Ordin nr.176 din 12.12.2025 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Metrologie şi a componenţei acestuia
MINISTERUL DEZVOLTĂRII
ECONOMICE ŞI DIGITALIZĂRII
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare
şi funcţionare a Consiliului Naţional de Metrologie
şi a componenţei acestuia
nr. 176 din 12.12.2025
(în vigoare 18.01.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 620-622 art.1097 din 18.12.2025
* * *
În temeiul art.5 alin.(6) din Legea metrologiei nr.19/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.100-105/190 din 15.04.2016), cu modificările şi completările ulterioare, pct.9 subpct.11) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.143/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.206-208/341 din 01.09.2021), cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
1. Se aprobă:
1.1 Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Metrologie, conform Anexei nr.1;
1.2 Componenţa Consiliului Naţional de Metrologie, conform anexei nr.2.
2. Se abrogă Ordinul Ministerului Economiei nr.3 din 17.01.2022 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Metrologie şi a componenţei acestuia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.19-25/39 din 21.01.2022).
3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPRIM-MINISTRU, | |
| MINISTRU | Eugeniu OSMOCHESCU |
| Nr.176. Chişinău, 12 decembrie 2025. | |
Anexa nr.1
la Ordinul Ministerului Dezvoltării
Economice şi Digitalizării
nr.176 din 12.12.2025
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CONSILIULUI
NAŢIONAL DE METROLOGIE
I. PRINCIPII GENERALE
1. Consiliul Naţional de Metrologie (în continuare - CNM) este un organ consultativ, fără personalitate juridică, în cadrul autorităţii centrale de metrologie (în continuare - ACM), în care sunt reprezentate părţile interesate şi care înaintează propuneri de politici în domeniul metrologiei.
2. În activitatea sa, CNM este ghidat de Legea metrologiei nr.19/2016, cu modificările şi completările ulterioare, de alte acte normative aplicabile, de tratatele şi convenţiile internaţionale în domeniul metrologiei, la care Republica Moldova este parte, şi de prezentul Regulament.
3. Recomandările CNM se pun în aplicare prin emiterea deciziilor sau ordinelor ACM, conform cadrului legal aferent.
4. Şedinţele CNM se convoacă de câte ori este necesar, dar nu mai puţin de 4 ori pe an.
5. Recomandările CNM se iau prin vot deschis şi sunt reflectate în procesele-verbale ale şedinţelor.
II. OBIECTIVELE CONSILIULUI NAŢIONAL DE METROLOGIE
6. În activitatea sa, CNM are următoarele obiective principale:
6.1 examinarea şi înaintarea propunerilor de politici în domeniul metrologiei;
6.2 monitorizarea eficienţei implementării politicii naţionale în domeniul metrologiei de către entităţile responsabile în conformitate cu Legea metrologiei nr.19/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
6.3 examinarea rapoartelor de implementare a politicii naţionale în domeniul metrologiei la solicitarea Guvernului, Parlamentului.
III. ATRIBUŢIILE CONSILIULUI NAŢIONAL DE METROLOGIE
7. CNM are următoarele atribuţii:
7.1 examinează şi înaintează propuneri de modificare a cadrului legal şi normativ în domeniul metrologiei;
7.2 examinează şi înaintează propuneri de armonizare a Sistemului Naţional de Metrologie cu practicile europene şi internaţionale;
7.3 examinează Programul multianual de elaborare a etaloanelor naţionale, întocmit de Institutul Naţional de Metrologie (în continuare – INM), şi recomandă aprobarea acestuia;
7.4 examinează studiul de fezabilitate privind evaluarea relevanţei elaborării/perfecţionării etalonului naţional, elaborat de INM, şi emite recomandări cu privire la oportunitatea elaborării/perfecţionării etalonului respectiv şi aprobării ulterioare a acestuia, de către ACM, în calitate de etalon naţional;
7.5 examinează şi înaintează propuneri privind politicile de stat în domeniul metrologiei, priorităţile de colaborare cu organizaţiile europene şi internaţionale de metrologie;
7.6 prezintă propuneri de promovare a recunoaşterii internaţionale a sistemului naţional de metrologie;
7.7 examinează proiectele de programe de asigurare a uniformităţii, legalităţii şi exactităţii măsurărilor în Republica Moldova;
7.8 examinează rapoartele de cercetări ştiinţifice în domeniul metrologiei, elaborate de către INM;
7.9 examinează rapoartele de necesităţi de măsurări concrete ale economiei naţionale, elaborate de către INM;
7.10 propune îmbunătăţirea mecanismelor de promovare a politicii naţionale în domeniul metrologiei;
7.11 examinează periodicitatea verificărilor metrologice ale mijloacelor de măsurare utilizate în domeniul de interes public, cu înaintarea către ACM a recomandărilor respective;
7.12 examinează şi prezintă propuneri de aprobare a regulamentelor generale de metrologie legală, normelor de metrologie legală, procedurilor de măsurare legală;
7.13 examinează rapoarte de expertiză la desemnarea entităţilor ce solicită desfăşurarea activităţilor în domeniul metrologiei legale (inclusiv extinderea domeniilor de desemnare) şi proiecte de acte administrative individuale ce reglementează raporturi juridice de drept public între autorităţi/instituţii publice şi entităţi ce activează în domeniul metrologiei legale, cu înaintarea recomandărilor la acest subiect;
7.14 prezintă propuneri privind asigurarea trasabilităţii metrologice a rezultatelor măsurărilor efectuate în Republica Moldova la Sistemul Internaţional de Unităţi (SI);
7.15 examinează raportul INM privind elaborarea, cercetarea, dezvoltarea, menţinerea şi păstrarea etaloanelor naţionale, realizarea comparărilor etaloanelor naţionale la nivel regional şi internaţional, precum şi conservarea şi diseminarea unităţilor de măsură legale;
7.16 examinează raportul INM privind realizarea Aranjamentului de recunoaştere mutuală a etaloanelor naţionale şi a certificatelor de etalonare emise de către Institutele Naţionale de Metrologie (CIPM-MRA).
IV. DREPTURILE MEMBRILOR CONSILIULUI NAŢIONAL DE METROLOGIE
8. Membrii CNM sunt în drept:
8.1 să solicite asistenţa experţilor pentru consultări în domeniu;
8.2 să înainteze, potrivit atribuţiilor ce le revin, recomandări şi propuneri ce ţin de domeniul metrologiei;
8.3 să înainteze către INM recomandări privind elaborarea/perfecţionarea etaloanelor naţionale, în urma examinării studiilor de fezabilitate şi a documentelor normative din domeniul metrologiei;
8.4 să solicite de la organele de specialitate ale altor autorităţi ale administraţiei publice informaţia necesară activităţii sale.
V. COMPONENŢA CONSILIULUI NAŢIONAL DE METROLOGIE
9. Componenţa CNM se aprobă prin prezentul Regulament.
10. CNM se constituie din 15 de membri, după cum urmează:
10.1 Preşedintele CNM;
10.2 grupul reprezentanţilor autorităţilor publice centrale – 3 persoane;
10.3 grupul reprezentanţilor instituţiilor publice din domeniul infrastructurii calităţii – 3 persoane;
10.4 grupul reprezentanţilor mediului ştiinţific – 3 persoane;
10.5 grupul reprezentanţilor entităţilor care activează în domeniul metrologiei legale şi ai societăţii civile – 5 persoane;
11. Criteriile pe baza cărora sunt delegaţi membrii CNM sunt:
11.1 cunoaşterea legislaţiei în domeniul infrastructurii calităţii;
11.2 experienţă în domeniul metrologiei.
12. Fiecare membru al CNM are dreptul la un singur vot.
13. În caz de egalitate a voturilor "pro" şi "contra", votul Preşedintelui este decisiv.
14. În cazul absentării motivate a membrului CNM, el poate fi reprezentat de o altă persoană din cadrul instituţiei pe care o reprezintă, care deţine mandat de vot, cu informarea prealabilă a secretariatului CNM.
15. În caz de eliberare a membrilor CNM din funcţiile deţinute, atribuţiile lor în cadrul CNM vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în aceste funcţii de instituţiile respective.
16. Revocarea membrului CNM este posibilă în următoarele situaţii:
16.1 la solicitarea în scris a membrului CNM;
16.2 în cazul retragerii, înlocuirii, în scris, de către instituţia care a desemnat membrul respectiv;
16.3 în cazul neparticipării la 3 şedinţe consecutive ale CNM;
16.4 în cazul demisiei din funcţie, cu informarea în scris a secretariatului CNM.
VI. MODUL DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢII
CONSILIULUI NAŢIONAL DE METROLOGIE
17. Preşedintele CNM este Secretarul de Stat responsabil de domeniul infrastructurii calităţii, care:
17.1 asigură îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor CNM, conduce întreaga activitate a CNM;
17.2 convoacă şi prezidează şedinţele CNM;
17.3 aprobă ordinea de zi a şedinţelor CNM;
17.4 semnează procesele-verbale ale CNM;
17.5 distribuie responsabilităţile între membrii CNM;
17.6 monitorizează realizarea recomandărilor CNM;
17.7 participă la vot.
18. Vicepreşedintele CNM este directorul INM, care îl înlocuieşte pe Preşedinte şi îşi asumă atribuţiile şi responsabilităţile sale atunci când acesta este absent.
19. Secretariatul CNM este format din personalul Direcţiei infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei din cadrul ACM şi îndeplineşte următoarele funcţii:
19.1 asigură pregătirea şedinţelor CNM;
19.2 propune Preşedintelui proiectul ordinii de zi a şedinţei CNM;
19.3 pregăteşte şi distribuie membrilor CNM proiectul ordinii de zi şi documentele aferente şedinţelor;
19.4 invită membrii, invitaţii la şedinţele CNM, informând despre data, modalitatea şi, după caz, locul convocării şedinţei;
19.5 întocmeşte procese-verbale ale şedinţelor CNM. Procesele verbale includ obligatoriu toate opiniile exprimate de membrii CNM. Termenul de perfectare a proceselor-verbale – 5 zile lucrătoare.
20. Membrii CNM au următoarele atribuţii:
20.1 pun în aplicare şi urmăresc realizarea recomandărilor CNM;
20.2 examinează şi prezintă opinii pe marginea documentelor prezentate în şedinţele CNM. Membrii au obligaţia de a transmite aceste opinii în adresa tuturor membrilor CNM pentru informare;
20.3 participă la monitorizarea şi evaluarea situaţiei în domeniu;
20.4 propun noi direcţii de activitate în cadrul CNM.
21. Şedinţele CNM se desfăşoară conform agendei întocmite în prealabil. Membrii CNM sunt anunţaţi despre data convocării şedinţelor ordinare şi conţinutul agendei cu cel puţin 3 zile înainte. Şedinţele extraordinare se convoacă inopinat.
22. Şedinţele CNM se desfăşoară cu prezenţă fizică, online prin intermediul platformelor multifuncţionale de comunicaţii sau prin corespondenţă. În cazul şedinţelor organizate prin corespondenţă, membrii au obligaţia de a transmite opiniile, observaţiile şi materialele aferente, simultan către toţi membrii grupului, utilizând funcţia "Reply All" sau prin includerea tuturor adreselor de corespondenţă în câmpurile "To" şi "CC", cu păstrarea integrală a lanţului de destinatari, în scopul asigurării transparenţei, trasabilităţii şi informării complete a tuturor membrilor.
23. Şedinţele CNM se consemnează în procese-verbale, semnate de Preşedinte şi secretar.
24. Recomandarea va fi adoptată cu cel puţin 2/3 din membrii prezenţi, cu condiţia că din fiecare din grupele de reprezentanţi votează pentru recomandarea respectivă cel puţin câte un membru.
25. Şedinţa se consideră deliberativă, dacă la ea participă cel puţin 2/3 (10 persoane) din membrii indicaţi în prezentul Regulament, fiind prezenţi cel puţin câte un membru din fiecare grup.
Anexa nr.2
la Ordinul Ministerului Dezvoltării
Economice şi Digitalizării
nr.176 din 12.12.2025
COMPONENŢA
Consiliului Naţional de Metrologie (CNM)
1. Secretarul de Stat responsabil de domeniul infrastructurii calităţii – Preşedintele CNM.
2. Grupul reprezentanţilor autorităţilor publice centrale:
• Ministerului Sănătăţii – 1 persoană;
• Ministerul Afacerilor Interne – 1 persoană;
• Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale – 1 persoană.
3. Grupul reprezentanţilor instituţiilor publice din domeniul infrastructurii calităţii:
• Institutul Naţional de Metrologie – Directorul, Vicepreşedintele CNM;
• Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare şi Protecţia Consumatorilor – 1 persoană;
• Centrul Naţional de Acreditare "MOLDAC" – 1 persoană.
4. Grupul reprezentanţilor mediului ştiinţific:
• Academia de Ştiinţe a Moldovei – 1 persoană;
• Universitatea Tehnică a Moldovei – 1 persoană;
• Universitatea de Stat din Moldova – 1 persoană.
5. Grupul reprezentanţilor entităţilor care activează în domeniul metrologiei legale şi societăţii civile:
• ÎCS "Premier Energy" SRL– 1 persoană;
• "Vestmoldtransgaz" S.R.L." – 1 persoană;
• Asociaţia"MOLDOVA APĂ-CANAL" – 1 persoană;
• Asociaţia Patronală Profesională în domeniul metrologiei şi calităţii produselor din Republica Moldova – 1 persoană;
• Asociaţia Patronală în domeniul Conformităţii Produselor din Republica Moldova – 1 persoană.