BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.123-S-07 din 10.06.2020 cu privire la situaţia din Sudanul de Sud şi reînnoirea măsurilor restrictive aplicate acestui stat, prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite S/RES/2521 (2020) din 29 mai 2020

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
10.06.2020

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ŞI INTEGRĂRII EUROPENE

O R D I N

cu privire la situaţia din Sudanul de Sud şi reînnoirea măsurilor restrictive aplicate

acestui stat prin rezoluţia Consiliului de Securitate al Organizaţiei

Naţiunilor Unite S/RES/2521 (2020) din 29 mai 2020

nr. 123-S-07  din  10.06.2020

 (în vigoare 19.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 149-151 art. 541 din 19.06.2020

* * *

În temeiul art.14 alin.(1) din Legea nr.25 din 4 martie 2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.140–149, art.289), se emite prezentul

ORDIN:

1. A aduce la cunoştinţa publică măsurile restrictive reînnoite impuse Sudanului de Sud în baza rezoluţiei Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite S/RES/2521 (2020), adoptată la 29 mai 2020, prin care:

- decide să reînnoiască până la 31 mai 2021 măsurile impuse în privinţa armelor prin paragraful 4 din rezoluţia 2428 (2018) şi reafirmă prevederile paragrafului 5 din rezoluţia 2428 (2018);

- decide să reînnoiască până la 31 mai 2021 măsurile de călătorie şi financiare impuse prin paragrafele 9 şi 12 din rezoluţia 2206 (2015) şi reafirmă prevederile paragrafelor 10, 11, 13, 14 şi 15 din rezoluţia 2206 (2015) şi paragrafele 13, 14, 15 şi 16 din rezoluţia 2428 (2018);

- decide să extindă până la 1 iulie 2021 mandatul Colegiului de Experţi prevăzut la paragraful 19 din rezoluţia 2428 (2018).

2. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.