BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Ordine

Ordin nr.14 din 08.02.2022 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de compensare a diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici în legătură cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
08.02.2022

MINISTERUL ECONOMIEI

O R D I N

cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de compensare

a diferenţei  de preţ  pentru  consumul gazelor  naturale  pentru

consumatorii noncasnici, în legătură cu majorarea preţurilor

reglementate la gazele naturale

nr. 14  din  08.02.2022

 (în vigoare 18.02.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 45-52 art.163 din 18.02.2022

* * *

În scopul executării punctului 2 al Dispoziţiei Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova nr.3 din 1 februarie 2022,

ORDON:

1. Se aprobă Regulamentul privind modul de compensare a diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici în legătură cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale.

2. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Prevederile prezentului ordin se aplică pentru perioada ianuarie – martie 2022.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Ministerului Economiei şi Ministerului Finanţelor.

Anexă

la Ordinul Ministerului Economiei

nr.14 din 8 februarie 2022

REGULAMENT

privind modul de compensare a diferenţei de preţ pentru consumul

gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici, în legătură

cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind modul de compensare a diferenţei de preţ pentru consumul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici, în legătură cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale (în continuare - Regulament) este elaborat în scopul executării punctului 2 al Dispoziţiei nr.3 din 1 februarie 2022 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova.

2. Prezentul Regulament reglementează mecanismul de compensare parţială a majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici ce consumă gaze naturale.

3. Compensarea diferenţei de preţ a consumului gazelor naturale al consumatorilor noncasnici, în legătură cu majorarea preţurilor reglementate la gazele naturale se efectuează pentru perioada rece a anului, cuprinsă între 1 ianuarie 2022– 31 martie 2022.

4. Dreptul la compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public se acordă consumatorilor noncasnici de gaze naturale.

5. În sensul prezentului Regulament se definesc următoarele noţiuni:

consumator noncasnic – persoană fizică sau persoană juridică care procură gaze naturale de la furnizorii de gaze naturale în alte scopuri decât pentru propriile necesităţi casnice, cu excepţia autorităţilor şi instituţiilor publice;

furnizor de gaze naturale – întreprindere de gaze naturale de licenţă pentru furnizarea gazelor naturale care furnizează gaze naturale în condiţiile Legii nr.108/2016 cu privire la gazele naturale;

preţul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public - preţul, aprobat de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, în conformitate cu legislaţia de profil, şi care este în vigoare la momentul livrării gazelor naturale consumatorilor noncasnici;

Diferenţa de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public compensată pentru consumatorii noncasnici reprezintă diferenţa dintre preţul reglementat pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public din luna de facturare şi preţul respectiv din luna decembrie 2021.

6. Compensaţia se acordă per consumator noncasnic indiferent, dacă are un singur contract de furnizare a gazelor naturale cu mai multe locuri de consum sau mai multe contracte de furnizare a gazelor naturale în diferite locaţii sau regiuni ale Republicii Moldova. Compensaţia se acordă o singură dată pe lună per consumator noncasnic, indiferent de faptul cu câţi furnizori de gaze naturale sunt încheiate contracte de furnizare a gazelor naturale.

MODUL DE DETERMINARE A CUANTUMULUI

COMPENSĂRII DIFERENŢEI DE PREŢ

7. Compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru fiecare consumator noncasnic se calculează, după cum urmează:

1) Compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentrufiecare consumator noncasnic constituie 100% din diferenţa în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public pentru primii 500 m3 consumaţi lunar.

2) Calculul compensaţiei se efectuează reieşind din volumul gazelor consumate la toate locurile de consum (contoare) a consumatorului noncasnic, începând cu cel mai mare volum de consum şi mai departe în descreştere.

3) Sumarea volumului consumat de gaz supus compensării se efectuează începând de la volumele consumate la presiune joasă, iar dacă volumul consumat nu ajunge până la cifra de 500m3, se iau în calcul volumul consumat la presiunea medie, după care cel – la presiune înaltă.

8. Lunar, nu mai târziu de data de 04 a lunii curente, furnizorul de gaze naturale determină cuantumul sumelor spre compensare pentru gazele naturale furnizate în luna precedentă celei de gestiune, în temeiul prevederilor punctului 2 al Dispoziţiei nr.3 din 1 februarie 2022 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova şi prezentul Regulament.

9. În facturile fiscale eliberate pe numele consumatorilor noncasnici se indică separat suma totală pentru gazele naturale furnizate, conform preturilor reglementare/aprobate de catre ANRE, mărimea compensaţiei şi suma care urmează a fi achitată de către fiecare consumator după recalculare.

10. Compensarea diferenţei de preţ se efectuează consumatorilor noncasnici care au încheiate contracte de furnizare a gazelor naturale, de către furnizorii de gaze naturale, cu indicarea exclusivă în factura spre plata a unei inscripţii separate ce prezintă temei pentru persoana juridică de a include suma dată în evidenţa contabilă.

11. Suma compensaţiei pentru diferenţa de preţ este dedusă din suma spre plată calculată de furnizorul de gaze naturale şi inclusă în factura spre plată expediată consumatorilor noncasnici.

12. Mijloacele băneşti acordate în calitate de compensaţie a diferenţei de preţ se achită furnizorilor de gaze naturale şi nu se eliberează consumatorilor noncasnici.

EVIDENŢA ŞI PREZENTAREA RAPOARTELOR

13. Raportul privind mijloacele financiare necesare pentru finanţarea compensării diferenţei de preţ calculate, numărul de beneficiari consumatori noncasnici şi volumul consumat de gaze naturale, conform normelor stabilite, se întocmeşte şi se prezintă lunar în conformitate cu Anexa nr.1 la prezentul Regulament, fiind însoţite de informaţiile detaliate per consumator conform Anexei nr.2 la prezentul Regulament. Anexa nr.2 se prezintă în format electronic - fişier Excel şi PDF la adresa de e-mail: compensatiegaz@me.gov.md. Versiunea PDF va fi autentificată prin semnătură electronica calificată de persoana responsabilă de întocmirea acesteia sau de persoana împuternicită.

14. Compensarea diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor/tarifelor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public se efectuează pentru luna precedentă.

15. După verificarea informaţiei privind suma compensării diferenţei de preţ calculate, furnizorii de gaze naturale prezintă lunar, până la data de 10 a lunii ulterioare lunii de consum, Serviciului financiar-administrativ din cadrul Ministerului Economiei, la adresa de poştă electronică prezentată mai sus, rapoartele generalizate privind mijloacele financiare necesare pentru finanţarea compensării diferenţei de preţ calculate, numărul de beneficiari - consumatori noncasnici şi volumul consumat de gaze naturale, conform normelor stabilite, în conformitate cu Anexa nr.1 şi, respectiv, Anexa nr.2 la prezentul Regulament.

16. Pe lângă rapoartele generalizate, furnizorii de gaze naturale prezintă şi Raportul detaliat privind mijloacele financiare necesare pentru finanţarea compensării diferenţei de preţ calculate, pentru gaze naturale, livrat consumatorilor noncasnici în limita volumului consumat de până la 500 m3.

MODUL DE TRANSFER AL MIJLOACELOR FINANCIARE

17. Ministerul Economiei, în termen de 3 zile lucrătoare din data primirii rapoartelor, întocmite conform punctelor 14 şi 15 a prezentului Regulament, de la furnizorii de gaze naturale, verifică rapoartele şi solicită clarificări în cazul apariţiei unor divergenţe. După clarificarea divergenţelor sau în lipsa acestora, Ministerul Economiei întocmeşte documente de plată pentru transferul mijloacelor financiare respective la conturile furnizorilor de gaze naturale.

18. Ministerul Finanţelor efectuează finanţarea conform documentelor de plată, pe măsura prezentării acestora de către Ministerul Economiei, conform priorităţilor stabilite la art.67 alin.(2) din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.

19. Furnizorii de gaze naturale sting datoriile consumatorilor noncasnici la plata costului gazelor naturale consumate de aceştia în luna pentru care este stabilită compensarea diferenţei de preţ.

20. Sumele compensării diferenţei de preţ la gazele naturale, ce n-au fost solicitate sau au fost solicitate în mod eronat de către furnizorii de gaze naturale pe perioada gestionară, se restituie, în baza raportului pentru perioada respectivă, pe parcursul anului bugetar.

RESPONSABILITĂŢI

21. Furnizorii de gaze naturale poartă răspundere pentru veridicitatea şi corectitudinea evidenţei consumatorilor noncasnici, efectuarea calculului sumei compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public, reflectarea acesteia în factura de plată şi raportul financiar,precum şi deducerea sumei acestei compensaţii din suma totală a facturii spre plată datorată de consumatorii noncasnici.

22. Controlul asupra corectitudinii privind stabilirea compensării diferenţei de preţ în urma majorării preţurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligaţiei de serviciu public şi utilizării conform destinaţiei a mijloacelor financiare alocate pentru achitarea acesteia îl exercită Inspecţia Financiară a Ministerului Finanţelor şi alte organele de control abilitate conform legislaţiei.