Ordin nr.142 din 20.03.2018 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor provizorii privind notificarea şi înregistrarea operatorilor de transport şi agenţilor economici care prestează servicii conexe transporturilor rutiere, precum şi forma notificării pentru iniţierea şi desfăşurarea acestor servicii
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII
O R D I N
cu privire la aprobarea Instrucţiunilor provizorii privind notificarea şi
înregistrarea operatorilor de transport şi agenţilor economici care prestează
servicii conexe transporturilor rutiere, precum şi forma notificării pentru
iniţierea şi desfăşurarea acestor servicii
nr. 142 din 20.03.2018
(în vigoare 06.04.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 113-120 art. 456 din 06.04.2018
* * *
În scopul punerii în aplicare a prevederilor Capitolului 2 din Titlul III şi ale Titlului V din Codul tansporturilor Rutiere nr.150 din 17.07.2014, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial nr.247-248/568 din 15.08.2014), în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.690 din 30.08.2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Infrastructurii (Monitorul Oficial nr.322-328/792 din 01.09.2017),
ORDON:
1. Se aprobă Instrucţiunea provizorie privind notificarea şi înregistrarea operatorilor de transport (Anexa nr.1).
2. Se aprobă forma notificării pentru iniţierea şi desfăşurarea serviciilor de transport rutier contra cost (Anexa nr.2).
3. Se aprobă Instrucţiunea provizorie privind notificarea şi înregistrarea agenţilor economici care prestează servicii conexe transporturilor rutiere (Anexa nr.3).
4. Se aprobă forma notificării pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţii de autoservice (Anexa nr.4).
5. Se aprobă forma notificării pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză (Anexa nr.5).
6. Se aprobă forma notificării pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţii de autogară (Anexa nr.6).
7. Se abrogă ordinele Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.249 din 08.11.2017 şi nr.4 din 02.01.2018.
8. Agenţia Naţională Transport Auto va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
9. Controlul asupra îndeplinirii prezentului ordin se pune în sarcina dlui Serghei Bucataru, secretar de stat.
| MINISTRUL ECONOMIEI | |
| ŞI INFRASTRUCTURII | Chiril GABURICI |
| Nr.142. Chişinău, 20 martie 2018. | |
Anexa nr.1
la Ordinul Ministerului
Economiei şi Infrastructurii
nr.142 din 20.03.2018
INSTRUCŢIUNE PROVIZORIE
privind notificarea şi înregistrarea operatorilor de transport
I. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE
1.1. Prezenta Instrucţiune este elaborată în scopul stabilirii regulilor provizorii de notificare şi înregistrare a operatorilor de transport pentru practicarea transportului rutier contra cost.
1.2. Notificarea operatorilor de transport se efectuează în conformitate cu prevederile Codului transporturilor rutiere adoptat prin Legea nr.150 din 17.07.2014 (în continuare Cod), precum şi conform condiţiilor expuse în prezenta Instrucţiune.
II. DISPOZIŢII GENERALE
2.1. Prestarea serviciilor de transport rutier contra cost este condiţionată de notificare şi de înregistrare.
2.2. Înregistrarea oficială a operatorului de transport rutier se efectuează în baza notificării depuse la ghişeul unic al Agenţiei Naţionale Transport Auto (în continuare Agenţie) de către operator cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de începerea activităţii de transport rutier. Notificarea va cuprinde datele de identificare a operatorului, tipul de transport rutier pe care intenţionează să îl practice. În baza notificării, operatorul va declara pe propria răspundere întrunirea cerinţelor stabilite de Cod pentru iniţierea şi desfăşurarea tipului de transport specificat în notificare şi, după caz, va solicita un control inopinat din partea Agenţiei pentru a fi atestate capacităţile notificate şi întrunirea declarată a cerinţelor.
2.3. La notificare se anexează, în original sau în copii autentificate prin semnătura operatorului de transport rutier, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare, următoarele documente:
a) actele persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier, şi anume:
– contractul individual de muncă din care să rezulte că persoana respectivă este angajată în funcţia de manager de transport rutier;
– certificatul de competenţă profesională valabil;
– declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie, conform art.18 din Cod;
b) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară, în cazurile aplicabile, pentru vehiculele rutiere pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier;
c) titlul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului care serveşte drept sediu real şi efectiv, conform art.17 lit.a) din Cod;
d) certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere deţinute în proprietate, locaţiune sau în leasing financiar şi utilizate de întreprindere, pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier.
2.4. Agenţia este obligată să recepţioneze şi să înregistreze notificarea, acordând imediat o confirmare privind recepţionarea notificării sau vizând al doilea exemplar al notificării, cu indicarea datei şi cu semnătura reprezentantului Agenţiei responsabil de recepţionarea notificărilor. În cazul gradului sporit de risc al operatorului de transport rutier sau în cazul prezentării unor informaţii incerte, care necesită a fi verificate suplimentar, Agenţia, în cel mult 10 zile lucrătoare, poate să efectueze o vizită de control în conformitate cu Legea nr.131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, în urma căreia va elibera procesul-verbal de control în care se va constata conformarea cu cerinţele Codului sau se va prescrie înlăturarea neconformităţilor depistate.
2.5. Notificarea unor date eronate sau incomplete atrage nulitatea întregii notificări şi, respectiv, ilegalitatea activităţii în domeniul transporturilor rutiere. Dacă notificarea sau înregistrarea ulterioară se constată a fi nulă, Agenţia, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatare, informează în scris persoana fizică sau juridică care a efectuat notificarea.
2.6. Notificarea se consideră efectuată la data confirmării acesteia de către Agenţie. În decursul a 10 zile lucrătoare de la notificare, Agenţia va înregistra persoana care a efectuat notificarea în Registrul operatorilor de transport rutier şi va comunica acesteia faptul înregistrării.
2.7. În cazul în care Agenţia nu a iniţiat un control în urma notificării şi/sau nu a eliberat procesul-verbal de control în decursul a 10 zile lucrătoare de la depunerea notificării, survine principiul aprobării tacite şi exemplarul de notificare pe care se confirmă recepţionarea notificării substituie procesul-verbal de control sau extrasul din Registrul operatorilor de transport rutier până la data la care Agenţia va elibera, în modul corespunzător, procesul-verbal de control sau extrasul din Registru.
2.8. Agenţia este obligată, la solicitarea persoanei înregistrate, să acorde acesteia, în formă scrisă, gratis, în cel mult 3 zile lucrătoare de la recepţionarea solicitării respective, extras din Registrul operatorilor de transport rutier şi câte un exemplar pentru fiecare vehicul rutier indicat în notificare. Solicitarea de extrase din Registru se transmite atât prin notificarea iniţială, cât şi prin informarea despre modificările survenite ulterior.
2.9. După iniţierea activităţii, operatorii de transport rutier sunt obligaţi să informeze Agenţia despre orice modificare a datelor cuprinse în notificare sau în documentele anexate la notificare, în decursul a cel mult 10 zile de la data survenirii schimbărilor.
III. ÎNREGISTRAREA OPERATORILOR DE TRANSPORT
3.1. Înregistrarea operatorilor de transport rutier se efectuează pe termen nelimitat, în mod gratuit şi este condiţionată de respectarea continuă a cerinţelor stabilite de Cod.
3.2. Înregistrarea se modifică în conformitate cu informaţia transmisă de operatorul de transport rutier prin notificarea corespunzătoare.
3.3. Pentru a putea opera şi cu alte autovehicule decât cele notificate iniţial, precum şi pentru a obţine autorizaţiile de transport rutier prevăzute de cod, operatorul de transport rutier este obligat să înregistreze autovehiculele şi remorcile pe care intenţionează să le utilizeze suplimentar la ghişeul unic al Agenţiei.
3.4. Pentru înregistrarea în Registrul operatorilor de transport rutier, inclusiv în sistemul informaţional "e-Autorizaţie transport", a autovehiculului, remorcii sau autobuzului pe care operatorul de transport rutier intenţionează să îl utilizeze suplimentar, la notificarea corespunzătoare se anexează certificatul de înmatriculare al vehiculului rutier respectiv (în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier).
3.5. Dacă operatorul de transport rutier intenţionează să solicite autorizaţii de transport rutier, suplimentar la cele indicate la pct.3.4, vor fi transmise următoarele documente:
a) certificatele CEMT de conformitate de categoriile A şi B, în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier;
b) certificatul CEMT pentru condiţiile controlului tehnic al autovehiculelor şi remorcilor, în original sau în copie autentificată prin semnătura operatorului de transport rutier;
c) pentru remorci – certificatul CEMT pentru condiţiile controlului tehnic al autovehiculelor şi remorcilor şi certificatul CEMT de corespundere a remorcii sau semiremorcii cu cerinţele de siguranţă.
3.6. Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul să desfăşoare, fără obţinerea oricărei alte autorizări, următoarele activităţi de transport rutier în trafic naţional:
a) transport rutier contra cost de mărfuri;
b) transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale;
c) transport rutier contra cost de persoane în regim de taxi.
Totodată, titularul poate solicita dreptul de a activa în condiţiile regimului de autorizare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane.
3.7. Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul să desfăşoare, fără obţinerea oricărei alte autorizări, dacă tratatele şi acordurile internaţionale bilaterale şi/sau multilaterale nu prevăd altfel, următoarele activităţi de transport rutier în trafic internaţional:
a) transport rutier contra cost de mărfuri;
b) transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale;
c) transport rutier contra cost de persoane în regim de taxi;
d) transport de colete.
Totodată, titularul poate solicita dreptul de a activa în condiţiile regimului de autorizare a serviciilor regulate de transport rutier de persoane.
3.8. Înregistrarea oficială oferă titularului dreptul de a efectua transport rutier în cont propriu.
3.9. Suspendarea înregistrării sau radierea din Registrul operatorilor de transport rutier se iniţiază de către Agenţie în conformitate cu Legea nr.235 din 20.07.2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, printr-o procedură similară celei de suspendare sau retragere a actelor permisive. Suspendarea înregistrării sau radierea din Registru a operatorilor de transport rutier se iniţiază ori se aplică de Agenţie în cadrul controlului de stat, în calitate de măsură restrictivă, în modul şi în limitele stabilite de Legea nr.131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
3.10. La cererea operatorului de transport rutier sau în cazul radierii acestuia de către Agenţia Servicii Publice, precum şi în cazul în care se constată nulitatea notificării, Agenţia Naţională Transport Auto suspendă înregistrarea sau radiază operatorul din Registrul operatorilor de transport rutier fără a se adresa în instanţa de judecată.
3.11. Agenţia este obligată, în termen de 3 zile lucrătoare, să informeze în scris persoana fizică sau juridică despre suspendarea înregistrării sau radiere.
3.12. În alte cazuri decât cele prevăzute la pct.3.10, radierea poate fi aplicată în corespundere cu pct.3.9 numai dacă operatorul de transport rutier a comis încălcări foarte grave ale obligaţiilor expres indicate în legislaţie, care nu pot fi înlăturate într-un termen proxim, ci doar în condiţii de încetare sau suspendare a activităţii, şi care conduc sau pot conduce la prejudicii considerabile, directe, iminente şi imediate pentru alţi agenţi economici sau consumatori. Suspendarea înregistrării sau radierea poate fi efectuată în cazurile expres stabilite de cod, precum şi în următoarele cazuri suplimentare:
a) constatarea, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, conform legii, a faptului că operatorul de transport rutier/întreprinderea a fost implicat/implicată în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de contrabandă;
b) săvârşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale regulilor de transportare a coletelor;
c) săvârşirea, în decursul a 12 luni consecutive, a mai mult de 5 încălcări, constatate prin prescripţii emise de Agenţie, ale prevederilor art.81, 82 şi 84 din Cod.
3.13. Operatorilor de transport rutier radiaţi li se retrag şi autorizaţiile emise în cadrul regimului de autorizare. Aceşti operatori nu pot fi reînregistraţi timp de 6 luni din momentul radierii.
3.14. În cazul în care se constată că condiţia privind capacitatea financiară, în cazurile aplicabile, nu mai este îndeplinită pentru toate autovehiculele pentru care s-au eliberat extrase din Registrul operatorilor de transport rutier, operatorul de transport rutier are obligaţia să depună la Agenţie, în termen de maximum 30 de zile de la data constatării, un număr de extrase din Registru egal cu numărul autovehiculelor pentru care această condiţie nu este îndeplinită. În caz contrar, Agenţia va iniţia procedura de suspendare a înregistrării în conformitate cu Legea nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
3.15. În cazul în care se constată că una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute la art.16 din Cod, nu mai sunt îndeplinite, Agenţia emite prescripţii de regularizare, stabilind un termen pentru remedierea situaţiei, după cum urmează:
a) un termen de maximum 2 luni – pentru recrutarea unui nou manager de transport, în caz de deces sau incapacitate fizică a managerului de transport rutier sau în cazul în care managerul de transport rutier nu mai îndeplineşte condiţiile de bună reputaţie sau de competenţă profesională;
b) un termen de maximum 2 luni – atunci când întreprinderea trebuie să aducă dovada că are un sediu real şi stabil;
c) un termen de maximum 2 luni – în cazul neîndeplinirii condiţiei privind capacitatea financiară, pentru a demonstra că această condiţie va fi din nou îndeplinită în mod permanent.
Termenul maxim acordat pentru lichidarea încălcărilor nu poate depăşi cumulativ 6 luni de zile.
3.16. În termenele menţionate la pct.3.15, operatorul de transport rutier este obligat să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare.
3.17. În cazul constatării încălcărilor privind condiţiile de activitate stabilite de Cod şi al imposibilităţii acordării unui nou termen pentru înlăturarea acestora, Agenţia iniţiază procedura de suspendare a înregistrării în modul stabilit la art.28 din Cod.
3.18. Pe perioada suspendării înregistrării, operatorul de transport rutier nu este în drept să desfăşoare activităţi de transport rutier.
3.19. Pierderea sau deteriorarea extrasului din Registrul operatorilor de transport rutier nu condiţionează existenţa dreptului apărut prin notificare şi confirmat prin înregistrarea oficială. Pentru a desfăşura activitatea de transport rutier supusă notificării şi înregistrării nu este obligatorie deţinerea confirmărilor pe purtător de hârtie, faptul notificării putând fi declarat de către operatorul de transport rutier în formă liberă.
IV. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
4.1. Agenţia va dezvolta şi actualiza Registrul operatorilor de transport rutier (în continuare – Registru), care este public şi care poate fi accesat şi consultat, în formă electronică, în mod gratuit, de către toţi operatorii de transport rutier, precum şi de către autorităţile publice.
4.2. În scopul garantării caracterului confidenţial al datelor cu caracter personal, în cadrul activităţilor de recepţionare a notificărilor, de ţinere a Registrului şi de acordare a accesului la acesta, Agenţia va aproba măsurile organizatorico-tehnice necesare pentru protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal
Anexa nr.2
la Ordinul Ministerului
Economiei şi Infrastructurii
nr.142 din 20.03.2018
|
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII AL REPUBLICII MOLDOVA |
N O T I F I C A R E Data ……………….. |
Autoritatea administrativă "AGENŢIA NAŢIONALĂ TRANSPORT AUTO" |
|
Denumirea solicitantului/forma juridică de organizare_______________________________________ Adresa juridică______________________________________________________________________ Adresele de desfăşurare a activităţii_____________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ tel. _______________________fax. _________________________e-mail. ______________________ Numărul certificatului de înregistrare de stat_______________________________________________ Codul fiscal/ IDNO___________________________________________________________________ Categorii şi tipuri de transport notificat |
|
|
Transport rutier în trafic naţional Transport rutier contra cost de mărfuri Transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionale Transport rutier contra cost de persoane în regim de taxi Transport rutier de persoane prin servicii regulate |
Transport rutier în trafic internaţional
Transport rutier contra cost de mărfuri Transport rutier contra cost de persoane prin servicii ocazionaleTransport rutier contra cost de persoane în regim de taxi Transport rutier de persoane prin servicii regulate Transport de colete |
|
La notificare se anexează, în original sau în copii autentificate prin semnătura operatorului de transport rutier, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare, următoarele documente: |
|
|
actele persoanei desemnate în calitate de manager de transport rutier, şi anume: |
|
| contractul individual de muncă din care să rezulte că persoana respectivă este angajată în funcţia de manager de transport rutier; | |
| certificatul de competenţă profesională valabil; | |
| declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie; | |
| declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de capacitate financiară, în cazurile aplicabile, pentru vehiculele rutiere pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier; | |
| titlul de proprietate sau contractul de locaţiune a imobilului care serveşte drept sediu real şi efectiv; | |
| certificatele de înmatriculare ale vehiculelor rutiere deţinute în proprietate, locaţiune sau în leasing financiar şi utilizate de întreprindere, pentru care se solicită extrase din Registrul operatorilor de transport rutier. | |
| ACCEPT EFECTUAREA UNUI CONTROL INOPINAT ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII Nr.131 DIN 08.06.2012 PRIVIND CONTROLUL DE STAT ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
___________________ semnătura |
|
|
Confirm veridicitatea documentelor anexate la notificare. Numele, prenumele conducătorului întreprinderii (organizaţiei) sau persoanei autorizate să depună actele (cu indicarea funcţiei) _________________ L.Ş. |
|
|
Nr. de înregistrare la ANTA__________ din ________________ |
Anexa nr.3
la Ordinul Ministerului Economiei
şi Infrastructurii
nr.142 din 20.03.2018
INSTRUCŢIUNE PROVIZORIE
privind notificarea şi înregistrarea agenţilor economici
care prestează servicii conexe transporturilor rutiere
I. SCOPUL ŞI DOMENIUL DE APLICARE
1.1. Prezenta Instrucţiune este elaborată în scopul stabilirii regulilor provizorii de notificare şi înregistrare a agenţilor economici care prestează servicii conexe transporturilor rutiere.
1.2. Notificarea agenţilor economici care prestează servicii conexe transporturilor rutiere se efectuează în conformitate cu prevederile Codului transporturilor rutiere nr.150 din 17.07.2014 (în continuare Cod), precum şi conform condiţiilor expuse în prezenta Instrucţiune.
II. ÎNREGISTRAREA AGENŢILOR ECONOMICI CARE PRESTEAZĂ
SERVICII CONEXE TRANSPORTURILOR RUTIERE
2.1. Prestarea următoarelor servicii conexe transporturilor rutiere este condiţionată de notificare şi de înregistrare:
a) activitatea de autogară;
b) activitatea de autoservice;
c) activitatea de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză.;
2.2. Activităţile specifice de autoservice sunt:
a) repararea, întreţinerea şi/sau reglarea ansamblurilor mecanice:
– motorul şi instalaţiile anexe;
– transmisia şi componentele acesteia;
– sistemul de rulare şi componentele acestuia;
– sistemul de direcţie şi componentele acestuia;
– sistemul de frînare şi componentele acestuia;
b) repararea, întreţinerea, reglarea echipamentului electric şi/sau electronic:
– instalaţia electrică de pornire a motorului, de încărcare a bateriilor de acumulatori şi componentele acesteia;
– instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare şi componentele acesteia;
– sistemul de gestiune electronică a motorului şi/sau a sistemelor vehiculului rutier;
c) repararea structurii caroseriei şi/sau înlocuirea şasiului şi/sau caroseriei;
d) repararea anvelopelor;
e) dezmembrarea vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora;
f) reutilarea vehiculelor rutiere;
g) lucrări de întreţinere.
2.3. Înregistrarea oficială a agenţilor economici care prestează servicii conexe transporturilor rutiere se efectuează în baza notificării depuse la ghişeul unic al Agenţiei Naţionale Transport Auto (în continuare Agenţie) de către agentul economic.
2.4. În cazul activităţii de autogară notificarea se depune cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de începerea activităţii conexe. Notificarea va cuprinde datele de identificare a agentului economic şi menţiunea despre serviciul conex pe care intenţionează să îl practice. În baza notificării, agentul economic va declara pe propria răspundere întrunirea cerinţelor stabilite de Cod pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţilor conexe specificate în notificare şi, după caz, va solicita un control inopinat din partea Agenţiei pentru a fi atestate capacităţile notificate şi întrunirea declarată a cerinţelor.
2.5. În cazul activităţii de autogară, la notificarea pentru înregistrarea în Registru se anexează, în original sau în copii, cu prezentarea originalelor pentru verificare, următoarele documente:
a) actele care confirmă dreptul de folosinţă a edificiului (care va include: casă de bilete, birou sau panou de informaţie, sală amenajată pentru persoanele aflate în aşteptare cu capacitatea de cel puţin 20 de locuri pe scaune, dispecerat, bloc sanitar, cameră de bagaje) şi terenului (care va asigura 4 unităţi de peron de îmbarcare/debarcare şi parcare pentru 8 vehicule rutiere, conform normelor privind amenajarea teritoriului) pe o perioadă de minimum un an, precum şi corespunderea acestora prevederilor Codului transporturilor rutiere;
b) copia contractului de muncă al persoanei angajate în funcţia de manager de transport rutier, responsabilă pentru desfăşurarea activităţii de autogară;
c) declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie;
d) certificatul de competenţă profesională al managerului de transport rutier responsabil pentru desfăşurarea activităţii de autogară;
e) copia deciziei autorităţii administraţiei publice locale cu privire la aprobarea/autorizarea înfiinţării autogării, în cazul autogărilor noi;
f) schiţa autogării, la scara 1:100, cu amplasarea persoanelor şi încăperilor adiacente.
2.6. În cazul activităţii de autoservice notificarea se depune cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de începerea activităţii conexe. Notificarea va cuprinde datele de identificare a agentului economic, activităţile pe care le desfăşoară, adresa şi numele managerului responsabil de activitatea de autoservice. În baza notificării, agentul economic va declara pe propria răspundere întrunirea cerinţelor stabilite de Cod pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţilor conexe specificate în notificare şi, după caz, va solicita un control inopinat din partea Agenţiei pentru a fi atestate capacităţile notificate şi întrunirea declarată a cerinţelor.
2.7. Înregistrarea oficială a întreprinderilor care intenţionează să desfăşoare activităţi de reparare, întreţinere şi/sau reglare a ansamblurilor mecanice, reparare, întreţinere, reglare a echipamentului electric şi/sau electronic, reparare a structurii caroseriei şi/sau înlocuirea şasiului şi/sau caroseriei, repararea anvelopelor se efectuează doar în baza notificării, în care se va specifica activitatea desfăşurată, adresa unităţii şi numele managerului responsabil de activitatea de autoservice.
2.8. În vederea înregistrării oficiale pentru desfăşurarea activităţilor de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora sau reutilare a vehiculelor rutiere întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova va depune la Agenţie, pentru fiecare atelier, câte un dosar de înregistrare care va cuprinde:
a) notificarea;
b) copia certificatului de competenţă profesională al managerului responsabil de activitatea atelierului;
c) declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerinţei de bună reputaţie;
d) lista aparatelor şi utilajelor din dotarea atelierului;
e) copiile buletinelor de verificare metrologică valabile a echipamentului şi mijloacelor de măsurare şi copiile certificatelor de atestare metrologică a standurilor şi utilajului de încercări;
f) schiţa atelierului, la scara 1:100, cu amplasarea aparatelor şi utilajelor din dotarea atelierului.
2.9. Suplimentar, pentru înregistrarea activităţilor de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora sau reutilare a vehiculelor rutiere, agenţii economici menţionaţi în pct.2.8 trebuie să respecte şi să prezinte dovada întrunirii condiţiilor prevăzute la art.106, respectiv 109 din Codul transporturilor rutiere, cu anexarea dovezilor la cererea de notificare.
2.10. În cazul activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi limitatoarelor de viteză se depune cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de începerea activităţii conexe. Notificarea va cuprinde datele de identificare a agentului economic şi menţiunea despre serviciul conex pe care intenţionează să îl practice. În baza notificării, agentul economic va declara pe propria răspundere întrunirea cerinţelor stabilite de cod pentru iniţierea şi desfăşurarea activităţilor conexe specificate în notificare şi, după caz, va solicita un control inopinat din partea Agenţiei pentru a fi atestate capacităţile notificate şi întrunirea declarată a cerinţelor.
2.11. În vederea înregistrării în Registru a activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză, întreprinderea înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova va depune la Agenţie, pentru fiecare atelier, câte un dosar de înregistrare care va cuprinde:
a) notificarea;
b) declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerinţei de bună reputaţie;
c) copia certificatelor de competenţă profesională ale managerului şi experţilor direct implicaţi în lucrările de montare, reparare şi/sau verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză, care confirmă că aceştia au urmat un curs de instruire şi perfecţionare în centre de instruire, perfecţionare şi atestare profesională pentru desfăşurarea activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză;
d) copiile buletinelor de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare utilizate;
e) copia schiţei punctului de lucru (atelier şi pistă), la scara 1:100.
2.12. Agenţia este obligată să recepţioneze şi să înregistreze notificarea, acordând imediat o confirmare privind recepţionarea notificării sau vizând al doilea exemplar al notificării, cu indicarea datei şi cu semnătura reprezentantului Agenţiei responsabil de recepţionarea notificărilor. În cazul gradului sporit de risc al activităţii conexe solicitate sau în cazul prezentării unor informaţii incerte, care necesită a fi verificate suplimentar, Agenţia, în cel mult 10 zile lucrătoare, poate să efectueze o vizită de control în conformitate cu Legea nr.131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, în urma căreia va elibera procesul-verbal de control în care se va constata conformarea cu cerinţele Codului sau se va prescrie înlăturarea neconformităţilor depistate.
2.13. Notificarea unor date eronate sau incomplete atrage nulitatea întregii notificări şi, respectiv, ilegalitatea activităţii în domeniul serviciilor conexe transporturilor rutiere. Dacă notificarea sau înregistrarea ulterioară se constată a fi nulă, Agenţia, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatare, informează în scris persoana fizică sau juridică care a efectuat notificarea.
2.14. Notificarea se consideră efectuată la data confirmării acesteia de către Agenţie. În decursul a 10 zile lucrătoare, sau după caz, 15 zile lucrătoare de la notificare, Agenţia va înregistra persoana care a efectuat notificarea în Registrul şi va comunica acesteia faptul înregistrării.
2.15. În cazul în care Agenţia nu a iniţiat un control în urma notificării şi/sau nu a eliberat procesul-verbal de control în decursul a 10 zile lucrătoare sau, după caz, 15 zile lucrătoare de la depunerea notificării, survine principiul aprobării tacite şi exemplarul de notificare pe care se confirmă recepţionarea notificării substituie procesul-verbal de control sau extrasul din Registru, pînă la data la care Agenţia va elibera, în modul corespunzător, procesul-verbal de control sau extrasul din Registru.
2.16. După iniţierea activităţii, agenţii economici înregistraţi sunt obligaţi să informeze Agenţia despre orice modificare a datelor cuprinse în notificare sau în documentele anexate la notificare, în decursul a cel mult 10 zile de la data survenirii schimbărilor.
III. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
3.1. Agenţia va dezvolta şi actualiza Registrul agenţilor economici care prestează servicii conexe transporturilor rutiere, care este public şi care poate fi accesat şi consultat, în formă electronică, în mod gratuit, de către toţi agenţii economici, precum şi de către autorităţile publice.
3.2. În scopul garantării caracterului confidenţial al datelor cu caracter personal, în cadrul activităţilor de recepţionare a notificărilor, de ţinere a Registrului şi de acordare a accesului la acesta, Agenţia va aproba măsurile organizatorico-tehnice necesare pentru protecţia datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr.133 din 08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.
Anexa nr.4
la Ordinul Ministerului
Economiei şi Infrastructurii
nr.142 din 20.03.2018
|
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII AL REPUBLICII MOLDOVA |
N O T I F I C A R E Data ……………….. |
Autoritatea administrativă "AGENŢIA NAŢIONALĂ TRANSPORT AUTO" |
|
Denumirea solicitantului/forma juridică de organizare_______________________________________ Adresa juridică______________________________________________________________________ Adresa atelierului de desfăşurare a activităţii_______________________________________________ _____________________________________________________________________________________ tel. _______________________fax. ________________________e-mail. ________________________ Numărul certificatului de înregistrare de stat________________________________________________ Codul fiscal/ IDNO____________________________________________________________________ Numele, prenumele managerului responsabil pentru activitatea atelierului de autoservice: ______________________________________________________________________________________ Activităţile specifice de autoservice: |
| Repararea, întreţinerea şi/sau reglarea ansamblurilor mecanice: | |||
| Motorul şi instalaţiile anexe | Transmisia şi componentele acesteia | ||
| Sistemul de rulare şi componentele acestuia | Sistemul de direcţie şi componentele acestuia | ||
| Sistemul de frînare şi componentele acestuia | |||
| Repararea, întreţinerea, reglarea echipamentului electric şi/sau electronic: | |||
| Instalaţia electrică de pornire a motorului, de încărcare a bateriilor de acumulatori şi componentele acesteia | Instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare şi componentele acesteia | ||
| Sistemul de gestiune electronică a motorului şi/sau a sistemelor vehiculului rutier | |||
| Repararea structurii caroseriei şi/sau înlocuirea şasiului şi/sau caroseriei | |||
| Repararea anvelopelor | |||
| Dezmembrarea vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora | |||
| Reutilarea vehiculelor rutiere | |||
| Lucrări de întreţinere | |||
| Pentru desfăşurarea activităţilor dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora sau reutilare a vehiculelor rutiere la notificare se anexează, în original sau în copii autentificate prin semnătura persoanei responsabile, cu prezentarea ulterioară, după caz a originalelor pentru verificare, următoarele documente: | |
| Copia certificatului de competenţă profesională al managerului responsabil de activitatea atelierului | |
| Declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerinţei de bună reputaţie | |
| Lista aparatelor şi utilajelor din dotarea atelierului | |
| Copiile buletinelor de verificare metrologică valabile a echipamentului şi mijloacelor de măsurare şi copiile certificatelor de atestare metrologică a standurilor şi utilajului de încercări | |
| Schiţa atelierului, la scara 1:100, cu amplasarea aparatelor şi utilajelor din dotarea atelierului. | |
| Pentru desfăşurarea activităţilor dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz şi a componentelor acestora:
Spaţii de depozitare, inclusiv pentru depozitarea temporară a acestor vehicule înainte de dezmembrare şi pentru produsele şi materialele de exploatare ce rezultă în urma dezmembrării, care să îndeplinească următoarele condiţii: a) zona de colectare a vehiculelor rutiere scoase din uz trebuie împărţită în două zone separate, şi anume: o zonă unde vehiculele scoase din uz sînt predate de către proprietari şi o zonă pentru depozitarea temporară a acestora în vederea dezmembrării; b) să deţină suprafeţe impermeabile în zona în care se efectuează dezmembrarea şi depoluarea vehiculului rutier; c) să deţină containere adecvate pentru depozitarea bateriilor de acumulatoare; d) să deţină rezervoare pentru depozitarea separată a lichidelor vehiculelor scoase din uz: combustibil, ulei de motor, ulei de cutie de viteze, ulei de transmisie, ulei hidraulic, lichide de răcire, antigel, lichid de frână, lichide ale sistemului de aer condiţionat şi orice alte lichide conţinute de vehiculul rutier scos din uz; e) să deţină spaţii pentru depozitarea anvelopelor uzate. |
|
| Pentru desfăşurarea activităţilor de reutilare a vehiculelor rutiere:
Copiile cărţilor tehnologice pentru operaţiunile de reutilare solicitate spre înregistrare. |
|
| ACCEPT EFECTUAREA UNUI CONTROL INOPINAT ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII Nr.131 DIN 08.06.2012 PRIVIND CONTROLUL DE STAT ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
___________________ semnătura |
|
|
Confirm veridicitatea documentelor anexate la notificare. Numele, prenumele conducătorului întreprinderii (organizaţiei) sau persoanei autorizate să depună actele (cu indicarea funcţiei) _________________ L.Ş. |
|
|
Nr. de înregistrare la ANTA__________ din ________________ |
Anexa nr.5
la Ordinul Ministerului
Economiei şi Infrastructurii
nr.142 din 20.03.2018
|
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII AL REPUBLICII MOLDOVA |
N O T I F I C A R E Data ……………….. |
Autoritatea administrativă "AGENŢIA NAŢIONALĂ TRANSPORT AUTO" |
|
Denumirea solicitantului/forma juridică de organizare_________________________________________ Adresa juridică________________________________________________________________________ Adresa atelierului de desfăşurare a activităţii_________________________________________________ ______________________________________________________________________________________ tel. _______________________fax. ________________________e-mail. _________________________ Numărul certificatului de înregistrare de stat_________________________________________________ Codul fiscal/ IDNO_____________________________________________________________________ Solicit înregistrarea activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză în Registru |
| Documentele anexate: | |
| Declaraţia pe proprie răspundere privind îndeplinirea cerinţei de bună reputaţie; | |
| Copia certificatelor de competenţă profesională ale managerului şi experţilor direct implicaţi în lucrările de montare, reparare şi/sau verificare a tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză, care confirmă că aceştia au urmat un curs de instruire şi perfecţionare în centre de instruire, perfecţionare şi atestare profesională pentru desfăşurarea activităţii de montare, reparare şi verificare a tahografelor şi a limitatoarelor de viteză. | |
| Copiile buletinelor de verificare metrologică a mijloacelor de măsurare utilizate. | |
| Copia schiţei punctului de lucru (atelier şi pistă), la scara 1:100. | |
| ACCEPT EFECTUAREA UNUI CONTROL INOPINAT ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII Nr.131 DIN 08.06.2012 PRIVIND CONTROLUL DE STAT ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
___________________ semnătura |
|
|
Confirm veridicitatea documentelor anexate la notificare. Numele, prenumele conducătorului întreprinderii (organizaţiei) sau persoanei autorizate să depună actele (cu indicarea funcţiei) _________________ L.Ş. |
|
|
Nr. de înregistrare la ANTA__________ din ________________ |
Anexa nr.6
la Ordinul Ministerului
Economiei şi Infrastructurii
nr.142 din 20.03.2018
|
MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII AL REPUBLICII MOLDOVA |
N O T I F I C A R E Data ……………….. |
Autoritatea administrativă "AGENŢIA NAŢIONALĂ TRANSPORT AUTO" |
|
Denumirea solicitantului/forma juridică de organizare__________________________________________ Adresa juridică_________________________________________________________________________ Adresa de desfăşurare a activităţii_________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________ tel. _______________________fax. _________________________e-mail. _________________________ Numărul certificatului de înregistrare de stat__________________________________________________ Codul fiscal/ IDNO______________________________________________________________________ Solicit înregistrarea activităţii de autogară în Registru |
| Documentele anexate: | |
| Actele care confirmă dreptul de folosinţă a edificiului (care va include: casă de bilete, birou sau panou de informaţie, sală amenajată pentru persoanele aflate în aşteptare cu capacitatea de cel puţin 20 de locuri pe scaune, dispecerat, bloc sanitar, cameră de bagaje) şi terenului (care va asigura 4 unităţi de peron de îmbarcare/debarcare şi parcare pentru 8 vehicule rutiere, conform normelor privind amenajarea teritoriului) pe o perioadă de minimum un an, precum şi corespunderea acestora prevederilor Codului Transporturilor Rutiere. | |
| Copia contractului de muncă al persoanei angajate în funcţia de manager de transport rutier, responsabilă pentru desfăşurarea activităţii de autogară. | |
| Declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie. | |
| Certificatul de competenţă profesională al managerului de transport rutier responsabil pentru desfăşurarea activităţii de autogară. | |
| Copia deciziei autorităţii administraţiei publice locale cu privire la aprobarea/autorizarea înfiinţării autogării, în cazul autogărilor noi. | |
| Schiţa autogării, la scara 1:100, cu amplasarea peroanelor şi încăperilor adiacente. | |
| ACCEPT EFECTUAREA UNUI CONTROL INOPINAT ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII Nr.131 DIN 08.06.2012 PRIVIND CONTROLUL DE STAT ASUPRA ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
___________________ semnătura |
|
|
Confirm veridicitatea documentelor anexate la notificare. Numele, prenumele conducătorului întreprinderii (organizaţiei) sau persoanei autorizate să depună actele (cu indicarea funcţiei) _________________ L.Ş. |
|
|
Nr. de înregistrare la ANTA__________ din ________________ |