BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.182 din 06.06.2006 cu privire la încetarea activităţii notariale a notarului privat Luca Petru, teritoriul de activitate r-nul Edineţ

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
06.06.2006

MINISTERUL JUSTIŢIEI

O R D I N

cu privire la încetarea activităţii notariale a notarului privat

Luca Petru, teritoriul de activitate r-nul Edineţ

nr. 182  din  06.06.2006

 (în vigoare 23.06.2006) 

Monitorul Oficial nr. 95-97 art.329 din 23.06.2006

* * *

În baza art.13 alin.(4) şi art.16 alin.(1) punct (f) ale Legii cu privire la notariat nr.1453-XV din 8 noiembrie 2002 şi Hotărîrii Comisiei de licenţiere a activităţii notariale nr.6 din 19 mai 2006,

ORDON:

1. A dispune încetarea activităţii şi retragerea licenţei notarului privat Luca Petru (teritoriul de activitate r-nul Edineţ), cu radierea acestuia din Registrul de Stat al Notarilor.

2. A obliga notarul privat Luca Petru în termen de o lună de la data emiterii prezentului ordin, să transmită Ministerului Justiţiei sigiliile, iar registrele şi actele notariale să le transmită în gestiune şi la păstrare, în baza actului de predare – primire, în arhiva notarului privat Morea Galina, cu teritoriul de activitate r-nul Edineţ. Un exemplar al actului de predare-primire va fi transmis Ministerului Justiţiei.

3. Notarul privat Morea Galina se învesteşte cu dreptul de a elibera duplicate şi informaţii din actele notariale perfectate de notarul privat Luca Petru, transmise acesteia la păstrare.

4. A publica prezentul ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.