Ordin nr.137 din 22.11.2016 cu privire la aprobarea documentului normativ în construcţii NCM M.01.01:2016 "Performanţa energetică a clădirilor. Cerinţe minime de performanţă energetică a clădirilor"
MINISTERUL DEZVOLTĂRII
REGIONALE ŞI CONSTRUCŢIILOR
O R D I N
cu privire la aprobarea documentului normativ în construcţii
NCM M.01.01:2016 "Performanţa energetică a clădirilor.
Cerinţe minime de performanţă
energetică a clădirilor"
nr. 137 din 22.11.2016
(în vigoare 16.12.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 441-451 art. 2099 din 16.12.2016
* * *
În temeiul Regulamentului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.662 din 10 noiembrie 2009;
în conformitate cu prevederile NCM A.01.03-96 "Principiile şi metodologia reglementării în construcţii. Modul de elaborare a documentelor normative";
având în vedere procesul-verbal nr.02 din 17.11.2016 al şedinţei Comitetului Tehnic CT-C 12 "Performanţa energetică a clădirilor",
ORDON:
1. Se aprobă documentul normativ NCM M.01.01:2016 "Performanţa energetică a clădirilor. Cerinţe minime de performanţă energetică a clădirilor".
2. Documentul normativ NCM M.01.01:2016 "Performanţa energetică a clădirilor. Cerinţe minime de performanţă energetică a clădirilor" se pune în aplicare, începând cu data de 01.03.2017.
3. Direcţia reglementări tehnico-economice va:
- efectua înregistrarea acestui document normativ în modul stabilit;
- asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
- amplasa prezentul document normativ pe pagina web a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor: www.ednc.gov.md, la rubrica Normative în construcţii;
- asigura multiplicarea şi publicarea normativului în modul stabilit.
4. Până la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor se angajează să informeze specialiştii din domeniu cu privire la conţinutul documentului.
5. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dlui Anatolie Zolotcov, viceministru.
| MINISTRUL DEZVOLTĂRII | |
| REGIONALE ŞI CONSTRUCŢIILOR | Vasile BÎTCA |
| Nr.137. Chişinău, 22 noiembrie 2016. | |