Ordin nr.119 din 24.04.2019 cu privire la abrogarea şi modificarea unor documente normative în domeniul metrologiei legale
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII
O R D I N
cu privire la abrogarea şi modificarea unor documente
normative în domeniul metrologiei legale
nr. 119 din 24.04.2019
(în vigoare 19.08.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 230-237 art.1273 din 19.07.2019
* * *
În temeiul art.5 alin.(3) din Legea metrologiei nr.19/2016 şi al Ordinului Ministerului Economiei nr.34 din 2 martie 2016 prin care a fost aprobat "Programul de perspectivă pentru anii 2016-2020 privind revizuirea fondului de documente normative din domeniul metrologiei în scopul armonizării cu legislaţia şi standardele europene şi internaţionale",
ORDON:
1. Se abrogă:
1) Documentele normative aprobate prin Hotărîrea nr.815 din 24 octombrie 2000 a Departamentului Supraveghere Tehnică Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova, conform Anexei 1 la prezentul ordin;
2) Documentele normative aprobate prin Hotărîrea nr.377-M din 5 februarie 1998 a Departamentului Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică al Republicii Moldova, conform Anexei 2 la prezentul ordin;
3) Documentele normative aprobate prin Hotărîrea nr.1999-M din 11 octombrie 2006 a Serviciului Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova, conform Anexei 3 la prezentul ordin;
4) Hotărîrea nr.1368-M din 18 iulie 2003 a Departamentului Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova cu privire la aprobarea normei de metrologie NM 11-02:2003 "Traductoare ultrasonice. ПРИЗ-Д6";
5) Hotărîrea nr.1956-M din 30 iunie 2006 a Serviciului Standardizare şi Metrologie al Republicii Moldova, cu privire la aprobarea normei de metrologie NM 3-04:2006 "Verificarea metrologică a sistemului de măsurare şi înregistrare a cantităţii produselor petroliere şi gazelor lichefiate livrate cu amănuntul tip DO-01 AIDA";
6) Norma de metrologie legală NML R 21:2009 "Taximetre. Cerinţe metrologice şi tehnice, metode de încercări şi forma raportului de încercări", aprobată prin Ordinul Ministerului Economiei nr.41 din 17 martie 2009.
2. Se modifică norma de metrologie legală NML 1-07:2017 "Taximetre. Procedura de verificare metrologică", aprobată prin Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.196 din 10 octombrie 2017, după cum urmează:
1) în capitolul "II. Referinţe", textul "NML R 21:2009 "Taximetre. Cerinţe metrologice şi tehnice, metode de încercări şi forma raportului de încercări", aprobată prin Ordinul Ministerului Economiei şi Comerţului nr.41 din 17 martie 2009" se substituie cu textul "OIML R 21:2007 "Taximetre. Cerinţe metrologice şi tehnice, metode de încercări şi forma raportului de încercări";
2) în punctul 3 indicativul NML R 21:2009 se substituie cu indicativul OIML R 21:2007.
3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi se plasează pe pagina web a Ministerului Economiei şi Infrastructurii.
4. Se pune în sarcina I.P. "Institutul Naţional de Metrologie" plasarea pe pagina web a prezentului ordin şi publicarea acestuia în revista de specialitate "Metrologie".
| MINISTRUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII | Chiril GABURICI |
| Nr.119. Chişinău, 24 aprilie 2019. | |
Anexa nr.1 la Ordinul
nr.119 din 24.04.2019
| Nr. d/o |
Indicativul documentului naţional |
Titlul documentului |
| 1 | МИ 1401-86 | Analizoare de gaze 121 ФА-01. Procedura de verificare metrologică |
| 2 | МИ 1564-86 | Analizoare de gaze ГАИ-1. Procedura de verificare metrologică |
| 3 | МИ 176-79 | Procedura de verificare metrologică a salinometrelor şi conductometrelor pentru apă de mare |
| 4 | МИ 633-84 | Cromatografe de gaz analitice modificarea "Цвет-500М". Procedura de verificare metrologică |
| 5 | МИ 1740-87 | Viscozimetru tip ВЗ-246 pentru determinarea viscozităţii relative a lacurilor şi vopselelor. Procedura de verificare metrologică |
| 6 | МИ 163-78 | Procedura de verificare metrologică a debitmetrelor de lichid masice |
| 7 | МИ 302-83 | Indicaţii metodice. Convertoare de debit cu turbină. Metode şi mijloace de verificare metrologică la staţiile de evidenţă a petrolului |
| 8 | МИ 124-77 | Procedura de verificare metrologică a spirometrelor şi spirografelor |
| 9 | МИ 936-85 | Indicaţii metodice. Măsuri de lungime liniare etalon de ordinul 3 (rigle comparatoare). Procedura de verificare metrologică |
| 10 | МИ 1729-87 | Rigle de verificare. Procedura de verificare metrologică |
| 11 | МИ 1848-88 | Metre metalice pliante şi de lemn. Procedura de verificare metrologică |
| 12 | МИ 612-84 | Indicatoare de timp tip 1ИЧТ, 2ИТЧ, 3ИТЧ. Metode şi mijloace de verificare metrologică |
| 13 | МИ 1725-87 | Capuri cu arcuri de măsurare cu valoarea diviziunii 0,05 şi 0,02 ľm. Procedura de verificare metrologică |
| 14 | МИ 1790-87 | Capuri cu arcuri de măsurare de dimensiuni mici. Micatoare. Procedura de verificare metrologică |
| 15 | МИ 1813-87 | Capuri cu arcuri de măsurare. Procedura de verificare metrologică |
| 16 | МИ 1917-88 | Capuri de măsurare digitale. Modificaţii: 19110; 19111; 19210; 19211 |
| 17 | МИ 2006-89 | Indicatoare de adîncime. Procedura de verificare metrologică |
| 18 | МИ 2195-92 | Capuri de măsurare cu pîrghie şi roţi dinţate. Procedura de verificare metrologică |
| 19 | МИ 1384-86 | Şubler cu ac indicator. Tip 124. Procedura de verificare metrologică |
| 20 | МИ 2196-92 | Şubler de adîncime. Procedura de verificare metrologică |
| 21 | МИ 235-69 | Indicaţii metodice de verificare a micrometrelor cu pîrghie cu valoarea diviziunii 0,005 mm şi 0,01 mm |
| 22 | МИ 905-85 | Micrometru pentru ţevi. Tip МТ15-М |
| 23 | МИ 2018-89 | Dispozitive de măsurat adîncimi micrometrice. Procedura de verificare metrologică |
| 24 | МИ 2051-90 | Micrometre cu pîrghie. Procedura de verificare metrologică |
| 25 | МИ 2077-90 | Micrometre cu palete. Procedura de verificare metrologică |
| 26 | МИ 2193-92 | Compasuri de adîncime cu valoarea valoarea diviziunii 0,001 mm и 0,002 mm. Procedura de verificare metrologică |
| 27 | МИ 2082-90 | Rigle optice. Procedura de verificare metrologică |
| 28 | МИ 1724-87 | Aparate de măsurat grosimi indicatoare cu valoarea diviziunii 0,01 mm şi 0,1 mm. Procedura de verificare metrologică |
| 29 | МИ 1814-87 | Aparate de măsurat grosimea pereţilor cu valoarea diviziunii 0,01 mm şi 0,1 mm. Procedura de verificare metrologică |
| 30 | МИ1863-88 | Capuri cu arcuri optice de măsurare. Optomicatoare. Procedura de verificare metrologică |
| 31 | МИ 1919-88 | Scoabe cu pîrghie. Procedura de verificare metrologică |
| 32 | МИ 1382-86 | Teodolit oscilant. Tip ЗУРИ-М. Procedura de verificare metrologică |
| 33 | МИ 1585-86 | Dispozitiv tip 2УРИ. Procedura de verificare metrologică |
| 34 | МИ 2131-90 | Teodolite cu nonius. Procedura de verificare metrologică |
| 35 | МИ 2186-92 | Măsuri de lungime terminale plan-paralele etalon de ordinul 3 şi 4 şi clase de precizie de lucru 1-5 cu lungimea 100 – 1000 mm |
| 36 | МИ 82-87 | Indicaţii metodice. Inele etalon de ordinul 4 pentru compasuri de adîncime cu valoarea diviziunii 0,001 şi 0,002 mm. Procedura de verificare metrologică |
| 37 | МИ 1758-87 | Măsuri în plan cu prismă. Procedura de verificare metrologică |
| 38 | МИ 396-83; 397-83 | Indicaţii metodice. Calorimetre izotermice termoelectrice. Metode şi mijloace de verificare metrologică |
| 39 | МИ 51-75 | Procedura de calcul caracteristicilor de gradare a termometrelor cu rezistenţă – etaloanelor de lucru după МПТШ-68 în intervalul de temperaturi de la 0 pînă la 630,74 °C |
| 40 | МИ 52-75 | Procedura de verificare metrologică a termometrelor termoelectrice din Pt-Rh etalon tip ПР 30/6 pînă la 1800 °С |
| 41 | МИ 1657-87 | Termometru termoelectric digital tip ТТЦ-1. Procedura de verificare metrologică |
| 42 | МИ 1744-87 | Termocupluri termoelectrice din PtRh-Pt tip ППО. Procedura de verificare metrologică |
| 43 | МИ 1746-87 | Termocupluri din PtRh-PtRh tip ПР 30/6. Procedura de verificare metrologică |
| 44 | МИ 607-84 | Instrucţiuni metodice. Contor de căldură tip ИРТ. Metode şi mijloace de verificare metrologică |
| 45 | МИ 1611-87 | Umidimetre dielcometrice pentru furaje. Procedura de verificare metrologică |
| 46 | МИ 1979-89 | Umidimetre rezistive pentru cereale tip ВП-4. Procedura de verificare metrologică |
| 47 | МИ 2049-90 | Umidimetre dielcometrice pentru cărbuni. Procedura de verificare metrologică |
| 48 | МИ 197-79 | Procedura de verificare metrologică a osciloscoapelor medicale |
Anexa nr.2 la Ordinul
nr.119 din 24.04.2019
| Nr. d/o |
Indicativul documentului naţional |
Titlul documentului |
| 1 | NTM 7-02-88 | Verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare a nivelului presiunii sonore |
| 2 | NTM 7-03-82 | Verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare în impulsuri a nivelului presiunii sonore |
| 3 | NTM 7-05-82 | Verificarea metrologică a microfoanelor |
| 4 | NTM 7-06-82 | Verificarea metrologică a surselor de zgomot etalon (pistonfoane) |
| 5 | NTM 7-07-82 | Verificarea metrologică a seturilor de filtre octava |
| 6 | NTM 7-09-90 | Verificarea metrologică a seturilor de filtre de treime de octavă |
| 7 | NTM 7-10-83 | Verificarea metrologică a analizatoarelor de frecvenţă de tip constant |
| 8 | NTM 7-11-83 | Verificarea metrologică a surselor de zgomot etalon (calibratoare de nivel acustic) |
| 9 | NTM 7-14-86 | Verificarea metrologică a spectrometrelor de frecvenţă |
| 10 | NTM 7-15-86 | Verificarea metrologică a surselor etalon de zgomot |
| 11 | NTM 7-17-86 | Verificarea metrologică a analizatoarelor heterodină |
| 12 | NTM 7-18-87 | Verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare a nivelului presiunii sonore cu analizator octavă |
| 13 | NTM 7-19-87 | Verificarea metrologică a aparatelor de calibrare a microfoanelor prin metoda reciprocităţii |
| 14 | NTM 7-20-88 | Verificarea metrologică a seturilor de filtre octavă şi 1/3 octavă cu afişare digital |
| 15 | NTM 7-21-88 | Verificarea metrologică a analizatoarelor spectrale în octavă şi 1/3 octavă |
| 16 | NTM 7-01-87 | Verificarea metrologică a audiometrelor tonale |
| 17 | NTM 8-15-87 | Verificarea metrologică a gaz-cromatografelor de laborator dotate cu detectori termo-conductometrici şi/sau ionizare în flacără |
| 18 | NTM 8-02a-86 | Verificarea metrologică a viscozimetrelor cu bilă în tub înclinat (tip HOPPLER) |
| 19 | NTM 8-07-80 | Verificarea metrologică a viscozimetrelor cu corp rotitor |
| 20 | NTM 3-153-87 | Verificarea metrologică a debitmetrelor diferenţiale cu plutitor, clopot, balanţă inelară şi element elastic |
| 21 | NTM 3-157-83 | Verificarea metrologică a debitmetrelor de tip rotametru, pentru lichide |
| 22 | NTM 1-16-86 | Verificarea metrologică a comparatoarelor cu cadran cu valoarea diviziunii de 0,001 mm şi 0,002 mm |
| 23 | NTM 1-83-87 | Verificarea metrologică a comparatoarelor cu contacte electrice |
| 24 | NTM 1-09-88 | Verificarea şi etalonarea metrologică a panglicilor şi ruletelor de măsurat |
| 25 | NTM 1-12-86 | Verificarea metrologică a comparatoarelor cu cadran cu valoarea diviziunii 0,01 mm |
| 26 | NTM 1-05-94 | Verificarea metrologică a micrometrelor cu valoarea diviziunii de 0,001 ... 0,01 mm |
| 27 | NTM 1-25-82 | Verificarea metrologică a micrometrelor pentru filete |
| 28 | NTM 1-72-83 | Verificarea şi etalonarea metrologică a micrometrelor verticale |
| 29 | NTM 1-80-87 | Verificarea metrologică a micrometrelor cu comparator |
| 30 | NTM 1-47-90 | Verificarea metrologică a comparatoarelor de alezaje |
| 31 | NTM 1-17-80 | Verificarea metrologică a pasimetrelor |
| 32 | NTM 1-29-86 | Verificarea metrologică a pasametrelor |
| 33 | NTM 1-78-86 | Verificarea metrologică a aparatelor pentru măsurarea grosimii acoperirilor |
| 34 | NTM 1-81-87 | Verificarea metrologică a aparatelor mecanice de măsurat grosimi |
| 35 | NTM 1-89-88 | Verificarea metrologică a aparatelor de măsurat grosimea, cu ultrasunete |
| 36 | NTM 1-60-94 | Verificarea şi etalonarea metrologică a nivelelor electronice |
| 37 | NTM 1-311-94 | Etalonarea metrologică a goniometrelor |
| 38 | NTM 1-13-78 | Etalonarea şi verificarea metrologică a calelor plan-paralele cu lungimea nominală de la 0,1mm la 1000 mm |
| 39 | NTM 1-08-80 | Verificarea metrologică a truselor de accesorii pentru cale plan-paralele |
| 40 | NTM 1-55-80 | Verificarea metrologică a lerelor de grosime |
| 41 | NTM 1-39-94 | Verificarea şi etalonarea metrologică a calelor unghiulare |
| 42 | NTM 1-93-90 | Etalonarea metrologică a calibrelor cilindrice netede etalon |
| 43 | NTM 1-312-94 | Etalonarea metrologică a poligoanelor etalon secundar ordin II |
| 44 | NTM 1-54-82 | Verificarea metrologică a nivelelor cu coincidenţă |
| 45 | NTM 1-316-94 | Verificarea metrologică a lunetelor de aliniament |
| 46 | NTM 8-18-87 | Verificarea metrologică a refractometrelor de laborator |
| 47 | NTM 5-03-90 | Verificarea metrologică a termometrelor din sticlă cu lichid |
| 48 | NTM 5-18-83 | Verificarea metrologică a termometrelor etalon, din sticlă, cu mercur |
| 49 | NTM 5-25-80 | Verificarea metrologică a termometrelor din sticlă cu contacte electrice |
| 50 | NTM 5-02-90 | Verificarea metrologică termometrelor maximale, medicale umane şi veterinare |
| 51 | NTM 5-07-88 | Verificarea metrologică a termometrelor tehnice cu rezistenţă electrică |
| 52 | NTM 5-20-86 | Verificarea şi etalonarea metrologică a termometrelor cu rezistenţă electrică din platină – etaloane secundare |
| 53 | NTM 5-05-82 | Verificarea metrologică a termocuplurilor tehnice |
| 54 | NTM 5-12-82 | Verificarea metrologică a cablurilor de prelungire a termocuplurilor |
| 55 | NTM 5-11-82 | Verificarea metrologică a logometrelor magnetoelectrice indicatoare de temperatură |
| 56 | NTM 5-13-82 | Verificarea metrologică a milivoltmetrelor magnetoelectrice pentru termocupluri |
| 57 | NTM 5-14-82 | Verificarea metrologică a ansamblului termocuplu-milivoltmetru magnetoelectric indicator |
| 58 | NTM 5-15-82 | Verificarea metrologică a ansamblurilor termocuplu-milivoltmetru destinate măsurării temperaturii suprafeţelor solide |
| 59 | NTM 5-16-82 | Verificarea metrologică a punţilor de compensare a influenţei variaţiei temperaturii joncţiunii de referinţă a termocuplurilor |
| 60 | NTM 5-140-94 | Verificarea şi etalonarea simulatoarelor de termorezistenţă |
Anexa nr.3 la Ordinul
nr.119 din 24.04.2019
| Nr. d/o |
Indicativul documentului naţional |
Titlul documentului |
| 1 | NM 2 – 07:2006 | Verificarea metrologică a basculelor electrono-tenzometrice de cîntărire statică tip BB |
| 2 | NM 2 – 08:2006 | Verificarea metrologică a balanţelor electrono-tenzometrice de cîntărire statică tip BS |
| 3 | NM 2 – 09:2006 | Verificarea metrologică a basculelor electrono-tenzometrice de cîntărire statică tip BX |