BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.1043 din 16.11.2016 cu privire la încetarea activităţii notarului public Antoci Vera

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
16.11.2016

MINISTERUL JUSTIŢIEI

O R D I N

cu privire la încetarea activităţii

notarului public Antoci Vera

nr. 1043  din  16.11.2016

 (în vigoare 25.11.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 405-414 art. 1994 din 25.11.2016

* * *

În temeiul art.16 alin.(1) lit.a) şi alin.(3), art.35 alin.(3) din Legea nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002 cu privire la notariat, cu modificările şi completările ulterioare, pct.5, 30 şi 31 din Regulamentul privind modul de evidenţă, pregătire, păstrare şi de predare la arhivă a actelor notariale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.287 din 13 aprilie 2009 şi în baza cererii personale din data de 3 noiembrie 2016,

ORDON:

1. A înceta activitatea notarului public Antoci Vera, cu teritoriul de activitate în mun. Chişinău, cu radierea din Registrul de stat al notarilor.

2. În termen de 15 zile din data încetării activităţii, notarul public Antoci Vera va preda spre lichidare sigiliul notarului şi va prezenta Ministerului Justiţiei confirmarea distrugerii acestuia.

3. În termen de 1 lună din data încetării activităţii, notarul public Antoci Vera va transmite, printr-un act de predare-primire, arhiva activităţii notariale la păstrare şi gestionare notarului public Izdebschi Natalia (teritoriul de activitate mun. Chişinău). Un exemplar al actului va fi transmis Ministerului Justiţiei.

4. A învesti notarul public Izdebschi Natalia cu dreptul de a elibera duplicate şi informaţii din arhiva predată de către notarul public Antoci Vera.

5. Controlul privind executarea prezentului ordin se pune în sarcina Direcţiei Profesii şi Servicii Juridice, Secţia notariat.

6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.