BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.184-O din 17.06.2021 cu privire la modificarea anexei nr.11 la Ordinul Serviciului Vamal nr.346-O din 24.12.2009 "Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
17.06.2021

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

cu privire la modificarea anexei nr.11 la Ordinul Serviciului Vamal

nr.346-O din 24.12.2009 "Referitor la aprobarea Normelor tehnice

privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei

vamale în detaliu"

nr. 184-O  din  17.06.2021

 (în vigoare 17.06.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 158 art. 724 din 01.07.2021

* * *

În conformitate cu art.96 lit.b) liniuţa a 5-ea din Codul fiscal, cu Regula generală nr.9 de aplicare a taxei vamale din Legea nr.172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii Combinate a mărfurilor, în temeiul art.12 din Codul vamal nr.1149/2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007) şi al art.6 alin.(9), lit.g) din Legea cu privire la Serviciul Vamal nr.302/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68-76, art.143), precum şi întru reglementarea modului de evidenţă informatică,

ORDON:

1. În Anexa nr.11 compartimentul "Codurile facilităţilor fiscale şi vamale acordate conform legislaţiei în vigoare" în cadrul procedurii vamale "42" din Ordinul nr.346-O/2009 "Referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu", în coloniţa 3 a codului scutirii 640 textul "0602" se va substitui cu textul "060210, 060220".

2. Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională şi Instituţia publică "Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe" vor opera modificările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "Asycuda World".

3. Executarea prezentului ordin se pune în sarcina birourilor vamale.

4. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.

5. Şefii birourilor vamale vor aduce la cunoştinţa funcţionarilor vamali, brokerilor vamali şi a declaranţilor în nume propriu prevederile prezentului ordin.

6. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.

7. Prezentul ordin intră în vigoare din data semnării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.