BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.203-O din 05.06.2023 cu privire la modificarea anexei nr.11 la Normele tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu, aprobate prin Ordinul directorului general al Serviciului Vamal nr.346-O/2009

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
05.06.2023

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

cu privire la modificarea anexei nr.11 la Normele tehnice privind

imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale

în detaliu, aprobate prin Ordinul directorului general

al Serviciului Vamal nr. 346-O/2009

nr. 203-O  din  05.06.2023

 (în vigoare 05.06.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.197-199 art. 567 din 16.06.2023

* * *

În temeiul art.12 din Codul vamal nr.1149/2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare, art.6 alin.(9) lit.g) din Legea cu privire la Serviciul Vamal nr.302/2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68-76, art.143), precum şi întru realizarea prevederilor pct.4 din Legea nr.89/2022 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii pentru realizarea Proiectului "Eficienţa energetică în Republica Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.115–117, art.208), şi Hotărârii Guvernului nr.314/2023 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale la importul şi/sau livrările de mărfuri şi/sau servicii destinate implementării proiectului "Eficienţa energetică în Republica Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.189–181, art.409),

ORDON:

1. Anexa nr.11 la compartimentul "CODURILE facilităţilor fiscale şi vamale acordate conform legislaţiei în vigoare în cadrul procedurii vamale "42" din Normele tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu", aprobate prin Ordinul directorului general al Serviciului Vamal nr.346-O/2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.197-200, art.876), se completează cu codul scutirii "058" cu următorul cuprins:

2. Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională şi Instituţia publică "Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe" vor opera modificările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "Asycuda World", precum şi vor efectua remiterea unui mesaj informativ, prin intermediul SI "Asycuda World", despre modificările operate la facilităţile fiscale şi vamale prevăzute în prezentul ordin.

3. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.

5. Prezentul ordin intră în vigoare din data semnării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.