Ordin nr.186 din 19.12.2005 cu privire la aprobarea preţurilor autorizaţiilor pentru transporturile rutiere internaţionale
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR
O R D I N
cu privire la aprobarea preţurilor autorizaţiilor
pentru transporturile rutiere internaţionale
Nr.186 din 19.12.2005
(în vigoare 01.01.2006)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.25-27 art.66 din 10.02.2006
* * *
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 (pct.1 - se transferă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor competenţele ce ţin de domeniul transporturilor şi cele ce ţin de domeniul infrastructurii drumurilor, exercitate anterior de Agenţia Transporturi şi, respectiv, de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului)
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.1084 din 24.09.2008 cu privire la reorganizarea unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (pct.1 - se instituie Agenţia Transporturi prin reorganizarea Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor şi Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile)
În conformitate cu Regulamentul cu privire la constituirea şi utilizarea fondului rutier, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.893-XIII din 26 iunie 1996, Nomenclatorul autorizaţiilor, permisiunilor şi certificatelor eliberate de către autorităţile administrative centrale şi organele subordonate acestora persoanelor fizice şi juridice pentru practicarea activităţii antreprenoriale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.920 din 30 august 2005 şi în baza calculului cheltuielilor suportate pentru gestionarea autorizaţiilor la transporturile rutiere internaţionale,
ORDON:
1. Se stabileşte începînd cu 1 ianuarie 2006 costul unei autorizaţii unitare pentru transporturi rutiere internaţionale:
- în mărime de 10 euro pentru Belarus şi Ucraina (cu plata taxelor de drum).
- în mărime de 30 euro pentru următoarele ţări:
Austria, Azerbaidjan, Belgia, Belarus (fără plata taxelor de drum), Bulgaria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Spania, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Italia, Kazahstan, Kirghizia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Turcia, Ucraina (fără plata taxelor de drum), Ungaria, Uzbekistan şi autorizaţiile unitare ale Republicii Moldova pentru transportatorii străini care efectuează cursele bilaterale sau tranzit pe teritoriul Republicii Moldova;
- în mărime de 150 euro - autorizaţiile unitare ale Republicii Moldova pentru transportatorii străini, care efectuează transportarea mărfurilor în/din ţările terţe în/din Republica Moldova.
2. Achitarea costului autorizaţiei, pentru transporturi rutiere internaţionale de către beneficiari se va efectua conform Codului beneficiarilor, conturilor trezoreriale de venituri (organele fiscale raionale) şi codul statistic al localităţii, unde este amplasat contribuabilul şi luat la evidenţă de organul fiscal teritorial (codul localităţii posesorului de licenţă).
3. Se abrogă ordinul Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor nr.292 din 27 decembrie 2002.
4. Controlul executării prezentului ordin i se atribuie dlui Andrei Rusnac, director general al ÎS "AMTAI".
| MINISTRUL TRANSPORTURILOR | |
| Şl GOSPODĂRIEI DRUMURILOR | Miron GAGAUZ |
| Chişinău, 19 decembrie 2005. | |
| Nr.186. |