Ordin nr.185 din 03.11.2015 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind managementul proiectelor de investiţii capitale
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind managementul
proiectelor de investiţii capitale
nr. 185 din 03.11.2015
(în vigoare 31.12.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 361-369 art. 2695 din 31.12.2015
* * *
Abrogat: 13.12.2023
Ordinul Ministerului Finanţelor nr.113 din 05.12.2023
În scopul asigurării implementării art.40 şi 41 ale Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 şi Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova cu privire la investiţiile capitale publice nr.1029 din 19 decembrie 2013,
ORDON:
Se aprobă:
Instrucţiunea privind managementul proiectelor de investiţii capitale (conform anexei).
| MINISTRUL FINANŢELOR | Anatol ARAPU |
| Nr.185. Chişinău, 3 noiembrie 2015. | |
INSTRUCŢIUNE
privind managementul proiectelor de investiţii capitale
I. DATE GENERALE
1. Instrucţiunea privind managementul proiectelor de investiţii capitale are drept scop reglementarea metodologică a procesului de identificare, pregătire, aprobare, evaluare preliminară şi raportare a proiectelor de investiţii capitale; pregătirea documentaţiei de proiect; examinarea şi aprobarea finanţării proiectelor de investiţii capitale din bugetul public naţional şi determină responsabilităţile părţilor implicate în derularea ciclului de proiect. Instrucţiunea nu se răsfrînge asupra proiectelor de investiţii capitale finanţate din fonduri şi programe, utilizarea cărora este reglementată prin acte legislative, precum şi cele externe care cad sub incidenţa acordurilor internaţionale încheiate de Republica Moldova cu partenerii de dezvoltare.
II. CADRUL NORMATIV
2. Instrucţiunea de pregătire a proiectelor de investiţii capitale este elaborată în temeiul:
a) Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014;
b) Hotărîrii Guvernului "Cu privire la investiţiile capitale publice" nr.1029 din 19 decembrie 2013;
c) Setului metodologic privind elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.191 din 31 decembrie 2014 şi altor acte normative.
III. NOŢIUNI
3. Investiţii capitale - cheltuieli bugetare destinate pentru formarea mijloacelor fixe (construcţia şi/sau renovarea, reconstruirea sau extinderea mijloacelor fixe existente).
4. Limite de cheltuieli - estimări ale alocărilor maxime de resurse pe termen mediu, în baza cărora se elaborează şi sînt prioritizate politicile sectoriale de cheltuieli şi propunerile de buget.
5. Mijloace fixe – imobilizări corporale transmise în exploatare, valoarea unitară a cărora depăşeşte plafonul valoric prevăzut de legislaţia fiscală sau pragul de semnificaţie stabilit de entitate în politicile contabile.
6. Proiect de investiţii capitale – un obiectiv sau un grup de obiective care au un scop comun şi rezultate clar definite, ce urmează să fie obţinute într-un termen stabilit şi implementarea cărora are drept rezultat formarea mijloacelor fixe noi sau extinderea, reutilarea şi modernizarea celor existente.
7. Beneficiar de proiect – autoritate publică centrală sau locală, sau instituţie publică, ce asigură pregătirea şi implementarea proiectului de investiţii capitale.
8. Ciclul proiectului de investiţii capitale – consecutivitatea etapelor de identificare, evaluare preliminară, fundamentare tehnico-economică, aprobare, implementare, monitorizare şi evaluare post-implementare a proiectelor de investiţii capitale.
9. Analiză cost-beneficiu – instrument analitic de fundamentare tehnico-economică, ce evaluează şi compară costurile şi beneficiile social-economice şi financiare ale unui proiect de investiţii capitale.
10. Investiţii în curs de execuţie - proiecte de investiţii capitale, ale căror stadiu fizic de execuţie se situează sub nivelul de 100%.
11. Metoda scorurilor ponderate - metodă de atribuire a ponderilor numerice fiecărui factor pentru a reflecta importanţa comparativă a acestuia, stabilirea scorurilor privind performanţa fiecărei opţiuni în raport cu fiecare factor pe o scară numerică, calcularea unui scor ponderat pentru fiecare opţiune.
12. Programul multianual de investiţii capitale - reprezintă o listă de obiective de investiţii capitale pe care autoritatea publică intenţionează să le realizeze într-un orizont de timp de 3 ani, obiectivele de investiţii fiind aranjate în ordinea descrescătoare a priorităţilor.
IV. ASPECTE GENERALE PRIVIND MANAGEMENTUL
INVESTIŢIILOR CAPITALE
13. In baza art.40 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014 investiţiile capitale finanţate din bugetul de stat şi bugetele locale se planifică, se execută şi se raportează ca parte integrantă a bugetului de stat sau, respectiv, a bugetelor locale.
14. Autorităţile publice asigură, după caz, iniţierea, planificarea, examinarea, aprobarea, implementarea proiectelor de investiţii capitale din domeniile de competenţă, precum şi monitorizarea şi raportarea privind gradul de implementare şi performanţa acestora.
15. Hotărîrea Guvernului "Cu privire la investiţiile capitale publice" nr.1029 din 19 decembrie 2013 stabileşte un mecanism transparent şi eficient de pregătire, aprobare, implementare, monitorizare şi evaluare a proiectelor de investiţii capitale finanţate de la bugetul public naţional.
16. Pornind de la cadrul normativ, iniţiatorii de proiecte de investiţii capitale se consideră autorităţile publice centrale, autorităţile publice locale şi instituţiile subordonate.
17. Proiectele de investiţii capitale finanţate din buget se planifică, se aprobă şi se gestionează în conformitate cu următoarele principii de bază:
a) principiul planificării strategice, care prevede că propunerile de proiecte de investiţii capitale se supun unui proces de prioritizare din punct de vedere al impactului asupra priorităţilor de politici şi obiectivelor stabilite în documentele de planificare strategică pe termen mediu;
b) principiul performanţei, care presupune că alocarea resurselor pentru proiectele de investiţii capitale şi rapoartele de implementare a acestora se fundamentează pe performanţă;
c) principiul raportului cost-calitate – beneficiarii de proiect trebuie să asigure utilizarea resurselor bugetare în mod econom, eficient şi eficace, asigurînd un nivel înalt al raportului cost-calitate;
d) principiul sustenabilităţii, care presupune că, în procesul de planificare şi aprobare a proiectelor de investiţii capitale, se ţine cont şi de costurile de funcţionare, şi de întreţinere ulterioară, după finalizarea acestora;
e) principiul realismului, care presupune că, la planificarea proiectelor de investiţii capitale, se ţine cont de disponibilitatea resurselor bugetare şi de capacitatea de implementare a proiectului.
18. Principiile de alocare a resurselor pentru investiţii capitale presupun1:
_______________________
1 art.40 (3 (a,b), Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014
a) alocarea preponderentă a resurselor, pentru finalizarea proiectelor în curs de desfăşurare;
b) proiectele noi de investiţii capitale trebuie să rezulte din priorităţile Guvernului/autorităţilor administraţiei publice locale, prevăzute în documentele de planificare strategică.
19. Ciclul proiectului de investiţii capitale include următoarele etape care sînt obligatorii pentru toate proiectele, indiferent de tipul şi mărimea acestora (anexa nr.1):
a. identificarea proiectului şi evaluarea preliminară;
b. pregătirea documentaţiei de proiect;
c. examinarea şi aprobarea finanţării;
d. implementarea şi monitorizarea;
e. evaluarea finală.
20. Planificarea investiţiilor capitale în contextul procesului bugetar implică:
1. stabilirea limitei generale pentru cheltuielile de investiţii capitale;
2. analiza şi evaluarea portofoliului existent al proiectelor de investiţii capitale şi;
3. identificarea priorităţilor pentru investiţii capitale;
4. determinarea limitelor de cheltuieli pentru investiţii capitale2.
_______________________
2 Setul metodologic privind elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului, (aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.191 din 31.decembrie 2014): (252-256)
21. Stabilirea limitei generale pentru cheltuielile de investiţii capitale are loc în baza cadrului general estimat de resurse, analizei coraportului între cheltuielile recurente şi investiţiile capitale şi obiectivele politicii de cheltuieli pe termen mediu. Ministerul Finanţelor determină nivelul potenţial al cheltuielilor bugetare ce urmează a fi direcţionate pentru investiţiile capitale. Această limită, de regulă, se bazează pe decizii asumate cu privire la ţintele viitoare ale cheltuielilor de investiţii capitale ca pondere în Produs Intern Brut (PIB).
22. Analiza şi evaluarea portofoliului existent al proiectelor de investiţii capitale se realizează de către Ministerul Finanţelor în conlucrare cu autorităţile publice, care gestionează proiectele de investiţii capitale şi estimează necesarul de resurse pentru finalizarea acestora (linia de bază). Linia de bază pentru investiţiile capitale se estimează luînd în consideraţie soldul costului de deviz la finele anului al proiectelor de investiţii capitale în curs de implementare şi termenele de implementare şi/sau de finalizare a acestora, precum şi costul proiectelor noi care încă nu au demarat, dar pentru care deja s-au asumat angajamente şi sînt aprobate în CBTM precedent.
23. Analiza cuprinde:
a) tendinţele recente ale cheltuielilor pentru investiţii capitale (ponderea în PIB, în BPN şi în BS, structura pe sectoare);
b) numărul total al proiectelor existente şi gruparea acestora în dependenţă de gradul de finalizare;
c) costul total al proiectelor în curs de desfăşurare şi volumul resurselor necesare pentru finalizarea lor (linia de bază);
d) problemele existente în domeniul managementului investiţiilor capitale şi recomandări de îmbunătăţire;
e) anexe şi tabele analitice, care să ofere informaţia numerică şi să reflecte concluziile expuse în partea textuală. Informaţia generalizată privind portofoliul proiectelor de investiţii capitale şi propunerile de cheltuieli pe termen mediu se prezintă Ministerului Finanţelor de către autorităţile publice în formatul anexei nr.2.
24. La identificarea priorităţilor pentru investiţii capitale, Ministerul Finanţelor, în consultare cu grupul de lucru pentru investiţii capitale, examinează propunerile autorităţilor publice şi identifică sectoarele şi/sau proiectele prioritare de investiţii capitale pentru alocarea resurselor.
25. Propunerile autorităţilor publice centrale pentru cheltuielile de investiţii capitale trebuie să rezulte din strategiile sectoriale de cheltuieli şi se supun evaluării şi analizei de către Ministerul Finanţelor. În cazul înaintării noilor propuneri, autorităţile publice prezintă documentele de proiect, care facilitează procesul de adoptare a deciziilor.
26. La determinarea limitelor de cheltuieli pentru investiţii capitale, Ministerul Finanţelor propune distribuirea resurselor suplimentare estimate între sectoare/proiecte în baza analizei portofoliului existent al proiectelor de investiţii capitale, în conformitate cu priorităţile stabilite.
27. Cheltuielile pentru proiectele de investiţii capitale se includ în buget doar dacă au fost parcurse în mod obligatoriu etapele ciclului de proiect, cu condiţia respectării procedurilor de pregătire a acestora, corespunzător tipului de proiect de investiţii capitale expuse în p.19, lit.a)-c).
28. Mărimea, complexitatea şi costul proiectului se analizează de către autorităţile publice la etapa de evaluare preliminară a proiectelor (anexa nr.3). Nu este acceptabil de dezagregat proiectele în componente mai mici, care, separat, se încadrează sub pragurile prevăzute.
V. PARTICULARITĂŢILE PROIECTELOR DE INVESTIŢII CAPITALE
ÎN CADRUL AUTORITĂŢILOR PUBLICE CENTRALE (APC)
29. Autorităţile publice centrale de specialitate sînt responsabile pentru elaborarea şi prezentarea strategiilor sectoriale de cheltuieli, inclusiv propunerilor aferente investiţiilor capitale.
30. Autorităţile publice centrale sînt responsabile de elaborarea programului multianual de investiţii capitale şi actualizarea portofoliului de investiţii capitale.
31. Programul multianual de investiţii capitale (anexa nr.12) include, după caz:
a) proiecte de investiţii capitale în curs de execuţie cu grad divers de execuţie, în sume existente şi estimate pentru anii următori, pentru care au fost elaborate documentele de proiect necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) proiecte noi de investiţii capitale.
32. La etapa de identificare a proiectelor de investiţii capitale, autorităţile publice centrale anual, prin intermediul instituţiilor din subordine, efectuează o analiză amplă a necesităţilor şi actualizează programul de investiţii capitale. În acest scop, APC elaborează şi emite instituţiilor subordonate o circulară bugetară anuală, prin care solicită informaţia despre propunerile pentru proiectele noi de investiţii capitale, în scopul identificării proiectelor prioritare.
33. Instituţiile publice din subordine prezintă propunerile de proiecte de investiţii capitale şi justificările acestora, în termenele stabilite de către autorităţile publice centrale.
34. Pentru a înainta propunerea de proiect, beneficiarul completează formularul de identificare şi evaluare preliminară a proiectului de investiţii capitale (anexa nr.5), care cuprinde următoarele informaţii de bază:
a) scopul proiectului şi locul acestuia în strategia naţională sau sectorială;
b) problemele ce se vor soluţiona prin realizarea proiectului şi analiza eventualelor variante alternative de soluţionare a problemei;
c) beneficiile aşteptate sau rezultatele scontate ca urmare a implementării proiectului, precum şi serviciile pe care le va satisface acest proiect;
d) activităţile care urmează să fie executate pentru realizarea proiectului;
e) durata de realizare a proiectului şi capacităţile de implementare;
f) costul estimativ pentru realizarea proiectului, inclusiv costurile operaţionale şi de întreţinere ulterioară;
g) analiza raportului cost-calitate;
h) sursele de finanţare a proiectului.
35. Propunerile de proiecte se supun evaluării preliminare de către autoritatea publică centrală, care presupune verificarea eligibilităţii propunerii de proiect pentru dezvoltarea ulterioară şi are drept scop evitarea cheltuielilor pentru pregătirea unor proiecte de joasă calitate.
36. În vederea evaluării preliminare, autoritatea publică centrală desemnează, prin ordinul conducătorului, o unitate responsabilă3/subdiviziune de investiţii capitale, destinată evaluării preliminare, sistematizării şi analizei portofoliului proiectelor de investiţii capitale. În caz de necesitate, funcţia acestei unităţi poate fi exercitată de către o comisie instituită de către autoritatea publică centrală în acest scop.
_______________________
3 Unitatea responsabilă poate fi o persoană desemnată sau o subdiviziune din cadrul APC.
37. Unitatea responsabilă/subdiviziunea de investiţii capitale stabileşte, după caz, lista criteriilor suplimentare de evaluare preliminară a proiectelor de investiţii capitale noi, precum şi proiectele în curs de execuţie, pentru care urmează a fi reluată finanţarea.
38. Proiectele noi de investiţii capitale se evaluează de către comisia responsabilă de evaluare, în baza formularului privind criteriile de evaluare a noilor proiecte de investiţii capitale, în scopul selectării spre aprobare (anexa nr.4) şi a formularului de identificare şi evaluare preliminară a proiectului, în baza sistemului de punctaj (anexa nr.5).
39. Procesul de examinare şi evaluare preliminară a propunerilor de proiect la nivel de autoritate publică centrală, presupune coordonarea deciziilor de către subdiviziunile responsabile din cadrul autorităţii publice centrale, dar, în mod obligatoriu, se avizează de către cele responsabile de politici, buget şi achiziţii publice.
40. Autoritatea publică centrală aprobă în faza de evaluare preliminară lista proiectelor investiţionale ce corespund priorităţilor politicii sectoriale, criteriilor de evaluare şi se încadrează în limita de cheltuieli stabilită în CBTM.
41. În urma evaluării preliminare, se elaborează un proces-verbal şi se perfectează un registru al proiectelor de investiţii capitale conform formularului standardizat "Portofoliul proiectelor de investiţii capitale" (anexa nr.2).
42. Cheltuielile pentru proiectele de investiţii se reflectă în formularul standardizat (anexa nr.2), separat pe cheltuieli pentru pregătirea proiectelor de investiţii capitale şi cheltuieli pentru implementarea proiectelor de investiţii capitale.
43. Proiectele avizate pozitiv la etapa de evaluare preliminară trec la etapa următoare de pregătire, iar, după caz, se supun fundamentării tehnico-economice şi analizei de impact (cost-beneficiu şi cost-eficacitate).
44. La etapa pregătirii documentaţiei de proiect, autorităţile publice centrale sînt responsabile de efectuarea studiilor necesare de fezabilitate (economice, financiare, tehnice), precum şi evaluările de impact (de mediu, social etc.). Pentru proiectele, implementarea cărora durează mai mult de 12 luni este necesară elaborarea studiilor de prefezabilitate.
45. Informaţia privind analiza tehnico-economică şi analiza de impact, conform formularului (anexa nr.6) şi documentele tehnico-financiare de proiect se prezintă Ministerului Finanţelor.
46. Proiectele de investiţii capitale cu un cost total estimat mai mare de 25 de milioane lei necesită analiza cost-beneficiu sau, în cazul în care beneficiile nu pot fi estimate, se aplică analiza cost-eficacitate.
47. Analiza presupune estimarea şi compararea costurilor şi beneficiilor sociale şi economice, coordonarea proiectului de investiţii capitale la nivel central şi local, determinarea impactului asupra bugetului de stat, alegerea între diferite opţiuni ale unui proiect (de ex. diferite soluţii tehnice sau diferite perioade de implementare).
48. Analiza cost-beneficii determină raportul dintre costuri şi beneficii (RCB), unde:
| Valoarea prezentă a beneficiilor proiectului | |
| RCB = | _____________________________________≥1 |
| Valoarea prezentă a costurilor proiectului |
49. Dacă costurile şi beneficiile nu pot fi apreciate direct în baza preţurilor de piaţă, se pot aplica diverse normative şi specificaţii tehnice, pentru a estima aceste valori.
50. Analiza cost-beneficii nu este direct aplicabilă în toate sectoarele sau pentru toate proiectele de investiţii capitale, beneficiile cărora se exprimă cu dificultate în unităţi monetare.
51. Autoritatea publică centrală analizează riscurile identificate şi acţiunile de atenuare a acestora pentru fiecare proiect de investiţii capitale.
52. Informaţiile despre riscuri urmează a fi incluse în Registrul riscurilor aferente proiectelor de investiţii capitale (anexa nr.8), în care se indică, după caz, riscurile relevante aferente proiectului de investiţii capitale, identificate în procesul evaluării preliminare şi în procesul de examinare şi aprobare, la nivel de autoritate publică centrală.
53. Registrul riscurilor aferente proiectelor de investiţii capitale (anexa nr.8) include, după caz, nu doar riscurile şi incertitudinile "economice", ci şi variaţiile posibile ale scenariilor privind costurile/beneficiile proiectului de investiţii capitale, precum şi riscurile şi incertitudinile manageriale, tehnice, juridice, financiare şi de alt tip.
54. Rezultatele fundamentării tehnico-economice şi studiul de fezabilitate stau la baza adoptării deciziei de promovare ulterioară a proiectului de investiţii capitale.
55. Evaluarea eligibilităţii şi aprobarea finală în cadrul APC a proiectelor de investiţii capitale pe baza studiului de fezabilitate se realizează conform criteriilor pentru evaluarea eligibilităţii şi aprobarea proiectelor de investiţii capitale. (anexa nr.7).
56. Decizia finală despre oportunitatea promovării propunerii de proiect la etapa următoare se ia de către conducătorul autorităţii publice centrale.
57. În cazul în care, din evaluarea proprie a autorităţii publice centrale, rezultă că proiectele de investiţii capitale noi nu îndeplinesc cerinţele minime privind gradul de pregătire, autoritatea publică centrală înaintează demersuri necesare către instituţiile din subordine privind perfectarea documentelor aferente proiectului de investiţii capitale la un nivel de pregătire corespunzător, sau respinge din start aceste proiecte, justificând decizia printr-o notă informativă.
58. Dacă proiectele de investiţii capitale corespund criteriilor interne stabilite, autoritatea publică centrală aprobă lista proiectelor de investiţii capitale noi şi proiectele în curs de execuţie şi le înaintează spre examinare Ministerului Finanţelor în format electronic şi pe suport de hîrtie, semnate de către conducătorul autorităţii publice centrale, concomitent cu strategiile sectoriale de cheltuieli.
59. Informaţia privind lista finală a proiectelor înaintate spre examinare şi aprobare Ministerului Finanţelor se introduce de către autorităţile publice centrale în Portofoliul proiectelor de investiţii capitale, care se ţine în mod electronic în sistemul informaţional de management financiar (SIMF) în formatul anexei nr.2.
60. Aprobarea propunerilor de proiecte de investiţii capitale, după procesul de evaluare la nivel de autoritate publică centrală, şi înaintarea spre examinare şi aprobare Ministerului Finanţelor, nu reprezintă o garanţie de finanţare. Decizia finală de aprobare a finanţării este adoptată de către Parlament în cadrul aprobării legii bugetului.
61. Proiectele în curs de execuţie ce necesită finanţare pentru a fi finalizate vor avea prioritate pentru finanţare.
62. Proiectele care se încadrează în cerinţele stabilite de către autorităţile publice centrale şi au prioritate se consideră eligibile a fi incluse în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu pentru anii următori.
VI. SPECIFICUL AUTORITĂŢILOR PUBLICE LOCALE (APL)
PRIVIND PROIECTELE DE INVESTIŢII CAPITALE
63. În conformitate cu prevederile art.14 alin.(2) lit.p) şi art.43 alin.(j) ale Legii privind administraţia publică locală nr.436 din 28 decembrie 2006, consiliul local aprobă strategii de dezvoltare social-economică a UAT, planuri şi programe de dezvoltare, inclusiv, decid asupra priorităţilor de politici investiţionale.
64. Pentru proiectele de investiţii capitale finanţate din bugetele locale, autorităţile publice locale stabilesc proceduri specifice proprii de pregătire, aprobare, implementare şi monitorizare a proiectelor de investiţii capitale, în temeiul prevederilor Regulamentului cu privire la proiectele de investiţii capitale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului, nr.1029 din 19 decembrie 2013 (anexa nr.3).
65. În vederea identificării priorităţilor strategice de investiţii capitale, autorităţile publice locale organizează consultări publice.
66. În temeiul prevederilor articolelor art.43 alin.(1) lit.v) şi art.14 alin.(2) lit.z1) ale Legii privind administraţia publică locală 436 din 28 decembrie 2006, consiliul local are drept de iniţiativă şi dispune consultarea publică a proiectelor de decizii în problemele de interes local, care pot avea impact economic, de mediu şi social etc. În procesul consultărilor publice, după caz, se discută ideea proiectului de investiţii capitale cu părţile interesate, care îşi pot aduce contribuţia la procesul de selectare, după caz, a proiectelor de investiţii capitale prioritare.
67. În baza consultărilor publice, autoritatea executivă elaborează Programul multianual de investiţii capitale (anexa nr.12), care se aprobă de către autoritatea reprezentativă şi deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale respective şi se actualizează anual.
68. După consultările interne (în cadrul APL, a subdiviziunilor din subordine, a consiliului local), în cazul cînd se identifică propuneri de proiecte de investiţii capitale noi, autorităţile publice locale urmează să întocmească formularul de identificare şi evaluare preliminară a proiectului conform anexei nr.5, cu anexarea materialelor justificative a proiectului.
69. Propunerile de proiecte se supun evaluării preliminare de către autoritatea publică locală, care presupune verificarea eligibilităţii propunerii de proiect. În scopul evaluării preliminare a proiectelor de investiţii capitale noi, consiliului local poate desemna o subdiviziune/ grup de lucru responsabil de investiţii capitale, şi adoptă decizii privind alocarea resurselor bugetare pentru investiţii capitale în curs de execuţie.
70. Grupul de lucru responsabil de investiţii capitale la nivelul autorităţii publice locale se constituie din funcţionari şi specialişti ale autorităţii publice locale, care participă la procesul decizional aferent proiectelor de investiţii capitale şi include cel puţin 5 membri, inclusiv conducătorul grupului de lucru – persoana care deţine dreptul de primă semnătură sau o persoană numită de către aceasta şi secretarul grupului de lucru. În caz de necesitate, în componenţa grupului de lucru pot fi atraşi, specialişti, consilieri locali şi experţi din domeniul în care se prezintă proiectul.
71. Funcţiile fiecărui membru se stabileşte expres de către autoritatea publică locală prin regulamentul de activitate al grupului de lucru responsabil de investiţii capitale.
72. Grupul de lucru responsabil de investiţii capitale din cadrul autorităţii publice locale îndeplineşte următoarele funcţii:
a) examinează, evaluează şi compară proiectele de investiţii capitale, prezentate la etapa de identificare şi evaluare preliminară;
b) întocmeşte procesul-verbal cu privire la evaluarea preliminară a proiectelor de investiţii capitale şi o prezintă consiliului local spre examinare şi aprobare.
c) participă la organizarea consultărilor publice şi identificarea ideilor de proiect;
d) pregăteşte informaţia privind actualizarea planurilor de dezvoltare strategică la nivel local la capitolul investiţii capitale;
e) întocmeşte programul multianual de investiţii capitale;
73. Grupul de lucru responsabil de investiţii capitale evaluează proiectele de investiţii capitale în baza criteriilor de evaluare (anexa nr.4) şi a informaţiei prezente în formularul de identificare şi evaluare preliminară a proiectului de investiţii capitale la nivelul autorităţii publice locale (anexa nr.5).
74. Fiecare membru al grupului de lucru este obligat să semneze procesul-verbal de evaluare preliminară a proiectelor de investiţii capitale, iar în cazul în care un membru al grupului de lucru nu este de acord cu decizia adoptată privind proiectul examinat, îşi poate exprima opinia separat în procesul-verbal. Decizia grupului de lucru privind proiectele aprobate este adoptată cu majoritatea voturilor membrilor grupului de lucru.
75. Grupul de lucru sistematizează informaţia privind proiectele de investiţii capitale examinate la etapa de identificare şi evaluare preliminară şi elaborează portofoliul/registrul de investiţii capitale la nivel local, care cuprinde informaţii obligatorii: denumirea, beneficiarul proiectului, data prezentării, costul preliminar (pe ani), etapele parcurse (data aprobării şi deciziile adoptate la fiecare etapă). Informaţia din registru se actualizează periodic în funcţie de deciziile luate la fiecare etapă a ciclului proiectului.
76. În vederea asigurării sustenabilităţii proiectelor de investiţii capitale la nivel local, autorităţile publice locale sînt responsabile de elaborarea tuturor materialelor, inclusiv documentaţia de proiect, justificarea tehnico-economică a proiectelor de investiţii capitale, după caz, elaborarea studiilor de fezabilitate/prefezabilitate, perfectarea registrului riscurilor aferente proiectelor de investiţii capitale (anexa nr.8) etc.
77. Proiectele de investiţii capitale noi examinate şi aprobate se avizează de către persoanele responsabile de buget (şeful direcţiei generale finanţe/contabilul şef), autoritatea executivă şi se aprobă de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ teritoriale.
78. Aprobarea finanţării proiectelor noi de investiţii capitale, cît şi pentru proiectele în curs de execuţie se efectuează în limita resurselor bugetului local.
79. Lista proiectelor de investiţii capitale a unităţii administrativ-teritoriale se înregistrează în SIMF, compartimentul proiecte (anexa nr.2).
80. Autoritatea publică locală coordonează şi monitorizează activităţile legate de implementarea proiectelor de investiţii capitale la nivel local şi realizează procesul de monitorizare şi raportare ex-post.
VII. EXAMINAREA ŞI APROBAREA FINANŢĂRII
81. Ministerul Finanţelor, în conlucrare cu autorităţile publice, examinează proiectele de investiţii capitale, efectuează analiza portofoliului existent al proiectelor de investiţii capitale şi estimează necesarul de resurse pentru finalizarea acestora.
82. Ministerul Finanţelor, prin intermediul subdiviziunii specializate, examinează propunerile de proiecte în vederea generalizării şi înaintării lor Grupului de lucru pentru investiţii capitale, în vederea determinării eligibilităţii proiectelor, pentru a obţine aprobarea finanţării.
83. Responsabilităţile de bază ale Ministerului Finanţelor în procesul de gestionare a proiectelor de investiţii capitale includ:
a) actualizarea liniei de bază şi determinarea limitei generale de cheltuieli pentru investiţii capitale;
b) examinarea strategiilor sectoriale de cheltuieli şi analiza propunerilor autorităţilor publice centrale de ajustare a limitelor de cheltuieli privind investiţiile capitale;
c) coordonarea procesului de repartizare a limitelor sectoriale de cheltuieli pentru investiţii capitale pe componentele bugetului public naţional şi pe autorităţi publice centrale;
d) prezentarea spre aprobare Guvernului Republicii Moldova a listei proiectelor de investiţii capitale.
84. Ministerul Finanţelor, prin intermediul subdiviziunii specializate, analizează şi generalizează informaţia din anexa nr.2 "Portofoliului proiectelor de investiţii capitale " şi setul de documente prezentate de către autorităţile publice.
85. Ministerul Finanţelor analizează propunerile de proiecte noi de investiţii capitale de rînd cu propunerile de cheltuieli pentru proiectele de investiţii în curs de execuţie, la care se reia finanţarea şi se identifică sectoarele şi/sau proiectele prioritare de investiţii capitale pentru alocarea resurselor, în termenele stabilite de calendarul CBTM, şi le examinează în contextul stabilirii limitelor sectoriale de cheltuieli pe termen mediu.
86. În cazul identificării propunerilor de proiecte noi de investiţii capitale ce nu corespund cerinţelor şi prevederilor legislaţiei în vigoare, Ministerul Finanţelor este în drept să returneze propunerile în cauză pentru perfectare şi completare.
87. Atît în CBTM, cît şi în bugetul anual, cheltuielile pentru investiţii capitale se reflectă separat:
a. cheltuieli pentru pregătirea proiectelor de investiţii capitale, pînă la aprobare;
b. cheltuieli pentru implementarea proiectelor de investiţii capitale.
88. Grupul de lucru privind investiţiile capitale examinează rezultatele analizei, priorităţile de investiţii capitale şi propunerile de cheltuieli eligibile pentru investiţii capitale.
89. Grupul de lucru pentru investiţii capitale se instituie în scopul asigurării transparenţei şi calităţii procesului decizional în domeniul investiţiilor capitale finanţate din bugetul public naţional şi este responsabil de examinarea şi confirmarea eligibilităţii proiectelor de investiţii capitale, pentru a fi incluse în buget, precum şi de monitorizarea generală a portofoliului/programului, de investiţii capitale.
90. Grupul de lucru pentru investiţii capitale este un organ colegial, format din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale interesate, precum şi din reprezentanţi ai organizaţiilor asociative ale autorităţilor publice locale şi ai societăţii civile.
91. Componenţa nominală a grupului de lucru pentru investiţii capitale se actualizează anual de către Ministerul Finanţelor în baza propunerilor autorităţilor publice interesate şi se aprobă de către Grupul coordonator CBTM.
92. Componenţa grupului de lucru pentru investiţii capitale include:
Preşedintele (conducător de rang superior) –
• Ministerul Finanţelor
Membri (conducători ai subdiviziunilor relevante):
• Ministerul Finanţelor:
- direcţia finanţele economiei naţionale şi cheltuieli capitale;
- direcţia generală sinteză bugetară;
- direcţia generală datorii publice;
- direcţiile finanţelor de ramură (în caz de necesitate);
• Ministerul Economiei:
- direcţia responsabilă de politica în domeniul investiţiilor publice;
• Cancelaria de Stat:
- direcţia responsabilă de coordonarea politicilor, planificarea strategică şi coordonarea asistenţei externe;
• Alte autorităţi/instituţii relevante:
- APC responsabilă de domeniul construcţiilor şi dezvoltării regionale,
- APC responsabilă de domeniul transporturilor şi infra-structurii drumurilor,
- APC responsabilă de domeniul mediului.
• Reprezentanţi ai organizaţiilor asociative ale APL (de ex. Congresul autorităţilor locale din Republica Moldova);
• Confederaţia Naţională a Sindicatelor;
• Confederaţia Naţională a Patronatului.
93. Grupul de lucru pentru investiţii capitale este condus de Ministerul Finanţelor, care asigură secretariatul şi aranjamentele logistice în activitatea acestuia.
94. Grupul de lucru pentru investiţii capitale se convoacă în şedinţe ori de câte ori este necesar. Grupul de lucru pentru investiţii capitale examinează proiectele de investiţii capitale ţinând cont de performanţa şi costurile aferente portofoliului existent al proiectelor de investiţii capitale noi şi cele în curs de execuţie şi, în funcţie de resursele bugetare disponibile, determină priorităţile în domeniul investiţiilor capitale.
95. În vederea examinării şi aprobării proiectelor de investiţii capitale, Ministerul Finanţelor, concomitent cu formularul fişei de evaluare a proiectelor de investiţii capitale (anexa nr.9), şi propunerile de proiecte de investiţii capitale, întocmeşte şi prezintă Grupului de lucru:
• analiza portofoliului existent al proiectelor de investiţii în curs de execuţie şi costurile aferente pe termen mediu;
• lista proiectelor noi de investiţii capitale, după caz, documentaţia de proiect;
• sinteza rezultatelor evaluării preliminare a proiectelor de investiţii capitale şi punctajul atribuit de către APC conform formularului de identificare şi evaluare preliminară a proiectului de investiţii capitale cu, cel puţin, 10 zile înainte de data convocării şedinţei.
96. Membrii Grupului de lucru pentru investiţii capitale evaluează fiecare proiect de investiţii capitale în baza fişei de evaluare conform formularului din anexa nr.9, pe care o prezintă cu, cel puţin, două zile înainte de şedinţă, Ministerului Finanţelor.
97. În scopul facilitării procesului de adoptare a deciziilor, Ministerul Finanţelor prezintă, la şedinţa Grupului de lucru, sinteza rezultatelor evaluării elaborate în baza fişelor de evaluare şi comentariile prezentate de către membrii Grupului de lucru, şi informează despre resursele bugetare disponibile pentru a fi alocate.
98. Subiectele discutate şi deciziile adoptate se înscriu în procese-verbale semnate de către preşedintele Grupului de lucru pentru investiţii capitale şi secretarul acestuia.
99. Rezultatele examinării şi aprobării finale includ lista proiectelor de investiţii capitale, pentru care se propune alocarea resurselor bugetare şi care urmează să fie incluse în proiectul legii bugetare anuale.
100. Aprobarea finanţării atît pentru proiecte noi de investiţii capitale, cît şi pentru proiectele în curs de execuţie se examinează doar ca parte a procesului anual de planificare bugetară, şi se documentează în procese-verbale care se prezintă Ministerului Finanţelor şi altor instituţii pentru informare.
101. Subdiviziunea specializată din cadrul Ministerului Finanţelor, în baza scrisorii interne, prezintă informaţia generalizată privind portofoliul proiectelor de investiţii capitale noi şi investiţii capitale în curs de execuţie la direcţiile de ramură, pentru a fi incluse limita sectorială de cheltuieli.
102. Portofoliul actualizat al proiectelor de investiţii capitale propuse spre finanţare din bugetul de stat se prezintă ca parte a documentaţiei bugetare.
103. Lista proiectelor de investiţii capitale, aprobate pentru finanţare din bugetul de stat în anul corespunzător este parte componentă a legii anuale a bugetului de stat.
VIII. IMPLEMENTAREA PROIECTELOR
DE INVESTIŢII CAPITALE
104. Beneficiarii de proiect, pentru care au fost aprobate proiectele de investiţii capitale, sînt responsabili de implementarea propriu-zisă a proiectului în limitele cadrului de resurse aprobat şi în conformitate cu planul de implementare.
105. Planul de implementare presupune descrierea clară a activităţilor preconizate pentru implementarea proiectului (inclusiv documentaţie, de proiect, expertize etc.) pînă la etapa de finalizare, iar datele planificate pentru finalizarea activităţilor principale trebuie să fie specificate în descrierea proiectului.
106. Planul de implementare se prevede în documentaţia de proiect (anexa nr.10).
107. Activităţile de implementare a proiectului încep cu pregătirea structurii şi documentaţiei de licitaţie, organizarea licitaţiei, contractarea şi supravegherea lucrărilor. Toate achiziţiile aferente implementării proiectului de investiţii capitale se efectuează în conformitate cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice.
IX. MONITORIZAREA ŞI RAPORTAREA
108. Autoritatea publică centrală/locală asigură gestiunea şi monitorizarea adecvată a proiectului de investiţii capitale.
109. Conducătorul autorităţii publice poate desemna un manager responsabil de proiect şi de coordonare a activităţilor zilnice aferente implementării şi monitorizării proiectului de investiţii capitale pe perioada implementării şi ex-post.
110. Managerul de proiect asigură informarea operativă şi prezentarea cu regularitate a rapoartelor de implementare şi monitorizare a proiectului, după caz, la orice solicitare din partea Ministerului Finanţelor.
111. Raportul de implementare include informaţia de bază: scopul, obiectivele şi descrierea proiectului de investiţii capitale, lista performanţei realizate (indicatorii de performanţă) în raport cu scopul şi obiectivele proiectului de investiţii capitale şi cheltuielile efectuate în perioada de gestiune, modificările limitei de alocaţii, cauzele, recomandări şi soluţii de depăşire a devierilor şi a altor situaţii critice (tehnice, financiare, de mediu etc.) aferente proiectului de investiţii capitale (anexa nr.11).
112. Ministerul Finanţelor asigură monitorizarea generală a implementării proiectelor de investiţii capitale finanţate de la bugetul de stat. Pentru aceasta autorităţile publice centrale/locale responsabile de proiectele de investiţii capitale prezintă spre informare Ministerului Finanţelor rapoartele anuale de monitorizare a proiectelor.
113. La finalizarea implementării proiectului de investiţii capitale, beneficiarul întocmeşte un raport analitic de finalizare a proiectului care trebuie să conţină informaţii despre respectarea termenului de implementare, bugetului proiectului, aspectelor tehnice ale proiectului, devierilor faţă de plan sau proiect, explicaţiile şi concluziile de care se va ţine cont la alte proiecte similare şi îl prezintă Ministerului Finanţelor.
114. Ministerul Finanţelor generalizează informaţia despre proiectele implementate şi o prezintă Grupului de lucru privind investiţiile capitale spre examinare şi informare.
LISTA ABREVIERILOR
APC – Autorităţile Publice Centrale
APL – Autorităţile publice locale
BPN – Bugetul Public Naţional
BS – Bugetul de Stat
CBTM – Cadru Bugetar pe Termen Mediu
IC – Investiţii Capitale
PIB – Produsul Intern Brut
PIC – Proiecte de Investiţii Capitale
RCB – Raportul dintre costuri şi beneficii
SIMF – Sistemul Informaţional de Management Financiar
|
Anexa nr.1 Etapele şi responsabilităţile în cadrul ciclului de proiect de investiţii capitale |
||||
| Etapele ciclului de proiect de investiţii capitale | Iniţiatorul/Beneficiarul proiectului de investiţii capitale | Ministerul de Ramură/APL | Ministerul Finanţelor | Grupul de lucru pentru investiţii capitale |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| Identificarea proiectului şi evaluarea preliminară | Determină scopul, obiectivele şi rezultatele scontate ale proiectului, efectuează analiza preliminară în baza criteriilor stabilite (anexa nr.4) şi a formularului prezentat în anexa nr.5 la această instrucţiune | Oferă consultanţă iniţiatorului de proiect şi selectează proiectele ce urmează a fi înaintate spre aprobare | Oferă consultanţă părţilor participante la proiect | |
| Pregătirea documentaţiei de proiect | Propune elaborarea documentaţiei de proiect | Examinează şi aprobă documentele corespunzătoare proiectelor selectate | ||
| Examinarea şi aprobarea finanţării | Prezintă orice date adiţionale necesare pentru fundamentarea proiectului Participă la discuţii şi consultări | Efectuează propunerile de proiect înaintate spre aprobare şi rezultatele evaluării preliminare, efectuează analiza conţinutului proiectelor propuse şi prezintă o notă informativă privind rezultatele analizei, în cazul deciziei pozitive, privind proiectele aprobate spre a fi finanţate, pregăteşte pachetul de documente necesar de a fi transmis Ministerului Finanţelor spre avizare | Participă la examinarea propunerilor de proiecte ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în domeniul investiţiilor realizate din contul tuturor surselor bugetului de stat; Înregistrează proiectele înaintate, analizează setul de documente şi elaborează nota informativă privind rezultatul analizei, pentru a fi transmisă Grupului de Lucru, şi perfectează un registru privind proiectele care au fost selectate la etapa de evaluare preliminară de către APC şi APL | Evaluează şi înaintează proiectele selectate spre finanţare, aprobă lista proiectelor a fi înaintate spre aprobare şi finanţare. |
| Implementarea şi monitorizarea | Asigură implementarea proiectului, prezintă rapoarte de implementare Ministerului Finanţelor | Poartă responsabilitate faţă de monitorizarea implementării | Monitorizează raportarea ex - post | |
| Evaluarea finală | Întocmeşte un raport analitic de finalizare a proiectului şi îl prezintă Ministerului Finanţelor | Întocmeşte un raport analitic de finalizare a proiectelor pe fiecare beneficiar şi îl prezintă Ministerului Finanţelor | Generalizează informaţia despre proiectele finalizate în baza rapoartelor analitice şi o prezintă Grupului de lucru pentru investiţii capitale | |
|
Anexa nr.2 Portofoliul proiectelor de investiţii capitale (mii lei) |
|||||||||||
| Denumirea | Cod | Anul lansării proiec- tului |
Costul total al proiec- tului |
AB | AB+1 | AB+2 | AB+3 | ||||
| Soldul costului de deviz la 01.01 | Executare scontată | Soldul costului de deviz la 31.12 | Proiect | Estimat | Estimat | ||||||
| Org1 | F3 | Proiect | |||||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9=(7-8) | 10 | 11 | 12 |
| Denumirea proiectului, din care: | 70004 | 7000 | 7000 | 700 | 3000 | 3300 | |||||
| cheltuieli pentru pregătire | 700 | 700 | 700 | 700 | 0 | 0 | |||||
| cheltuieli pentru implementare | 6300 | 6300 | 6300 | 3000 | 3300 | ||||||
|
Sursa: Adaptat în baza setului metodologic privind elaborarea, aprobarea şi modificarea bugetului, aprobat prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr.191, din 31.12.2014. 4 Cifrele sînt indicate cu caracter ilustrativ. |
|||||||||||
|
Anexa nr.3 Mărimea proiectului şi tipul evaluării |
|||
| Mărimea/tipul proiectului | Costul Proiectului | Tipul evaluării | Metodologia de evaluare |
| Mic – proiecte la costuri investiţionale relativ mici, cum ar fi proiectele care implică lucrări minore de renovare, etc. (tipul I) | Pîna la 5 mln. lei | Evaluare de bază | In procesul de evaluare, se analizează informaţia din formularul de evaluare preliminară, inclusiv costurile şi durata de implementare a proiectelor. |
| Mediu – valori ale investiţiilor între pragurile de mai jos şi de mai sus. (tipul II) | De la 5 mln. lei pînă la 25 mln. lei | Evaluare intermediară | Se analizează formularul de evaluare preliminară, analiza documentelor de proiect, analiza costurilor şi beneficiilor proiectelor |
| Mari – proiecte majore de dezvoltare, în special, de infrastructură, cu impact economic, financiar, social şi de mediu. (tipul III) | >25 mln. lei | Evaluare deplină | Studiu de prefezabilitate, Analiza cost - beneficiu (ACB), Analiza cost eficacitate. |
|
Anexa nr.4 Formular privind criteriile de evaluare a noilor proiecte de investiţii capitale, în scopul selectării spre aprobare Denumirea propunerii de proiect APC/APL/Instituţia ……………………………………… Denumirea proiectului……………......……………………………………………………… |
||||
| Nr/ ord. |
Criterii | Da | Nu | Comentarii suplimentare |
| 1 | Există o problemă identificată, pe care proiectul o rezolvă | |||
| 2 | Proiectul reprezintă o prioritate corespunzătoare politicii guvernamentale | |||
| 3 | Obiectivele proiectului propus sunt clar definite si sunt Măsurabile, Realizabile,Realiste şi cu termene rezonabile. | |||
| 4 | Rezultatele propuse sunt descrise clar în modul de a fi măsurate în timp restrîns după implementare. | |||
| 5 | Alte opţiuni sunt considerate pentru a atinge obiectivele şi a descrie rezultatele. | |||
| 6 | Este clar de ce opţiunile preferate au fost selectate. | |||
| 7 | Costurile de capital privind propunerile de proiect sunt reale,fiind descrise detaliat şi argumentate prin scenarii şi calcule. (In caz de necesitate, sunt solicitate documente legale privind justificarea costurilor) | |||
| 8 | Costurile curente privind propunerile de proiect sunt reale,fiind descrise detaliat şi argumentate prin scenarii şi calcule. (In caz de necesitate, sunt solicitate documente legale privind justificarea costurilor) | |||
| 9 | Sursele de finanţare au fost identificate şi sunt clare. | |||
| 10 | Participanţii la proiectul propus sunt identificaţi şi implicaţi | |||
| 11 | Un plan clar de implementare a fost elaborat şi este real. | |||
| 12 | Formularul de identificare şi evaluare preliminară este completat şi prezentat | |||
| 13 | Proiectul are o probabilitate mare de a-şi atinge obiectivele şi rezultatele. | |||
|
Nota: 1. Doar proiectele care pot răspunde "Da" la toate categoriile de întrebări trebuie luate în considerare, pentru a fi eligibile spre aprobare. 2. Propunerile care înregistrează 'Nu' nu pot fi de succes şi ar trebui să fie returnate autorităţii care le propune, în cazul în care acestea pot da răspunsuri satisfăcătoare prin continuarea dezvoltării lucrărilor. Elaborat/ data: Revizuit/data: |
||||
|
Anexa nr.5 Formular de identificare şi evaluare preliminară a proiectului de investiţii capitale |
||||
| Titlul proiectului | ||||
| Beneficiarul de proiect | (se indică autoritatea/instituţia publică ce identifică şi înaintează propunerea de proiect) | |||
| Autoritatea publică centrală/locală | (se indică autoritatea publică responsabilă de evaluarea preliminară a proiectului) | |||
| Nr. d/o |
Cerinţe obligatorii | Descriere | Punctaj | Rezultatele evaluării preliminare |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
| 1. | Scopul proiectului şi corelarea cu obiectivele strategice şi priorităţile de politici guvernamentale | Se va face referinţă la documentele de planificare strategică (strategia naţională şi/sau sectorială de dezvoltare, programe şi alte documente de politici) se indica Nr, data aprobării | ||
| 2. | Problemele ce vor fi soluţionate prin realizarea proiectului | Se va descrie amploarea problemei abordate prin proiect şi se vor propune opţiuni de soluţionare | ||
| 3. | Beneficiarii finali şi rezultatele scontate de la realizarea proiectului propus | Se vor indica rezultatele scontate cantitativ si calitativ | ||
| 4. | Activităţile şi serviciile pe care le va satisface acest proiect | Descrierea activităţilor şi serviciilor | ||
| 5. | Durata proiectului şi capacităţile de implementare | Perioada implementării, se vor descrie capacităţile de implementare proprii şi/ sau atrase, termenul de scontare a proiectului | ||
| 6. | Costul preliminar pentru realizarea proiectului | Se indică costurile directe şi indirecte ale proiectului | ||
| 7. | Sursele de finanţare | Se indică toate sursele de finanţare | ||
| Punctaj total | ||||
|
Sursa: Anexa nr.1, la Regulamentul cu privire la proiectele de investiţii capitale aprobat prin Hotărîrea Guvernului, nr.1029 din 19 decembrie 2013 "Cu privire la investiţiile capitale". Note: Col.2 se completează de autoritatea/instituţia publică ce identifică şi înaintează propunerea de proiect. Col.3 şi 4 se completează de către autoritatea publică centrală/locală în procesul evaluării preliminare a proiectului. Nota minimă -1 se acordă pentru cerinţele de calitate inferioară, iar nota maximă – 5 se acordă pentru cerinţele de o calitate înaltă. |
||||
|
Notă informativă privind criteriile de atribuire a punctajului: (Anexa nr.5) |
||||||
| Criterii/Punctaj | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | Precizări |
| Scopul proiectului şi corelarea cu obiectivele strategice şi priorităţile de politici guvernamentale | Lipseşte referinţa la documentul de politici, strategii, Scopul proiectului este parţial definit |
Scopul proiectului corespunde parţial cu obiectivele strategiilor naţionale sau sectoriale | Scopul proiectului clar definit nu este în concordanţă totală cu obiectivele sectoriale şi naţionale | Scopul proiectului clar definit, aliniat la obiectivele politicilor sectoriale şi naţionale. Proiectul nu este inclus în programul strategiei sectoriale |
Scopul proiectului clar definit, proiectul inclus în programul strategiei locale/ sectoriale/ naţionale/ | Documentul, actul normativ, Copia documentului (decizii, strategii locale etc.) Avizarea de către subdiviziunile responsabile de politici, de buget şi de achiziţiile publice |
| Problemele ce vor fi soluţionate prin realizarea proiectului | Nu există probleme identificate | Problemele sunt descrise parţial, nu sunt descrise beneficiile aşteptate | Problemele descrise sunt parţial aliniate la obiectivele proiectului | Soluţionarea problemelor este justificată. Se prezintă analize ale eventualelor variante alternative de soluţionare a problemei |
Soluţionarea problemelor este justificată şi argumentată. Sunt definite clar beneficiile aşteptate sau rezultatele scontate ca urmare a implementării proiectului, precum şi serviciile pe care le va satisface acest proiect |
Se indică realizări concrete, pornind de la documentele de proiect, acte normative, (indicatori, rezultate, realizări, riscuri) |
| Criterii/Punctaj | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | Precizări |
| Beneficiarii finali şi rezultatele scontate de la realizarea proiectului propus | Lipsa datelor despre toate categoriile de beneficiari. Rezultatele nu au fost prezentate în mod clar. Nu există documente ce confirmă realizarea rezultatelor propuse |
Numărul de beneficiari este clar definit, dar nu corespunde tipului proiectului. Există o notă informativă privind rezultatele scontate ale proiectului. |
Nu există o analiză a beneficiarilor şi o analiză de impact asupra lor. Există o notă informativă privind realizarea rezultatelor scontate ale proiectului, estimări preliminare. Este mai puţin clar cine va beneficia şi cine va suporta costurile fiecărei opţiuni. |
Beneficiarii sunt clar definiţi. Datele de progres privind numărul de beneficiari nu sunt prevăzute. Există documente justificative privind rezultatele proiectului, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, analiză de impact conform prevederilor legale. Este clar cine va beneficia şi cine va suporta costurile fiecărei opţiuni a proiectului. |
Beneficiarii sunt clar definiţi pe categorii, există analiză de impact a proiectului asupra beneficiarilor. Este clar cine va beneficia şi cine va suporta costurile fiecărei opţiuni a proiectului. Există documente justificative privind realizarea rezultatelor proiectului, analiza, studii, analize cost eficienţă, cost beneficii etc., actualizate la perioada evaluării şi corespund prevederilor legale în vigoare. |
Se indică chestionare, analize de impact, numărul de beneficiari pe categorii şi tendinţele de progres ale acestora. Documentele de proiect avizate şi actualizate. |
| Criterii/Punctaj | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | Precizări |
| Activităţile şi serviciile pe care le va satisface acest proiect | Activităţile sunt descrise în mod general. | Activităţile corespund parţial obiectivului proiectului. | Activităţile corespund scopului proiectului, dar sunt parţial realizabile. | Activităţile pot fi realizate parţial, sunt bine descrise. | Activităţile sunt bine descrise, urmate, după caz, de indicatori de produs, rezultat şi eficienţă. | Se vor indica activităţile, indicatorii şi rezultatul acestora. |
| Durata proiectului de investiţii capitale şi capacităţile de implementare | Durata proiectului de investiţii capitale nu este definită. Nu există capacităţi proprii de implementare. |
Durata proiectului este stabilită, capacităţile de implementare proprii nu sunt suficiente. | Autoritatea publică dispune de capacităţi de implementare proprii, dar necesită şi capacităţi externe. Este definit termenul de implementare, dar lipseşte un calendar de implementare a proiectului. |
Există capacităţi interne de implementare, asigurate parţial din punct de vedere financiar, justificarea capacităţilor externe şi acoperirea financiară. | Durata proiectului corespunde documentaţiei de proiect şi este asigurată capacitatea de implementare, sunt cuantificate riscurile aferente. Există calendarul de implementare a proiectului. |
Se vor prezenta informaţii referitoare la durata proiectului şi capacitatea de implementare internă şi externă. |
| Costul preliminar pentru realizarea proiectului | Costul estimativ neactualizat. | Costul estimativ actualizat. | Costul prezentat pe categorii de cheltuieli. | Există devizul estimativ de cheltuieli. | Devizul de cheltuieli estimat şi aprobat în conformitate cu legislaţia în vigoare. | Documentul de deviz, informaţii privind costurile, data actualizării. |
| Sursele de finanţare | Sursa de finanţare nedefinită prezintă o estimare nerealistă. | Sursa de finanţare din bugetul de stat/local. | Finanţare parţială din bugetul de stat/local şi alte surse. | Finanţare parţială din bugetul de stat/local şi venituri proprii. | Finanţare din bugetul de stat/local, venituri proprii şi alte surse. | Documente confirmative privind finanţarea. |
|
Anexa nr.6 Formular pentru fundamentarea tehnico-economică |
|||
| Titlul proiectului | |||
| Beneficiarul de proiect | (se indică autoritatea/instituţia publică ce identifică şi înaintează propunerea de proiect) | ||
| Autoritatea publică centrală/locală | (se indică autoritatea publică responsabilă de evaluarea preliminară a proiectului) | ||
| Cerinţe generale (obligatorii pentru studii de pre-fezabilitate) |
Descriere | ||
| 1 | 2 | ||
| 1. | Colectarea datelor (geografice, social-economice, statistice, financiare etc.) şi previziunea cererii la serviciile ce urmează a fi furnizate de proiect | ||
| 2. | Analiza soluţiilor alternative de implementare a proiectului, a beneficiilor şi riscurilor | ||
| 3. | Determinarea cerinţelor normative şi parametrilor tehnici ai proiectului | ||
| 4. | Stabilirea indicatorilor de performanţă cantitativi şi calitativi, care urmează să fie atinşi la finalizarea fiecărei etape a proiectului pentru monitorizarea şi evaluarea ex-post | ||
| 5. | Estimarea costurilor de implementare a proiectului (devizul de cheltuieli) | ||
| 6. | Analiza raportului cost-calitate şi cost-eficacitate | ||
| 7. | Analiza capacităţilor de implementare şi aranjamentelor instituţionale şi de management | ||
| 8. | Planul de implementare a proiectului (cu termene şi responsabili) | ||
| 9. | Analiza durabilităţii financiare după finalizarea proiectului (costurile operaţionale şi de întreţinere ulterioară) | ||
| Cerinţe specifice (obligatorii pentru studii de fezabilitate) |
Descriere | ||
| 10. | Tehnologii alternative care pot fi utilizate la proiect | ||
| 11. | Analiza tuturor riscurilor şi strategii de diminuare | ||
| 12. | Analiza cost-beneficiu şi impactul financiar şi economic global | ||
| 13. | Evaluarea impactului ecologic | ||
| 14. | Evaluarea impactului social | ||
|
Anexa nr.7 Lista criteriilor pentru evaluarea eligibilităţii şi aprobarea proiectelor de investiţii capitale (pe baza studiului de fezabilitate) |
||
| 1. Claritatea obiectivelor | Da | Nu |
| 1.1. Este oare raţional proiectul în contextul priorităţilor documentelor de planificare strategică? Sunt acoperite aceste întrebări în studiul de fezabilitate? | ||
| 1.2. Este oare scopul proiectului formulat în mod clar şi justificat în concordanţă cu scopurile şi obiectivele strategice ale politicii guvernamentale? | ||
| 1.3. Este focusată propunerea pe rezultate (servicii în general pentru public) şi pe modul în care aceste rezultate contribuie la scopul proiectului specificat şi scopul final? | ||
| 1.4. Obiectivele sunt definite în termeni specifici şi măsurabili cu termenele stabilite, astfel încât să poată fi evaluată realizarea lor ulterioară? | ||
| 2. Alegerea şi definirea opţiunilor | ||
| 2.1. Gama opţiunilor a fost luată în considerare suficient de larg, acordându-li-se o atenţie suficientă, de exemplu: cantitatea sau calitatea produselor/serviciilor, calendarul sau etapizarea alocaţiilor pentru investiţii, amplasarea investiţiilor? Au fost luate în considerare opţiunile de a nu face nimic sau de a face minimum şi aceste opţiuni sunt descrise explicit? | ||
| 2.2. Opţiunile potenţiale au fost examinate înainte de evaluarea detaliată sub aspectele de fezabilitate tehnică sau de altă natură (de exemplu, legal, politic sau financiar)? Dacă este aşa, justificarea este clară sau aceste constrângeri ar putea fi puse la îndoială? | ||
| 2.3. Oricare dintre opţiuni poate fi împărţită în componente independente pentru a fi evaluate separat? (O propunere poate avea componente separabile, care oferă o valoare mult mai semnificativă în comparaţie cu altele.) | ||
| 3. Estimarea costurilor şi beneficiilor | ||
| 3.1. La estimarea costurilor şi beneficiilor proiectului, au fost luate în considerare:
- costurile capitale şi operaţionale, costurile de personal (inclusiv costurile de regie), întreţinere, taxele de administrare, ratele etc.? - alte costuri şi beneficii, care pot fi evaluate în bani, de exemplu, economiile de costuri, impactul de alt ordin decât cel comercial? - măsuri cuantificate sau, cel puţin, descrieri ale acestor costuri şi beneficii, care nu pot fi uşor evaluate în bani? |
||
| 3.2. În cazul în care anumite costuri sau beneficii necuantificate în termeni monetari sunt acestea justificate în mod corespunzător? | ||
| 3.3. Există costuri necuantificate decisive sau beneficii şi dacă acestea există, sunt ele explicate în mod clar? | ||
| 4. Evaluarea economică a costurilor şi beneficiilor | ||
| 4.1. Toate costurile şi beneficiile proiectului au fost exprimate în preţuri constante şi actualizate la rata corespunzătoare? Au fost luate în considerare orice efecte relative ale preţurilor, dacă acestea pot fi importante? | ||
| 4.2. Toate costurile au fost estimate corect? De exemplu:
• costurile de oportunitate/resurse utilizate faţă de valoarea bunurilor? • costurile irecuperabile omise, dar şi costul de oportunitate al activelor deţinute deja inclus? • valorile reziduale incluse pentru componente de lungă durată ale proiectului? |
||
| 4.3. Au fost efectuate ajustări, pentru a exclude transferurile de valori economice:
(i) impozitele indirecte, cum ar fi TVA exclus din valorile economice? (ii ) plăţi de subvenţii excluse din valorile economice? |
||
| 4.4. Au fost articolele şi sursele de finanţare excluse din analiza fluxului de numerar? | ||
| 4.5. Există efecte de runda a doua justificate în mod corespunzător şi a fost evitată dubla contabilizare a costurilor sau beneficiilor? | ||
| 5. Evaluarea riscului de proiect şi incertitudinilor | ||
| 5.1. În cazul în care au fost folosite aceste previziuni, sunt ele de încredere şi care este gradul lor probabil de precizie? | ||
| 5.2. Toate riscurile importante şi incertitudinile au fost identificate pentru fiecare opţiune şi evaluate – calitativ şi/sau cantitativ? | ||
| 5.3. Au fost identificate ipotezele principale şi fiabile, luate în considerare sau tratate ca un risc pentru monitorizare şi atenuare? | ||
| 5.4. A fost folosită analiza de sensibilitate adecvată, inclusiv un scenariu pentru cel mai rău caz? Au fost examinate şi alte metode de evaluare a riscurilor? | ||
| 5.5. Procesul de monitorizare permanentă a riscurilor şi măsurile adecvate de reducere a riscurilor sunt incluse în planurile bugetare şi de activitate? | ||
| 6. Analiza financiară | ||
| 6.1. Dacă proiectul este comercial sau are potenţial de venituri, este acesta încă un caz pentru o alocaţie de investiţie de capital de la bugetul de stat? În cazul în care finanţarea bugetului pentru investiţii capitale este justificată, va fi entitatea de operare capabilă de a genera resurse financiare suficiente pentru a acoperi costurile operaţionale şi de întreţinere? | ||
| 6.2. Care este impactul proiectului asupra contului de venituri-cheltuieli, bilanţul şi fluxul de numerar al entităţii de operare? Proiectul va contribui la realizarea obiectivelor financiare ale entităţii de operare, ţinând cont de alocaţiile din bugetul de stat propuse pentru investiţiile capitale? | ||
| 6.3. În cazul în care proiectul urmează să fie finanţat din mai multe surse, finanţarea din alte surse decât bugetul de stat a fost asigurată? | ||
| 6.4. A fost evaluat impactul global asupra finanţelor publice în baza unei analize economice, inclusiv orice datorii sau garanţii de stat? | ||
| 7 . Analiza economică | ||
| 7.1. Au fost clar prezentate rezultatele fiecărei opţiuni, inclusiv de a nu face nimic sau opţiunea de a face minimum? | ||
| 7.2. Este oare perioada pentru analiza cost-beneficiu destul de lungă pentru a cuprinde toate costurile şi beneficiile importante? Sau au fost luate în considerare suficient de adecvat costurile şi beneficiile ulterioare? Este clar calendarul costurilor şi beneficiilor pentru fiecare opţiune? | ||
| 7.3. Au fost calculate valoarea actualizată netă (VAN) şi / sau rata internă de rentabilitate economică (RIR)? Confirmă rezultatele analizei economice faptul că proiectul este fezabil din punct de vedere economic, ceea ce înseamnă că VAN este pozitiv sau RIR este peste rata minimă de rentabilitate pentru investiţiile în sectorul public? | ||
| 7.4. Sunt rezultatele analizei economice robuste vis-a-vis de prognozele cele mai pesimiste cu privire la valorile-cheie (aşa cum au fost examinate în testul de sensibilitate la riscuri) şi de cel mai rău scenariu? | ||
| 7.5. În cazul în care valoarea monetară nu poate fi estimată, pentru beneficiile economice a fost efectuată o analiză cost-eficacitate? Analiza cost-eficacitate confirmă că opţiunea selectată are cea mai mică valoare actualizată a costurilor pe unitate de produs în comparaţie cu alte opţiuni? | ||
| 8. Managementul implementării şi analiza operaţională | ||
| 8.1. Există planuri de livrare bine definite, realiste, cu datele de livrare clare şi etapele de punere în funcţiune în scopuri de monitorizare? | ||
| 8.2. Au fost clar divizate responsabilităţile pentru rezultate/produse şi cheltuielile de proiect? | ||
| 8.3. Au fost identificate în buget cheltuielile operaţionale, cum ar fi cheltuielile de personal şi altele? | ||
| 8.4. Este implementarea proiectului compatibilă cu alte proiecte şi cu planurile de activităţi întreprinse de către entitatea beneficiar? | ||
| 8.5. Responsabilităţile atribuite sunt compatibile cu competenţele şi sarcinile entităţii beneficiar? | ||
| 8.6. Vor fi disponibile resurse (financiare şi umane) suficiente pentru lansarea proiectului şi exploatarea adecvată a acestuia? | ||
| 9. Prezentarea rezultatelor | ||
| 9.1. Rezultatele au fost prezentate în mod clar? | ||
| 9.2. Este clar cine va beneficia şi cine va suporta costurile fiecărei opţiuni? | ||
| 10. Monitorizarea şi evaluarea | ||
| 10.1. Include planul proiectului măsuri corespunzătoare de monitorizare şi de punere în aplicare – cine, când, cum, costurile? | ||
| 10.2. Planul proiectului include propuneri clare pentru evaluarea performanţei proiectului, odată ce proiectul este transmis spre operare – cine, când, cum, costurile? | ||
|
Anexa nr.8 Registrul riscurilor aferente proiectelor de investiţii capitale Autoritatea publică centrală/locală/instituţia______________________________ Denumirea proiectului de investiţii capitale_______________________________ |
||||||||
| Nr. riscului/ Tipul riscului |
Descrierea riscului | Valoarea riscului | Reacţia la risc |
Acţiunea | Persoana respon- sabilă de gestio- narea riscului |
Ultima actualizare (data)/ Perioada de control al riscurilor |
||
| Impact posibil (1=redus; 10=înalt) | Probabilitate (1=redusă; 10=înaltă) | Scor (impact x proba- bilitate) Scor maxim=100 |
||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5=3×4 | 6 | 7 | 8 | 9 |
|
Denumirea proiectului de investiţii capitale |
||||||||
| Obiectivul (Ce scop urmează să fie atins / realizat în cadrul proiectului de investiţii capitale?) | ||||||||
|
1 |
Ce poate să împiedice ca obiectivul Proiectului de investiţii capitale să nu fie atins? | Cum
urmează să fie abordat riscul? -acceptare -minimizare - eliminare -împărtăşire |
Acţiunea care decurge din reacţia la risc înscrisă în col.6 | Persoana responsabilă de obiectiv, activitate şi, ca urmare, responsabil de executarea acţiunii | Data/ luna/ anul | |||
|
Conducătorul instituţiei/APC/APL ________________ Semnătura _________________________________ Data ______________________________________ |
||||||||
|
Anexa 8/MODEL Model de completare a registrului riscurilor aferente proiectelor de investiţii capitale Autoritatea publică centrală/locală/instituţia ______________________________ Denumirea proiectului de investiţii capitale _______________________________ |
||||||||
| Nr. riscului/ Tipul riscului | Descrierea riscului | Valoarea riscului | Reacţia la risc | Acţiunea | Persoana respon- sabilă de ges- tionarea riscului |
Ultima actualizare (data)/Perioada de control al riscurilor | ||
| Impact posibil (1=redus; 10=înalt) | Probabilitate (1=redusă; 10=înaltă) | Scor (impact x proba- bilitate) Scor maxim=100 |
||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5=3×4 | 6 | 7 | 8 | 9 |
|
Denumirea proiectului de investiţii capitale |
||||||||
| Obiectivul (Ce scop urmează să fie atins / realizat în cadrul proiectului de investiţii capitale?) | ||||||||
| 1. | Risc operaţional/ Intîrzieri in implementarea contractelor de lucrări |
4 | 3 | 12 | Minimizare | Revederea programelor de lucru | ||
| 2. | Risc economico-financiar | 6 | 4 | 24 | Minimizare | Prevederea/ Alocarea de resurse pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile | ||
|
Pentru descriere suplimentară a proceselor aferente riscurilor a se consulta informaţia plasată pe pagina web a Ministerului Finanţelor - http://www.mf.gov.md/about/cfpi/Tehnici/management. |
||||||||
|
Anexa nr.9 Fişa privind evaluarea proiectelor de investiţii capitale APC/APL/Instituţia _________________________________________________ |
|||||||||
| Denumirea proiectului/cod | AP/Instituţia responsabila | Criteriile de evaluare (scoring) | Total puncte | Rating | Comentarii | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
|
Semnătura _________________________________ Data ______________________________________ |
|||||||||
|
Anexa nr.10 Planul de implementare a proiectului de investiţii capitale APC/APL/Instituţia__________________________________________________ Denumirea proiectului________________________________________________ |
|||
| Activităţi | Termen | Responsabil | Cost/Beneficii |
| 1 | 2 | 3 | 4 |
|
Conducătorul APC/APL Semnătura _________________________________ Data ______________________________________ |
|||
|
Anexa nr.11 Raport de implementare a proiectului de investiţii capitale APC/APL/Instituţia_______________________________________________________ Denumirea proiectului_____________________________________________________ |
|||||
| Proiectul/ Etapa de implementare |
Progresul | Indicatorii de performanţă | Devieri/ Comentarii |
Soluţii | |
| Plan | Efectiv | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
|
Conducătorul APC/APL ______________________ Beneficiarul _______________________________ Semnătura ________________________________ Data _____________________________________ |
|||||
|
Anexa nr.12 Programul multianual de investiţii capitale APC/APL/Instituţia ________________________________________________________ (mii lei) |
|||||||
| Lista de obiective de investiţii capitale după gradul de prioritate | Costul total | Soldul de deviz | Termenul de realizare | Necesar de finanţare | |||
| AB+1 | AB+2 | AB+3 | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
|
Conducătorul APC/APL___________________________ Semnătura______________________________________ Data___________________________________________ |
|||||||