BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.150 din 04.09.2014 cu privire la aprobarea documentului normativ CP G.05.03-2014 "Proiectarea şi construcţia conductelor de gaze din ţevi de polietilenă şi reconstrucţia conductelor uzate"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
04.09.2014

MINISTERUL DEZVOLTĂRII
REGIONALE ŞI CONSTRUCŢIILOR

O R D I N

cu privire la aprobarea documentului normativ CP G.05.03-2014

"Proiectarea şi construcţia conductelor de gaze din ţevi

de polietilenă şi reconstrucţia conductelor uzate"

nr. 150  din  04.09.2014

 (în vigoare 01.01.2015) 

Monitorul Oficial nr.313-318 art.1458 din 17.10.2014

* * *

În temeiul Regulamentului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.662 din 10 noiembrie 2009; în conformitate cu prevederile NCM A.01.03-96 "Principiile şi metodologia reglementării în construcţii. Modul de elaborare a documentelor normative", având în vedere procesul-verbal nr.04 din 25 august 2014 al şedinţei Comitetului Tehnic CT-C 11 "Instalaţii şi reţele de gaze",

ORDON:

1. Se aprobă documentul normativ CP G.05.03-2014 "Proiectarea şi construcţia conductelor de gaze din ţevi de polietilenă şi reconstrucţia conductelor uzate".

2. Codul practic în construcţii CP G.05.03-2014 "Proiectarea şi construcţia conductelor de gaze din ţevi de polietilenă şi reconstrucţia conductelor uzate" se pune în aplicare, începând cu data de 01.01.2015.

3. Direcţia reglementări tehnico-economice va:

- efectua înregistrarea acestui document normativ în modul stabilit;

- asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

- amplasa prezentul document normativ pe pagina web a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor: www.ednc.gov.md, în rubrica "Normative în construcţii";

- asigura multiplicarea şi publicarea normativului în modul stabilit.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în seama dlui Anatolie Zolotcov, viceministru.