Ordin nr.103 din 03.03.2012 cu privire la schimbarea teritoriului de activitate a notarului public Nour Paulina
MINISTERUL JUSTIŢIEI
O R D I N
cu privire la schimbarea teritoriului de activitate
a notarului public Nour Paulina
nr. 103 din 03.03.2012
(în vigoare 13.03.2012)
Monitorul Oficial nr.48 art.275 din 13.03.2012
* * *
Întru executarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2012 emisă în cauza Nour Paulina şi Gladîş Oleg către Ministerul Justiţiei privind schimbarea teritoriului de activitate a notarului, în temeiul art.35 alin.(3) lit.d) din Legea nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat, pct.5, 30 şi 31 din Regulamentul privind modul de evidenţă, pregătire, păstrare şi predare la arhivă a actelor notariale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.287 din 13 aprilie 2009, pct.13 din Regulamentul Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.129 din 15 februarie 2000 şi în temeiul cererii personale din 1 martie 2012,
ORDON:
1. Se schimbă teritoriul de activitate a notarului public Nour Paulina din mun.Chişinău în r-nul Glodeni.
2. În termen de 1 lună de la data comunicării prezentului ordin, notarul Nour Paulina va ordona şi va transmite printr-un act de predare-primire arhiva activităţii notariale la păstrare şi gestiune notarului public Gladîş Oleg (cu teritoriul de activitate în mun.Chişinău). Un exemplar al actului va fi transmis Ministerului Justiţiei.
3. Se învesteşte notarul public Gladîş Oleg cu dreptul de a elibera duplicate şi informaţii din arhiva predată de către notarul Nour Paulina.
4. Controlul privind executarea prezentului ordin se pune în sarcina Direcţiei notariat şi avocatură.
5. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL JUSTIŢIEI | Oleg EFRIM |
Chişinău, 3 martie 2012. |
|
| Nr.103. |