Ordin nr.20/GEN din 07.04.2025 cu privire la aprobarea ediţiei 01 a cerinţelor tehnice "Licenţierea piloţilor care operează aeronave ultrauşoare nemotorizate fără certificat de tip" (CT-LPAUN) şi ediţiei 01 a cerinţelor tehnice "Licenţierea piloţilor care operează aeronave ultrauşoare motorizate fără certificat de tip" (CT-LPULM)
MINISTERUL INFRASTRUCTURII
ŞI DEZVOLTĂRII REGIONALE
O R D I N
cu privire la aprobarea ediţiei 01 a cerinţelor tehnice "Licenţierea piloţilor
care operează aeronave ultrauşoare nemotorizate fără certificat de tip"
(CT-LPAUN) şi ediţiei 01 a cerinţelor tehnice "Licenţierea piloţilor
care operează aeronave ultrauşoare motorizate
fără certificat de tip" (CT-LPULM)
nr. 20/GEN din 07.04.2025
(în vigoare 17.04.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 187-189 art. 261 din 17.04.2025
* * *
În temeiul art.7 alin.(3) pct.1) lit.b), art.22 alin.(3) din Codul aerian al Republicii Moldova nr.301/2017 şi pct.10 subpct. 1) lit.b) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Autorităţii Aeronautice Civile, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.133/2019, întru executarea atribuţiilor ce îi revin Autorităţii Aeronautice Civile în calitate de autoritate administrativă de certificare, supraveghere şi control în domeniul aviaţiei civile,
ORDON:
1. Se aprobă, conform anexelor la prezentul ordin:
a) cerinţele tehnice "Licenţierea piloţilor care operează aeronave ultrauşoare nemotorizate fără certificat de tip" (CT-LPAUN), ediţia 01;
b) cerinţele tehnice "Licenţierea piloţilor care operează aeronave ultrauşoare motorizate fără certificat de tip" (CT-LPULM), ediţia 01.
2. Autoritatea Aeronautică Civilă va pune la dispoziţia tuturor persoanelor interesate anexele la prezentul ordin prin publicarea pe pagina web oficială www.caa.md, la compartimentul "Cadrul normativ/CT".
3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTOR | Vasile ŞARAMET |
| Nr.20/GEN. Chişinău, 7 aprilie 2025. | |