Ordin nr.102 din 18.04.2023 cu privire la învestirea cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale
MINISTERUL JUSTIŢIEI
O R D I N
cu privire la învestirea cu împuterniciri
de exercitare a activităţii notariale
nr. 102 din 18.04.2023
(în vigoare 21.04.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.138-140 art. 444 din 21.04.2023
* * *
Având în vedere Ordinul ministrului justiţiei nr.30 din 25.01.2023 prin care a fost executată Decizia Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău nr.3a-1038/2021 din 27.10.2021, menţinută prin Decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.3ra-58/22 din 04.05.2022, privind obligarea Ministerului Justiţiei de a emite ordin de schimbare a teritoriului de activitate "post pe post" a notarilor Burac Lilia şi Mihailic Olga, faptul că ambii notari au întreprins toate acţiunile necesare pentru învestirea cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale în cadrul unei proceduri de schimbare a competenţei teritoriale prin transfer, în temeiul art.28 alin.(1) al Legii nr.69/2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor şi a cererilor personale ale notarilor,
ORDON:
1. Urmare a schimbării teritoriului de activitate "post pe post", se învesteşte cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale, în condiţiile art.28 alin.(1) al Legii nr.69/2016, notarul Burac Lilia, cu teritoriul de activitate în mun. Chişinău.
2. Urmare a schimbării teritoriului de activitate "post pe post", se învesteşte cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale, în condiţiile art.28 alin.(1) al Legii nr.69/2016, notarul Mihailic Olga, cu teritoriul de activitate în raionul Cimişlia.
3. În cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data publicării prezentului ordin:
- notarul Burac Lilia va transmite, prin act de predare-primire, arhiva activităţii notariale ordonată notarului Mihailic Olga (teritoriul de activitate raionul Cimişlia), care va asigura păstrarea şi gestionarea acesteia. Un exemplar al actului va fi transmis Ministerului Justiţiei şi Camerei Notariale.
4. În cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data publicării prezentului ordin:
- notarul Mihailic Olga va transmite, prin act de predare-primire, arhiva activităţii notariale ordonată notarului Burac Lilia (teritoriul de activitate mun. Chişinău), care va asigura păstrarea şi gestionarea acesteia. Un exemplar al actului va fi transmis Ministerului Justiţiei şi Camerei Notariale.
5. Notarul Burac Lilia se învesteşte cu dreptul:
- de a finaliza procedurile notariale sau asistenţa notarială, a elibera duplicate şi informaţii din arhiva notarului Mihailic Olga;
- de a transmite informaţia prevăzută de lege, în termenul prevăzut de lege, privind contractele autentificate de către notarul Mihailic Olga.
6. Notarul Mihailic Olga se învesteşte cu dreptul:
- de a finaliza procedurile notariale sau asistenţa notarială, a elibera duplicate şi informaţii din arhiva notarului Burac Lilia;
- de a transmite informaţia prevăzută de lege, în termenul prevăzut de lege, privind contractele autentificate de către notarul Burac Lilia.
7. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRU | Veronica MIHAILOV-MORARU |
| Nr.102. Chişinău, 18 aprilie 2023. | |