BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.139-A din 15.10.2018 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modalitatea efectuării stimulării fiscale pentru sumele reflectate în Sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
15.10.2018

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI SOCIALE

O R D I N

cu privire la aprobarea Regulamentului privind modalitatea efectuării

stimulării fiscale pentru sumele reflectate în Sistemul de evidenţă

al Casei Naţionale de Asigurări Sociale

nr. 139-A  din  15.10.2018

 (în vigoare 26.11.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 400-409 art. 1599 din 26.10.2018

* * *

În scopul executării prevederilor art.15 alin.(2) lit.b) din Legea nr.180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară şi stimularea fiscală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 17 august 2018, nr.309-320),

ORDON:

1. Se aprobă Regulamentul privind modalitatea efectuării stimulării fiscale pentru sumele reflectate în Sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, conform anexei.

2. Direcţia suport documentar va aduce la cunoştinţa subdiviziunilor menţionate în Regulament prevederile prezentului ordin sub semnătură, în termen de 1 zile de la data aprobării.

3. Direcţia generală evidenţa contribuabililor va aduce la cunoştinţa caselor teritoriale de asigurări sociale prevederile prezentului ordin, prin plasarea pe reţeaua internă, în termen de o zi de la data semnării acestuia.

4. Direcţia comunicare şi mass-media va asigura publicarea prezentului ordin pe pagina oficială www.cnas.md  şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin se pune în sarcina doamnei Tatiana Popa, vicepreşedinte al CNAS.

APROBAT:

anexa la Ordinul nr.139-A din 15.10.2018

REGULAMENT

privind modalitatea efectuării stimulării fiscale pentru sumele reflectate

în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind modalitatea efectuării stimulării fiscale pentru sumele reflectate în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale (în continuare – Regulament) este elaborat în scopul executării Legii nr.180 din 26 iulie 2018 privind declararea voluntară şi stimularea fiscală (Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 17 august 2018, nr.309-320) (în continuare – Lege).

2. Regulamentul stabileşte mecanismul realizării procesului de stimulare fiscală pentru plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat conform prevederilor Legii, în partea ce ţine de plăţile administrate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, reflectate în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, inclusiv luate în evidenţă specială în conformitate cu deciziile Serviciului Fiscal de Stat.

3. Stimularea fiscală aferentă plăţilor administrate de Casa Naţională de Asigurări Sociale se efectuează prin anularea sumelor amenzilor aferente bugetului asigurărilor sociale de stat şi majorărilor de întârziere (penalităţilor) calculate pentru neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale în mărime de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere, neachitate la data de 17 august 2018 (data punerii în aplicare a Legii), inclusiv a datoriilor la majorările de întârziere (penalităţilor) eşalonate conform prevederilor art.10 al Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 nr.281 din 15.12.2017 şi luate în evidenţă specială în baza deciziilor Serviciului Fiscal de Stat.

4. Condiţia obligatorie de aplicare faţă de plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat a stimulării fiscale constă în faptul că până la data de 20 decembrie 2018 inclusiv, aceştia vor asigura achitarea integrală a plăţilor de bază, inclusiv pentru fiecare clasificaţie economică, aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii a căror termen de achitare, conform legislaţiei în vigoare, este de până la data menţionată. Respectiv, urmează să fie achitate contribuţiile de asigurări sociale de stat declarate de plătitorii de contribuţii şi înregistrate în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale pentru perioadele până la luna octombrie 2018 inclusiv.

5. Plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat aflaţi în proces de insolvabilitate beneficiază de stimularea fiscală în partea ce ţine de anularea amenzilor şi majorărilor de întârziere (penalităţilor) calculate şi neachitate la data de 17 august 2018, inclusiv luate în evidenţă specială şi înregistrate în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, cu condiţia achitării plăţilor de bază aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, inclusiv a sumelor luate în evidenţă specială, chiar dacă aceste plăţi au fost validate sau constituie obligaţie a masei debitoare.

6. În plăţile de bază se includ contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajatori, contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii virate de angajatori pentru persoanele asigurate, contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de persoanele fizice conform taxei fixe stabilite, cu excepţia majorărilor de întârziere (penalităţilor) şi / sau amenzilor, administrate de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi înregistrate în sistemul de evidenţă al instituţiei.

II. MODALITATEA EFECTUĂRII ANULĂRII RESTANŢELOR AMENZILOR

 ŞI MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE AFERENTE BUGETULUI

ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

7. În scopul determinării sumelor pasibile anulării şi stabilirii majorărilor de întârziere şi amenzilor calculate şi neachitate, Casa Naţională de Asigurări Sociale, în mod centralizat la situaţia de 17 august 2018 inclusiv, conform informaţiei reflectate în sistemul de evidenţă SI "Protecţia Socială", va calcula majorările de întârziere (penalităţile) pentru neplata în termen a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii declarate pentru perioadele până pentru luna iunie 2018 inclusiv.

8. Majorările de întîrziere calculate la situaţia de 17.08.2018 se vor înregistra în SI "Protecţia Sociala" cu data de la 17.08.2018.

9. La calcularea majorărilor de întârziere şi amenzilor la situaţia de 17.08.2018 se vor include:

a) toate documentele (Darea de seamă forma IPC18, Declaraţiile forma BASS şi forma BASS-AN prezentate cu întîrziere sau de corectare pentru perioadele de pînă la 01.01.2018, rezultatele controalelor prezentate de instituţiile abilitate) ce ţin de modificarea obligaţiilor plătitorilor de contribuţii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat cu data prezentării pînă la data de 17.08.2018 inclusiv, a căror termen limită de achitare este de pînă la 17.08.2018;

b) toate documentele de plată incluse în pachetele trezoreriale cu data extrasului până la data de 17.08.2018 inclusiv.

10. Conform prevederilor Legii, Casa Naţională de Asigurări Sociale va stabili plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat pasibili stimulării fiscale şi sumele majorărilor de întîrziere şi amenzilor, calculate conform legislaţiei în vigoare şi neachitate la situaţia de la 17 august 2018, inclusiv eşalonate şi luate în evidenţă specială, prin extragerea informaţiei în format electronic din SI "Protecţia Socială" în formatele prevăzute în anexa nr.1 şi anexa nr.2 la prezentul Regulament.

11. În baza informaţiilor din SI "Protecţia Socială", Casa Naţională de Asigurări Sociale va întocmi listele plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat şi sumele totale pasibile anulării, inclusiv pe codurile economice "121410 – Majorări de întârziere (penalităţi) calculate pentru neachitarea în termen de către angajatori a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii", "121420 – Majorări de întîrziere (penalităţi) calculate pentru neachitarea în termen a contribuţiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii" şi "143430 – Amenzi aferente plăţilor la bugetul asigurărilor sociale de stat".

12. În termen de pînă la 10 ianuarie 2019, Casa Naţională de Asigurări Sociale va întocmi listele plătitorilor de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, care întrunesc condiţiile Legii şi va anula majorările de întârziere şi amenzile, conform modelului prezentat în anexa nr.3 şi anexa nr.4 la prezentul Regulament.

13. Înscrierile privind anularea în SI "Protecţia Socială" se vor efectua pînă la data de 5 ianuarie 2019 şi se vor reflecta cu data de 21 decembrie 2018.

14. În cazul în care urmează să se anuleze majorări de întîrziere şi amenzi luate în evidenţă specială, pentru plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat cu majorări de întârziere şi amenzi luate în evidenţă specială înainte de înscrierea tranzacţiei de anulare, se va efectua restabilirea sumelor luare în evidenţă specială.

15. Tranzacţiile privind anularea majorărilor de întîrziere şi amenzilor se vor reflecta în Darea de seamă generalizatoare privind calcularea, utilizarea şi transferarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat pentru luna noiembrie 2018 şi se vor remite la Serviciului Fiscal de Stat, concomitent cu sumele calculate pentru luna noiembrie 2018 în modul general stabilit.

16. În cazul în care plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat dispun de sume achitate în plus la plăţile de bază, concomitent fiind subiect al stimulării fiscale, restituirea sumelor achitate în plus se va efectua fără compensarea sumelor ce fac obiectul stimulării fiscale, compensarea efectuându-se doar pentru plăţile de bază şi / sau alte majorări de întîrziere şi amenzi calculate, începând cu 18 august 2018.

17. Corectările şi / sau modificările obligaţiilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, efectuate şi înregistrate în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale începînd cu 18 august 2018 pentru perioadele fiscale anterioare, nu fac obiectul stimulării fiscale.

18. Pentru perioadele, începînd cu data de 18 august 2018, majorările de întârziere (penalităţile) pentru neplata în termen a contribuţiilor de asigurări continuă să se calculeze.

19. Amenzile şi majorările de întîrziere (penalităţile) înregistrate în sistemul de evidenţă al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, începând cu data de 18 august 2018, nu fac obiectul stimulării fiscale.

III. DISPOZIŢII FINALE

20. Direcţia generală evidenţa contribuabililor va asigura suportul metodologic, inclusiv verificările de rigoare, în vederea executării stimulării fiscale.

21. Direcţia generală implementarea sistemului informaţional va asigura întocmirea listelor prezentate în anexele 1-4 şi înregistrarea automatizată a tranzacţiilor privind anularea majorărilor de întîrziere şi amenzilor.