BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.104 din 08.06.2015 cu privire la aprobarea procedurii de măsurare legală PML 5-02:2015 "Măsurarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate cu analizatorul de tip "ALCOTEST 6810"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
08.06.2015

MINISTERUL ECONOMIEI

O R D I N

cu privire la aprobarea procedurii de măsurare legală PML 5-02:2015

 "Măsurarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele

 testate cu analizatorul de tip "ALCOTEST 6810"

nr. 104  din  08.06.2015

 (în vigoare 24.07.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 190-196 art. 1322 din 24.07.2015

* * *

În scopul asigurării uniformităţii, legalităţii şi exactităţii măsurărilor în domeniile de interes public pe teritoriul Republicii Moldova şi în temeiul art.2 alin.(2) lit.d) din Legea metrologiei nr.647-XIII din 17 noiembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

1. Se aprobă în calitate de procedură de măsurare legală:

- PML 5-02:2015 "Măsurarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate cu analizatorul de tip ALCOTEST 6810" (se anexează).

2. Direcţia dezvoltarea infrastructurii calităţii:

– să asigure plasarea prezentului ordin pe pagina web a Ministerului Economiei şi publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

– să transmită prezentul ordin Institutului Naţional de Metrologie (INM).

3. Se pune în sarcină Institutului Naţional de Metrologie publicarea prezentului ordin în revista de specialitate "Metrologie" şi plasarea lui pe pagina web.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dlui Vitalie IURCU, viceministru.

[Pct.4 modificat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

Anexă

la Ordinul Ministerului Economiei

nr.104 din 08.06.2015

PROCEDURĂ DE MĂSURARE LEGALĂ PML 5-02:2015

"MĂSURAREA CONCENTRAŢIEI DE ALCOOL ÎN AERUL EXPIRAT DE

PERSOANELE TESTATE, CU ANALIZATORUL DE TIP ALCOTEST 6810"

I OBIECT ŞI DOMENIU DE APLICARE

Prezenta procedură de măsurare legală stabileşte modul de măsurare şi înregistrare cu analizatorul de tip ALCOTEST 6810, omologat, verificat metrologic şi valabil în termen de către persoane competente (poliţişti sau personal medical, instruiţi în modul corespunzător) a concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate, în procesul efectuării testării alcoolscopice.

Rezultatele măsurărilor obţinute conform prezentei proceduri de măsurare legală sunt utilizate la identificarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate şi pot servi temei pentru întocmirea proceselor-verbale de constatare a contravenţiei, doar în cazul exprimării acordului persoanelor testate cu rezultatul obţinut sau necontestării acestuia.

Scopul acestor măsurări este stabilirea existenţei temeiului supunerii persoanei testate examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei.

Unitatea de măsurare utilizată: mg/L.

[Capitolul I în redacţia Ordinului Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

II REFERINŢE

Legea metrologiei nr.647-XVIII din 17 noiembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr.131-XVI din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier;

Legea nr.713-XV din 6 decembrie 2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi alte substanţe psihotrope;

Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24 octombrie 2008;

Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.357 din 13 mai 2009;

Regulamentul cu privire la modul de utilizare a mijloacelor tehnice, inclusiv a mijloacelor de măsurare şi aparatajului medical din dotarea poliţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1139 din 18.09.2003;

Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi natura ei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009;

SM SR Ghid ISO/CEI 99:2012 Vocabular internaţional de metrologie;

Manualul de utilizare a analizatorului ALCOTEST 6810.

NOTĂ. Se recomandă periodic verificarea valabilităţii documentelor normative conform buletinelor informaţionale ale documentelor normative şi actelor legislative în vigoare publicate.

III TERMINOLOGIE

Pentru a interpreta corect prezenta procedură de măsurare legală se aplică termenii conform Legii metrologiei nr.647-XVIII din 17 noiembrie 1995 şi Hotărîrii Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, cu următoarele completări:

Analizator al concentraţiei de alcool (etanol) în aerul expirat – aparat destinat pentru determinarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate.

Persoană testată – persoană supusă procedurii de măsurare a concentraţiei masice de alcool în aerul expirat cu dispozitivul etilotest, în temeiul existenţei bănuielilor rezonabile cu privire la aflarea acesteia în stare de ebrietate alcoolică (mirosul de alcool din cavitatea bucală, instabilitatea pozei, dereglarea mersului, tremuratul accentuat al degetelor, pleoapelor, limbii, comportarea neadecvată, mărturia persoanei examinate despre faptul consumului etc.).

[Capitolul III modificat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

IV GENERALITĂŢI

1. Procedura de măsurare legală (PML) a concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate se efectuează cu mijloace de măsurare de tip ALCOTEST 6810, legalizate şi verificate metrologic de către serviciile de metrologie ale persoanelor juridice desemnate în Sistemul Naţional de Metrologie (SNM) pentru efectuarea unor asemenea măsurări. Măsurările concentraţiei de alcool în aerul expirat a persoanelor testate se efectuează cu analizatoarele concentraţiei de alcool de tip ALCOTEST 6810 (în continuare analizatoare) din dotarea subdiviziunilor Inspectoratului Naţional de Patrulare sau a Serviciilor Supraveghere Transport şi Accidente Rutiere din cadrul Direcţiilor de Poliţie municipale sau Inspectoratelor de Poliţie Teritoriale şi Instituţiilor medico-sanitare publice abilitate cu dreptul de efectuare a examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate şi natura ei.

2. Analizatorul este un aparat portabil, automat cu acţiune ciclică. Principiul de funcţionare a analizatorului se bazează pe utilizarea traductorului electro-chimic destinat măsurării concentraţiei de alcool din aerul expirat. Microprocesorul încorporat în analizator coordonează procesul de măsurare şi transformă semnalele de ieşire de la traductor în indicaţii afişate pe dispozitivul de vizualizare. De asemenea pe dispozitivul de vizualizare se afişează regimul de lucru, indicaţiile operatorului şi informaţii cu privire la starea bateriei de încărcare. Analizorul este dirijat prin intermediul a 3 (trei) butoane amplasate pe panoul frontal al acestuia. Alimentarea analizatorului are loc de la acumulatoare de reîncărcare sau baterii. Analizatorul este prevăzut cu dispozitiv încorporat de stocare a datelor a 250 măsurări, printer extern pentru imprimarea rezultatelor obţinute în urma măsurărilor, posibilitatea de conectare la calculatorul personal, stocarea şi prelucrarea rezultatelor măsurărilor efectuate.

3. Analizatoarele trebuie să fie conforme cerinţelor documentaţiei de exploatare, precum şi însoţite de buletine de verificare metrologică, valabile în termen şi disponibile pentru demonstrare la solicitarea oricărei persoane interesate.

[Capitolul IV modificat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

V CERINŢE FAŢĂ DE CALIFICAREA PERSONALULUI

4. Pentru executarea măsurărilor şi înregistrărilor concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate, se admit persoane cu instruire corespunzătoare şi autorizate în modul stabilit (colaboratorii de poliţie, lucrătorii medicali, inspectorii "Controlului treziei" şi alţii) pentru exploatarea corectă a mijloacelor de măsurare utilizate la efectuarea măsurărilor în cauză, cu respectarea regulilor şi normativelor sanitaro-epidemiologice în vigoare.

Pentru asigurarea corectitudinii măsurărilor, personalul este obligat:

a) să verifice starea funcţională a mijlocului de măsurare;

b) să explice persoanei testate procedura de măsurare inclusiv eroarea maximă admisibilă (tolerată) a analizatorului şi modalitatea calculării rezultatului final, conform pct.16 al prezentei PML;

c) să respecte instrucţiunile privind ordinea de lucru cu analizatorul, normele sanitaro-igienice, disigilînd dispozitivul de protecţie (muştiuc de o singură folosinţă) în prezenţa persoanei testate;

d) să extragă pe suport de hîrtie rezultatul măsurării, să-l completeze cu datele necesare şi să-l aducă la cunoştinţa persoanei testate contra semnătură.

Personalului care efectuează măsurarea concentraţiei de alcool în aerul expirat îi este interzis:

a) efectuarea măsurării concentraţiei de alcool în aerul expirat în cazul că nu este autorizat pentru asemenea activitate;

b) utilizarea mijlocului de măsurare, neverificat metrologic sau cu un buletin de verificare metrologică expirat;

c) depănarea analizatorului sau orice altă intervenţie care duce la deteriorarea sigiliilor metrologice;

d) utilizarea analizatorului în alte condiţii decît cele prevăzute în documentaţia de exploatare.

[Capitolul V modificat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

VI CONDIŢII DE EXPLOATARE ŞI DE EFECTUARE A MĂSURĂRILOR

5. Condiţiile privind modul de păstrare a analizatoarelor sunt următoarele:

analizatoarele trebuie să fie menţinute în curăţenie şi protejate de şocuri mecanice, la temperatura mediului ambiant de la -40°C pînă la +70°C, umiditatea relativă de la 10% pînă la 100% şi presiunea atmosferică de la 60 kPa pînă la 140 kPa;

dacă analizatoarele se păstrează la temperaturi mai joase de 0°C sau mai înalte de + 50°C, înainte de exploatare analizatoarele trebuie menţinute la temperatura de exploatare minimum o oră.

6. Măsurarea şi înregistrarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate se efectuează în următoarele condiţii de mediu:

- temperatura mediului ambiant de la -5 pînă la +50°C;

- umiditatea mediului ambiant de la 10 pînă la 80%;

- presiunea atmosferică de la 60 pînă la 140 kPa.

7. Pentru analizatorul de tip ALCOTEST 6810:

intervalul de măsurare a concentraţiei de alcool este de la 0,00 pînă la 2,50* mg/L;

* dacă rezultatul măsurării depăşeşte limitele intervalului, analizatorul indică depăşire: "↑↑↑";

timpul minimal pentru suflare - 2 s (selectabilă);

volumul minimal de aer expirat - 1,2 L;

timpul de pregătire înainte de efectuarea măsurări iniţiale - 6 s;

timpul de recuperare după efectuarea măsurărilor pentru concentraţiile alcoolului:

0,25 mg/L - 20 s;

0,50 mg/L - 40 s;

1,00 mg/L - 80 s;

>1,5 mg/L - 120 s.

VII EFECTUAREA MĂSURĂRILOR

8. Măsurarea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate cu analizatorul se efectuează în cîteva etape, după cum urmează:

- măsurarea concentraţiei de alcool în aerul expirat se execută cu respectarea ordinii de efectuare a măsurărilor prevăzute în instrucţiunea de utilizare a analizatorului, după informarea prealabilă a persoanei care urmează a fi testată cu privire la prezenţa sau lipsa vaporilor de alcool în aerul expirat;

- măsurarea în regim pasiv. Constă în prelevarea aerului expirat de dispozitivul "pompa" al aparatului, în timpul discuţiilor purtate de către personalul menţionat în pct.4 al prezentei PML cu persoana testată. Dacă pe display-ul analizatorului se afişează inscripţia "alcool", înseamnă că în spaţiul dat au fost depistaţi vapori de alcool;

- măsurarea în regim activ. Constă în solicitarea ca persoana testată să inspire aer adînc şi apoi să-l expire uniform în analizator. Volumul suficient este confirmat printr-un ton continuu şi prin ledul verde. În timpul probei pe afişaj apare mesajul "Suflaţi". Dacă proba este suficientă, ledul verde se stinge şi se aude un clic scurt.

9. Este obligatorie utilizarea muştiucului de unică folosinţă, desigilarea căruia se efectuează în prezenţa persoanei testate.

10. Înainte de test, persoana trebuie să respire normal şi calm.

11. Analizatorul se conectează prin accesarea butonului "OK" timp de 2 secunde pînă la apariţia mesajului "AŞTEPTAŢI".

12. Persoana testată trebuie să expire un volum minim de 1,2 L, la necesitate măsurarea se repetă.

13. Procesul prelevării probei se declanşează automat după atingerea volumului minim inspirat de analizator. După 6 secunde pe afişaj apare mesajul READY şi se aude un clic scurt. Concomitent, pe ecran se afişează numărul curent al testului. Ledul se aprinde şi arde culoarea verde. Dacă proba este suficientă, ledul verde se stinge fiind însoţit de un clic sonor scurt.

14. Pe ecran se afişează rezultatul măsurării concentraţiei de alcool în aerul expirat, analizatorul se conectează la imprimantă pentru a extrage rezultatul măsurării pe suport de hîrtie (tichet) ) conform modelului din Anexă. Tichetul se completează cu datele personale ale persoanei testate, se semnează de persoana care a efectuat măsurarea şi se aduce la cunoştinţă persoanei testate contra semnătură.

În cazul refuzului persoanei testate de a semna extrasul cu rezultatul măsurării, se va face menţiunea respectivă pe tichetul menţionat.

15. Aspectul analizatorului concentraţiei de alcool în aerul expirat este prezentat în fig. 1.

Fig. 1 Aspectul extern al analizatorului de tip ALCOTESTER 6810

1 – afişaj;

2 – tasta meniului "UP";

3 – tasta "OK";

4 – bucsa de încărcare/comunicare;

5 – tasta meniului "DOWN/MENU";

6 – ledul roşu/verde/galben- interfaţă optică;

7 – mufa pentru muştiuc.

[Capitolul VII modificat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

VIII PRELUCRAREA REZULTATELOR

16. La stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat de persoanele testate, cu utilizarea analizatorului, se va ţine cont de eroarea tolerată a analizatorului, care constituie ± 0,02 mg/L şi se tratează în favoarea persoanei testate.

Exemplu: Concentraţia de alcool în aerul expirat măsurată este de 0,15 mg/L;

Eroarea tolerată a analizatorului este ± 0,02 mg/L;

Rezultatul final al măsurării va fi egal cu 0,15 mg/L − 0,02 mg/L = 0,13 mg/L.

Conform pct.3 al Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi natura ei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.296 din 16 aprilie 2009, limita admisibilă stabilită a concentraţiei de alcool în aerul expirat este de (0 – 0,15 mg/L).

17. În cazul dezacordului persoanelor testate cu rezultatele măsurării, acestea au dreptul să-l conteste conform prevederilor art.7, alin.(8) al Legii nr.713-XV din 6 decembrie 2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope şi capitolului II al Hotărîrii Guvernului nr.296 din 16.aprilie 2009 cu privire la aprobarea "Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei" prin examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei.

[Capitolul VIII modificat prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]

[Anexa modificată prin Ordinul Ministerului Economiei nr.82 din 16.05.2016, în vigoare 07.06.2016]