Ordin nr.13 din 21.09.2021 cu privire la aprobarea Standardelor ocupaţionale pentru unele ocupaţii
MINISTERUL AGRICULTURII
ŞI INDUSTRIEI ALIMENTARE
O R D I N
cu privire la aprobarea Standardelor
ocupaţionale pentru unele ocupaţii
nr. 13 din 21.09.2021
(în vigoare 01.10.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 230-237 art.1152 din 01.10.2021
* * *
În temeiul prevederilor pct.10 subpct.2) lit.a) şi b), pct.19 din Metodologia de elaborare a standardelor ocupaţionale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.678/2020 (Monitorul Oficial al Republici Moldova, 2020, nr.241-245, art.818),
ORDON:
1. Se aprobă Standardul ocupaţional pentru ocupaţia Operator la fabricarea zahărului, nivel 3 CNCRM, conform Anexei.
2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dnei Rodica Reşitca, şef, Serviciul cercetare, învăţământ şi consultanţă în agricultură.
| MINISTRU | Viorel GHERCIU |
| Nr.13. Chişinău, 21 septembrie 2021. | |