BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.1369 din 06.07.2026 cu privire la acreditarea programului de studii superioare de licenţă (ciclul I) al Universităţii de Stat din Moldova

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
06.07.2026

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

O R D I N

cu privire la acreditarea programului de studii superioare

de licenţă (ciclul I) al Universităţii de Stat din Moldova

nr. 1369  din  06.07.2026

 (în vigoare 23.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 330-333 art. 583b din 23.07.2026

* * *

În baza rezultatelor evaluării externe a calităţii programului de studii superioare de licenţă (ciclul I), prezentate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare (decizia nr.11 din 5 iunie 2026) şi în temeiul art.113 alin.(4), art.114 alin.(10) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul

ORDIN:

1. Se acreditează programul de studii superioare de licenţă 0114.1 Matematică, 180 de credite ECTS, domeniul general de studii 011 Ştiinţe ale educaţiei, domeniul de formare profesională 0114 Formarea profesorilor, forma de învăţământ cu frecvenţă, limba de instruire română, pentru o perioadă de 5 ani, cu acordarea calificativului "Foarte bine", din cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

2. Universitatea de Stat din Moldova va implementa recomandările expuse în raportul de evaluare externă a calităţii programului de studii superioare de licenţă (ciclul I), iar Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare va monitoriza procesul de implementare a recomandărilor de către instituţia de învăţământ superior, conform raportului de evaluare externă.

3. Direcţia politici în domeniul învăţământului superior va ţine cont la repartizarea locurilor de admitere de rezultatele evaluării externe a calităţii programului de studii superioare.

4. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin se pune în sarcina doamnei Adriana Cazacu-Ţigaie, secretar de stat al Ministerului.

5. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.