri (mărfuri), lucrări şi servicii conexe pe teritoriul Republicii Moldova nr.290 din 06.12.2013 (Monitorul Oficial nr.315-319/863 din 31.12.2013),
ORDON:
1. Anexa nr.11 Codurile facilităţilor fiscale şi vamale acordate conform legislaţiei în vigoare în cadrul procedurii vamale "42" se completează cu următorul cod de scutire:
| Cod scutire | Temei legal de acordare a scutirii | Descrierea succintă a facilităţilor |
| PV, TV, Acciz, TVA | ||
|
048 |
Legea privind importul şi procurarea unor bunuri (mărfuri), lucrări si servicii conexe pe teritoriul Republicii Moldova nr.290 din 06.12.2013 | Scutiri aplicate la importul de către Î.M. "Direcţia de troleibuze din Bălţi", Primăria mun.Bălţi şi agenţii economici (conform contractelor încheiate în baza procedurilor de achiziţie ale BERD) a bunurilor (mărfurilor), lucrările şi serviciile conexe (conform anexei), destinate realizării proiectului "Dezvoltarea transportului de troleibuze în mun.Bălţi", finanţat din creditul Băncii Europene pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD) şi din grantul Fondului de investiţii pentru vecinătate al Uniunii Europene, fără drept de înstrăinare a acestora. |
2. Direcţia tehnologii informaţionale şi Î.S."Vamservinform" vor opera completările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "Asycuda World".
3. Şefii birourilor vamale vor aduce la cunoştinţa brokerilor vamali şi a declaranţilor în nume propriu prevederile prezentului ordin.
4. Executarea prezentului ordin se atribuie birourilor vamale.
5. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.
| DIRECTORUL GENERAL | |
| AL SERVICIULUI VAMAL | Tudor BALIŢCHI |
| Chişinău, 9 ianuarie 2014. | |
| Nr.07-O. |