BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.105 din 14.12.2005 privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor nr.13 din 13 februarie 2004

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
14.12.2005

MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

privind modificarea Ordinului ministrului finanţelor nr.13 din 13 februarie 2004

nr.105  din  14.12.2005

 (în vigoare 01.01.2006) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.9-12 art.26 din 20.01.2006

* * *

În baza modificărilor la Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar şi Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale, operate prin Legea nr.224-XV din 1 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, Regulamentul privind modul de elaborare, aprobare şi modificare a repartizărilor pe luni a veniturilor şi cheltuielilor bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.13 din 13 februarie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. În punctul 3, ultimul alineat se exclude.

2. În punctul 4, după alineatul 6 se introduce un alineat nou cu următorul cuprins:

"Modificarea repartizărilor pe luni a surselor de finanţare - forma 221 (anexa 51 la prezentul regulament) - în baza deciziilor autorităţilor deliberative şi reprezentative a unităţilor administrativ-teritoriale în urma angajării sau rambursării împrumuturilor, modificărilor încasărilor din operaţiunile cu capital (proprietate municipală) şi implicării soldurilor de mijloace băneşti, disponibile la conturile bugetelor respective".

3. La punctul 7.4, cuvintele "în conformitate cu prevederile Legii nr.186-XIII din 19 iulie 1994 privind taxele locale (Monitorul Oficial, 06.10.1994, nr.8, art.68)" se substituie prin cuvintele "stabilite conform prevederilor Legii nr.94-XV din 1 aprilie 2004 pentru punerea în aplicare a titlului VII al Codului fiscal (Monitorul Oficial, 25.03.2005 ediţie specială)".

4. La punctul 29, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: "încasările din operaţiunile cu capital (proprietate municipală)".

5. La punctul 35, în litera c), cuvintele "în rubrica codul cifrului se va completa cu cifra 0 (zero) cu includerea în plan şi sursa "OC" se substituie prin cuvintele "în rubricile "Codul cifrului" şi "Codul sursei" se va completa cifra "0" (zero).

6. Anexele nr.1 şi 3 se modifică şi se expun în redacţia anexelor nr.1 şi 2 la prezentul ordin.

7. După anexa nr.5 se include anexa nr.51 "Modificarea repartizărilor pe luni a surselor de finanţare pe anul 200 nr. ", conform anexei nr.3 la prezentul ordin.

8. Anexa nr.6 se modifică şi se expune în redacţia anexei nr.4 la prezentul ordin.

9. Prezentul ordin se pune în aplicare de la 1 ianuarie 2006.