Ordine

Ordin nr.21 din 23.02.2023 privind acceptarea şi publicarea Standardului Internaţional de Raportare Financiară

Tipul documentului: Ordine
Data adoptării: 23.02.2023

MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

privind acceptarea şi publicarea Standardului

Internaţional de Raportare Financiară

nr. 21 din 23.02.2023

(în vigoare 01.01.2028)

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 65-68 art. 240 din 01.03.2023

* * *

Întru executarea prevederilor Legii contabilităţii şi raportării financiare nr.287/2017 (publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.1-6, art.22), cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.238/2008 "Privind aplicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară pe teritoriul Republicii Moldova" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.47-48, art.302),

ORDON:

1. Se acceptă, în baza Acordului de renunţare la dreptul de autor pe un teritoriu limitat semnat cu IFRS Foundation la 15 iulie 2008, aplicarea pe teritoriul Republicii Moldova, publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi plasarea pe pagina web oficială a Ministerului Finanţelor a:

Standardului Internaţional de Raportare Financiară (IFRS):

IFRS 17

Contracte de asigurare

2. Se retrage la data intrării în vigoare a prezentului ordin:

Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS):

IFRS 4

Contracte de asigurare

2¹. Actualizările la IFRS 9 "Instrumente financiare" relevante pentru domeniul asigurărilor şi aplicabile în contextul acceptării aplicării IFRS 17 se aplică de către entităţile din domeniul asigurărilor din 1 ianuarie 2028.

[Pct.2¹ modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.53 din 04.06.2025, în vigoare 06.06.2025]

[Pct.2¹ introdus prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.126 din 28.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

3. Prezentul ordin intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2028.

[Pct.3 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.53 din 04.06.2025, în vigoare 06.06.2025]

[Pct.3 modificat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.126 din 28.12.2023, în vigoare 01.01.2024]

MINISTRU	Veronica SIREŢEANU
Nr.21. Chişinău, 23 februarie 2023.

Standardul Internaţional de Raportare Financiară 17

Contracte de asigurare

Obiectiv

^––––

1 IFRS 17 Contracte de asigurare stabileşte principiile pentru recunoaşterea, evaluarea, prezentarea şi descrierea contractelor de asigurare care intră sub incidenţa standardului. Obiectivul IFRS 17 este de a asigura că o entitate furnizează informaţii relevante care reprezintă exact contractele respective. Pe baza acestor informaţii, utilizatorii situaţiilor financiare pot evalua efectul pe care contractele de asigurare îl au asupra poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a fluxurilor de trezorerie ale unei entităţi.

2 Atunci când aplică IFRS 17, o entitate trebuie să ia în considerare drepturile şi obligaţiile sale reale, indiferent dacă acestea rezultă dintr-un contract, dintr-o lege sau din reglementări. Un contract reprezintă un acord între două sau mai multe părţi care creează drepturi şi obligaţii exercitabile. Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor dintr-un contract este o problemă de drept. Contractele pot fi scrise, verbale sau tacite ca urmare a practicilor obişnuite de afaceri ale unei entităţi. Termenele contractuale includ toate termenele unui contract, explicite sau implicite, însă o entitate trebuie să ignore termenele care nu au conţinut comercial (adică niciun efect perceptibil asupra aspectelor economice ale contractului). Termenele implicite ale unui contract le includ pe cele impuse de lege sau reglementări. Practicile şi procesele pentru stabilirea contractelor cu clienţii variază între diferite jurisdicţii, industrii şi entităţi. În plus, ele ar putea varia în cadrul unei entităţi (de exemplu, ele pot depinde de categoria de clienţi sau de natura bunurilor sau serviciilor promise).

––––––––––––––––––––––––––

¹ U.m. înseamnă unitate monetară.

Domeniu de aplicare

^{–––––––––––––––––––}

3 O entitate trebuie să aplice IFRS 17 pentru:

(a) contractele de asigurare, inclusiv contractele de reasigurare, pe care le emite;

(b) contractele de reasigurare pe care le deţine; şi

(c) contractele de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară pe care le emite, cu condiţia ca entitatea să emită şi contracte de asigurare.

4 Toate referinţele care se fac în IFRS 17 la contractele de asigurare se aplică şi:

(a) contractelor de reasigurare deţinute, cu excepţia:

(i) referinţelor la contractele de asigurare emise; şi

(ii) celor descrise la punctele 60-70A.

(b) contractelor de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară, conform descrierii de la punctul 3 litera (c), cu excepţia referinţelor la contractele de asigurare de la punctul 3 litera (c) şi a celor descrise la punctul 71.

5 Toate referinţele din IFRS 17 la contractele de asigurare emise se aplică şi contractelor de asigurare dobândite de entitate într-un transfer de contracte de asigurare sau într-o combinare de întreprinderi, cu excepţia contractelor de reasigurare deţinute.

6 Anexa A defineşte un contract de asigurare, iar punctele B2-B30 din Anexa B oferă îndrumări cu privire la definiţia unui contract de asigurare.

7 O entitate nu trebuie să aplice IFRS 17 pentru:

(a) garanţiile oferite de un producător, distribuitor sau comerciant en détail în legătură cu vânzarea bunurilor sau serviciilor sale către un client (a se vedea IFRS 15 Venituri din contractele cu clienţii).

(b) activele şi datoriile angajatorilor din planurile de beneficii pentru angajaţi (a se vedea IAS 19 Beneficiile angajaţilor şi IFRS 2 Plata pe bază de acţiuni) şi obligaţiile privind pensiile raportate în planurile de beneficii determinate pentru pensionare (a se vedea IAS 26 Contabilizarea şi raportarea planurilor de pensii).

(c) drepturile contractuale sau obligaţiile contractuale care depind de folosirea viitoare sau de dreptul de folosire viitoare a unui element nefinanciar (de exemplu, unele onorarii pentru acordarea licenţei, redevenţe, plăţi variabile de leasing şi alte plăţi de leasing contingente şi elemente similare: a se vedea IFRS 15, IAS 38 Imobilizări necorporale şi IFRS 16 Contracte de leasing).

(d) garanţiile aferente valorii reziduale oferite de un producător, distribuitor sau comerciant en détail şi garanţiile aferente valorii reziduale ale unui locatar, atunci când acestea sunt încorporate într-un contract de leasing (a se vedea IFRS 15 şi IFRS 16).

(e) contractele de garanţie financiară, cu excepţia cazului în care emitentul a declarat anterior, în mod explicit, că aceste contracte sunt considerate contracte de asigurare şi a folosit contabilitatea aplicabilă contractelor de asigurare. Emitentul trebuie să aleagă să aplice fie IFRS 17, fie IAS 32 Instrumente financiare: prezentare, IFRS 7 Instrumente financiare: informaţii de furnizat şi IFRS 9 Instrumente financiare pentru astfel de contracte de garanţie financiară. Emitentul poate face această alegere pentru fiecare contract în parte, dar opţiunea pentru fiecare contract este irevocabilă.

(f) compensaţia contingentă de plătit sau de primit într-o combinare de întreprinderi (a se vedea IFRS 3 Combinări de întreprinderi).

(g) contractele de asigurare în care entitatea este deţinătorul poliţei de asigurare, cu excepţia cazului în care acele contracte sunt contracte de reasigurare deţinute (a se vedea punctul 3 litera (b)).

(h) contractele de carduri de credit sau contracte similare care prevăd acorduri de creditare sau de plată care corespund definiţiei unui contract de asigurare dacă şi numai dacă entitatea nu reflectă o evaluare a riscului de asigurare asociat unui client individual în stabilirea preţului contractului cu clientul respectiv (a se vedea IFRS 9 şi alte standarde IFRS aplicabile). Cu toate acestea, dacă şi numai dacă IFRS 9 impune unei entităţi să separe o componentă de acoperire a asigurărilor (a se vedea punctul 2.1 litera (e) subpunctul (iv) din IFRS 9) care este încorporată într-un astfel de contract, entitatea trebuie să aplice IFRS 17 componentei respective.

8 Unele contracte corespund definiţiei unui contract de asigurare, dar au ca scop principal furnizarea de servicii contra unui onorariu fix. O entitate poate alege să aplice IFRS 15 în loc de IFRS 17 pentru astfel de contracte pe care le emite dacă şi numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţiile specificate. Entitatea poate face această alegere pentru fiecare contract în parte, dar opţiunea pentru fiecare contract este irevocabilă. Condiţiile sunt următoarele:

(a) entitatea nu reflectă o evaluare a riscului asociat unui client individual atunci când stabileşte preţul contractului cu respectivul client;

(b) contractul compensează clientul prin furnizarea unor servicii, mai degrabă decât prin efectuarea unor plăţi în numerar către clientul respectiv; şi

(c) riscul de asigurare transferat prin intermediul contractului este generat în principal de utilizarea serviciilor de către client, mai degrabă decât de incertitudini în ceea ce priveşte costul acelor servicii.

8A Unele contracte corespund definiţiei unui contract de asigurare, dar limitează despăgubirea pentru evenimentele asigurate la suma impusă de altfel pentru decontarea obligaţiei deţinătorului poliţiei de asigurare creată prin contract (de exemplu, împrumuturi cu clauze de renunţare în caz de deces). O entitate trebuie să aleagă să aplice fie IFRS 17, fie IFRS 9 unor astfel de contracte pe care le emite, cu excepţia cazului în care astfel de contracte sunt excluse din domeniul de aplicare al IFRS 17 de punctul 7. Entitatea trebuie să facă această alegere pentru fiecare portofoliu de contracte de asigurare, iar alegerea pentru fiecare portofoliu este irevocabilă.

Combinarea contractelor de asigurare

9 Un set sau o serie de contracte de asigurare cu acelaşi partener sau cu un partener afiliat poate determina sau poate avea scopul de a determina un efect comercial general. Pentru a raporta conţinutul unor astfel de contracte, ar putea fi necesar să se trateze setul sau seria de contracte ca un întreg. De exemplu, dacă drepturile sau obligaţiile dintr-un contract nu fac altceva decât să anuleze drepturile sau obligaţiile dintr-un alt contract încheiat în acelaşi moment cu acelaşi partener, efectul combinat este că nu există drepturi sau obligaţii.

Separarea componentelor dintr-un contract de asigurare (punctele B31-B35)

10 Un contract de asigurare poate conţine una sau mai multe componente care ar intra sub incidenţa altui standard în cazul în care acestea ar fi contracte separate. De exemplu, un contract de asigurare poate include o componentă de investiţii sau o componentă pentru alte servicii decât serviciile aferente contractului de asigurare (sau ambele). O entitate trebuie să aplice punctele 11– 13 pentru a identifica şi a contabiliza componentele contractului.

11 O entitate trebuie:

(a) să aplice IFRS 9 pentru a determina dacă există un instrument derivat încorporat care trebuie separat şi, dacă există, pentru a determina modul în care trebuie contabilizat acel instrument derivat.

(b) să separe o componentă de investiţii de contractul de asigurare gazdă dacă şi numai dacă acea componentă de investiţii este distinctă (a se vedea punctele B31-B32). Entitatea trebuie să aplice IFRS 9 pentru a contabiliza componenta de investiţii separată cu excepţia cazului în care este un contract de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară care intră sub incidenţa lui IFRS 17 (a se vedea punctul 3 litera (c)).

12 După aplicarea punctului 11 pentru a separa orice fluxuri de trezorerie aferente instrumentelor derivate încorporate şi componentelor de investiţii distincte, o entitate trebuie să separe de contractul de asigurare gazdă orice promisiune de a transfera către deţinătorul unei poliţe de asigurare bunuri sau alte servicii decât serviciile aferente contractului de asigurare, aplicând punctul 7 din IFRS 15. Entitatea trebuie să contabilizeze astfel de promisiuni aplicând IFRS 15. La aplicarea punctului 7 din IFRS 15 pentru a separa promisiunea, entitatea trebuie să aplice punctele B33-B35 din IFRS 17 şi, la recunoaşterea iniţială, trebuie:

(a) să aplice IFRS 15 pentru a atribui intrările de numerar între componenta de asigurare şi orice promisiuni de a furniza bunuri distincte sau alte servicii decât serviciile aferente contractului de asigurare; şi

(b) să atribuie ieşirile de numerar între componenta de asigurare şi orice bunuri promise sau alte servicii decât serviciile aferente contractului de asigurare promise, contabilizate aplicând IFRS 15 astfel încât:

(i) ieşirile de numerar care au o legătură directă cu fiecare componentă să fie atribuite componentei respective; şi

(ii) orice ieşiri de numerar rămase să fie atribuite pe o bază sistematică şi raţională, reflectând ieşirile de numerar care entitatea ar preconiza să apară dacă acea componentă ar fi un contract separat.

13 După aplicarea punctelor 11-12, o entitate trebuie să aplice IFRS 17 tuturor componentelor rămase ale contractului de asigurare gazdă. În continuare, toate referinţele din IFRS 17 la instrumente derivate încorporate se referă la instrumente derivate care nu au fost separate de contractul de asigurare gazdă şi toate referinţele la componente de investiţii se referă la componente de investiţii care nu au fost separate de contractul de asigurare gazdă (cu excepţia referinţelor de la punctele B31-B32).

Nivelul de agregare a contractelor de asigurare

^{––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––}

14 O entitate trebuie să identifice portofoliile de contracte de asigurare. Un portofoliu cuprinde contractele expuse la riscuri similare şi gestionate împreună. Se preconizează că în contractele din cadrul unei linii de produse vor exista riscuri similare şi, prin urmare, se preconizează că acestea vor face parte din acelaşi portofoliu dacă sunt gestionate împreună. Contractele din linii de produse diferite (de exemplu, anuităţile fixe cu o singură primă, comparativ cu asigurările de viaţă cu termen obişnuit) nu se preconizează că vor avea riscuri similare şi, prin urmare, se preconizează că vor fi incluse în portofolii diferite.

15 Punctele 16-24 se aplică pentru contractele de asigurare emise. Dispoziţiile referitoare la nivelul de agregare al contractelor de reasigurare deţinute sunt prezentate la punctul 61.

16 O entitate trebuie să împartă un portofoliu de contracte de asigurare emise în cel puţin:

(a) un grup de contracte care sunt cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială, dacă există;

(b) un grup de contracte care, la recunoaşterea iniţială, nu au o probabilitate semnificativă de a deveni ulterior cu titlu oneros, dacă există; şi

(c) un grup format din contractele rămase în portofoliu, dacă există.

17 Dacă o entitate are informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a concluziona că un set de contracte va face parte, în întregime, din acelaşi grup aplicând punctul 16, aceasta poate evalua setul de contracte pentru a determina dacă acestea sunt cu titlu oneros (a se vedea punctul 47) şi poate evalua setul de contracte pentru a determina dacă acestea nu au o probabilitate semnificativă de a deveni cu titlu oneros ulterior (a se vedea punctul 19). Dacă entitatea nu are informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a concluziona că un set de contracte va face parte, în întregime, din acelaşi grup, ea trebuie să determine grupul din care fac parte contractele analizând contractele la nivel individual.

18 Pentru contractele emise pentru care entitatea aplică abordarea bazată pe alocarea primei (a se vedea punctele 53-59), entitatea trebuie să presupună că niciun contract din portofoliu nu este cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială, cu excepţia cazului în care faptele şi circumstanţele indică altfel. O entitate trebuie să evalueze măsura în care contractele care nu sunt cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială nu au nicio posibilitate semnificativă de a deveni cu titlu oneros ulterior prin evaluarea probabilităţii modificării faptelor şi circumstanţelor aplicabile.

19 Pentru contractele emise pentru care entitatea nu aplică abordarea bazată pe alocarea primei (a se vedea punctele 53-54) entitatea trebuie să evalueze măsura în care contractele care nu sunt cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială nu au nicio posibilitate semnificativă de a deveni cu titlu oneros:

(a) pe baza probabilităţii modificării ipotezelor care, dacă ar avea loc, ar determina transformarea contractelor în contracte cu titlu oneros.

(b) utilizând informaţii referitoare la estimări furnizate de raportarea internă a entităţii. Prin urmare, atunci când evaluează măsura în care contractele care nu sunt cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială nu au nicio posibilitate semnificativă de a deveni cu titlu oneros:

(i) o entitate nu trebuie să ignore informaţiile furnizate de raportarea sa internă cu privire la efectul modificării ipotezelor asupra a diferite contracte în ceea ce priveşte posibilitatea ca acestea să devină cu titlu oneros; dar

(ii) nu i se impune unei entităţi să colecteze informaţii suplimentare în plus faţă de cele furnizate de raportarea internă a entităţii cu privire la efectele modificării ipotezelor asupra a diferite contracte.

20 Dacă, prin aplicarea punctelor 14-19, contractele dintr-un portofoliu s-ar împărţi în grupuri diferite doar din cauză că legislaţia sau reglementările limitează în mod explicit capacitatea practică a entităţii de a stabili un preţ diferit sau un nivel diferit de beneficii pentru deţinătorii de poliţe de asigurare cu caracteristici diferite, entitatea poate include acele contracte în acelaşi grup. Entitatea nu trebuie să aplice acest punct prin analogie pentru alte elemente.

21 Unei entităţi i se permite să subdivizeze grupurile descrise la punctul 16. De exemplu, o entitate poate alege să împartă portofoliile între:

(a) mai multe grupuri care nu sunt cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială – dacă raportarea internă a entităţii furnizează informaţii care fac distincţie între:

(i) niveluri de profitabilitate diferite; sau

(ii) diferite posibilităţi în care contractele devin cu titlu oneros după recunoaşterea iniţială; şi

(b) mai mult de un grup de contracte care sunt cu titlu oneros la recunoaşterea iniţială – dacă raportarea internă a entităţii furnizează informaţii la un nivel mai detaliat cu privire la măsura în care contractele sunt cu titlu oneros.

22 O entitate nu trebuie să includă în acelaşi grup contracte emise la mai mult de un an distanţă unele de celelalte. Pentru a respecta această prevedere, entitatea trebuie, dacă este necesar, să realizeze o împărţire suplimentară a grupurilor descrise la punctele 16-21.

23 Un grup de contracte de asigurare trebuie să cuprindă un singur contract dacă acesta este rezultatul aplicării punctelor 14-22.

24 O entitate trebuie să aplice dispoziţiile privind recunoaşterea şi evaluarea din IFRS 17 pentru grupurile de contracte determinate aplicând punctele 14-23. O entitate trebuie să stabilească grupurile la recunoaşterea iniţială şi să adauge contracte la grupuri aplicând punctul 28. Entitatea nu trebuie să reevalueze componenţa grupurilor ulterior. Pentru a evalua un grup de contracte, o entitate poate estima fluxurile de trezorerie de executare la un nivel de agregare mai mare decât grupul sau portofoliul, cu condiţia ca entitatea să poată include fluxurile de trezorerie de executare adecvate în evaluarea grupului, aplicând punctele 32 litera (a), 40 litera (a) subpunctul (i) şi 40 litera (b), prin alocarea acestor estimări la grupurile de contracte.

Recunoaştere

^{––––––––––––}

25 O entitate trebuie să recunoască un grup de contracte de asigurare pe care le emite de la prima dintre următoarele:

(a) începutul perioadei de acoperire a grupului de contracte;

(b) data la care devine scadentă prima plată de la un deţinător al unei poliţe de asigurare din grup; şi

(c) pentru un grup de contracte cu titlu oneros, data de la care grupul devine cu titlu oneros.

26 Dacă nu există o dată contractuală scadentă, prima plată de la deţinătorul poliţei de asigurare se consideră scadentă la data la care a fost primită. Unei entităţi i se impune să determine dacă există contracte care formează un grup de contracte cu titlu oneros aplicând punctul 16 înainte de prima dintre datele prevăzute la punctul 25 literele (a) şi (b) dacă faptele şi circumstanţele indică existenţa unui astfel de grup.

27 [Eliminat]

28 Atunci când recunoaşte un grup de contracte de asigurare într-o perioadă de raportare, o entitate trebuie să includă numai contractele care îndeplinesc în mod individual unul dintre criteriile prevăzute la punctul 25 şi trebuie să facă estimări pentru ratele de actualizare la data recunoaşterii iniţiale (a se vedea punctul B73) şi pentru unităţile de acoperire furnizate în perioada de raportare (a se vedea punctul B119). O entitate poate include mai multe contracte în cadrul grupului după finalul unei perioade de raportare, sub rezerva punctelor 14-22. O entitate trebuie să adauge un contract în grup în perioada de raportare în care contractul îndeplineşte unul dintre criteriile prevăzute la punctul 25. Acest lucru ar putea avea ca rezultat o modificare în determinarea ratelor de actualizare la data recunoaşterii iniţiale aplicând punctul B73. O entitate trebuie să aplice ratele revizuite de la începutul perioadei de raportare în care noile contracte sunt adăugate grupului.

Fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (punctele B35A-B35D)

28A O entitate trebuie să aloce fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări grupurilor de contracte de asigurare utilizând o metodă sistematică şi raţională aplicând punctele B35A-B35B, cu excepţia cazului în care alege să le recunoască drept cheltuieli aplicând punctul 59 litera (a).

28B O entitate care nu aplică punctul 59 litera (a) trebuie să recunoască drept activ fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări plătite (sau fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări pentru care o datorie a fost recunoscută prin aplicarea unui alt standard IFRS) înainte ca grupul aferent de contracte de asigurare să fie recunoscut. O entitate trebuie să recunoască un astfel de activ pentru fiecare grup aferent de contracte de asigurare.

28C O entitate trebuie să derecunoască un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări atunci când fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări sunt incluse în evaluarea grupului aferent de contracte de asigurare aplicându-se punctul 38 litera (c) subpunctul (i) sau punctul 55 litera (a) subpunctul (iii).

28D Dacă se aplică punctul 28, o entitate trebuie să aplice punctele 28B-28C în conformitate cu cele prevăzute la punctul B35C.

28E La finalul fiecărei perioade de raportare, o entitate trebuie să evalueze recuperabilitatea unui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări dacă faptele şi circumstanţele indică faptul că activul poate fi depreciat (a se vedea punctul B35D). Dacă o entitate identifică o pierdere din depreciere, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a activului şi să recunoască pierderea din depreciere în profit sau pierdere.

28F O entitate trebuie să recunoască în profit sau pierdere o reluare a totalităţii sau a unei părţi a pierderii din depreciere recunoscute anterior în conformitate cu punctul 28E şi să crească valoarea contabilă a activului, atunci când condiţiile de depreciere nu mai există ori s-au îmbunătăţit.

Evaluare (punctele B36-B119F)

^{–––––––––––––––––––––––––––}

29 O entitate trebuie să aplice punctele 30– 52 tuturor grupurilor de contracte de asigurare care intră sub incidenţa IFRS 17, cu următoarele excepţii:

(a) pentru grupurile de contracte de asigurare care îndeplinesc oricare dintre criteriile specificate la punctul 53, o entitate poate simplifica evaluarea grupului utilizând abordarea bazată pe alocarea primei de la punctele 55– 59.

(b) pentru grupurile de contracte de reasigurare deţinute, o entitate trebuie să aplice punctele 32– 46 aşa cum se prevede la punctele 63– 70A. Punctele 45 (privind contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă) şi punctele 47– 52 (privind contractele cu titlu oneros) nu se aplică grupurilor de contracte de reasigurare deţinute.

(c) pentru grupurile de contracte de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară, o entitate trebuie să aplice punctele 32– 52 aşa cum sunt modificate de punctul 71.

30 Atunci când aplică IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar pentru un grup de contracte de asigurare care generează fluxuri de trezorerie într-o monedă străină, o entitate trebuie să trateze grupul de contracte, inclusiv marja de serviciu contractuală, ca pe un element monetar.

31 În situaţiile financiare ale unei entităţi care emite contracte de asigurare, fluxurile de trezorerie de executare nu trebuie să reflecte riscul nerespectării obligaţiilor aferent acelei entităţi (riscul nerespectării obligaţiilor este definit în IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă).

Evaluarea la recunoaşterea iniţială (punctele B36-B95F)

32 La recunoaşterea iniţială, o entitate trebuie să evalueze un grup de contracte de asigurare la valoarea totală a:

(a) fluxurilor de trezorerie de executare, care cuprind:

(i) estimări ale fluxurilor de trezorerie viitoare (punctele 33– 35);

(ii) o ajustare care reflectă valoarea-timp a banilor şi riscurile financiare asociate fluxurilor de trezorerie viitoare, în măsura în care riscurile financiare nu sunt incluse în estimările fluxurilor de trezorerie viitoare (punctul 36); şi

(iii) o ajustare a riscului pentru riscul nefinanciar (punctul 37).

(b) marjei de serviciu contractuale, evaluată aplicând punctele 38– 39.

Estimări ale fluxurilor de trezorerie viitoare (punctele B36-B71)

33 O entitate trebuie să includă în evaluarea unui grup de contracte de asigurare toate fluxurile de trezorerie viitoare care se încadrează în limitele fiecărui contract din grup (a se vedea punctul 34). Aplicând punctul 24, o entitate poate estima fluxurile de trezorerie viitoare la un nivel de agregare mai mare şi poate aloca apoi fluxurile de trezorerie de executare rezultate pe grupuri individuale de contracte. Estimările fluxurilor de trezorerie viitoare trebuie:

(a) să înglobeze, într-o manieră imparţială, toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate cu privire la valoarea, plasarea în timp şi incertitudinea acelor fluxuri de trezorerie viitoare (a se vedea punctele B37-B41). Pentru a face acest lucru, entitatea trebuie să estimeze valoarea preconizată (adică media ponderată prin probabilităţi) a întregii game de rezultate posibile.

(b) să reflecte perspectiva entităţii, cu condiţia ca estimările oricăror variabile de piaţă relevante să fie consecvente cu preţurile de piaţă observabile pentru aceste variabile (a se vedea punctele B42-B53).

(c) să fie de actualitate – estimările trebuie să reflecte condiţiile existente la data evaluării, inclusiv ipotezele de la acea dată cu privire la viitor (a se vedea punctele B54-B60).

(d) să fie explicite – entitatea trebuie să estimeze ajustarea pentru riscul nefinanciar separat de celelalte estimări (a se vedea punctul B90). De asemenea, entitatea trebuie să estimeze fluxurile de trezorerie separat de ajustarea pentru valoarea-timp a banilor şi riscul financiar, cu excepţia cazului în care cea mai adecvată tehnică de evaluare combină aceste estimări (a se vedea punctul B46).

34 Fluxurile de trezorerie se încadrează în limitele unui contract de asigurare dacă ele rezultă din drepturile şi obligaţiile reale existente pe parcursul perioadei de raportare în care entitatea poate obliga deţinătorul poliţei de asigurare să plătească primele sau în care entitatea are o obligaţie reală de a furniza servicii de asigurare deţinătorului poliţei de asigurare (a se vedea punctele B61-B71). O obligaţie reală de a furniza servicii aferente contractului de asigurare încetează atunci când:

(a) entitatea are capacitatea practică de a reevalua riscurile aferente acelui deţinător de poliţă de asigurare şi, ca urmare, poate stabili un preţ sau un nivel de beneficii care reflectă în întregime acele riscuri; sau

(b) sunt îndeplinite ambele criterii de mai jos:

(i) entitatea are capacitatea practică de a reevalua riscurile aferente portofoliului de contracte de asigurare în care este inclus contractul şi, ca urmare, poate stabili un preţ sau un nivel de beneficii care reflectă în întregime riscul aferent acelui portofoliu; şi

(ii) stabilirea preţului primelor de până la data la care sunt reevaluate riscurile nu ia în considerare riscurile care se referă la perioadele de după data reevaluării.

35 O entitate nu trebuie să recunoască drept datorie sau drept activ nicio sumă care se referă la primele preconizate sau cererile de despăgubire preconizate care nu se încadrează în limitele contractului de asigurare. Astfel de sume se referă la contracte de asigurare viitoare.

Rate de actualizare (punctele B72-B85)

36 O entitate trebuie să ajusteze estimările fluxurilor de trezorerie viitoare pentru a reflecta valoarea-timp a banilor şi riscurile financiare asociate acelor fluxuri de trezorerie, în măsura în care riscurile financiare nu sunt incluse în estimările fluxurilor de trezorerie; Ratele de actualizare aplicate estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare descrise la punctul 33 trebuie:

(a) să reflecte valoarea-timp a banilor, caracteristicile fluxurilor de trezorerie şi caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare;

(b) să fie consecvente cu preţurile de piaţă curente observabile (dacă există) ale instrumentelor financiare cu fluxuri de trezorerie ale căror caracteristici sunt consecvente cu cele ale contractelor de asigurare în ceea ce priveşte, de exemplu, plasarea în timp, moneda şi lichiditatea; şi

(c) să excludă efectul factorilor care influenţează astfel de preţuri de piaţă observabile, dar care nu afectează fluxurile de trezorerie viitoare aferente contractelor de asigurare.

Ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar (punctele B86-B92)

37 O entitate trebuie să ajusteze estimarea valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru a reflecta compensaţia solicitată de entitate pentru suportarea incertitudinii legate de valoarea şi plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie care rezultă din riscul nefinanciar.

Marja de serviciu contractuală

38 Marja de serviciu contractuală este o componentă a activului sau datoriei pentru grupul de contracte de asigurare care reprezintă profitul neîncasat pe care entitatea îl va recunoaşte pe măsură ce furnizează servicii aferente contractului de asigurare în viitor. O entitate trebuie să evalueze marja de serviciu contractuală la recunoaşterea iniţială a unui grup de contracte de asigurare la o valoare care, cu excepţia cazului în care se aplică punctul 47 (cu privire la contractele cu titlu oneros) sau punctul B123A (cu privire la veniturile din asigurări conform punctului 38 litera (c) subpunctul (ii)), nu are ca rezultat venituri sau cheltuieli provenite din:

(a) recunoaşterea iniţială a unei sume pentru fluxurile de trezorerie de executare, evaluată aplicând punctele 32– 37;

(b) orice fluxuri de trezorerie care rezultă din contractele din grup la acea dată;

(c) derecunoaşterea la data recunoaşterii iniţiale a:

(i) oricărui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări aplicând punctul 28C; şi

(ii) oricărui alt activ sau oricărei alte datorii recunoscut(e) anterior pentru fluxurile de trezorerie aferente grupului de contracte aşa cum se specifică la punctul B66A.

39 Pentru contractele de asigurare dobândite într-un transfer de contracte de asigurare sau într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3, o entitate trebuie să aplice punctul 38 în conformitate cu punctele B93-B95F.

Evaluarea ulterioară

40 Valoarea contabilă a unui grup de contracte de asigurare la finalul fiecărei perioade de raportare este suma dintre:

(a) datoria pentru acoperirea rămasă, care cuprinde:

(i) fluxurile de trezorerie de executare aferente serviciilor viitoare alocate grupului la acea dată, evaluate aplicând punctele 33-37 şi B36-B92;

(ii) marja de serviciu contractuală a grupului la acea dată, evaluată aplicând punctele 43– 46; şi

(b) datoria pentru despăgubirile suportate, care cuprinde fluxurile de trezorerie de executare aferente serviciilor anterioare alocate grupului la acea dată, evaluate aplicând punctele 33-37 şi B36-B92.

41 O entitate trebuie să recunoască venituri şi cheltuieli pentru următoarele modificări ale valorii contabile a datoriei pentru acoperirea rămasă:

(a) venituri din asigurări – pentru reducerea datoriei pentru acoperirea rămasă ca urmare a serviciilor furnizate în decursul perioadei, evaluată aplicând punctele B120-B124;

(b) cheltuieli cu serviciile de asigurare – pentru pierderile aferente grupurilor de contracte cu titlu oneros şi pentru reluările unor astfel de pierderi (a se vedea punctele 47-52); şi

(c) venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor – pentru efectul valorii-timp a banilor şi efectul riscului financiar aşa cum se specifică la punctul 87.

42 O entitate trebuie să recunoască venituri şi cheltuieli pentru următoarele modificări ale valorii contabile a datoriei pentru despăgubirile suportate:

(a) cheltuieli cu serviciile de asigurare – pentru creşterea datoriei ca urmare a despăgubirilor şi cheltuielilor suportate în decursul perioadei, excluzând orice componente de investiţii;

(b) cheltuieli cu serviciile de asigurare – pentru orice modificări ulterioare ale fluxurilor de trezorerie de executare aferente despăgubirilor suportate şi cheltuielilor suportate; şi

(c) venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor – pentru efectul valorii-timp a banilor şi efectul riscului financiar aşa cum se specifică la punctul 87.

Marja de serviciu contractuală (punctele B96–B119B)

43 Marja de serviciu contractuală de la finalul perioadei de raportare reprezintă profitul din grupul de contracte de asigurare care nu a fost încă recunoscut în profit sau pierdere deoarece se referă la serviciul viitor care va fi furnizat conform contractelor din grup.

44 Pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale a unui grup de contracte la finalul perioadei de raportare este egală cu valoarea contabilă de la începutul perioadei de raportare ajustată pentru:

(a) efectul oricăror noi contracte adăugate grupului (a se vedea punctul 28);

(b) dobânda acumulată la valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale pe parcursul perioadei de raportare, evaluată la ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (b);

(c) modificările fluxurilor de trezorerie de executare aferente serviciilor viitoare aşa cum se specifică la punctele B96-B100, cu excepţia măsurii în care:

(i) astfel de creşteri ale fluxurilor de trezorerie de executare depăşesc valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale, generând o pierdere (a se vedea punctul 48 litera (a)); sau

(ii) astfel de reduceri ale fluxurilor de trezorerie de executare sunt alocate componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă aplicând punctul 50 litera (b).

(d) efectul oricăror diferenţe de curs valutar asupra marjei de serviciu contractuale; şi

(e) valoarea recunoscută drept venituri din asigurări ca urmare a transferului serviciilor aferente contractului de asigurare în decursul perioadei, determinată prin alocarea marjei de serviciu contractuale rămase la finalul perioadei de raportare (înainte de orice alocare) pe parcursul perioadei de acoperire curente şi rămase aplicând punctul B119.

45 Pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă (a se vedea punctele B101-B118), valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale a unui grup de contracte la finalul perioadei de raportare este egală cu valoarea contabilă de la începutul perioadei de raportare ajustată pentru valorile specificate la literele (a)-(e) de mai jos. Unei entităţi nu i se impune să identifice aceste ajustări separat. În schimb, poate fi determinată o valoare combinată pentru unele dintre sau pentru toate aceste ajustări. Ajustările sunt:

(a) efectul oricăror noi contracte adăugate grupului (a se vedea punctul 28);

(b) modificarea valorii părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport (a se vedea punctul B104 litera (b) subpunctul (i)), exceptând măsura în care:

(i) se aplică punctul B115 (privind atenuarea riscurilor);

(ii) scăderea valorii părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport depăşeşte valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale, generând o pierdere (a se vedea punctul 48); sau

(iii) creşterea valorii părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport determină o reluare a sumei de la subpunctul (ii).

(c) modificările fluxurilor de trezorerie de executare aferente serviciilor viitoare, aşa cum se specifică la punctele B101-B118, exceptând măsura în care:

(i) se aplică punctul B115 (privind atenuarea riscurilor);

(ii) astfel de creşteri ale fluxurilor de trezorerie de executare depăşesc valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale, generând o pierdere (a se vedea punctul 48); sau

(iii) astfel de reduceri ale fluxurilor de trezorerie de executare sunt alocate componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă aplicând punctul 50 litera (b).

(d) efectul oricăror diferenţe de curs valutar rezultate aferente marjei de serviciu contractuale; şi

46 Unele modificări ale marjei de serviciu contractuale compensează modificările fluxurilor de trezorerie de executare pentru datoria pentru acoperirea rămasă, rezultatul fiind că nu există nicio modificare a valorii contabile totale a datoriei pentru acoperirea rămasă. În măsura în care modificările marjei de serviciu contractuale nu compensează modificările fluxurilor de trezorerie de executare pentru datoria pentru acoperirea rămasă, o entitate trebuie să recunoască venituri şi cheltuieli pentru acele modificări, aplicând punctul 41.

Contracte cu titlu oneros

47 Un contract de asigurare este un contract cu titlu oneros la data recunoaşterii iniţiale dacă fluxurile de trezorerie de executare alocate contractului, orice fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări recunoscute anterior şi orice fluxuri de trezorerie care rezultă din contract la data recunoaşterii iniţiale reprezintă, în total, o ieşire netă. Aplicând punctul 16 litera (a), o entitate trebuie să grupeze astfel de contracte separat de contractele care nu sunt cu titlu oneros. În măsura în care se aplică punctul 17, o entitate poate identifica grupul de contracte cu titlu oneros evaluând un set de contracte mai degrabă decât contracte individuale. O entitate trebuie să recunoască o pierdere în profit sau pierdere pentru ieşirea netă aferentă grupului de contracte cu titlu oneros, având ca rezultat o valoare contabilă a datoriei grupului egală cu fluxurile de trezorerie de executare şi o marjă de serviciu contractuală egală cu zero.

48 Un grup de contracte de asigurare devine un grup cu titlu oneros (sau mai oneros) la evaluarea ulterioară dacă următoarele valori depăşesc valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale:

(a) modificările nefavorabile aferente serviciilor viitoare ale fluxurilor de trezorerie de executare alocate grupului care rezultă din modificările estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare şi ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar; şi

(b) pentru un grup de contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă, scăderea valorii părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport.

Aplicând punctele 44 litera (c) subpunctul (i), 45 litera (b) subpunctul (ii) şi 45 litera (c) subpunctul (ii), o entitate trebuie să recunoască în profit sau pierdere o pierdere echivalentă cu acel excedent.

49 O entitate trebuie să stabilească (sau să majoreze) o componentă de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă pentru un grup cu titlu oneros care să ilustreze pierderile recunoscute aplicând punctele 47– 48. Componenta de pierdere determină sumele prezentate în profit sau pierdere ca reluări ale pierderilor aferente grupurilor cu titlu oneros şi care sunt, în consecinţă, excluse de la determinarea veniturilor din asigurări.

50 După ce o entitate a recunoscut o pierdere pentru un grup de contracte de asigurare cu titlu oneros, aceasta trebuie să aloce:

(a) modificările ulterioare ale fluxurilor de trezorerie de executare aferente datoriei pentru acoperirea rămasă specificate la punctul 51, pe o bază sistematică, între:

(i) componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă; şi

(ii) datoria pentru acoperirea rămasă, excluzând componenta de pierdere.

(b) numai la componenta de pierdere până când acea componentă este redusă la zero:

(i) orice scăderi ulterioare aferente serviciilor viitoare ale fluxurilor de trezorerie de executare alocate grupului care rezultă din modificările estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare şi ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar; şi

(ii) orice creşteri ulterioare ale valorii părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport.

Aplicând punctele 44 litera (c) subpunctul (ii), 45 litera (b) subpunctul (iii) şi 45 litera (c) subpunctul (iii), o entitate trebuie să ajusteze marja de serviciu contractuală doar pentru valoarea cu care reducerea depăşeşte suma alocată componentei de pierdere.

51 Modificările ulterioare ale fluxurilor de trezorerie de executare aferente datoriei pentru acoperirea rămasă care trebuie alocate aplicând punctul 50 litera (a) sunt:

(a) estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru despăgubirile şi cheltuielile eliminate din datoria pentru acoperirea rămasă ca urmare a suportării unor cheltuieli cu serviciile de asigurare;

(b) modificările ajustării riscului pentru riscul nefinanciar recunoscute în profit sau pierdere ca urmare a ieşirii de sub incidenţa riscului; şi

52 Alocarea sistematică prevăzută la punctul 50 litera (a) trebuie să aibă ca rezultat valori totale alocate componentei de pierdere în conformitate cu punctele 48-50 egale cu zero până la finalul perioadei de acoperire a unui grup de contracte.

Abordarea bazată pe alocarea primei

53 O entitate poate simplifica evaluarea unui grup de contracte de asigurare utilizând abordarea bazată pe alocarea primei prevăzută la punctele 55-59 dacă şi numai dacă la iniţierea grupului:

(a) entitatea preconizează, în mod rezonabil, că o astfel de simplificare ar avea ca rezultat o evaluare a datoriei pentru acoperirea rămasă a grupului care nu ar fi semnificativ diferită de cea determinată aplicând dispoziţiile de la punctele 32-52; fie

(b) perioada de acoperire pentru fiecare contract din grup (inclusiv serviciile aferente contractului de asigurare care rezultă din toate primele care se încadrează în limitele contractului determinate la acea dată aplicând punctul 34) este de un an sau mai puţin.

54 Criteriul de la punctul 53 litera (a) nu este îndeplinit dacă la iniţierea grupului o entitate preconizează o variabilitate semnificativă a fluxurilor de trezorerie de executare care ar afecta evaluarea datoriei pentru acoperirea rămasă pe parcursul perioadei înainte de suportarea unei despăgubiri. Variabilitatea fluxurilor de trezorerie de executare creşte, de exemplu, odată cu:

(a) mărimea fluxurilor de trezorerie viitoare aferente oricăror instrumente derivate încorporate în contracte; şi

(b) dimensiunea perioadei de acoperire a grupului de contracte.

55 Utilizând abordarea bazată pe alocarea primei, o entitate trebuie să evalueze datoria pentru acoperirea rămasă după cum urmează:

(a) la recunoaşterea iniţială, valoarea contabilă a datoriei este reprezentată de:

(i) primele, dacă există, primite la recunoaşterea iniţială;

(ii) minus orice fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări la acea dată, cu excepţia cazului în care entitatea alege să recunoască plăţile ca pe o cheltuială aplicând punctul 59 litera (a); şi

(iii) plus sau minus orice sumă rezultată din derecunoaşterea la data respectivă a:

1. oricărui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări aplicând punctul 28C; şi

2. oricărui alt activ sau oricărei alte datorii recunoscut(e) anterior pentru fluxurile de trezorerie aferente grupului de contracte aşa cum se specifică la punctul B66A.

(b) la finalul fiecărei perioade de raportare ulterioare, valoarea contabilă a datoriei este valoarea contabilă de la începutul perioadei de raportare:

(i) plus primele primite în cursul perioadei;

(ii) minus fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări, cu excepţia cazului în care entitatea alege să recunoască plăţile ca pe o cheltuială aplicând punctul 59 litera (a);

(iii) plus orice sume legate de amortizarea fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări recunoscute drept cheltuială în perioada de raportare, cu excepţia cazului în care entitatea alege să recunoască fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări ca pe o cheltuială aplicând punctul 59 litera (a);

(iv) plus orice ajustare la o componentă de finanţare, aplicând punctul 56;

(v) minus suma recunoscută drept venituri din asigurări pentru servicii furnizate în acea perioadă (a se vedea punctul B126); şi

(vi) minus orice componentă de investiţii plătită sau transferată la datoria pentru despăgubirile suportate.

56 În cazul în care contractele de asigurare din grup au o componentă de finanţare semnificativă, o entitate trebuie să ajusteze valoarea contabilă a datoriei pentru acoperirea rămasă astfel încât să reflecte valoarea-timp a banilor şi efectul riscului financiar utilizând ratele de actualizare specificate la punctul 36, aşa cum se determină la recunoaşterea iniţială. Entităţii nu i se impune să ajusteze valoarea contabilă a datoriei pentru acoperirea rămasă astfel încât să reflecte valoarea-timp a banilor şi efectul riscului financiar dacă, la recunoaşterea iniţială, entitatea preconizează că intervalul de timp dintre furnizarea fiecărei părţi a serviciilor şi data scadenţei primei aferente nu depăşeşte un an.

57 Dacă, în orice moment din cursul perioadei de acoperire, faptele şi circumstanţele indică faptul că un grup de contracte de asigurare este cu titlu oneros, o entitate trebuie să calculeze diferenţa dintre:

(a) valoarea contabilă a datoriei pentru acoperirea rămasă determinată aplicând punctul 55; şi

(b) fluxurile de trezorerie de executare care se referă la acoperirea rămasă a grupului, aplicând punctele 33-37 şi B36-B92. Totuşi, dacă aplicând punctul 59 litera (b), entitatea nu ajustează datoria pentru despăgubirile suportate pentru a ţine cont de valoarea-timp a banilor şi de efectul riscului financiar, aceasta nu trebuie să includă nicio astfel de ajustare în fluxurile de trezorerie de executare.

58 În măsura în care fluxurile de trezorerie de executare descrise la punctul 57 litera (b) depăşesc valoarea contabilă descrisă la punctul 57 litera (a) entitatea trebuie să recunoască o pierdere în profit sau pierdere şi o creştere a datoriei pentru acoperirea rămasă.

59 La aplicarea abordării bazate pe alocarea primei, o entitate:

(a) poate alege să recunoască orice fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări drept cheltuieli atunci când suportă costurile respective, cu condiţia ca perioada de acoperire a fiecărui contract din grup la recunoaşterea iniţială să nu depăşească un an.

(b) trebuie să evalueze datoria pentru despăgubirile suportate pentru grupul de contracte de asigurare la fluxurile de trezorerie de executare aferente despăgubirilor suportate, aplicând punctele 33-37 şi B36-B92. Totuşi, entităţii nu i se impune să ajusteze fluxurile de trezorerie viitoare pentru valoarea-timp a banilor şi efectul riscului financiar dacă se preconizează că acele fluxuri de trezorerie vor fi plătite sau primite în cel mult un an de la data suportării despăgubirilor.

Contracte de reasigurare deţinute

60 Dispoziţiile din IFRS 17 sunt modificate în cazul contractelor de reasigurare deţinute, aşa cum se specifică la punctele 61-70A.

61 O entitate trebuie să împartă portofoliile de contracte de reasigurare deţinute aplicând punctele 14– 24, cu excepţia faptului că referinţele la contractele cu titlu oneros de la punctele respective trebuie înlocuite cu o referinţă la contractele pentru care există un câştig net la recunoaşterea iniţială. Pentru unele contracte de reasigurare deţinute, aplicarea punctelor 14– 24 va avea ca rezultat un grup care cuprinde un singur contract.

Recunoaştere

62 În loc să aplice punctul 25, o entitate trebuie să recunoască un grup de contracte de reasigurare deţinute la prima dintre următoarele:

(a) începutul perioadei de acoperire a grupului de contracte de reasigurare deţinute; şi

(b) data la care entitatea recunoaşte un grup de contracte de asigurare suport cu titlu oneros aplicând punctul 25 litera (c), dacă entitatea a încheiat contractul de reasigurare aferent deţinut în grupul de contracte de reasigurare deţinute la data respectivă sau anterior acesteia.

62A Fără a aduce atingere punctului 62 litera (a), o entitate trebuie să amâne recunoaşterea unui grup de contracte de reasigurare deţinute care furnizează o acoperire proporţională până la data la care orice contract de asigurare suport este recunoscut iniţial, dacă data respectivă este ulterioară începutului perioadei de acoperire a grupului de contracte de reasigurare deţinute.

Evaluare

63 La aplicarea dispoziţiilor privind evaluarea de la punctele 32– 36 pentru contractele de reasigurare deţinute, în măsura în care contractele-suport sunt, de asemenea, evaluate aplicând acele puncte, entitatea trebuie să utilizeze ipoteze consecvente pentru a evalua estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupul de contracte de reasigurare deţinute şi estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupul (grupurile) de contracte de asigurare suport. În plus, entitatea trebuie să includă în estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare pentru grupul de contracte de reasigurare deţinute, efectul oricărui risc de nerespectare a contractului de reasigurare de către emitentul acestuia, inclusiv efectele garanţiilor reale şi ale pierderilor din litigii.

64 În loc să aplice punctul 37, o entitate trebuie să determine ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar astfel încât să reprezinte valoarea riscului transferat de deţinătorul grupului de contracte de reasigurare către emitentul acelor contracte.

65 Dispoziţiile de la punctul 38 care se referă la determinarea marjei de serviciu contractuale la recunoaşterea iniţială sunt modificate pentru a reflecta faptul că, pentru un grup de contracte de reasigurare deţinute, nu există niciun profit neîncasat, ci un cost net sau un câştig net la cumpărarea reasigurării. Prin urmare, dacă nu se aplică punctul 65A, entitatea trebuie să recunoască la recunoaşterea iniţială orice cost net sau câştig net la cumpărarea grupului de contracte de reasigurare deţinute drept o marjă de serviciu contractuală evaluată la o valoare egală cu suma:

(a) fluxurilor de trezorerie de executare;

(b) valorii derecunoscute la data respectivă a oricărui activ sau oricărei datorii recunoscut(e) anterior pentru fluxurile de trezorerie aferente grupului de contracte de reasigurare deţinute;

(d) oricărui venit recunoscut în profit sau pierdere aplicând punctul 66A.

65A În cazul în care costul net al achiziţiei acoperirii reasigurării se referă la evenimente care au avut loc înainte de cumpărarea grupului de contracte de reasigurare deţinute, fără a aduce atingere dispoziţiilor de la punctul B5, entitatea trebuie să recunoască acel cost imediat în profit sau pierdere drept cheltuială.

66 În loc să aplice punctul 44, o entitate trebuie să evalueze marja de serviciu contractuală la finalul perioadei de raportare pentru un grup de contracte de reasigurare deţinute ca fiind valoarea contabilă determinată la începutul perioadei de raportare, ajustată pentru:

(a) efectul oricăror noi contracte adăugate grupului (a se vedea punctul 28);

(b) dobânda acumulată la valoarea contabilă a marjei de serviciu contractuale, evaluată la ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (b);

(ba) venitul recunoscut în profit sau pierdere în perioada de raportare aplicând punctul 66A;

(bb) reluările componentei de recuperare a pierderilor recunoscute aplicând punctul 66B (a se vedea punctul B119F) în măsura în care aceste reluări nu sunt modificări ale fluxurilor de trezorerie de executare ale grupului de contracte de reasigurare deţinute;

(c) modificările fluxurilor de trezorerie de executare, evaluate la ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (c), în măsura în care modificarea se referă la serviciile viitoare, cu excepţia cazului în care:

(i) modificările rezultă dintr-o modificare a fluxurilor de trezorerie de executare alocate unui grup de contracte de asigurare suport care nu ajustează marja de serviciu contractuală pentru grupul de contracte de asigurare suport: sau

(ii) modificările rezultă din aplicarea punctelor 57-58 (cu privire la contractele cu titlu oneros), dacă entitatea evaluează un grup de contracte de asigurare suport aplicând abordarea bazată pe alocarea primei.

(d) efectul oricăror diferenţe de curs valutar rezultate aferente marjei de serviciu contractuale; şi

(e) valoarea recunoscută în profit sau pierdere ca urmare a serviciilor primite în decursul perioadei, determinată prin alocarea marjei de serviciu contractuale rămase la finalul perioadei de raportare (înainte de orice alocare) pe parcursul perioadei de acoperire curente şi rămase a grupului de contracte de reasigurare deţinute, aplicând punctul B119.

66A O entitate trebuie să ajusteze marja de serviciu contractuală a unui grup de contracte de reasigurare deţinute şi prin urmare să recunoască venitul, atunci când entitatea recunoaşte o pierdere la recunoaşterea iniţială a unui grup de contracte de asigurare suport cu titlu oneros sau la adăugarea unor contracte de asigurare suport cu titlu oneros la un grup (a se vedea punctele B119C-B119E).

66B O entitate trebuie să stabilească (sau să ajusteze) o componentă de recuperare a pierderilor activului pentru acoperirea rămasă pentru un grup de contracte de reasigurare deţinute care să ilustreze recuperarea pierderilor recunoscute aplicând punctele 66 litera (c) subpunctele (i) - (ii) şi 66A. Componenta de recuperare a pierderilor determină sumele prezentate în profit sau pierdere ca reluări ale recuperărilor pierderilor din contractele de reasigurare deţinute şi care sunt, în consecinţă, excluse de la alocarea primelor plătite reasiguratorului (a se vedea punctul B119F).

67 Modificările fluxurilor de trezorerie de executare care rezultă din modificările riscului nerespectării de către emitent a unui contract de reasigurare deţinut nu se referă la serviciile viitoare şi nu trebuie să ajusteze marja de serviciu contractuală.

68 Contractele de reasigurare deţinute nu pot fi cu titlu oneros. În consecinţă, nu se aplică dispoziţiile de la punctele 47-52.

Abordarea bazată pe alocarea primei în cazul contractelor de reasigurare deţinute

69 O entitate poate utiliza abordarea bazată pe alocarea primei specificată la punctele 55– 56 şi 59 (adaptată pentru a reflecta caracteristicile contractelor de reasigurare deţinute care diferă de cele ale contractelor de asigurare emise, de exemplu, generarea de cheltuieli sau reducerea cheltuielilor mai degrabă decât venituri) pentru a simplifica evaluarea unui grup de contracte de reasigurare deţinute, dacă la iniţierea grupului:

(a) entitatea preconizează, în mod rezonabil, că evaluarea rezultată nu ar diferi semnificativ faţă de rezultatul aplicării dispoziţiilor de la punctele 63– 68; sau

(b) perioada de acoperire pentru fiecare contract din grupul de contracte de reasigurare deţinute (inclusiv acoperirea asigurării pentru toate primele care se încadrează în limitele contractului determinate la acea dată aplicând punctul 34) este de cel mult un an.

70 O entitate nu poate îndeplini condiţia de la punctul 69 litera (a) dacă, la iniţierea grupului, entitatea preconizează o variabilitate semnificativă a fluxurilor de trezorerie de executare care ar afecta evaluarea activului pentru acoperirea rămasă pe parcursul perioadei înainte de suportarea unei despăgubiri. Variabilitatea fluxurilor de trezorerie de executare creşte, de exemplu, odată cu:

(a) mărimea fluxurilor de trezorerie viitoare aferente oricăror instrumente derivate încorporate în contracte; şi

(b) dimensiunea perioadei de acoperire a grupului de contracte de reasigurare deţinute.

70A Dacă o entitate evaluează un grup de contracte de reasigurare deţinute aplicând abordarea bazată pe alocarea primei, entitatea trebuie să aplice punctul 66A prin ajustarea valorii contabile a activului pentru acoperirea rămasă în loc să ajusteze marja de serviciu contractuală.

Contracte de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară

71 Un contract de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară nu include un transfer de risc de asigurare semnificativ. În consecinţă, dispoziţiile din IFRS 17 pentru contractele de asigurare sunt modificate pentru contractele de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară după cum urmează:

(a) data recunoaşterii iniţiale (a se vedea punctele 25 şi 28) este data la care entitatea devine parte a contractului.

(b) limitele contractului (a se vedea punctul 34) sunt modificate astfel încât fluxurile de trezorerie să se încadreze în limitele contractului dacă rezultă dintr-o obligaţie reală a entităţii de a livra numerar la o dată actuală sau viitoare. Entitatea nu are o obligaţie reală de a livra numerar dacă are capacitatea practică de a stabili un preţ pentru promisiunea de a livra numerarul care reflectă în întregime suma în numerar promisă şi riscurile aferente.

(c) alocarea marjei de serviciu contractuale (a se vedea punctele 44 litera (e) şi 45 litera (e)) este modificată în aşa fel încât entitatea trebuie să recunoască marja de serviciu contractuală pe durata grupului de contracte într-o manieră sistematică ce reflectă transferul de servicii de investiţii conform contractului.

Modificare şi derecunoaştere

^{––––––––––––––––––––––––––}

Modificarea unui contract de asigurare

72 Dacă termenele unui contract de asigurare se modifică, de exemplu, printr-un acord încheiat între părţile participante la contract sau printr-o modificare a reglementărilor, entitatea trebuie să derecunoască contractul iniţial şi să recunoască contractul modificat ca pe un nou contract, aplicând IFRS 17 sau alte standarde aplicabile dacă şi numai dacă sunt îndeplinite oricare dintre condiţiile de la literele (a)-(c). Exercitarea unui drept inclus în termenele unui contract nu reprezintă o modificare. Condiţiile sunt următoarele:

(a) dacă termenele modificate ar fi fost incluse la iniţierea contractului:

(i) contractul modificat ar fi fost exclus din domeniul de aplicare al IFRS 17, aplicând punctele 3– 8A;

(ii) o entitate ar fi separat diferite componente de contractul de asigurare gazdă aplicând punctele 10– 13, rezultatul fiind un contract de asigurare diferit pentru care s-ar fi aplicat IFRS 17;

(iii) contractul modificat ar fi avut limite contractuale substanţial diferite aplicând punctul 34; sau

(iv) contractul modificat ar fi fost inclus într-un grup diferit de contracte aplicând punctele 14– 24;

(b) contractul iniţial ar fi corespuns definiţiei unui contract de asigurare cu caracteristici de participare directă, dar contractul modificat nu le mai îndeplineşte, ori invers; sau

(c) entitatea ar fi aplicat abordarea bazată pe alocarea primei de la punctele 53– 59 sau de la punctele 69– 70 pentru contractul iniţial, dar, în urma modificărilor, contractul nu mai îndeplineşte criteriile de eligibilitate pentru acea abordare de la punctul 53 sau de la punctul 69.

73 Dacă modificarea unui contract nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile de la punctul 72, entitatea trebuie să trateze modificările fluxurilor de trezorerie generate de acea modificare drept modificări ale estimărilor fluxurilor de trezorerie de executare aplicând punctele 40– 52.

Derecunoaştere

74 O entitate trebuie să derecunoască un contract de asigurare atunci şi numai atunci când:

(a) acesta este stins, adică atunci când obligaţia specificată în contractul de asigurare expiră ori este achitată sau anulată; sau

(b) este îndeplinită oricare dintre condiţiile de la punctul 72.

75 Atunci când un contract de asigurare este stins, entitatea nu mai este expusă riscului şi, prin urmare, nu i se mai impune să transfere resurse economice pentru a îndeplini prevederile contractului de asigurare. De exemplu, atunci când o entitate cumpără o reasigurare, aceasta trebuie să derecunoască contractul (contractele) de asigurare suport atunci şi numai atunci când contractul (contractele) de asigurare suport este (sunt) stins(e).

76 O entitate derecunoaşte un contract de asigurare dintr-un grup de contracte aplicând următoarele dispoziţii din IFRS 17:

(a) fluxurile de trezorerie de executare alocate grupului sunt ajustate pentru a elimina valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie viitoare şi ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar aferent drepturilor şi obligaţiilor care au fost derecunoscute din grup, aplicând punctul 40 litera (a) subpunctul (i) şi litera (b);

(b) marja de serviciu contractuală a grupului este ajustată pentru modificarea fluxurilor de trezorerie de executare descrise la litera (a), în măsura prevăzută de punctele 44 litera (c) şi 45 litera (c), cu excepţia cazului în care se aplică punctul 77; şi

(c) numărul de unităţi de acoperire pentru serviciile aferente contractului de asigurare rămase preconizate este ajustat pentru a reflecta unităţile de acoperire derecunoscute din grup, iar valoarea marjei de serviciu contractuale recunoscută în profit sau pierdere în perioada respectivă se bazează pe acel număr ajustat aplicând punctul B119.

77 Atunci când o entitate derecunoaşte un contract de asigurare deoarece transferă contractul unei terţe părţi sau când derecunoaşte un contract de asigurare şi recunoaşte un nou contract aplicând punctul 72, entitatea trebuie, în loc să aplice punctul 76 litera (b):

(a) să ajusteze marja de serviciu contractuală a grupului din care a fost derecunoscut contractul, în măsura prevăzută de punctele 44 litera (c) şi 45 litera (c), pentru diferenţa dintre subpunctul (i) şi fie subpunctul (ii), în cazul contractelor transferate unei terţe părţi, fie subpunctul (iii), în cazul contractelor derecunoscute aplicând punctul 72:

(i) modificarea valorii contabile a grupului de contracte de asigurare care rezultă din derecunoaşterea contractului, aplicând punctul 76 litera (a).

(ii) prima percepută de terţa parte.

(iii) prima pe care entitatea ar fi perceput-o dacă ar fi încheiat un contract cu termene echivalente cu noul contract la data modificării contractului, minus orice primă suplimentară percepută pentru modificare.

(b) să evalueze noul contract recunoscut aplicând punctul 72 presupunând că entitatea a primit prima descrisă la litera (a) subpunctul (iii) la data modificării.

Prezentarea în situaţia poziţiei financiare

––––––––––––––––––––––––––––––––––––

78 O entitate trebuie să prezinte separat în situaţia poziţiei financiare valoarea contabilă a portofoliului de:

(a) contracte de asigurare emise care reprezintă active;

(b) contracte de asigurare emise care reprezintă datorii;

(c) contracte de reasigurare deţinute care reprezintă active; şi

(d) contracte de reasigurare deţinute care reprezintă datorii.

79 O entitate trebuie să includă orice active pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări recunoscute aplicând punctul 28B în valoarea contabilă a portofoliilor de contracte de asigurare emise şi orice active sau datorii pentru fluxurile de trezorerie aferente portofoliilor aferente de contracte de reasigurare deţinute (a se vedea punctul 65 litera (b)) în valoarea contabilă a portofoliilor de contracte de reasigurare deţinute.

Recunoaşterea şi prezentarea în situaţia (situaţiile) performanţei financiare (punctele B120-B136)

^{–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––}

80 Aplicând punctele 41 şi 42, o entitate trebuie să dezagrege valorile recunoscute în situaţia (situaţiile) profitului sau pierderii şi altor elemente ale rezultatului global (denumită (denumite) în continuare situaţia (situaţiile) performanţei financiare) în:

(a) un rezultat al serviciilor de asigurare (punctele 83– 86), care cuprinde veniturile din asigurări şi cheltuielile cu serviciile de asigurare; şi

(b) venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor (punctele 87– 92).

81 Unei entităţi nu i se impune să dezagrege modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar între rezultatul serviciilor de asigurare şi veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor. Dacă o entitate nu realizează o astfel de dezagregare, aceasta trebuie să includă întreaga modificare a ajustării riscului pentru riscul nefinanciar ca parte a rezultatului serviciilor de asigurare.

82 O entitate trebuie să prezinte veniturile sau cheltuielile aferente contractelor de reasigurare deţinute separat de cheltuielile sau veniturile din contractele de asigurare emise.

Rezultatul serviciilor de asigurare

83 O entitate trebuie să prezinte în profit sau pierdere veniturile din asigurări care rezultă din grupurile de contracte de asigurare emise. Veniturile din asigurări trebuie să ilustreze furnizarea de servicii care rezultă din grupul de contracte de asigurare la o valoare care să reflecte contravaloarea la care entitatea preconizează că va avea dreptul în schimbul acelor servicii. Punctele B120-B127 specifică modul în care o entitate evaluează veniturile din asigurări.

84 O entitate trebuie să prezinte în profit sau pierdere cheltuielile cu serviciile de asigurare care rezultă dintr-un grup de contracte de asigurare emise, cuprinzând despăgubirile suportate (excluzând rambursările componentelor de investiţii), alte cheltuieli cu serviciile de asigurare suportate şi alte sume conform descrierii de la punctul 103 litera (b).

85 Veniturile din asigurări şi cheltuielile cu serviciile de asigurare prezentate în profit sau pierdere trebuie să excludă orice componente de investiţii. O entitate nu trebuie să prezinte informaţii referitoare la prime în profit sau pierdere dacă acele informaţii nu sunt consecvente cu punctul 83.

86 O entitate poate prezenta veniturile sau cheltuielile dintr-un grup de contracte de reasigurare deţinute (a se vedea punctele 60–70A), cu excepţia veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor, ca pe o singură sumă; sau, entitatea poate prezenta separat sumele recuperate de la reasigurător şi o alocare a primelor plătite care generează împreună o valoare netă egală cu acea singură sumă. Dacă o entitate prezintă separat sumele recuperate de la reasigurător şi o alocare a primelor plătite, aceasta trebuie:

(a) să trateze fluxurile de trezorerie aferente reasigurării care depind de despăgubirile legate de contractele-suport ca parte a despăgubirilor care se preconizează că vor fi rambursate în baza contractului de reasigurare deţinut.

(b) să trateze sumele pe care preconizează că le va primi de la reasigurător care nu depind de despăgubirile legate de contractele-suport (de exemplu, unele tipuri de comisioane de cedare) ca pe o reducere a primelor care vor fi plătite reasigurătorului;

(ba) să trateze sumele recunoscute legate de recuperarea pierderilor aplicând punctele 66 litera (c) subpunctele (i)-(ii) şi 66A-66B drept sume recuperate de la reasigurător; şi

Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor (a se vedea punctele B128-B136)

87 Veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor cuprind modificarea valorii contabile a grupului de contracte de asigurare generată de:

(a) efectul valorii-timp a banilor şi al modificărilor valorii-timp a banilor; şi

(b) efectul riscului financiar şi al modificărilor riscului financiar; dar

(c) excluzând orice astfel de modificări pentru grupurile de contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă care ar ajusta marja de serviciu contractuală dar care nu fac acest lucru atunci când se aplică punctele 45 litera (b) subpunctul (ii), 45 litera (b) subpunctul (iii), 45 litera (c) subpunctul (ii) sau 45 litera (c) subpunctul (iii). Acestea sunt incluse în cheltuielile cu serviciile de asigurare.

87A O entitate trebuie să aplice:

(a) punctul B117A veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor rezultate din aplicarea punctului B115 (atenuarea riscului); şi

(b) punctele 88 şi 89 tuturor veniturilor şi cheltuielilor financiare aferente asigurărilor.

88 Aplicând punctul 87A litera (b), cu excepţia cazului în care se aplică punctul 89, o entitate trebuie să facă o alegere de politică contabilă între:

(a) includerea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor pentru acea perioadă în profit sau pierdere; sau

(b) dezagregarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor pentru acea perioadă în aşa fel încât să se includă în profit sau pierdere o sumă determinată printr-o alocare sistematică a veniturilor sau cheltuielilor financiare totale aferente asigurărilor preconizate pe durata grupului de contracte, aplicând punctele B130-B133.

89 Aplicând punctul 87A litera (b) pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă, pentru care entitatea deţine elementele-suport, entitatea trebuie să facă o alegere de politică contabilă între:

(a) includerea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor pentru acea perioadă în profit sau pierdere; sau

(b) dezagregarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor pentru acea perioadă în aşa fel încât să se includă în profit sau pierdere o sumă care elimină necorelările contabile cu veniturile sau cheltuielile incluse în profit sau pierdere pentru elementele-suport deţinute, aplicând punctele B134-B136.

90 Dacă o entitate alege politica contabilă prezentată la punctul 88 litera (b) sau la punctul 89 litera (b), aceasta trebuie să includă în alte elemente ale rezultatului global diferenţa dintre veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor evaluate pe baza stabilită la acele puncte şi veniturile sau cheltuielile financiare totale aferente asigurărilor pentru acea perioadă.

91 Dacă o entitate transferă un grup de contracte de asigurare sau derecunoaşte un contract de asigurare aplicând punctul 77:

(a) ea trebuie să reclasifice în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare (a se vedea IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare) orice valori rămase aferente grupului (sau contractului) care erau recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global deoarece entitatea alesese politica contabilă prezentată la punctul 88 litera (b).

(b) ea nu trebuie să reclasifice în profit sau pierdere ca ajustare din reclasificare (a se vedea IAS 1) orice valori rămase aferente grupului (sau contractului) care erau recunoscute anterior în alte elemente ale rezultatului global deoarece entitatea alesese politica contabilă prezentată la punctul 89 litera (b).

92 Punctul 30 îi impune unei entităţi să trateze un contract de asigurare ca un element monetar conform IAS 21 în scopul conversiei elementelor în valută în moneda funcţională a entităţii. O entitate include diferenţele de curs valutar aferente modificărilor valorii contabile a grupurilor de contracte de asigurare în situaţia profitului sau pierderii, cu excepţia cazului în care acestea se referă la modificări ale valorii contabile a grupurilor de contracte de asigurare incluse în alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 90, caz în care acestea trebuie incluse în alte elemente ale rezultatului global.

Prezentarea informaţiilor

––––––––––––––––––––––

93 Obiectivul dispoziţiilor privind prezentarea informaţiilor este ca o entitate să prezinte în note informaţii care, împreună cu informaţiile furnizate în situaţia poziţiei financiare, situaţia (situaţiile) performanţei financiare şi situaţia fluxurilor de trezorerie, să ofere utilizatorilor situaţiilor financiare o bază pentru evaluarea efectului pe care contractele care intră sub incidenţa IFRS 17 îl au asupra poziţiei financiare, performanţei financiare şi fluxurilor de trezorerie ale entităţii. Pentru a îndeplini acest obiectiv, o entitate trebuie să prezinte informaţii calitative şi cantitative despre:

(a) valorile recunoscute în situaţiile sale financiare pentru contractele care intră sub incidenţa IFRS 17 (a se vedea punctele 97– 116);

(b) raţionamentele semnificative, precum şi modificările acestora, care au fost efectuate la aplicarea IFRS 17 (a se vedea punctele 117– 120); şi

(c) natura şi amploarea riscurilor din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17 (a se vedea punctele 121– 132).

94 O entitate trebuie să analizeze nivelul de detaliu necesar pentru a îndeplini obiectivul prezentării de informaţii şi importanţa pe care trebuie să o acorde fiecăreia dintre diferitele dispoziţii. Dacă informaţiile prezentate aplicând punctele 97– 132 nu sunt suficiente pentru a îndeplini obiectivul de la punctul 93, o entitate trebuie să prezinte informaţiile suplimentare necesare pentru a îndeplini obiectivul respectiv.

95 O entitate trebuie să agrege sau să dezagrege informaţiile astfel încât să nu mascheze informaţiile utile fie prin includerea unui număr mare de detalii nesemnificative, fie prin agregarea elementelor care au caracteristici diferite.

96 Punctele 29– 31 din IAS 1 stabilesc dispoziţiile legate de pragul de semnificaţie şi de agregarea informaţiilor. Exemple de baze de agregare care ar putea fi adecvate pentru informaţiile prezentate cu privire la contractele de asigurare sunt:

(a) tipul de contract (de exemplu, linii de producţie importante);

(b) zona geografică (de exemplu, ţară ori regiune); sau

Explicarea valorilor recunoscute

97 Dintre prezentările de informaţii prevăzute la punctele 98– 109A, numai cele de la punctele 98– 100, 102–103, 105-105B şi 109A se aplică în cazul contractelor pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primei. Dacă o entitate utilizează abordarea bazată pe alocarea primei, aceasta trebuie să prezinte, de asemenea:

(a) care dintre criteriile menţionate la punctele 53 şi 69 au fost îndeplinite;

(b) dacă face o ajustare pentru valoarea-timp a banilor şi efectul riscului financiar aplicând punctele 56, 57 litera (b) şi 59 litera (b); şi

(c) metoda pe care a ales-o pentru a recunoaşte fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări aplicând punctul 59 litera (a).

98 O entitate trebuie să prezinte informaţii privind reconcilierile care să indice modul în care valorile contabile nete ale contractelor care intră sub incidenţa IFRS 17 s-au modificat pe parcursul perioadei ca urmare a fluxurilor de trezorerie şi a veniturilor şi cheltuielilor recunoscute în situaţia (situaţiile) performanţei financiare. Trebuie prezentate reconcilieri separate pentru contractele de asigurare emise şi pentru contractele de reasigurare deţinute. O entitate trebuie să adapteze dispoziţiile de la punctele 100– 109 pentru a reflecta caracteristicile contractelor de reasigurare deţinute care diferă de contractele de asigurare emise; de exemplu, generarea de cheltuieli sau reducerea cheltuielilor mai degrabă decât veniturile.

99 O entitate trebuie să furnizeze suficiente informaţii în reconcilieri pentru a permite utilizatorilor situaţiilor financiare să identifice modificările din fluxurile de trezorerie şi valorile recunoscute în situaţia (situaţiile) performanţei financiare. Pentru a se conforma cu această dispoziţie, o entitate trebuie:

(a) să prezinte, într-un tabel, reconcilierile stipulate la punctele 100– 105B; şi

(b) pentru fiecare reconciliere, să prezinte valorile contabile nete la începutul şi la finalul perioadei, dezagregate într-un total pentru portofoliul de contracte care reprezintă active şi un total pentru portofoliile de contracte care reprezintă datorii, care să fie egale cu valorile prezentate în situaţia poziţiei financiare aplicând punctul 78.

100 O entitate trebuie să prezinte reconcilierile de la soldurile de deschidere la cele de închidere separat pentru fiecare dintre:

(a) datoriile (sau activele) nete pentru componenta de acoperire rămasă, exclusiv orice componentă de pierdere.

(b) orice componentă de pierdere (a se vedea punctele 47– 52 şi 57– 58).

(c) datoriile pentru despăgubirile suportate. Pentru contractele de asigurare pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primei descrisă la punctele 53– 59 sau 69– 70A, o entitate trebuie să prezinte reconcilieri separate pentru:

(i) estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare; şi

(ii) ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar.

101 Pentru alte contracte de asigurare decât cele pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primei descrisă la punctele 53– 59 sau 69– 70A, o entitate trebuie să prezinte, de asemenea, reconcilieri de la soldurile de deschidere la cele de închidere separat pentru fiecare dintre:

(a) estimările valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare;

(b) ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar; şi

102 Obiectivul reconcilierilor de la punctele 100– 101 este de a furniza tipuri diferite de informaţii despre rezultatul serviciilor de asigurare.

103 O entitate trebuie să prezinte separat în reconcilierile prevăzute la punctul 100 fiecare dintre următoarele valori legate de servicii, dacă este cazul:

(a) veniturile din asigurări.

(b) cheltuielile cu serviciile de asigurare, prezentând separat:

(i) despăgubirile suportate (excluzând componentele de investiţii) şi alte cheltuieli cu serviciile de asigurare suportate;

(ii) amortizarea fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări;

(iii) modificările care se referă la serviciile anterioare, adică modificările fluxurilor de trezorerie de executare legate de datoria pentru despăgubirile suportate; şi

(iv) modificările care se referă la serviciile viitoare, adică pierderile aferente grupurilor de contracte cu titlu oneros şi reluările acelor pierderi.

(c) componentele de investiţii excluse din veniturile din asigurări şi cheltuielile cu serviciile de asigurare (combinate cu restituiri ale primelor, cu excepţia cazului în care restituirile primelor sunt prezentate ca parte a fluxurilor de trezorerie din perioada descrisă la punctul 105 litera (a) subpunctul (i)).

104 O entitate trebuie să prezinte separat în reconcilierile prevăzute la punctul 101 fiecare dintre următoarele valori legate de servicii, dacă este cazul:

(a) modificările care se referă la serviciile viitoare, aplicând punctele B96-B118, prezentând separat:

(i) modificările estimărilor care ajustează marja de serviciu contractuală;

(ii) modificările estimărilor care nu ajustează marja de serviciu contractuală, adică pierderile aferente grupurilor de contracte cu titlu oneros şi reluările acelor pierderi; şi

(iii) efectele contractelor recunoscute iniţial în acea perioadă;

(b) modificările care se referă la serviciile actuale, adică:

(i) valoarea marjei de serviciu contractuale recunoscute în profit sau pierdere pentru a reflecta transferul de servicii;

(ii) modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar care nu se referă la serviciile viitoare sau la serviciile anterioare; şi

(iii) ajustările statistice (a se vedea punctele B97 litera (c) şi B113 litera (a)), excluzând valorile aferente ajustării riscului pentru riscul nefinanciar inclus la subpunctul (ii).

(c) modificările care se referă la serviciile anterioare, adică modificările fluxurilor de trezorerie de executare legate de despăgubirile suportate (a se vedea punctele B97 litera (b) şi B113 litera (a)).

105 Pentru a completa reconcilierile de la punctele 100– 101, o entitate trebuie să prezinte, de asemenea, separat fiecare dintre următoarele valori care nu au legătură cu serviciile furnizate în decursul perioadei, dacă este cazul:

(a) fluxurile de trezorerie din cursul perioadei, inclusiv:

(i) primele primite pentru contractele de asigurare emise (sau plătite pentru contractele de reasigurare deţinute);

(ii) fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări; şi

(iii) despăgubirile suportate plătite şi alte cheltuieli cu serviciile de asigurare plătite pentru contractele de asigurare emise (sau recuperate în baza contractelor de reasigurare deţinute), excluzând fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări.

(b) efectul modificărilor riscului nerespectării de către emitent a contractelor de reasigurare deţinute;

(d) orice elemente-rând suplimentare care ar putea fi necesare pentru înţelegerea modificării valorii contabile nete a contractelor de asigurare.

105A O entitate trebuie să prezinte o reconciliere între soldul de deschidere şi cel de închidere ale activelor pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări recunoscute aplicând punctul 28B. O entitate trebuie să agrege informaţiile pentru reconciliere la un nivel consecvent cu cel pentru reconcilierea contractelor de asigurare, aplicând punctul 98.

105B O entitate trebuie să prezinte separat în reconcilierea prevăzută la punctul 105A orice pierderi din depreciere şi reluări ale pierderilor din depreciere recunoscute aplicând punctele 28E-28F.

106 Pentru alte contracte de asigurare emise decât cele pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primei descrisă la punctele 53– 59, o entitate trebuie să prezinte o analiză a veniturilor din asigurări recunoscute în decursul perioadei care să cuprindă:

(a) valorile legate de modificările datoriei pentru acoperirea rămasă aşa cum se specifică la punctul B124, prezentând separat:

(i) cheltuielile cu serviciile de asigurare suportate în decursul perioadei aşa cum se specifică la punctul B124 litera (a);

(ii) modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar, aşa cum se specifică la punctul B124 litera (b);

(iii) valoarea marjei de serviciu contractuale recunoscute în profit sau pierdere ca urmare a transferului serviciilor aferente contractului de asigurare din acea perioadă, aşa cum se specifică la punctul B124 litera (c); şi

(iv) alte valori, dacă există, de exemplu, ajustări statistice pentru încasările de prime, altele decât cele care se referă la servicii viitoare, aşa cum se specifică la punctul B124 litera (d).

(b) alocarea părţii din prime care se referă la recuperarea fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (a se vedea punctul B125).

107 Pentru alte contracte de asigurare decât cele pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primei descrisă la punctele 53– 59 sau 69– 70A, o entitate trebuie să prezinte efectul asupra situaţiei poziţiei financiare separat pentru contractele de asigurare emise şi contractele de reasigurare deţinute care sunt recunoscute iniţial în acea perioadă, prezentând efectul acestora la recunoaşterea iniţială asupra:

(a) estimărilor valorii actualizate a ieşirilor de numerar viitoare, prezentând separat valoarea fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări;

(b) estimărilor valorii actualizate a intrărilor de numerar viitoare;

(d) marjei de serviciu contractuale.

108 În prezentările de informaţii prevăzute la punctul 107, o entitate trebuie să prezinte separat valorile rezultate din:

(a) contractele dobândite de la alte entităţi în transferuri de contracte de asigurare sau combinări de întreprinderi; şi

(b) grupurile de contracte care sunt cu titlu oneros.

109 Pentru alte contracte de asigurare decât cele pentru care a fost aplicată abordarea bazată pe alocarea primei descrisă la punctele 53– 59 sau 69– 70A, o entitate trebuie să prezinte momentul în care preconizează că va recunoaşte marja de serviciu contractuală care rămâne la finalul perioadei de raportare în profit sau pierdere cantitativ, pe intervale de timp corespunzătoare. Aceste informaţii trebuie prezentate separat pentru contractele de asigurare emise şi pentru contractele de reasigurare deţinute.

109A O entitate trebuie să prezinte cantitativ, pe intervale de timp corespunzătoare, momentul în care preconizează că va derecunoaşte un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări aplicând punctul 28C.

Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor

110 O entitate trebuie să prezinte şi să explice valoarea totală a veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor în perioada de raportare. În special, o entitate trebuie să explice relaţia dintre veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor şi rentabilitatea investiţiilor în activele sale, pentru a permite utilizatorilor situaţiilor sale financiare să evalueze sursele de venituri sau cheltuieli financiare recunoscute în profit sau pierdere şi în alte elemente ale rezultatului global.

111 Pentru contractele cu caracteristici de participare directă, entitatea trebuie să descrie structura elementelor-suport şi să prezinte valoarea justă a acestora.

112 Pentru contractele cu caracteristici de participare directă, dacă o entitate alege să nu ajusteze marja de serviciu contractuală pentru unele modificări ale fluxurilor de trezorerie de executare, aplicând punctul B115, aceasta trebuie să prezinte efectul acelei alegeri asupra ajustării în marja de serviciu contractuală în perioada curentă.

113 Pentru contractele cu caracteristici de participare directă, dacă o entitate modifică baza pentru dezagregarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor între profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global, aplicând punctul B135, aceasta trebuie să prezinte, în perioada în care a apărut modificarea abordării:

(a) motivul pentru care entitatea a fost nevoită să modifice baza pentru dezagregare;

(b) valoarea oricărei ajustări pentru fiecare element-rând din situaţiile financiare afectat; şi

Valori tranzitorii

114 O entitate trebuie să prezinte informaţii care să permită utilizatorilor situaţiilor financiare să identifice efectul grupurilor de contracte de asigurare evaluat la data tranziţiei aplicând abordarea retroactivă modificată (a se vedea punctele C6-C19A) sau abordarea bazată pe valoarea justă (a se vedea punctele C20-C24B) pentru marja de serviciu contractuală şi veniturile din asigurări în perioadele ulterioare. Prin urmare, o entitate trebuie să prezinte reconcilierea marjei de serviciu contractuale aplicând punctul 101 litera (c) şi valoarea veniturilor din asigurări aplicând punctul 103 litera (a), separat pentru:

(a) contractele de asigurare care existau la data tranziţiei pentru care entitatea a aplicat abordarea retroactivă modificată;

(b) contractele de asigurare care existau la data tranziţiei pentru care entitatea a aplicat abordarea bazată pe valoarea justă; şi

115 Pentru toate perioadele în care sunt prezentate informaţii aplicând punctul 114 litera (a) sau 114 litera (b), pentru a permite utilizatorilor situaţiilor financiare să înţeleagă natura şi semnificaţia metodelor utilizate şi a raţionamentelor aplicate pentru determinarea valorilor de tranziţie, o entitate trebuie să explice cum a determinat evaluarea contractelor de asigurare la data tranziţiei.

116 O entitate care alege dezagregarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor între profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global aplică punctele C18 litera (b), C19 litera (b), C24 litera (b) şi C24 litera (c) pentru a determina diferenţa cumulativă dintre veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor care ar fi fost recunoscute în profit sau pierdere şi veniturile sau cheltuielile financiare totale aferente asigurărilor la data tranziţiei pentru grupurile de contracte de asigurare pentru care se aplică dezagregarea. Pentru toate perioadele în care există valori determinate aplicând aceste puncte, entitatea trebuie să prezinte o reconciliere de la soldul de deschidere la soldul de închidere a valorilor cumulative incluse în alte elemente ale rezultatului global pentru activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global care au legătură cu grupurile de contracte de asigurare. Reconcilierea trebuie să includă, de exemplu, câştigurile sau pierderile recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în acea perioadă şi câştigurile sau pierderile recunoscute în alte elemente ale rezultatului global în perioadele anterioare reclasificate în acea perioadă în profit sau pierdere.

Raţionamente semnificative în aplicarea IFRS 17

117 O entitate trebuie să prezinte raţionamentele semnificative şi modificările raţionamentelor făcute atunci când aplică IFRS 17. Mai precis, o entitate trebuie să prezinte datele de intrare, ipotezele şi tehnicile de estimare utilizate, inclusiv:

(a) metodele utilizate pentru evaluarea contractelor de asigurare care intră sub incidenţa IFRS 17 şi procesele pentru estimarea datelor de intrare folosite în aceste metode. Cu excepţia cazului în care acest lucru este imposibil, o entitate trebuie să furnizeze, de asemenea, informaţii cantitative privind acele date de intrare.

(b) orice modificări ale metodelor şi proceselor de estimare a datelor de intrare folosite pentru evaluarea contractelor, motivele fiecărei modificări, şi tipul de contracte afectate.

(i) pentru a diferenţia modificările estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare rezultate din exercitarea capacităţii discreţionare de alte modificări ale estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare pentru contractele fără caracteristici de participare directă (a se vedea punctul B98);

(ii) pentru a determina ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar, inclusiv măsura în care modificările ajustării riscului pentru riscul nefinanciar sunt dezagregate într-o componentă de servicii de asigurare şi o componentă financiară de asigurare sau sunt prezentate în întregime în rezultatul serviciilor de asigurare;

(iii) pentru a determina ratele de actualizare;

(iv) pentru a determina componentele de investiţii; şi

(v) pentru a determina ponderea relativă a beneficiilor furnizate de serviciul de acoperire a asigurării şi de rentabilitate a investiţiei sau de acoperire a asigurării şi conex investiţiei (a se vedea punctele B119-B119B).

118 În cazul în care, aplicând punctul 88 litera (b) sau punctul 89 litera (b), o entitate alege dezagregarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor în valori prezentate în profit sau pierdere şi valori prezentate în alte elemente ale rezultatului global, entitatea trebuie să prezinte o explicaţie privind metodele utilizate pentru a determina veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor recunoscute în profit sau pierdere.

119 O entitate trebuie să prezinte nivelul de încredere utilizat pentru a determina ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar. Dacă o entitate utilizează o altă tehnică decât tehnica nivelului de încredere pentru a determina ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar, aceasta trebuie să prezinte tehnica utilizată şi nivelul de încredere care corespunde rezultatelor acelei tehnici.

120 O entitate trebuie să prezinte curba de randament (sau intervalul curbelor de randament) utilizat(ă) pentru actualizarea fluxurilor de trezorerie care nu variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport, aplicând punctul 36. Atunci când o entitate prezintă aceste informaţii în formă agregată pentru mai multe grupuri de contracte de asigurare, ea trebuie să prezinte aceste informaţii sub forma unor medii ponderate sau a unor intervale relativ restrânse.

Natura şi amploarea riscurilor rezultate din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17

121 O entitate trebuie să prezinte informaţii care să permită utilizatorilor situaţiilor sale financiare să evalueze natura, valoarea, plasarea în timp şi incertitudinea fluxurilor de trezorerie viitoare care rezultă din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17. Punctele 122– 132 conţin dispoziţii pentru prezentarea informaţiilor care ar fi în mod normal necesare pentru a îndeplini această dispoziţie.

122 Aceste prezentări de informaţii se concentrează pe asigurare şi pe riscurile financiare care rezultă din contractele de asigurare şi din modul în care au fost gestionate. Riscurile financiare includ, de obicei, riscul de credit, riscul de lichiditate şi riscul de piaţă, dar fără a se limita la acestea.

123 Dacă informaţiile prezentate cu privire la expunerea la risc a unei entităţi la finalul perioadei de raportare nu sunt reprezentative pentru expunerea sa la risc în cursul perioadei, o entitate trebuie să prezinte acest aspect, motivul pentru care expunerea de la finalul perioadei nu este reprezentativă şi informaţii suplimentare care sunt reprezentative pentru expunerea sa la risc în cursul perioadei.

124 Pentru fiecare tip de risc rezultat din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:

(a) expunerile la riscuri şi modul în care au apărut acestea;

(b) obiectivele, politicile şi procesele entităţii pentru gestionarea riscurilor şi metodele utilizate pentru evaluarea riscurilor; şi

125 Pentru fiecare tip de risc rezultat din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:

(a) un rezumat al informaţiilor cantitative privind expunerea sa la respectivul risc la finalul perioadei de raportare. Această prezentare trebuie să aibă la bază informaţiile furnizate la nivel intern personalului-cheie din conducerea entităţii.

(b) prezentările de informaţii prevăzute la punctele 127– 132, în măsura în care acestea nu sunt furnizate aplicând litera (a) de la acest punct.

126 O entitate trebuie să prezinte informaţii cu privire la efectul cadrelor generale de reglementare conform cărora îşi desfăşoară activitatea; de exemplu, dispoziţiile privind capitalul minim sau garanţiile prevăzute pentru rata dobânzii. Dacă o entitate aplică punctul 20 pentru a determina grupurile de contracte de asigurare pentru care aplică dispoziţiile referitoare la recunoaştere şi evaluare din IFRS 17, ea trebuie să prezinte acest fapt.

Toate tipurile de riscuri – concentrări de risc

127 O entitate trebuie să prezinte informaţii despre concentrările de risc care rezultă din contractele ce intră sub incidenţa IFRS 17, inclusiv o descriere a modului în care entitatea determină concentrările, şi o descriere a caracteristicii comune care identifică fiecare concentrare (de exemplu, tipul de eveniment asigurat, sectorul, zona geografică sau moneda). Concentrările de risc financiar ar putea apărea, de exemplu, din garanţiile pentru rata dobânzii care intră în vigoare la acelaşi nivel pentru un număr mare de contracte. Concentrările de risc financiar ar putea apărea, de asemenea, din concentrări de risc nefinanciar; de exemplu, dacă o entitate furnizează protecţie unor companii farmaceutice în ceea ce priveşte răspunderea pentru produsele acestora şi, de asemenea, deţine investiţii în acele companii.

Riscuri de asigurare şi riscuri de piaţă – analiza sensibilităţii

128 O entitate trebuie să prezinte informaţii privind sensibilitatea la modificările în variabilelor riscuri rezultate din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17. Pentru a se conforma acestei dispoziţie, o entitate trebuie să prezinte:

(a) o analiză a sensibilităţii care prezintă modul în care profitul sau pierderea şi capitalurile proprii ar fi fost afectate de modificările variabilelor riscuri care erau posibile în mod rezonabil la finalul perioadei de raportare:

(i) pentru riscul de asigurare – prezentând efectul pentru contractele de asigurare emise, înainte şi după atenuarea riscurilor prin contractele de reasigurare deţinute; şi

(ii) pentru fiecare tip de risc de piaţă – într-o manieră care să explice relaţia dintre sensibilitatea la modificările variabilelor riscurilor care rezultă din contractele de asigurare şi cele care rezultă din activele financiare deţinute de entitate.

(b) metodele şi ipotezele utilizate la întocmirea analizei sensibilităţii; şi

(c) modificările faţă de perioada anterioară ale metodelor şi ipotezelor utilizate la elaborarea analizei sensibilităţii, precum şi motivele care stau la baza acestor modificări.

129 Dacă o entitate întocmeşte o analiză a sensibilităţii care prezintă modul în care valori diferite de cele specificate la punctul 128 litera (a) sunt afectate de modificările variabilelor riscurilor şi utilizează această analiză a sensibilităţii pentru a gestiona riscurile rezultate din contracte care intră sub incidenţa IFRS 17, aceasta poate utiliza acea analiză a sensibilităţii în locul analizei specificate la punctul 128 litera (a). Entitatea trebuie să prezinte, de asemenea:

(a) o explicaţie privind metoda utilizată la întocmirea unei astfel de analize a sensibilităţii, precum şi privind principalii parametri şi principalele ipoteze care stau la baza informaţiilor furnizate; şi

(b) o explicaţie privind obiectivul metodei utilizate şi orice limitări care ar putea apărea în informaţiile furnizate.

Riscul de asigurare – evoluţia cererilor de despăgubire

130 O entitate trebuie să prezinte cererile de despăgubire reale în comparaţie cu estimările anterioare referitoare la valoarea neactualizată a cererilor de despăgubire (adică evoluţia cererilor de despăgubire). Prezentarea informaţiilor privind evoluţia cererilor de despăgubire trebuie să înceapă cu perioada în care a (au) apărut prima cerere de despăgubire semnificativă (primele cereri de despăgubire semnificative) pentru care există încă incertitudini referitoare la valoarea şi plasarea în timp a plăţilor pentru despăgubire la finalul perioadei de raportare; totuşi, nu se impune începerea prezentării informaţiilor cu mai mult de 10 ani înainte de finalul perioadei de raportare. Unei entităţi nu i se impune să prezinte informaţii privind evoluţia cererilor de despăgubire în privinţa cărora incertitudinile referitoare la valoarea şi plasarea în timp a plăţilor pentru despăgubire sunt rezolvate de regulă în termen de un an. O entitate trebuie să reconcilieze prezentarea informaţiilor cu privire la evoluţia cererilor de despăgubire cu valoarea contabilă agregată a grupurilor de contracte de asigurare, pe care entitatea o prezintă aplicând punctul 100 litera (c).

Riscul de credit – alte informaţii

131 Pentru riscul de credit rezultat din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:

(a) valoarea care reprezintă cel mai bine expunerea maximă a acesteia la riscul de credit la finalul perioadei de raportare, separat pentru contractele de asigurare emise şi contractele de reasigurare deţinute; şi

(b) informaţii privind calitatea creditului pentru contractele de reasigurare deţinute care reprezintă active.

Riscul de lichiditate – alte informaţii

132 Pentru riscul de lichiditate rezultat din contractele care intră sub incidenţa IFRS 17, o entitate trebuie să prezinte:

(a) o descriere a modului în care gestionează riscul de lichiditate.

(b) analize separate ale scadenţelor pentru portofoliile de contracte de asigurare emise care reprezintă datorii şi pentru portofoliile de contracte de reasigurare deţinute care reprezintă datorii, reflectând, cel puţin, fluxurile de trezorerie nete ale portofoliilor pentru fiecare dintre primii cinci ani după data de raportare şi în formă agregată ulterior primilor cinci ani. Unei entităţi nu i se impune să includă în aceste analize datoriile pentru acoperirea rămasă evaluate aplicând punctele 55– 59 şi punctele 69– 70A. Analizele pot lua forma:

(i) unei analize, pe baza plasării în timp estimate, a fluxurilor de trezorerie nete contractuale neactualizate rămase; sau

(ii) unei analize, pe baza plasării în timp estimate, a estimărilor valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare.

(c) sumele plătibile la cerere, explicând relaţia dintre aceste sume şi valoarea contabilă a portofoliilor de contracte aferente, dacă nu sunt prezentate aplicând litera (b) de la acest punct.

Anexa A

Termeni definiţi

Prezenta anexă este parte integrantă din IFRS 17 Contracte de asigurare.

marjă de serviciu contractuală	O componentă a valorii contabile a activului sau datoriei pentru un grup de contracte de asigurare care reprezintă profitul neîncasat pe care entitatea îl va recunoaşte pe măsură ce furnizează servicii aferente contractului de asigurare conform contractelor de asigurare din cadrul grupului.
perioadă de acoperire	Perioada în care entitatea furnizează servicii aferente contractului de asigurare. Această perioadă include serviciile aferente contractului de asigurare care se referă la toate primele care se încadrează în limitele contractului de asigurare.
ajustare statistică	O diferenţă între: (a) pentru primele primite (şi orice fluxuri de trezorerie aferente cum ar fi fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări şi taxele pentru primele de asigurare) – estimarea de la începutul perioadei a sumelor preconizate pentru acea perioadă şi fluxurile de trezorerie reale din cursul perioadei; sau (b) pentru cheltuielile cu serviciile de asigurare (exclusiv cheltuielile aferente achiziţiei de asigurări) – estimarea de la începutul perioadei a sumelor preconizate să fie suportate în acea perioadă şi sumele reale suportate în cursul perioadei.
risc financiar	Riscul unei posibile modificări viitoare a uneia sau a mai multora dintre următoarele variabile specificate: rata dobânzii, preţul unui instrument financiar, preţul unei mărfi, cursul de schimb valutar, indicele de preţ sau al ratelor, ratingul de credit sau indicele de creditare, ori a unei alte variabile, cu condiţia, în cazul unei variabile nefinanciare, ca variabila să nu fie specifică unei părţi contractante.
fluxuri de trezorerie de executare	O estimare (adică o valoare preconizată) explicită, imparţială şi ponderată prin probabilităţi a valorii actualizate a ieşirilor de numerar viitoare minus valoarea actualizată a intrărilor de numerar viitoare care vor apărea pe măsură ce entitatea îndeplineşte contracte de asigurare, inclusiv o ajustare a riscului pentru riscul nefinanciar.
grup de contracte de asigurare	Un set de contracte de asigurare care rezultă din divizarea unui portofoliu de contracte de asigurare cel puţin în contracte emise în cursul unei perioade de cel mult un an şi care, la recunoaşterea iniţială: (a) sunt cu titlu oneros, dacă există; (b) nu au nicio posibilitate semnificativă de a deveni cu titlu oneros ulterior, dacă există; sau (c) nu intră în niciuna dintre categoriile de la litera (a) sau (b), dacă există.
fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări	Fluxurile de trezorerie care rezultă din costurile de vânzare, subscriere şi iniţiere a unui grup de contracte de asigurare (emise sau preconizate a fi emise) care sunt direct atribuibile portofoliului de contracte de asigurare din care face parte grupul. Astfel de fluxuri de trezorerie includ fluxurile de trezorerie care nu sunt direct atribuibile contractelor individuale sau grupurilor de contracte de asigurare din cadrul portofoliului.
contract de asigurare	Un contract conform căruia o parte (emitentul) acceptă un risc de asigurare semnificativ de la o altă parte (deţinătorul poliţei de asigurare) convenind să despăgubească deţinătorul poliţei de asigurare dacă un eveniment viitor incert specificat (evenimentul asigurat) are un efect nefavorabil asupra acestuia din urmă.
servicii aferente contractului de asigurare	Următoarele servicii pe care o entitate le furnizează unui deţinător de poliţă de asigurare al unui contract de asigurare: (a) acoperire pentru un eveniment asigurat (acoperirea asigurării); (b) pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, generarea unei rentabilităţi a investiţiei pentru deţinătorul poliţiei de asigurare, dacă este cazul (serviciu de rentabilitate a investiţiei); şi (c) pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă, administrarea elementelor-suport în numele deţinătorului poliţei de asigurare (servicii conexe investiţiei).
contract de asigurare cu caracteristici de participare directă	Un contract de asigurare pentru care, la iniţiere: (a) termenele contractuale specifică faptul că deţinătorul poliţei de asigurare are dreptul la o parte dintr-un fond comun clar identificat de elemente-suport; (b) entitatea preconizează că va plăti deţinătorului poliţei de asigurare o sumă egală cu o parte substanţială din rentabilitatea la valoarea justă aferentă elementelor-suport; şi (c) entitatea preconizează că o parte substanţială din orice modificare a sumelor de plătit deţinătorului poliţei de asigurare va varia odată cu modificarea valorii juste a elementelor-suport.
contract de asigurare fără caracteristici de participare directă	Un contract de asigurare care nu este un contract de asigurare cu caracteristici de participare directă.
risc de asigurare	Un risc, altul decât riscul financiar, transferat de la deţinătorul unui contract către emitent.
eveniment asigurat	Un eveniment viitor incert acoperit de un contract de asigurare care creează risc de asigurare.
componentă de investiţii	Sumele pe care conform unui contract de asigurare,o entitate trebuie să le ramburseze deţinătorului poliţei de asigurare în toate circumstanţele, indiferent dacă are loc un eveniment asigurat.
contract de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară	Un instrument financiar care conferă unui anumit investitor dreptul contractual de a primi, ca supliment la o sumă care nu face obiectul capacităţii discreţionare a emitentului, sume adiţionale: (a) preconizate să reprezinte o parte semnificativă din beneficiile contractuale totale; (b) a căror valoare sau plasare în timp ţine, conform contractului, de capacitatea discreţionară a emitentului; şi (c) care sunt, conform contractului, bazate pe: (i) rentabilitatea unui anumit fond comun de contracte sau a unui anumit tip de contracte; (ii) rentabilităţile realizate şi/sau nerealizate ale investiţiilor aferente unui fond comun de active specificat deţinut de către emitent; sau (iii) profitul sau pierderea entităţii sau fondului care emite contractul.
datorie pentru despăgubirile suportate	Obligaţia unei entităţi: (a) de a investiga şi de a plăti cererile de despăgubire valide pentru evenimentele asigurate care deja au avut loc, inclusiv evenimentele care au avut loc dar pentru care nu au fost raportate cereri de despăgubire, precum şi alte cheltuieli cu asigurările suportate; şi (b) de a plăti sumele care nu sunt incluse la litera (a) şi care se referă la: (i) serviciile aferente contractului de asigurare care au fost deja furnizate; sau (ii) orice componente de investiţii sau alte sume care nu sunt legate de furnizarea de servicii aferente contractului de asigurare şi care nu sunt în datoria pentru acoperirea rămasă
datorie pentru acoperirea rămasă	Obligaţia unei entităţi: (a) de a investiga şi de a plăti cererile de despăgubire valide conform contractelor de asigurare existente pentru evenimente asigurate care nu au avut încă loc (adică obligaţia care se referă la partea neexpirată a acoperirii rămase); şi (b) de a plăti sumele conform contractelor de asigurare existente care nu sunt incluse la litera (a) şi care se referă la: (i) serviciile aferente contractului de asigurare care nu au fost furnizate încă (adică obligaţiile aferente furnizării în viitor a serviciilor aferente contractului de asigurare); sau (ii) orice componente de investiţii sau alte sume care nu sunt legate de furnizarea de servicii aferente contractului de asigurare şi care nu au fost încă transferate în datoria pentru despăgubirile suportate.
deţinătorul poliţei de asigurare	O parte căreia îi revine dreptul la compensare în baza unui contract de asigurare dacă are loc un eveniment asigurat.
portofoliu de contracte de asigurare	Contractele de asigurare expuse la riscuri similare şi gestionate împreună.
contract de reasigurare	Un contract de asigurare emis de o entitate (reasigurătorul) pentru a despăgubi o altă entitate pentru cererile de despăgubire care apar din unul sau mai multe contracte de asigurare emise de acea entitate (contracte-suport).
ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar	Compensaţia solicitată de o entitate pentru suportarea incertitudinii legate de valoarea şi plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie care rezultă din riscul nefinanciar pe măsură ce entitatea îndeplineşte contracte de asigurare.
elemente-suport	Elemente care determină unele dintre sumele de plătit unui deţinător al unei poliţe de asigurare. Elementele-suport pot cuprinde orice elemente; de exemplu, un portofoliu de active de referinţă, activele nete ale entităţii sau un subset specificat din activele nete ale entităţii.

Anexa B

Îndrumări de aplicare

Prezenta anexă este parte integrantă din IFRS 17 Contracte de asigurare.

B1 Prezenta anexă furnizează îndrumări legate de următoarele:

(a) definiţia unui contract de asigurare (a se vedea punctele B2-B30);

(b) separarea componentelor dintr-un contract de asigurare (a se vedea punctele B31-B35);

(ba) activul pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (a se vedea punctele B35A-B35D);

(d) veniturile din asigurări (a se vedea punctele B120-B127);

(e) veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor (a se vedea punctele B128-B136); şi

(f) situaţiile financiare interimare (a se vedea punctul B137).

Definiţia unui contract de asigurare (Anexa A)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

B2 Această secţiune furnizează îndrumări privind definiţia unui contract de asigurare aşa cum este specificată în Anexa A. Aceasta tratează următoarele aspecte:

(a) un eveniment viitor incert (a se vedea punctele B3-B5);

(b) plăţile în natură (a se vedea punctul B6);

(d) riscul de asigurare semnificativ (a se vedea punctele B17–B23);

(e) modificările nivelului riscului de asigurare (a se vedea punctele B24-B25); şi

(f) exemple de contracte de asigurare (a se vedea punctele B26-B30).

Eveniment viitor incert

B3 Incertitudinea (sau riscul) constituie esenţa unui contract de asigurare. Prin urmare, cel puţin unul dintre următoarele elemente este incert la iniţierea unui contract de asigurare:

(a) probabilitatea ca un eveniment asigurat să aibă loc;

(b) momentul în care va avea loc evenimentul asigurat; sau

B4 În unele contracte de asigurare, evenimentul asigurat este reprezentat de constatarea unei pierderi în cursul perioadei contractului, chiar dacă pierderea respectivă rezultă ca urmare a unui eveniment care s-a petrecut înaintea iniţierii contractului. În alte contracte de asigurare, evenimentul asigurat este un eveniment care are loc în cursul perioadei contractului, chiar dacă pierderea rezultată este descoperită după sfârşitul perioadei contractului.

B5 Unele contracte de asigurare acoperă evenimente care s-au petrecut deja, dar al căror efect financiar este încă incert. Un exemplu este un contract de asigurare care oferă acoperirea asigurării împotriva unei evoluţii nefavorabile a unui eveniment care deja a avut loc. În astfel de contracte, evenimentul asigurat este reprezentat de determinarea costului final al acelor despăgubiri.

Plăţi în natură

B6 Unele contracte de asigurare impun sau permit ca plăţile să fie făcute în natură. În astfel de cazuri, entitatea furnizează bunuri sau servicii deţinătorului poliţei de asigurare pentru a îndeplini obligaţia entităţii de a compensa deţinătorul poliţei de asigurare pentru evenimentele asigurate. Un exemplu este atunci când entitatea înlocuieşte un articol furat, în loc să ramburseze deţinătorului poliţei de asigurare valoarea pierderii sale. Un alt exemplu este atunci când o entitate foloseşte propriile spitale şi propriul personal medical pentru a furniza serviciile medicale acoperite de contractul de asigurare. Astfel de contracte reprezintă contracte de asigurare, chiar dacă despăgubirile sunt decontate în natură. Contractele de servicii cu tarif fix care îndeplinesc condiţiile specificate la punctul 8 sunt, de asemenea, contracte de asigurare, dar aplicând punctul 8, o entitate poate alege să le contabilizeze aplicând fie IFRS 17, fie IFRS 15 Venituri din contractele cu clienţii.

Diferenţa dintre riscul de asigurare şi alte riscuri

B7 Definiţia unui contract de asigurare prevede ca o parte să accepte un risc de asigurare semnificativ de la o altă parte. IFRS 17 defineşte riscul de asigurare drept "un risc, altul decât riscul financiar, transferat de la deţinătorul unui contract către emitent". Un contract care expune emitentul la risc financiar fără risc de asigurare semnificativ nu este un contract de asigurare.

B8 Definiţia riscului financiar inclusă în Anexa A face referire la variabile financiare şi nefinanciare. Exemplele de variabile nefinanciare care nu sunt specifice unei părţi contractante includ un indice al pagubelor provocate de cutremure într-o anumită regiune sau al temperaturilor dintr-un anumit oraş. Riscul financiar exclude riscul din variabilele nefinanciare care sunt specifice unei părţi contractante, cum ar fi producerea sau neproducerea unui incendiu care deteriorează sau distruge un activ al acelei părţi. Mai mult, riscul modificărilor valorii juste a unui activ nefinanciar nu este un risc financiar dacă valoarea justă reflectă modificările preţurilor de pe piaţă pentru astfel de active (adică o variabilă financiară) şi starea unui activ nefinanciar specific deţinut de o parte contractantă (adică o variabilă nefinanciară). De exemplu, dacă o garanţie a valorii reziduale a unui automobil specific în cazul căruia deţinătorul poliţei de asigurare are un interes asigurabil expune garantul la riscul modificării stării fizice a automobilului, acel risc este un risc de asigurare, şi nu un risc financiar.

B9 Unele contracte expun emitentul la risc financiar, pe lângă riscul de asigurare semnificativ. De exemplu, multe contracte de asigurare de viaţă garantează o rată minimă de rentabilitate pentru deţinătorul poliţei de asigurare, creând un risc financiar, şi, în acelaşi timp, promit compensaţii în caz de deces care pot depăşi în mod semnificativ soldul contului deţinătorului poliţei de asigurare, creând un risc de asigurare sub forma riscului de mortalitate. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare.

B10 Conform anumitor contracte, un eveniment asigurat declanşează plata unei sume legate de un indice al preţurilor. Astfel de contracte sunt contracte de asigurare, cu condiţia ca plata care depinde de evenimentul asigurat să poată fi semnificativă. De exemplu, o anuitate viageră legată de un indice al costului de trai transferă riscul de asigurare deoarece plata este declanşată de un eveniment viitor incert – supravieţuirea persoanei care primeşte anuitatea. Legătura cu indicele preţurilor este un instrument derivat, însă transferă, de asemenea, risc de asigurare, deoarece numărul plăţilor pentru care se aplică indicele depinde de supravieţuirea beneficiarului anuităţii. Dacă transferul riscului de asigurare rezultat este semnificativ, instrumentul derivat corespunde definiţiei unui contract de asigurare, caz în care nu trebuie separat de contractul-gazdă (a se vedea punctul 11 litera (a)).

B11 Riscul de asigurare este riscul pe care entitatea îl acceptă de la deţinătorul poliţei de asigurare. Aceasta înseamnă că entitatea trebuie să accepte, de la deţinătorul poliţei de asigurare, un risc la care deţinătorul poliţei de asigurare era deja expus. Orice risc nou creat de contract pentru entitate sau pentru deţinătorul poliţei de asigurare nu este un risc de asigurare.

B12 Definiţia unui contract de asigurare se referă la un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare. Această definiţie nu limitează plata făcută de entitate la o sumă egală cu efectul financiar al evenimentului nefavorabil. De exemplu, definiţia include acoperirea asigurării de tip "nou pentru vechi", care plăteşte deţinătorului poliţei de asigurare o sumă care permite înlocuirea unui activ utilizat şi deteriorat cu unul nou. În mod similar, definiţia nu limitează plata din cadrul unui contract de asigurare de viaţă la pierderea financiară suferită de rudele decedatului şi nici nu exclude contractele care specifică plata unor sume predeterminate pentru a cuantifica pierderea cauzată de un deces sau de un accident.

B13 Unele contracte prevăd o plată dacă se petrece un eveniment viitor incert specificat, dar nu prevăd ca precondiţie pentru plată un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare. Acest tip de contract nu este un contract de asigurare, chiar dacă deţinătorul îl foloseşte pentru a atenua expunerea la riscul de bază. De exemplu, dacă deţinătorul foloseşte un instrument derivat pentru a acoperi împotriva riscurilor o variabilă financiară sau nefinanciară de bază care este corelată cu fluxurile de trezorerie generate de un activ al entităţii, instrumentul derivat nu este un contract de asigurare deoarece plata nu este condiţionată de măsura în care reducerea fluxurilor de trezorerie generate de activ are un efect nefavorabil asupra deţinătorului. Definiţia unui contract de asigurare se referă la un eveniment viitor incert pentru care un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare este o precondiţie contractuală pentru plată. O precondiţie contractuală nu impune entităţii să investigheze dacă evenimentul a generat realmente un efect nefavorabil, dar îi permite entităţii să refuze plata dacă nu este convinsă că evenimentul a generat într-adevăr un efect nefavorabil.

B14 Riscul de întrerupere sau de loialitate (riscul ca deţinătorul poliţei de asigurare să anuleze contractul mai devreme sau mai târziu decât a preconizat emitentul la stabilirea preţului contractului) nu este un risc de asigurare, deoarece variabilitatea rezultată a plăţii către deţinătorul poliţei de asigurare nu depinde de un eveniment viitor incert care are un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare. În mod similar, riscul de cheltuială (adică riscul unor creşteri neaşteptate ale costurilor administrative asociate cu administrarea unui contract, mai degrabă decât ale costurilor asociate cu evenimentele asigurate) nu este un risc de asigurare, deoarece o creştere neaşteptată a acestor cheltuieli nu are un efect nefavorabil asupra deţinătorului poliţei de asigurare.

B15 În consecinţă, un contract care expune entitatea la riscul de întrerupere, riscul de loialitate sau riscul de cheltuială nu este un contract de asigurare, cu excepţia cazului în care expune entitatea şi la un risc de asigurare semnificativ. Totuşi, dacă entitatea îşi diminuează riscul utilizând un al doilea contract pentru a transfera o parte din riscul care nu reprezintă risc de asigurare către o altă parte, al doilea contract expune cealaltă parte la riscul de asigurare.

B16 O entitate poate accepta un risc de asigurare semnificativ de la deţinătorul poliţei de asigurare numai dacă entitatea este separată de deţinătorul poliţei de asigurare. În cazul unei entităţi mutuale, aceasta acceptă riscul de la fiecare deţinător al unei poliţe de asigurare şi cumulează acel risc. Deşi deţinătorii poliţelor de asigurare suportă colectiv riscul cumulat deoarece deţin interesul rezidual în acea entitate, entitatea mutuală este o entitate separată care a acceptat riscul.

Risc de asigurare semnificativ

B17 Un contract este un contract de asigurare numai dacă transferă un risc de asigurare semnificativ. Punctele B7-B16 tratează riscul de asigurare. Punctele B18-B23 tratează evaluarea măsurii în care riscul de asigurare este semnificativ.

B18 Riscul de asigurare este semnificativ dacă şi numai dacă un eveniment asigurat ar putea face ca emitentul să plătească sume suplimentare care ar fi semnificative în orice situaţie individuală, cu excepţia situaţiilor fără conţinut comercial (adică cele care nu au un efect sesizabil asupra aspectelor economice ale tranzacţiei). Dacă un eveniment asigurat ar putea însemna că în orice situaţie cu conţinut comercial ar fi plătibile sume suplimentare semnificative, condiţia din fraza anterioară ar putea fi îndeplinită chiar dacă evenimentul asigurat este extrem de improbabil sau chiar dacă valoarea actualizată preconizată (adică ponderată prin probabilităţi) a fluxurilor de trezorerie contingente reprezintă o parte mică din valoarea actualizată preconizată a fluxurilor de trezorerie rămase din contractul de asigurare.

B19 În plus, un contract transferă un risc de asigurare semnificativ numai dacă există o situaţie cu conţinut comercial în care este posibil să apară pentru emitent o pierdere pe o bază a valorii actualizate. Totuşi, chiar dacă un contract de reasigurare nu expune emitentul la posibilitatea unei pierderi semnificative, se consideră că acel contract transferă un risc de asigurare semnificativ dacă transferă reasigurătorului, în esenţă, tot riscul de asigurare aferent părţilor reasigurate ale contractelor de asigurare suport.

B20 Sumele suplimentare descrise la punctul B18 sunt determinate pe o bază a valorii actualizate. Dacă un contract de asigurare prevede o plată atunci când are loc un eveniment cu o plasare în timp incertă, iar plata nu este ajustată pentru valoarea-timp a banilor, ar putea exista situaţii în care valoarea actualizată a plăţii creşte, chiar dacă valoarea nominală este fixă. Un exemplu este o asigurare care furnizează o compensaţie fixă în caz de deces la decesul deţinătorului poliţei de asigurare, fără să existe o dată de expirare pentru acoperire (denumită adesea asigurare de viaţă completă pentru o sumă fixă). Faptul că deţinătorul poliţei de asigurare va deceda este sigur, dar data decesului este incertă. Pot fi efectuate plăţi atunci când un deţinător individual al unei poliţe de asigurare decedează mai devreme decât se preconiza. Deoarece acele plăţi nu sunt ajustate pentru valoarea-timp a banilor, ar putea exista un risc de asigurare semnificativ chiar dacă nu există o pierdere la nivel general pentru portofoliul de contracte. În mod similar, termenele contractuale care amână rambursarea la timp a deţinătorului poliţei de asigurare pot elimina riscul de asigurare semnificativ. O entitate trebuie să utilizeze ratele de actualizare prevăzute la punctul 36 pentru a determina valoarea actualizată a sumelor suplimentare.

B21 Sumele suplimentare descrise la punctul B18 se referă la valoarea actualizată a sumelor care le depăşesc pe cele care ar trebui plătite dacă nu ar avea loc niciun eveniment asigurat (cu excepţia situaţiilor care sunt lipsite de conţinut comercial). Aceste sume suplimentare includ costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire şi costurile de evaluare a acestora, dar exclud:

(a) pierderea capacităţii de a percepe de la deţinătorul poliţei de asigurare plăţi pentru serviciile viitoare. De exemplu, într-un contract de asigurare de viaţă cu componentă de investiţii, decesul deţinătorului poliţei de asigurare înseamnă că entitatea nu mai poate să realizeze servicii de administrare a investiţiilor şi să obţină un comision pentru această activitate. Totuşi, această pierdere economică pentru entitate nu rezultă dintr-un risc de asigurare, aşa cum administratorul unui fond mutual nu îşi asumă un risc de asigurare legat de posibilul deces al unui client. În consecinţă, pierderea potenţială a unor comisioane viitoare pentru activitatea de administrare a investiţiilor nu este relevantă atunci când se evaluează ce nivel de risc de asigurare este transferat printr-un contract.

(b) renunţarea, în caz de deces, la plăţile care ar fi fost impuse în caz de anulare sau răscumpărare. Deoarece contractul a generat aceste plăţi, renunţarea la ele nu compensează deţinătorul poliţei de asigurare pentru un risc preexistent. În consecinţă, acestea nu sunt relevante atunci când se evaluează ce nivel de risc de asigurare este transferat printr-un contract.

(c) o plată condiţionată de un eveniment care nu generează o pierdere semnificativă pentru deţinătorul contractului. Un exemplu ar fi un contract care impune emitentului să plătească 1 milion u.m.¹ în cazul în care un activ suferă deteriorări fizice care generează o pierdere economică nesemnificativă de 1 u.m. pentru deţinător. În acest contract, deţinătorul transferă către emitent riscul nesemnificativ de a pierde 1 u.m. În acelaşi timp, contractul generează un risc care nu este un risc de asigurare conform căruia emitentul va trebui să plătească 999.999 u.m. dacă are loc evenimentul specificat. Deoarece nu există nicio situaţie în care un eveniment asigurat generează o pierdere semnificativă pentru deţinătorul contractului, emitentul nu acceptă un risc de asigurare semnificativ de la deţinător şi acest contract nu este un contract de asigurare.

(d) recuperările posibile prin reasigurare. Pe acestea entitatea le contabilizează separat.

_________________________

¹ U.m. înseamnă unitate monetară.

B22 O entitate trebuie să evalueze importanţa riscului de asigurare de la contract la contract. În consecinţă, riscul de asigurare poate fi semnificativ chiar dacă există o probabilitate minimă de a înregistra pierderi semnificative pentru un portofoliu sau un grup de contracte.

B23 Din punctele B18-B22 rezultă că, dacă printr-un contract se plăteşte o compensaţie în caz de deces care depăşeşte valoarea de plătit în caz de supravieţuire, contractul este un contract de asigurare, cu excepţia cazului în care compensaţia suplimentară în caz de deces nu este semnificativă (evaluată mai degrabă în raport cu contractul respectiv decât cu un întreg portofoliu de contracte). Aşa cum s-a menţionat la punctul B21 litera (b), renunţarea în caz de deces la plăţile impuse pentru anulare sau răscumpărare nu este inclusă în această evaluare dacă respectiva renunţare nu compensează deţinătorul poliţei de asigurare pentru un risc preexistent. În mod similar, un contract de anuitate prin care se plătesc sume regulate pentru restul vieţii deţinătorului unei poliţe de asigurare este un contract de asigurare, cu excepţia cazului în care plăţile viagere agregate sunt nesemnificative.

Modificări ale nivelului riscului de asigurare

B24 Pentru unele contracte, transferul de risc de asigurare către emitent are loc după o perioadă de timp. Un exemplu ar fi un contract care asigură o rentabilitate specificată a investiţiei şi care include o opţiune ca deţinătorul poliţei de asigurare să utilizeze câştigurile din investiţia ajunsă la scadenţă pentru a cumpăra o anuitate viageră la aceleaşi rate pe care entitatea le percepe de la alţi noi beneficiari de anuităţi la momentul exercitării acestei opţiuni de către deţinătorul poliţei de asigurare. Un astfel de contract transferă riscul de asigurare emitentului numai după exercitarea opţiunii, deoarece entitatea are în continuare libertatea de a stabili preţul anuităţii pe o bază care reflectă riscul de asigurare care va fi transferat către entitate la momentul respectiv. În consecinţă, fluxurile de trezorerie care ar apărea la exercitarea opţiunii nu intră sub incidenţa contractului şi, înainte de exercitare, nu există fluxuri de trezorerie din asigurări care să se încadreze în limitele contractului. Totuşi, dacă în contract se specifică ratele anuităţii (sau o altă bază de stabilire a acestora decât ratele de piaţă), contractul îi transferă un risc de asigurare emitentului deoarece emitentul este expus la riscul ca ratele anuităţii să îi fie nefavorabile emitentului atunci când deţinătorul poliţei de asigurare exercită opţiunea. În acest caz, fluxurile de trezorerie care ar apărea la exercitarea opţiunii se încadrează în limitele contractului.

B25 Un contract care corespunde definiţiei unui contract de asigurare rămâne un contract de asigurare până când toate drepturile şi obligaţiile sunt stinse (adică sunt achitate, anulate sau expiră), cu excepţia cazului în care contractul este derecunoscut aplicându-se punctele 74– 77, ca urmare a unei modificări a contractului.

Exemple de contracte de asigurare

B26 Următoarele sunt exemple de contracte care sunt contracte de asigurare dacă transferul de risc de asigurare este semnificativ:

(a) asigurarea împotriva furtului sau a deteriorărilor.

(b) asigurarea de răspundere pentru produse, de răspundere profesională, de răspundere civilă sau pentru cheltuieli judiciare.

(c) asigurarea de viaţă şi planurile de servicii funerare plătite în avans (cu toate că decesul este sigur, nu este sigur când survine sau, pentru unele tipuri de asigurări de viaţă, nu este sigur dacă decesul va surveni în perioada acoperită de asigurare).

(d) anuităţile viagere şi pensiile, însemnând contractele care acordă o compensaţie pentru un eveniment viitor incert - supravieţuirea beneficiarului anuităţii sau a pensionarului – pentru a furniza beneficiarului anuităţii sau pensionarului un nivel de venit care ar fi altfel afectat nefavorabil de supravieţuirea acestuia. (Datoriile angajatorilor care rezultă din planurile de beneficii pentru angajaţi şi obligaţiile privind pensiile raportate în planurile de beneficii determinate pentru pensionare nu intră sub incidenţa IFRS 17, aplicând punctul 7 litera (b).)

(e) asigurarea pentru dizabilităţi şi costurile medicale.

(f) fidejusiunile, garanţiile de fidelitate, garanţiile de performanţă şi garanţiile de participare la licitaţie, însemnând contracte care compensează deţinătorul dacă cealaltă parte nu îşi îndeplineşte o obligaţie contractuală; de exemplu, obligaţia de a construi o clădire.

(g) garanţiile de produs. Garanţiile de produs emise de o altă parte pentru bunurile vândute de un producător, distribuitor sau comerciant en détail intră sub incidenţa IFRS 17. Totuşi, garanţiile de produs emise direct de un producător, distribuitor sau comerciant en détail nu intră sub incidenţa IFRS 17, aplicând punctul 7 litera (a), intrând, în schimb, sub incidenţa IFRS 15 sau a IAS 37 Provizioane, datorii contingente şi active contingente.

(h) asigurarea titlului de proprietate (asigurarea împotriva descoperirii unor vicii ale unui titlu de proprietate pentru teren sau pentru clădiri, vicii care nu erau cunoscute atunci când contractul de asigurare a fost emis). În acest caz, evenimentul asigurat este descoperirea unui viciu ascuns al titlului, şi nu viciul în sine.

(i) asigurarea de călătorie (compensaţia în numerar sau în natură acordată deţinătorilor de poliţe de asigurare pentru pierderile suferite înainte sau în timpul unei călătorii).

(j) obligaţiunile "catastrofă" care prevăd plăţi reduse ale principalului, ale dobânzii sau ale ambelor în cazul în care un eveniment specificat are efecte nefavorabile asupra emitentului obligaţiunii (cu excepţia cazului în care evenimentul specificat nu creează un risc de asigurare semnificativ; de exemplu, atunci când evenimentul este o modificare a unei rate a dobânzii sau a unui curs de schimb valutar).

(k) swapurile de asigurare şi alte contracte care impun o plată care depinde de modificările variabilelor climatice, geologice sau ale altor variabile de ordin fizic specifice unei părţi contractante.

B27 Următoarele sunt exemple de elemente care nu sunt contracte de asigurare:

(a) contractele de investiţii care au forma legală a unui contract de asigurare, dar nu transferă un risc de asigurare semnificativ asupra emitentului. De exemplu, contractele de asigurare de viaţă în care entitatea nu suportă niciun risc semnificativ de mortalitate sau de morbiditate nu sunt contracte de asigurare; astfel de contracte sunt instrumente financiare sau contracte de servicii – a se vedea punctul B28. Contractele de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară nu corespund definiţiei unui contract de asigurare; totuşi, ele intră sub incidenţa IFRS 17, cu condiţia să fie emise de o entitate care emite, de asemenea, contracte de asigurare aplicând punctul 3 litera (c).

(b) contractele care au forma legală a unui contract de asigurare, dar care returnează toate riscurile de asigurare semnificative deţinătorului poliţei de asigurare prin intermediul unor mecanisme irevocabile şi executorii care ajustează plăţile viitoare făcute de deţinătorul poliţei de asigurare emitentului ca rezultat direct al pierderilor asigurate. De exemplu, unele contracte de reasigurare financiară sau unele contracte de grup returnează toate riscurile de asigurare semnificative deţinătorilor poliţelor de asigurare; astfel de contracte sunt, de obicei, instrumente financiare sau contracte de servicii (a se vedea punctul B28).

(c) autoasigurarea (adică păstrarea unui risc care ar fi putut fi acoperit de o asigurare). În astfel de situaţii, nu există un contract de asigurare deoarece nu există un acord cu o altă parte. Astfel, dacă o entitate emite un contract de asigurare către societatea sa mamă, o filială a sa sau o filială din acelaşi grup, nu există un contract de asigurare în situaţiile financiare consolidate, deoarece nu există un contract cu o altă parte. Totuşi, în cazul situaţiilor financiare individuale sau separate ale emitentului sau deţinătorului, există un contract de asigurare.

(d) contractele (cum ar fi contractele pentru jocuri de noroc) care impun o plată dacă are loc un eveniment viitor incert specificat, dar nu impun, ca o precondiţie contractuală pentru plată, ca evenimentul să aibă efecte nefavorabile asupra deţinătorului poliţei de asigurare. Totuşi, aceasta nu exclude din definiţia unui contract de asigurare contractele care specifică o plată predeterminată pentru a cuantifica pierderea generată de un eveniment specificat, cum ar fi un deces sau un accident (a se vedea punctul B12).

(e) instrumentele derivate care expun o parte la risc financiar, dar nu şi la risc de asigurare, deoarece instrumentele derivate prevăd ca partea respectivă să facă (sau îi dă dreptul să primească) plata exclusiv pe baza modificărilor uneia sau mai multora dintre următoarele variabile specificate: rata dobânzii, preţul unui instrument financiar, preţul unei mărfi, cursul de schimb valutar, indicele de preţ sau al ratelor, ratingul de credit ori indicele de creditare sau orice altă variabilă, cu condiţia ca, în cazul unei variabile nefinanciare, variabila să nu fie specifică unei părţi contractante.

(f) garanţiile aferente creditului care impun plăţi chiar dacă deţinătorul nu a suportat o pierdere generată de incapacitatea debitorului de a face plăţile la termen; astfel de contracte sunt contabilizate aplicând IFRS 9 Instrumente financiare (a se vedea punctul B29).

(g) contractele care prevăd o plată care depinde de o variabilă climatică, geologică sau orice altă variabilă de ordin fizic care nu este specifică unei părţi contractante (descrise în mod obişnuit ca derivate în funcţie de vreme).

(h) contractele care prevăd plăţi reduse ale principalului, ale dobânzii sau ale ambelor, care depind de o variabilă climatică, geologică sau orice altă variabilă de ordin fizic, al cărei efect nu este specific unei părţi contractante (denumite în mod obişnuit obligaţiuni "catastrofă").

B28 O entitate trebuie să aplice alte standarde aplicabile, cum ar fi IFRS 9 şi IFRS 15, pentru contractele descrise la punctul B27.

B29 Garanţiile aferente creditului şi contractele de asigurare de credit discutate la punctul B27 litera (f) pot avea diferite forme juridice, cum ar fi cea a unei garanţii, a anumitor tipuri de acreditive, a unui contract bazat pe riscul de credit sau a unui contract de asigurare. Aceste contracte sunt contracte de asigurare dacă impun emitentului să efectueze anumite plăţi pentru a rambursa deţinătorului o pierdere suportată de acesta deoarece un anumit debitor nu a putut să efectueze o plată la scadenţă către deţinătorul poliţei de asigurare aplicând termenele iniţiale sau modificate ale unui instrument de datorie. Totuşi, astfel de contracte nu intră sub incidenţa IFRS 17, cu excepţia cazului în care emitentul a declarat anterior în mod explicit că el consideră astfel de contracte drept contracte de asigurare şi a utilizat contabilitatea aplicabilă contractelor de asigurare (a se vedea punctul 7 litera (e)).

B30 Garanţiile aferente creditului şi contractele de asigurare de credit care impun plata, chiar dacă deţinătorul poliţei de asigurare nu a suportat o pierdere generată de incapacitatea debitorului de a face plăţile la termen nu intră sub incidenţa IFRS 17 deoarece nu transferă un risc de asigurare semnificativ. Astfel de contracte le includ pe cele care impun plata:

(a) indiferent dacă partenerul deţine instrumentul de datorie suport; sau

(b) la o modificare a ratingului de credit sau a indicelui de creditare, mai degrabă decât în cazul incapacităţii unui anume debitor de a face plăţile la termen.

Separarea componentelor dintr-un contract de asigurare (punctele 10–13)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Componente de investiţii (punctul 11 litera (b))

B31 Punctul 11 litera (b) impune unei entităţi să separe o componentă de investiţii distinctă de contractul de asigurare gazdă. O componentă de investiţii este distinctă dacă şi numai dacă sunt îndeplinite ambele condiţii de mai jos:

(a) componenta de investiţii şi componenta de asigurare nu sunt strâns corelate.

(b) un contract cu termene echivalente este vândut sau ar putea fi vândut separat pe aceeaşi piaţă sau în aceeaşi jurisdicţie, fie de entităţi care emit contracte de asigurare, fie de alte părţi. Entitatea trebuie să ia în considerare toate informaţiile disponibile în mod rezonabil atunci când face această determinare. Entităţii nu i se impune să realizeze o cercetare exhaustivă pentru a identifica dacă o componentă de investiţii este vândută separat.

B32 O componentă de investiţii şi o componentă de asigurare sunt strâns corelate dacă şi numai dacă:

(a) entitatea nu poate evalua o componentă fără a o lua în considerare pe cealaltă. Prin urmare, dacă valoarea unei componente variază în funcţie de valoarea celeilalte, o entitate trebuie să aplice IFRS 17 pentru a contabiliza componenta de investiţii şi componenta de asigurare combinate; sau

(b) deţinătorul poliţei de asigurare nu poate obţine beneficii de pe urma unei componente fără ca cealaltă componentă să fie, de asemenea, prezentă. Prin urmare, dacă întreruperea sau scadenţa unei componente dintr-un contract determină întreruperea sau scadenţa celeilalte, o entitate trebuie să aplice IFRS 17 pentru a contabiliza componenta de investiţii şi componenta de asigurare combinate.

Promisiuni privind transferarea unor bunuri distincte sau a altor servicii decât serviciile aferente contractului de asigurare (punctul 12)

B33 Punctul 12 impune unei entităţi să separe un contract de asigurare o promisiune de a transfera bunuri distincte sau alte servicii decât serviciile aferente contractului de asigurare, către deţinătorul unei poliţe de asigurare. În sensul separării, o entitate nu trebuie să ia în considerare activităţile pe care trebuie să le desfăşoare o entitate pentru a îndeplini prevederile unui contract, cu excepţia cazului în care entitatea transferă un bun sau un alt serviciu decât serviciile aferente contractului de asigurare, deţinătorului poliţei de asigurare pe măsură ce au loc activităţile respective. De exemplu, o entitate poate fi nevoită să execute diferite sarcini administrative pentru încheierea unui contract. Executarea acestor sarcini nu transferă un serviciu deţinătorului poliţei de asigurare pe măsura executării lor.

B34 Un bun sau un serviciu, altul decât serviciile aferente contractului de asigurare, promis deţinătorului unei poliţe de asigurare este distinct dacă deţinătorul poliţei de asigurare poate obţine beneficii de pe urma bunului sau serviciului fie în mod individual, fie împreună cu alte resurse care îi sunt disponibile imediat. Resursele disponibile imediat sunt bunuri sau servicii care sunt vândute separat (de entitate sau de o altă entitate) sau resurse pe care deţinătorul poliţei de asigurare le-a obţinut deja (de la entitate sau din alte tranzacţii sau evenimente).

B35 Un bun sau un serviciu, altul decât serviciile aferente contractului de asigurare promis deţinătorului poliţei de asigurare nu este distinct dacă:

(a) fluxurile de trezorerie şi riscurile asociate bunului sau serviciului sunt strâns corelate cu fluxurile de trezorerie şi riscurile asociate componentelor de asigurare din contract; şi

(b) entitatea furnizează un serviciu semnificativ de integrare a bunului sau a serviciului în componentele de asigurare.

Fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (punctele 28A- 28F)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

B35A Pentru a aplica punctul 28A, o entitate trebuie să utilizeze o metodă sistematică şi raţională pentru a aloca:

(a) fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări atribuibile direct unui grup de contracte de asigurare:

(i) grupului respectiv; şi

(ii) grupurilor care vor include contractele de asigurări care se preconizează să rezulte din contractele de asigurare din grupul respectiv.

(b) fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări atribuibile direct unui portofoliu de contracte de asigurare, altul decât cele de la punctul (a), grupurilor de contracte din portofoliu.

B35B La finalul fiecărei perioade de raportare, o entitate trebuie să revizuiască sumele alocate conform prevederilor de la punctul B35A, pentru a reflecta orice modificare a ipotezelor care determină datele de intrare pentru metoda de alocare utilizată. O entitate nu trebuie să modifice sumele alocate unui grup de contracte de asigurare după ce toate contractele au fost adăugate la grup (a se vedea punctul B35C).

B35C O entitate ar putea adăuga contracte de asigurare la un grup de contracte de asigurare pe parcursul mai multor perioade de raportare (a se vedea punctul 28). În aceste circumstanţe, o entitate trebuie să derecunoască partea dintr-un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări care se referă la contractele de asigurare adăugate grupului în perioada respectivă şi să continue să recunoască un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări în măsura în care activul se referă la contractele de asigurare preconizate a fi adăugate grupului într-o perioadă de raportare viitoare.

B35D Pentru a aplica punctul 28E:

(a) o entitate trebuie să recunoască o pierdere din depreciere în profit sau pierdere şi să reducă valoarea contabilă a unui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări, astfel încât valoarea contabilă a activului să nu depăşească intrările de numerar nete preconizate pentru grupul de contracte de asigurare aferent, determinate aplicând punctul 32 litera (a).

(b) atunci când o entitate alocă fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări grupurilor de contracte de asigurare care aplică punctul B35A litera (a) subpunctul (ii), entitatea trebuie să recunoască o pierdere din depreciere în profit sau pierdere şi să reducă valoarea contabilă a activelor aferente fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări în măsura în care:

(i) entitatea preconizează că acele fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări vor depăşi intrările nete de numerar pentru reînnoirile preconizate, determinate aplicând punctul 32 litera (a); şi

(ii) excesul determinat aplicând litera (b) subpunctul (i) nu a fost încă recunoscut drept pierdere din depreciere aplicând litera (a).

Evaluare (punctele 29– 71)

––––––––––––––––––––––––

Estimări ale fluxurilor de trezorerie viitoare (punctele 33–35)

B36 Această secţiune tratează:

(a) utilizarea imparţială a tuturor informaţiilor rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate (a se vedea punctele B37-B41);

(b) variabilele de piaţă şi alte variabile decât cele de piaţă (a se vedea punctele B42-B53);

(d) fluxurile de trezorerie care se încadrează în limitele contractului (a se vedea punctele B61-B71).

Utilizarea imparţială a tuturor informaţiilor rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate (punctul 33 litera (a))

B37 Obiectivul estimării fluxurilor de trezorerie viitoare este de a determina valoarea preconizată, sau media ponderată prin probabilităţi, a întregii game de rezultate posibile, luând în considerare toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile la data de raportare fără costuri sau eforturi nejustificate. Informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile la data de raportare fără costuri sau eforturi nejustificate includ informaţii despre evenimentele trecute şi condiţiile curente, precum şi prognoze privind condiţiile viitoare (a se vedea punctul B41). Se consideră că informaţiile disponibile din sistemele informatice proprii ale unei entităţi sunt disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate.

B38 O estimare a fluxurilor de trezorerie porneşte de la o gamă de scenarii care reflectă întreaga gamă de rezultate posibile. Fiecare scenariu specifică valoarea şi plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie pentru un anumit rezultat, precum şi probabilitatea estimată a rezultatului respectiv. Fluxurile de trezorerie din fiecare scenariu sunt actualizate şi ponderate prin probabilitatea estimată a rezultatului respectiv pentru a determina o valoare actualizată preconizată. În consecinţă, obiectivul nu este de a determina cel mai probabil rezultat sau un rezultat care este mai probabil să apară decât să nu apară pentru fluxurile de trezorerie viitoare.

B39 Atunci când se ia în considerare întreaga gamă de rezultate posibile, obiectivul este de a încorpora toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate într-o manieră imparţială, mai degrabă decât de a identifica fiecare scenariu posibil. În practică, nu este necesară elaborarea unor scenarii explicite dacă estimarea rezultată este consecventă cu obiectivul de evaluare de a lua în considerare toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate atunci când se determină media. De exemplu, dacă o entitate estimează că distribuţia probabilităţii rezultatelor este, în general consecventă cu o distribuţie a probabilităţilor care poate fi descrisă complet utilizând un număr mic de parametri, va fi suficientă estimarea numărului mai mic de parametri. În mod similar, în unele cazuri, modele relativ simple pot oferi un răspuns cu o marjă de eroare acceptabilă, fără a fi necesare mai multe simulări detaliate. Totuşi, în unele cazuri, fluxurile de trezorerie ar putea fi influenţate de factori de bază complecşi şi ar putea răspunde într-o manieră nonliniară la modificarea condiţiilor economice. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă fluxurile de trezorerie reflectă o serie de opţiuni intercorelate care sunt implicite sau explicite. În astfel de cazuri, este probabil să fie necesare modele stocastice mai sofisticate pentru a îndeplini obiectivul de evaluare.

B40 Scenariile elaborate trebuie să includă estimări imparţiale ale probabilităţii unor pierderi catastrofice în baza contractelor existente. Aceste scenarii exclud despăgubirile posibile în baza unor posibile contracte viitoare.

B41 O entitate trebuie să estimeze probabilităţile şi valorile plăţilor viitoare în baza contractelor existente pornind de la informaţiile obţinute inclusiv:

(a) informaţiile despre despăgubirile deja raportate de către deţinătorii de poliţe de asigurare.

(b) alte informaţii despre caracteristicile cunoscute sau estimate ale contractelor de asigurare.

(c) datele istorice despre propria experienţă a entităţii, completate, atunci când este necesar, cu date istorice din alte surse. Datele istorice sunt ajustate pentru a reflecta condiţiile curente, de exemplu, măsura în care:

(i) caracteristicile populaţiei asigurate diferă (sau vor diferi, de exemplu, ca urmare a selecţiei adverse) de cele ale populaţiei utilizate ca bază pentru datele istorice;

(ii) există indicii că tendinţele istorice nu vor continua, că vor apărea noi tendinţe sau că modificările economice, demografice şi alte modificări ar putea afecta fluxurile de trezorerie care rezultă din contractele de asigurare existente; sau

(iii) au existat modificări în elemente cum ar fi procedurile de subscriere şi procedurile de gestionare a cererilor de despăgubire care ar putea afecta relevanţa datelor istorice pentru contractele de asigurare.

(d) informaţiile referitoare la preţurile curente, dacă sunt disponibile, pentru contractele de reasigurare şi alte instrumente financiare (dacă există) care acoperă riscuri similare, cum ar fi obligaţiunile "catastrofă" şi derivatele în funcţie de vreme, precum şi preţurile recente ale pieţei pentru transferurile de contracte de asigurare. Aceste informaţii trebuie ajustate pentru a reflecta diferenţele dintre fluxurile de trezorerie care rezultă din acele contracte de reasigurare sau alte instrumente financiare şi fluxurile de trezorerie care rezultă pe măsură ce entitatea execută contractele-suport cu deţinătorul poliţei de asigurare.

Variabile de piaţă şi alte variabile decât cele de piaţă

B42 IFRS 17 identifică două tipuri de variabile:

(a) variabile de piaţă – variabilele care pot fi observate pe pieţe, sau derivate direct de pe pieţe (de exemplu, preţurile titlurilor de valoare tranzacţionate public şi ratele dobânzii); şi

(b) alte variabile decât cele de piaţă – toate celelalte variabile (de exemplu, frecvenţa şi gravitatea cererilor de despăgubire aferente asigurărilor şi mortalitatea).

B43 Variabilele de piaţă vor genera, de obicei, risc financiar (de exemplu, ratele de dobândă observabile), iar alte variabile decât cele de piaţă vor genera, de obicei, risc nefinanciar (de exemplu, ratele mortalităţii). Totuşi, nu întotdeauna se întâmplă aşa. De exemplu, pot exista ipoteze care se referă la riscuri financiare pentru care variabilele nu pot fi observate pe pieţe sau derivate direct de pe pieţe (de exemplu, ratele de dobândă care nu pot fi observate pe pieţe sau derivate direct de pe acestea).

Variabile de piaţă (punctul 33 litera (b))

B44 Estimările variabilelor de piaţă trebuie să fie consecvente cu preţurile de piaţă observabile la data evaluării. O entitate trebuie să maximizeze utilizarea datelor de intrare observabile şi nu trebuie să înlocuiască datele de piaţă observabile cu propriile estimări, cu excepţia situaţiilor descrise la punctul 79 din IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă. Consecvent cu IFRS 13, dacă este necesară derivarea variabilelor (de exemplu, deoarece nu există variabile de piaţă observabile), acestea trebuie să fie pe cât de consecvente posibil cu variabilele de piaţă observabile.

B45 Preţurile pieţei reprezintă un amalgam de opinii cu privire la rezultatele viitoare posibile şi, de asemenea, reflectă preferinţele legate de riscuri ale participanţilor de pe piaţă. În consecinţă, ele nu reprezintă o prognoză punctuală a rezultatului viitor. Dacă rezultatul real diferă de preţul anterior al pieţei, acest lucru nu înseamnă că preţul pieţei era "greşit".

B46 O aplicaţie importantă a variabilelor de piaţă este noţiunea de activ duplicat sau de portofoliu de active duplicat. Un activ duplicat este un activ ale cărui fluxuri de trezorerie corespund exact, în toate scenariile, fluxurilor de trezorerie contractuale aferente unui grup de contracte de asigurare, în privinţa valorii, a plasării în timp şi a gradului de incertitudine. În unele cazuri, poate exista un activ duplicat pentru o parte din fluxurile de trezorerie generate de un grup de contracte de asigurare. Valoarea justă a acelui activ reflectă atât valoarea actualizată preconizată a fluxurilor de trezorerie din activ, cât şi riscurile asociate acestor fluxuri de trezorerie. Dacă există un portofoliu de active duplicat pentru o parte din fluxurile de trezorerie generate de un grup de contracte de asigurare, entitatea poate utiliza valoarea justă a acelor active pentru a evalua fluxurile de trezorerie de executare relevante, în loc de a estima în mod explicit fluxurile de trezorerie şi rata de actualizare.

B47 IFRS 17 nu îi impune unei entităţi să utilizeze tehnica unui portofoliu duplicat. Totuşi, în cazul în care există un activ sau un portofoliu duplicat pentru o parte din fluxurile de trezorerie generate de contractele de asigurare, iar entitatea alege să utilizeze o tehnică diferită, entitatea trebuie să se asigure că este puţin probabil ca tehnica unui portofoliu duplicat să conducă la o evaluare semnificativ diferită a fluxurilor de trezorerie respective.

B48 Este posibil ca alte tehnici decât tehnica unui portofoliu duplicat, cum ar fi tehnicile de modelare stocastică, să fie mai robuste sau mai uşor de implementat în cazul în care există interdependenţe semnificative între fluxurile de trezorerie care variază pe baza rentabilităţii activelor şi alte fluxuri de trezorerie. Se impune utilizarea raţionamentului pentru a determina care tehnică îndeplineşte cel mai bine obiectivul consecvenţei cu variabilele de piaţă observabile în anumite circumstanţe. În special, tehnica utilizată trebuie să aibă ca rezultat evaluarea oricăror opţiuni şi garanţii incluse în contractele de asigurare consecvent cu preţurile de piaţă observabile (dacă există) pentru astfel de opţiuni şi garanţii.

Alte variabile decât cele de piaţă

B49 Estimările altor variabile decât cele de piaţă trebuie să reflecte toate dovezile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate, atât de la nivel extern, cât şi intern.

B50 În funcţie de circumstanţe, datele externe, altele decât cele de piaţă (de exemplu, statisticile naţionale referitoare la mortalitate), pot avea mai multă sau mai puţină relevanţă decât datele interne (de exemplu, statisticile referitoare la mortalitate calculate intern). De exemplu, o entitate care emite contracte de asigurare de viaţă nu trebuie să se bazeze doar pe statisticile naţionale referitoare la mortalitate, ci trebuie să ia în considerare toate celelalte surse de informaţii interne şi externe rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate atunci când elaborează estimări imparţiale ale probabilităţilor scenariilor referitoare la mortalitate pentru contractele sale de asigurare. Pentru a elabora acele probabilităţi, o entitate trebuie să acorde mai multă importanţă informaţiilor mai convingătoare. De exemplu:

(a) statisticile interne referitoare la mortalitate ar putea fi mai convingătoare decât datele referitoare la mortalitate de la nivel naţional dacă acestea din urmă sunt determinate pe baza unei populaţii considerabile, dar care nu este reprezentativă pentru populaţia asigurată. Motivul ar putea fi, de exemplu, faptul că pot exista diferenţe semnificative între caracteristicile demografice ale populaţiei asigurate şi cele ale populaţiei naţionale şi, astfel, entitatea ar trebui să acorde o importanţă mai mare datelor interne şi o importanţă mai mică statisticilor naţionale.

(b) invers, dacă statisticile interne sunt determinate pe baza unei populaţii reduse cu caracteristici considerate a fi apropiate de cele ale populaţiei naţionale, iar statisticile naţionale sunt actuale, o entitate trebuie să acorde o importanţă mai mare statisticilor naţionale.

B51 Probabilităţile estimate ale altor variabile decât cele de piaţă nu trebuie să contrazică variabilele de piaţă observabile. De exemplu, probabilităţile estimate pentru scenariile referitoare la rata viitoare a inflaţiei trebuie să fie pe cât de consecvente posibil cu probabilităţile indicate de ratele dobânzii de pe piaţă.

B52 În unele cazuri, o entitate poate concluziona că variabilele de piaţă fluctuează independent de alte variabile decât cele de piaţă. În această situaţie, entitatea trebuie să ia în considerare scenarii care reflectă gama de rezultate aferentă altor variabile decât cele de piaţă, fiecare scenariu folosind aceeaşi valoare observată a variabilei de piaţă.

B53 În alte situaţii, variabilele de piaţă pot fi corelate cu alte variabile decât cele de piaţă. De exemplu, ar putea exista dovezi că ratele de întrerupere (o variabilă care nu este una de piaţă) sunt corelate cu ratele dobânzii (o variabilă de piaţă). În mod similar, ar putea exista dovezi că nivelul cererilor de despăgubire aferente asigurărilor imobiliare sau auto sunt corelate cu ciclurile economice şi, prin urmare, cu ratele dobânzii şi valoarea cheltuielilor. Entitatea trebuie să se asigure că probabilităţile scenariilor şi ajustările riscului pentru riscul nefinanciar aferente variabilelor de piaţă sunt consecvente cu preţurile de piaţă observate care depind de acele variabile de piaţă.

Utilizarea estimărilor curente (punctul 33 litera (c))

B54 Pentru estimarea fiecărui scenariu aferent fluxurilor de trezorerie şi a probabilităţii sale, o entitate trebuie să utilizeze toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate. O entitate trebuie să revizuiască estimările pe care le-a realizat la finalul perioadei de raportare anterioare şi să le actualizeze. Atunci când face acest lucru, o entitate trebuie să analizeze dacă:

(a) estimările actualizate reprezintă exact condiţiile de la finalul perioadei de raportare.

(b) modificările estimărilor reprezintă exact modificările condiţiilor de pe parcursul perioadei. De exemplu, să presupunem că estimările se aflau la un capăt al unui interval rezonabil la începutul perioadei. Dacă nu s-au modificat condiţiile, transferarea estimărilor la celălalt capăt al intervalului la finalul perioadei de raportare nu ar reprezenta exact ceea s-a întâmplat în decursul perioadei. Dacă cele mai recente estimări ale entităţii sunt diferite de estimările sale anterioare, dar condiţiile nu s-au modificat, aceasta trebuie să evalueze dacă noile probabilităţi atribuite fiecărui scenariu sunt justificate. Pentru actualizarea estimărilor sale referitoare la acele probabilităţi, entitatea trebuie să ia în considerare atât dovezile care susţineau estimările sale anterioare, cât şi toate dovezile noi disponibile, acordând o importanţă mai mare dovezilor mai convingătoare.

B55 Probabilitatea atribuită fiecărui scenariu trebuie să reflecte condiţiile de la finalul perioadei de raportare. În consecinţă, aplicând IAS 10 Evenimente ulterioare perioadei de raportare, un eveniment care are loc după finalul perioadei de raportare care rezolvă o incertitudine care exista la finalul perioadei de raportare nu furnizează dovezi ale condiţiilor care existau la acea dată. De exemplu, la finalul perioadei de raportare ar putea exista o probabilitate de 20% să se producă o furtună puternică pe parcursul celor şase luni rămase dintr-un contract de asigurare. După finalul perioadei de raportare, dar înainte ca situaţiile financiare să fie aprobate în vederea emiterii, are loc o furtună puternică. Fluxurile de trezorerie de executare conform acelui contract nu trebuie să reflecte furtuna despre care se ştie, în baza înţelegerii ulterioare, că a avut loc. În schimb, fluxurile de trezorerie incluse în evaluare cuprind probabilitatea de 20% aparentă la finalul perioadei de raportare (cu prezentarea, aplicând IAS 10, a informaţiilor privind petrecerea unui eveniment care nu conduce la ajustarea situaţiilor financiare ulterior finalului perioadei de raportare).

B56 Estimările curente ale fluxurilor de trezorerie preconizate nu sunt neapărat identice cu experienţele reale cele mai recente. De exemplu, să presupunem că statistica referitoare la mortalitate din perioada de raportare a fost cu 20% mai nefavorabilă decât statistica anterioară referitoare la mortalitate şi decât aşteptările anterioare privind statistica referitoare la mortalitate. Modificarea subită a statisticii ar fi putut fi determinată de mai mulţi factori, inclusiv:

(a) modificări de durată ale ratei mortalităţii;

(b) modificări ale caracteristicilor populaţiei asigurate (de exemplu, modificări ale subscrierii sau distribuţiei ori întreruperi selective ale deţinătorilor de poliţe de asigurare cu o stare de sănătate neobişnuit de bună);

(d) cauze nerecurente care pot fi identificate.

B57 O entitate trebuie să investigheze motivele modificării statisticii şi să elaboreze noi estimări ale fluxurilor de trezorerie şi probabilităţilor în contextul celor mai recente statistici, al statisticilor anterioare şi al altor informaţii. Rezultatul exemplului de la punctul B56 ar fi, în mod normal, modificarea valorii actualizate preconizate a compensaţiilor în caz de deces, dar nu cu atât de mult ca 20%. În exemplul de la punctul B56, dacă ratele mortalităţii continuă să fie semnificativ mai mari decât estimările anterioare din motive despre care se preconizează că vor continua, probabilitatea estimată atribuită scenariilor cu mortalitate ridicată va creşte.

B58 Estimările cu privire la alte variabile decât cele de piaţă trebuie să includă informaţii referitoare la nivelul actual al evenimentelor asigurate şi informaţii referitoare la tendinţe. De exemplu, în multe ţări, ratele mortalităţii au scăzut în mod consecvent pe perioade lungi. Determinarea fluxurilor de trezorerie de executare reflectă probabilităţile care ar fi atribuite fiecărui scenariu posibil referitor la tendinţe, ţinând cont de toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate.

B59 În mod similar, dacă fluxurile de trezorerie alocate unui grup de contracte de asigurare sunt sensibile la inflaţie, determinarea fluxurilor de trezorerie de executare trebuie să reflecte estimările curente privind posibilele rate viitoare ale inflaţiei. Deoarece este probabil ca ratele inflaţiei să fie corelate cu ratele dobânzii, evaluarea fluxurilor de trezorerie de executare trebuie să reflecte probabilităţile pentru fiecare scenariu referitor la inflaţie într-o manieră consecventă cu probabilităţile indicate de ratele dobânzii de pe piaţă utilizate pentru estimarea ratei de actualizare (a se vedea punctul B51).

B60 La estimarea fluxurilor de trezorerie, o entitate trebuie să ia în considerare aşteptările curente privind evenimentele viitoare care ar putea afecta acele fluxuri de trezorerie. Entitatea trebuie să elaboreze scenarii privind fluxurile de trezorerie care să reflecte acele evenimente viitoare, precum şi estimări imparţiale privind probabilitatea fiecărui scenariu. Totuşi, o entitate nu trebuie să ia în considerare aşteptările curente referitoare la modificările viitoare ale legislaţiei care ar modifica sau ar stinge obligaţia actuală sau care ar crea noi obligaţii în baza contractului de asigurare existent până ce modificările legislaţiei nu sunt adoptate în mare măsură.

Fluxuri de trezorerie care se încadrează în limitele contractului (punctul 34)

B61 Estimările fluxurilor de trezorerie dintr-un scenariu trebuie să includă toate fluxurile de trezorerie care se încadrează în limitele unui contract existent şi nu alte fluxuri de trezorerie. O entitate trebuie să aplice punctul 2 pentru a determina limitele unui contract existent.

B62 Multe contracte de asigurare au caracteristici care permit deţinătorilor de poliţe de asigurare să ia măsuri care modifică valoarea, plasarea în timp, natura sau nivelul de incertitudine a(l) sumelor pe care le vor primi. Astfel de caracteristici includ opţiunile de reînnoire, opţiunile de răscumpărare, opţiunile de conversie şi opţiunile de a înceta plata primelor primind încă beneficii de pe urma contractelor. Evaluarea unui grup de contracte de asigurare trebuie să reflecte, pe o bază a valorii preconizate, estimările curente ale entităţii cu privire la modul în care deţinătorii de poliţe de asigurare din cadrul grupului vor exercita opţiunile disponibile, iar ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar trebuie să reflecte estimările curente ale entităţii cu privire la modul în care comportamentul real al deţinătorilor de poliţe de asigurare ar putea diferi de comportamentul preconizat. Această dispoziţie de a determina valoarea preconizată se aplică indiferent de numărul de contracte dintr-un grup; de exemplu, este aplicabilă chiar dacă grupul cuprinde un singur contract. Prin urmare, evaluarea unui grup de contracte de asigurare nu trebuie să presupună o probabilitate de 100% ca deţinătorii de poliţe de asigurare:

(a) să îşi răscumpere contractele, dacă există o probabilitate ca unii deţinători de poliţe de asigurare să nu facă acest lucru; sau

(b) să îşi continue contractele, dacă există o probabilitate că unii deţinători de poliţe de asigurare nu vor face acest lucru.

B63 Atunci când emitentului unui contract de asigurare i se impune prin contract să reînnoiască sau să continue în alt mod contractul, acesta trebuie să aplice punctul 34 pentru a evalua dacă primele şi fluxurile de trezorerie conexe care rezultă din contractul reînnoit se încadrează în limitele contractului iniţial.

B64 Punctul 34 se referă la capacitatea practică a unei entităţi de a stabili un preţ la o dată viitoare (o dată de reînnoire) care să reflecte în întregime riscurile din contract de la acea dată. O entitate deţine acea capacitate practică în absenţa unor constrângeri care împiedică entitatea să stabilească acelaşi preţ pe care l-ar stabili pentru un contract nou cu caracteristici identice contractului existent emis la data respectivă, sau dacă aceasta poate modifica beneficiile pentru a fi consecvente cu preţul pe care îl va percepe. În mod similar, o entitate deţine capacitatea practică de a stabili un preţ atunci când poate reevalua un contract existent astfel încât preţul să reflecte modificările generale ale riscurilor dintr-un portofoliu de contracte de asigurare, chiar dacă preţul stabilit pentru fiecare deţinător al unei poliţe de asigurare individual nu reflectă modificările riscurilor pentru deţinătorul poliţei de asigurare respectiv. Atunci când se evaluează dacă entitatea deţine capacitatea practică de a stabili un preţ ce reflectă în întregime riscurile contractului sau portofoliului, trebuie să se ia în considerare toate riscurile pe care entitatea le-ar lua în calcul pentru a subscrie contracte echivalente la data reînnoirii pentru perioada de servicii rămasă. La determinarea estimărilor fluxurilor de trezorerie viitoare la finalul unei perioade de raportare, o entitate trebuie să reevalueze limitele unui contract de asigurare în vederea includerii efectelor pe care modificările circumstanţelor le au asupra drepturilor şi obligaţiilor reale ale entităţii.

B65 Fluxurile de trezorerie care se încadrează în limitele unui contract de asigurare sunt acelea care au legătură directă cu executarea contractului, inclusiv fluxurile de trezorerie pentru care entitatea are capacitatea de a decide în privinţa valorii sau a plasării în timp. Fluxurile de trezorerie care se încadrează în limitele unui contract includ:

(a) primele (inclusiv ajustările primelor şi primele eşalonate) de la deţinătorul unei poliţe de asigurare şi orice fluxuri de trezorerie suplimentare rezultate din aceste prime.

(b) plăţile către deţinătorul unei poliţe de asigurare, (sau în numele acestuia), inclusiv despăgubirile care au fost deja raportate, dar nu au fost încă plătite (adică despăgubirile raportate), despăgubirile suportate pentru evenimente ce au avut loc, dar pentru care despăgubirile nu au fost încă raportate şi toate despăgubirile viitoare pentru care entitatea deţine o obligaţie reală (a se vedea punctul 34).

(c) plăţile către deţinătorul unei poliţe de asigurare (sau în numele acestuia) care variază în funcţie de rezultatele elementelor-suport.

(d) plăţile către deţinătorul unei poliţe de asigurare (sau în numele acestuia) care rezultă din instrumente derivate, de exemplu, opţiuni sau garanţii încorporate în contract, în măsura în care aceste opţiuni sau garanţii nu sunt separate de contractul de asigurare (a se vedea punctul 11 litera (a)).

(e) o alocare a fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări atribuibile portofoliului de care aparţine contractul.

(f) costurile de instrumentare a cererilor de despăgubire (adică acele costuri pe care entitatea le va suporta pentru investigarea, procesarea şi soluţionarea cererilor de despăgubire în baza contractelor de asigurare existente, inclusiv onorariile pentru servicii juridice şi cele ale inspectorilor de daune, precum şi costurile interne pentru investigarea cererilor de despăgubire şi procesarea plăţilor pentru despăgubiri).

(g) costurile pe care entitatea le va suporta pentru furnizarea de beneficii contractuale plătite în natură.

(h) costurile de administrare şi de mentenanţă a poliţelor, cum ar fi costurile de facturare a primelor şi de gestionare a modificărilor poliţelor (de exemplu, conversii şi restabiliri). Astfel de costuri includ, de asemenea, comisioanele recurente despre care se preconizează că vor fi plătite intermediarilor dacă un anumit deţinător al unei poliţe de asigurare continuă să plătească primele care se încadrează în limitele contractului de asigurare.

(i) taxele pe tranzacţii (cum ar fi taxele aferente primelor, taxele pe valoarea adăugată şi taxele pentru bunuri şi servicii) şi contribuţiile (cum ar fi contribuţiile pentru servicii în caz de incendiu şi evaluările fondurilor de garantare) care rezultă direct din contractele de asigurare existente sau care pot fi atribuite acestora pe o bază rezonabilă şi consecventă.

(j) plăţile efectuate de asigurător într-o capacitate fiduciară pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate de deţinătorul poliţei de asigurare şi încasările aferente.

(k) intrările de numerar potenţiale din recuperări (cum ar fi bunuri salvate şi subrogări) aferente cererilor de despăgubire viitoare acoperite de contractele de asigurare existente şi, în măsura în care nu îndeplinesc condiţiile pentru recunoaşterea ca active separate, intrările de numerar potenţiale din recuperări aferente unor cereri de despăgubire anterioare.

(ka) costurile pe care entitatea le va suporta:

(i) la efectuarea activităţii de investiţii, în măsura în care entitatea desfăşoară activitatea respectivă pentru a spori beneficiile din acoperirea asigurărilor pentru deţinătorii poliţelor de asigurare. Activităţile de investiţii sporesc beneficiile din acoperirea asigurărilor dacă entitatea desfăşoară acele activităţi aşteptând să genereze o rentabilitate a investiţiei de care vor beneficia deţinătorii poliţelor în cazul în care are loc un eveniment asigurat.

(ii) la furnizarea de servicii aferente rentabilităţii investiţiei deţinătorilor poliţelor de asigurare ale contractelor de asigurare fără caracteristici de participare directă (a se vedea punctul B119B).

(iii) la furnizarea de servicii aferente rentabilităţii investiţiei deţinătorilor poliţelor de asigurare ale contractelor de asigurare cu caracteristici de participare directă.

(l) o alocare a cheltuielilor de regie fixe şi variabile (cum ar fi costurile pentru contabilitate, resursele umane, tehnologia informaţiei şi suport, amortizarea clădirilor, chirii şi mentenanţă şi utilităţi) direct atribuibile executării contractelor de asigurare. Astfel de cheltuieli de regie sunt alocate grupurilor de contracte utilizând metode sistematice şi raţionale şi care se aplică în mod consecvent pentru toate costurile cu caracteristici similare.

(m) orice alte costuri care pot fi percepute în mod specific deţinătorului poliţei de asigurare conform termenelor contractului.

B66 Următoarele fluxuri de trezorerie nu trebuie incluse atunci când se estimează fluxurile de trezorerie care vor fi generate pe măsură ce entitatea execută un contract de asigurare existent:

(a) rentabilitatea investiţiilor. Investiţiile sunt recunoscute, evaluate şi prezentate separat.

(b) fluxurile de trezorerie (plăţi sau încasări) care rezultă din contractele de reasigurare deţinute. Contractele de reasigurare deţinute sunt recunoscute, evaluate şi prezentate separat.

(c) fluxurile de trezorerie care ar putea rezulta din contracte de asigurare viitoare, adică fluxuri de trezorerie care nu se încadrează în limitele contractelor existente (a se vedea punctele 34– 35).

(d) fluxurile de trezorerie aferente costurilor care nu pot fi atribuite direct portofoliului de contracte de asigurare în care este inclus contractul, cum ar fi unele costuri de dezvoltare a produselor şi de pregătire profesională. Aceste costuri sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când sunt suportate.

(e) fluxurile de trezorerie care rezultă din valori neobişnuite ale forţei de muncă sau ale altor resurse irosite care sunt utilizate pentru executarea contractului. Aceste costuri sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când sunt suportate.

(f) plăţi şi încasări de impozit pe profit pe care asigurătorul nu le plăteşte sau primeşte într-o capacitate fiduciară sau care nu pot fi percepute în mod specific deţinătorului poliţei de asigurare conform termenelor contractului.

(g) fluxurile de trezorerie dintre diferite componente ale entităţii raportoare, cum ar fi fondurile deţinătorilor poliţelor de asigurare şi fondurile acţionarilor, dacă acele fluxuri de trezorerie nu modifică suma care va fi plătită deţinătorilor poliţelor de asigurare.

(h) fluxurile de trezorerie care rezultă din componente separate de contractul de asigurare şi care sunt contabilizate utilizând alte standarde aplicabile (a se vedea punctele 10– 13).

B66A Înainte de recunoaşterea unui grup de contracte de asigurare, o entitate ar putea fi obligată să recunoască un activ sau o datorie pentru fluxurile de trezorerie aferente grupului de contracte de asigurare, altele decât fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări, fie din cauza apariţiei fluxurilor de trezorerie, fie din cauza dispoziţiilor unui alt standard IFRS. Fluxurile de trezorerie sunt aferente grupului de contracte de asigurare în cazul în care aceste fluxuri de trezorerie ar fi fost incluse în fluxurile de trezorerie de executare la data recunoaşterii iniţiale a grupului dacă ar fi fost plătite sau primite după data respectivă. Pentru a aplica punctul 38 litera (c) subpunctul (ii), o entitate trebuie să derecunoască un astfel de activ sau o astfel de datorie în măsura în care activul sau datoria nu a fost recunoscut(ă) separat de grupul de contracte de asigurare dacă fluxul de trezorerie sau aplicarea standardului IFRS a avut loc la data recunoaşterii iniţiale a grupului de contracte de asigurare.

Contracte cu fluxuri de trezorerie care afectează sau care sunt afectate de fluxurile de trezorerie către deţinătorii poliţelor de asigurare aferente altor contracte

B67 Unele contracte de asigurare afectează fluxurile de trezorerie către deţinătorii poliţelor de asigurare aferente altor contracte deoarece impun:

(a) deţinătorului poliţei de asigurare să împartă cu deţinătorii de poliţe de asigurare din alte contracte rezultatele aferente aceluiaşi fond comun specificat de elemente-suport; şi

(b) fie:

(i) deţinătorului poliţei de asigurare să suporte o reducere a părţii sale din rentabilitatea elementelor-suport ca urmare a plăţilor către deţinători de poliţe de asigurare din alte contracte care fac parte din acel fond comun, inclusiv plăţile care rezultă în baza garanţiilor acordate deţinătorilor de poliţe de asigurare din celelalte contracte; fie

(ii) deţinătorilor de poliţe de asigurare din alte contracte să suporte o reducere a părţii lor din rentabilitatea elementelor-suport ca urmare a plăţilor către deţinătorul poliţei de asigurare, inclusiv plăţile care rezultă în baza garanţiilor acordate deţinătorului poliţei de asigurare.

B68 Uneori, astfel de contracte vor afecta fluxurile de trezorerie către deţinătorii poliţelor de asigurare aferente contractelor din alte grupuri. Fluxurile de trezorerie de executare pentru fiecare grup reflectă măsura în care contractele din grup determină afectarea entităţii de fluxurile de trezorerie preconizate, indiferent dacă acestea sunt către deţinătorii de poliţe de asigurare din acel grup sau dintr-un alt grup. Prin urmare, fluxurile de trezorerie de executare pentru un grup:

(a) includ plăţile care rezultă din termenele contractelor existente către deţinătorii de poliţe de asigurare aferente contractelor din alte grupuri, indiferent dacă aceste plăţi se preconizează să fie făcute către deţinătorii de poliţe de asigurare actuali sau viitori; şi

(b) exclud plăţile către deţinătorii de poliţe de asigurare din grup care, aplicând litera (a), au fost incluse în fluxurile de trezorerie de executare din alt grup.

B69 De exemplu, în măsura în care plăţile către deţinătorii de poliţe de asigurare dintr-un grup sunt reduse de la o parte de 350 u.m. din rentabilitatea elementelor-suport la 250 u.m., ca urmare a plăţilor unei sume garantate către deţinătorii de poliţe de asigurare din alt grup, fluxurile de trezorerie de executare din primul grup ar include plăţile de 100 u.m. (adică ar fi de 350 u.m.) şi fluxurile de trezorerie de executare din al doilea grup ar exclude 100 u.m. din suma garantată.

B70 Pot fi utilizate abordări practice diferite pentru a determina fluxurile de trezorerie de executare aferente grupurilor de contracte care afectează sau care sunt afectate de fluxurile de trezorerie către deţinătorii de poliţe de asigurare din alte grupuri. În unele cazuri, o entitate ar putea avea capacitatea de a identifica modificarea elementelor-suport şi modificarea rezultată a fluxurilor de trezorerie doar la un nivel mai mare de agregare decât grupurile. În astfel de cazuri, entitatea trebuie să aloce efectul modificării elementelor-suport către fiecare grup pe o bază sistematică şi raţională.

B71 După ce toate serviciile aferente contractului de asigurare au fost furnizate contractelor dintr-un grup, fluxurile de trezorerie de executare ar putea include încă plăţi preconizate a fi făcute deţinătorilor poliţelor de asigurare actuali din alte grupuri sau deţinătorilor poliţelor de asigurare viitori. Unei entităţi nu i se impune să continue să aloce astfel de fluxuri de trezorerie de executare către grupuri specifice, ci poate recunoaşte şi evalua în schimb o datorie pentru astfel de fluxuri de trezorerie de executare rezultate din toate grupurile.

Rate de actualizare (punctul 36)

B72 O entitate trebuie să utilizeze următoarele rate de actualizare aplicând IFRS 17:

(a) pentru a evalua fluxurile de trezorerie de executare – ratele de actualizare curente aplicând punctul 36;

(b) pentru a determina dobânda acumulată pentru marja de serviciu contractuală aplicând punctul 44 litera (b) pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă – ratele de actualizare determinate la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte, aplicând punctul 36 pentru fluxurile de trezorerie nominale care nu variază pe baza rentabilităţii oricăror elemente-suport;

(c) pentru a evalua modificările marjei de serviciu contractuale aplicând punctul B96 literele (a)-(b) şi (d) pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă – ratele de actualizare aplicând punctul 36 determinate la recunoaşterea iniţială;

(d) pentru grupurile de contracte pentru care se aplică abordarea bazată pe alocarea primei care au o componentă de finanţare semnificativă, pentru ajustarea valorii contabile a datoriei pentru acoperirea rămasă aplicând punctul 56 – ratele de actualizare aplicând punctul 36 determinate la recunoaşterea iniţială;

(e) dacă o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor între profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global (a se vedea punctul 88), pentru a determina valoarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor incluse în profit sau pierdere:

(i) pentru grupurile de contracte de asigurare pentru care modificările ipotezelor care se referă la riscul financiar nu au un efect substanţial asupra sumelor plătite deţinătorilor poliţelor de asigurare, aplicând punctul B131 – ratele de actualizare determinate la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte, aplicând punctul 36 pentru fluxurile de trezorerie nominale care nu variază pe baza rentabilităţii oricăror elemente-suport;

(ii) pentru grupurile de contracte de asigurare pentru care modificările ipotezelor care se referă la riscul financiar au un efect substanţial asupra sumelor plătite deţinătorilor poliţelor de asigurare, aplicând punctul B132 litera (a) subpunctul (i) – ratele de actualizare care alocă veniturile sau cheltuielile financiare preconizate revizuite rămase pe durata rămasă a grupului de contracte la o rată constantă; şi

(iii) pentru grupurile de contracte pentru care se aplică abordarea bazată pe alocarea primei aplicând punctele 59 litera (b) şi B133 – ratele de actualizare determinate la data suportării despăgubirii, aplicând punctul 36 pentru fluxurile de trezorerie nominale care nu variază pe baza rentabilităţii oricăror elemente-suport.

B73 Pentru a determina ratele de actualizare la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte descris la punctul B72 literele (b)-(e), o entitate poate utiliza ratele de actualizare medii ponderate de pe parcursul perioadei în care sunt emise contractele din grup care, aplicând punctul 22, nu poate depăşi un an.

B74 Estimările ratelor de actualizare trebuie să fie consecvente cu alte estimări utilizate pentru a evalua contractele de asigurare, astfel încât să se evite contabilizarea dublă sau omisiunile; de exemplu:

(a) fluxurile de trezorerie care nu variază pe baza rentabilităţii oricăror elemente-suport trebuie actualizate utilizând rate care nu reflectă nicio astfel de variabilitate;

(b) fluxurile de trezorerie care variază pe baza rentabilităţii oricăror elemente-suport financiare trebuie:

(i) să fie actualizate utilizând rate care reflectă acea variabilitate; sau

(ii) să fie ajustate pentru efectul acelei variabilităţi şi actualizate utilizând o rată care reflectă ajustarea efectuată.

(c) fluxurile de trezorerie nominale (adică cele care includ efectul inflaţiei) trebuie actualizate utilizând rate care includ efectul inflaţiei; şi

(d) fluxurile de trezorerie reale (adică cele care exclud efectul inflaţiei) trebuie actualizate utilizând rate care exclud efectul inflaţiei.

B75 Punctul B74 litera (b) prevede actualizarea fluxurilor de trezorerie care variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport utilizând rate care reflectă acea variabilitate sau ajustarea acestora pentru efectul variabilităţii respective şi actualizarea lor utilizând o rată care reflectă ajustarea efectuată. Variabilitatea este un factor relevant indiferent dacă aceasta apare ca urmare a termenelor contractuale sau deoarece entitatea îşi exercită capacitatea discreţionară şi indiferent dacă entitatea deţine elementele-suport.

B76 Fluxurile de trezorerie care variază în funcţie de rentabilitatea elementelor-suport cu rentabilitate variabilă, dar care fac obiectul unei garanţii privind rentabilitatea minimă, nu variază doar pe baza rentabilităţii elementelor-suport, chiar dacă valoarea garantată este mai mică decât rentabilitatea preconizată a elementelor-suport. Prin urmare, o entitate trebuie să ajusteze rata care reflectă variabilitatea rentabilităţii elementelor-suport pentru efectul garanţiei, chiar dacă valoarea garantată este mai mică decât rentabilitatea elementelor-suport preconizată.

B77 IFRS 17 nu îi impune unei entităţi să împartă fluxurile de trezorerie estimate în fluxuri care variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport şi fluxuri care nu variază. Dacă o entitate nu împarte fluxurile de trezorerie estimate în acest mod, entitatea trebuie să aplice ratele de actualizare adecvate pentru fluxurile de trezorerie estimate în totalitatea lor; de exemplu, utilizând tehnici de modelare stocastică sau tehnici de evaluare neutră din punctul de vedere al riscurilor.

B78 Ratele de actualizare trebuie să includă doar factorii relevanţi, adică factorii care rezultă din valoarea-timp a banilor, caracteristicile fluxurilor de trezorerie şi caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare. Aceste rate de actualizare ar putea să nu fie observabile direct pe piaţă. Prin urmare, atunci când nu sunt disponibile rate observabile pe piaţă pentru un instrument cu aceleaşi caracteristici sau sunt disponibile rate observabile pe piaţă pentru instrumente similare, dar acestea nu identifică în mod distinct factorii care diferenţiază instrumentul de contractele de asigurare, o entitate trebuie să estimeze ratele corespunzătoare. IFRS 17 nu prevede o anumită tehnică de estimare pentru determinarea ratelor de actualizare. La aplicarea unei tehnici de estimare, o entitate trebuie:

(a) să maximizeze utilizarea datelor de intrare observabile (a se vedea punctul B44) şi să reflecte toate informaţiile rezonabile şi demonstrabile referitoare la alte variabile decât cele de piaţă disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate, atât de la nivel extern, cât şi intern (a se vedea punctul B49). În special, ratele de actualizare utilizate nu trebuie să contrazică nicio dată de piaţă disponibilă şi relevantă, iar variabilele utilizate, altele decât cele de piaţă, nu trebuie să contrazică variabilele de piaţă observabile.

(b) să reflecte condiţiile de piaţă curente din perspectiva unui participant pe piaţă.

(c) să utilizeze raţionamentul pentru a evalua gradul de asemănare dintre caracteristicile contractelor de asigurare evaluate şi caracteristicile instrumentului pentru care sunt disponibile preţuri de piaţă observabile şi să ajusteze acele preţuri pentru a reflecta diferenţele dintre ele.

B79 Pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport, rata de actualizare reflectă curba de randament în moneda adecvată pentru instrumentele care nu expun deţinătorul la niciun risc de credit sau îl expun la un risc de credit neglijabil, ajustată pentru a reflecta caracteristicile de lichiditate ale grupului de contracte de asigurare. Ajustarea trebuie să reflecte diferenţa dintre caracteristicile de lichiditate ale grupului de contracte de asigurare şi caracteristicile de lichiditate ale activelor utilizate pentru a determina curba de randament. Curbele de randament reflectă activele tranzacţionate pe pieţe active pe care deţinătorul le poate vinde în mod obişnuit imediat în orice moment fără a suporta costuri semnificative. În schimb,conform anumitor contracte de asigurare, entitatea nu poate fi obligată să facă plăţi mai devreme de momentul producerii evenimentelor asigurate sau de datele specificate în contracte.

B80 Prin urmare, pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport, o entitate poate determina ratele de actualizare ajustând o curbă de randament lichidă fără riscuri pentru a reflecta diferenţele dintre caracteristicile de lichiditate ale instrumentelor financiare care stau la baza ratelor observate pe piaţă şi caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare (o abordare "de la bază la vârf").

B81 Alternativ, o entitate poate determina ratele de actualizare adecvate pentru contractele de asigurare pe baza unei curbe de randament care reflectă ratele de rentabilitate curente de pe piaţă implicite într-o evaluare la valoarea justă a unui portofoliu de active de referinţă (o abordare "de la vârf la bază"). O entitate trebuie să ajusteze acea curbă de randament pentru a elimina orice factori care nu sunt relevanţi pentru contractele de asigurare, dar nu i se impune să ajusteze curba de randament pentru diferenţele dintre caracteristicile de lichiditate ale contractelor de asigurare şi cele ale portofoliului de referinţă.

B82 La estimarea curbei de randament descrise la punctul B81:

(a) dacă există preţuri de piaţă observabile pe pieţe active pentru activele din portofoliul de referinţă, o entitate trebuie să utilizeze acele preţuri (în conformitate cu punctul 69 din IFRS 13).

(b) dacă o piaţă nu este activă, o entitate trebuie să ajusteze preţurile de piaţă observabile pentru active similare astfel încât acestea să fie comparabile cu preţurile de piaţă pentru activele evaluate (în conformitate cu punctul 83 din IFRS 13).

(c) dacă nu există o piaţă pentru activele din portofoliul de referinţă, o entitate trebuie să aplice o tehnică de estimare. Pentru astfel de active (în conformitate cu punctul 89 din IFRS 13), o entitate trebuie:

(i) să determine date de intrare neobservabile utilizând cele mai bune informaţii disponibile în circumstanţele date. Aceste date de intrare ar putea include propriile date ale entităţii şi, în contextul IFRS 17, entitatea ar putea să acorde o importanţă mai mare estimărilor pe termen lung decât fluctuaţiilor pe termen scurt; şi

(ii) să ajusteze acele date pentru a reflecta toate informaţiile despre ipotezele referitoare la participanţii de pe piaţă disponibile în mod rezonabil.

B83 La ajustarea curbei de randament, o entitate trebuie să ajusteze ratele de piaţă observate în tranzacţii recente cu instrumente cu caracteristici similare pentru a reflecta evoluţia factorilor de piaţă de la data tranzacţiei şi trebuie să ajusteze ratele de piaţă observate pentru a reflecta gradul de diferenţiere dintre instrumentul evaluat şi instrumentul pentru care preţurile de tranzacţionare sunt observabile. Pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază pe baza rentabilităţii activelor din portofoliul de referinţă, astfel de ajustări includ:

(a) ajustări pentru diferenţele dintre valoarea, plasarea în timp şi gradul de incertitudine ale fluxurilor de trezorerie aferente activelor din portofoliu şi valoarea, plasarea în timp şi gradul de incertitudine ale fluxurilor de trezorerie aferente contractelor de asigurare; şi

(b) excluderea primelor aferente riscului de piaţă pentru riscul de credit, care sunt relevante doar în cazul activelor incluse în portofoliul de referinţă.

B84 În principiu, pentru fluxurile de trezorerie aferente contractelor de asigurare care nu variază pe baza rentabilităţii activelor din portofoliul de referinţă, ar trebui să existe o singură curbă de randament nelichidă fără riscuri care să elimine toate incertitudinile legate de valoarea şi plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie. Totuşi, în practică, abordarea "de la vârf la bază" şi abordarea "de la bază la vârf" ar putea avea ca rezultat curbe de randament diferite, chiar şi în aceeaşi monedă. Acest lucru se întâmplă din cauza limitărilor inerente în estimarea ajustărilor efectuate în baza fiecărei abordări şi a posibilei lipse a unei ajustări pentru caracteristicile de lichiditate diferite în cazul abordării "de la vârf la bază". Unei entităţi nu i se impune să reconcilieze rata de actualizare determinată conform abordării selectate cu rata de actualizare care ar fi fost determinată conform celeilalte abordări.

B85 IFRS 17 nu specifică restricţii pentru portofoliul de active de referinţă utilizat în aplicarea punctului B81. Totuşi, ar fi necesare mai puţine ajustări pentru a elimina factorii care nu sunt relevanţi pentru contractele de asigurare atunci când portofoliul de active de referinţă are caracteristici similare. De exemplu, dacă fluxurile de trezorerie din contractele de asigurare nu variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport, s-ar impune mai puţine ajustări, în cazul în care o entitate ar utiliza ca punct de plecare instrumente de datorie, mai degrabă decât instrumente de capitaluri proprii. Pentru instrumentele de datorie, obiectivul ar fi de a elimina din randamentul total al obligaţiunii efectul riscului de credit şi alţi factori care nu sunt relevanţi pentru contractele de asigurare. O modalitate de a estima efectul riscului de credit este de a utiliza preţul pieţei pentru un instrument derivat de credit ca punct de referinţă.

Ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar (punctul 37)

B86 Ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar se referă la riscul care rezultă din contractele de asigurare, altul decât riscul financiar. Riscul financiar este inclus în estimările fluxurilor de trezorerie viitoare sau în rata de actualizare utilizată pentru a ajusta fluxurile de trezorerie. Riscurile acoperite de ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar sunt riscul de asigurare şi alte riscuri nefinanciare, cum ar fi riscul de întrerupere şi riscul de cheltuială (a se vedea punctul B14).

B87 Ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar în cazul contractelor de asigurare evaluează compensaţia pe care o entitate ar solicita-o pentru a fi indiferentă în alegerea uneia dintre următoarele opţiuni:

(a) achitarea unei datorii care are o varietate de rezultate posibile ca urmare a riscului nefinanciar; şi

(b) achitarea unei datorii care va genera fluxuri de trezorerie fixe cu aceeaşi valoare actualizată preconizată ca în cazul contractelor de asigurare.

De exemplu, ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar ar evalua compensaţia pe care entitatea ar solicita-o pentru a fi indiferentă între achitarea unei datorii care – ca urmare a riscului nefinanciar – are o probabilitate de 50% de a fi de 90 u.m. şi o probabilitate de 50% de a fi de 110 u.m. şi achitarea unei datorii fixate la 100 u.m. Ca rezultat, ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar informează utilizatorii situaţiilor financiare despre suma percepută de entitate pentru incertitudinea generată de riscul nefinanciar cu privire la valoarea şi plasarea în timp ale fluxurilor de trezorerie.

B88 Deoarece ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar reflectă compensaţia pe care entitatea ar solicita-o pentru a suporta riscul nefinanciar care rezultă din valoarea şi plasarea în timp incerte ale fluxurilor de trezorerie, ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar reflectă, de asemenea:

(a) gradul de beneficii de diversificare pe care entitatea le include atunci când determină compensaţia pe care o solicită pentru a suporta acel risc; şi

(b) atât consecinţele favorabile, cât şi pe cele nefavorabile, într-o manieră care reflectă gradul de aversiune la risc al entităţii.

B89 Scopul ajustării riscului pentru riscul nefinanciar este de a evalua efectul incertitudinii din fluxurile de trezorerie care rezultă din contractele de asigurare, alta decât incertitudinea care rezultă din riscul financiar. În consecinţă, ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar trebuie să reflecte toate riscurile nefinanciare asociate contractelor de asigurare. Aceasta nu trebuie să reflecte riscurile care nu rezultă din contractele de asigurare, cum ar fi riscul operaţional general.

B90 Ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar trebuie inclusă în evaluare într-o manieră explicită. Ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar este separată din punct de vedere conceptual de estimările fluxurilor de trezorerie viitoare şi de ratele de actualizare care ajustează acele fluxuri de trezorerie. Entitatea nu trebuie să contabilizeze de două ori ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar, de exemplu, incluzând, de asemenea, ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar în mod implicit atunci când determină estimările fluxurilor de trezorerie viitoare sau ratele de actualizare. Ratele de actualizare prezentate în vederea conformităţii cu punctul 120 nu trebuie să includă nicio ajustare implicită pentru riscul nefinanciar.

B91 IFRS 17 nu specifică tehnica de estimare utilizată (tehnicile de estimare utilizate) pentru a determina ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar. Totuşi, pentru a reflecta compensaţia pe care o entitate ar solicita-o pentru a suporta riscul nefinanciar, ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar trebuie să aibă următoarele caracteristici:

(a) riscurile cu frecvenţă scăzută şi severitate ridicată vor avea ca rezultat ajustări mai mari ale riscului pentru riscul nefinanciar decât riscurile cu frecvenţă ridicată şi severitate scăzută;

(b) pentru riscuri similare, contractele cu o durată mai lungă vor avea ca rezultat ajustări mai mari ale riscului pentru riscul nefinanciar decât contractele cu o durată mai scurtă;

(c) riscurile cu o distribuţie mai amplă a probabilităţilor vor avea ca rezultat ajustări mai mari ale riscului pentru riscul nefinanciar decât riscurile cu o distribuţie mai redusă;

(d) cu cât se cunosc mai puţine informaţii despre estimarea curentă şi tendinţele acesteia, cu atât va fi mai mare ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar; şi

(e) în măsura în care experienţele recente reduc incertitudinea legată de valoarea şi plasarea în timp a fluxurilor de trezorerie, ajustările riscului pentru riscul nefinanciar se vor reduce, şi invers.

B92 O entitate trebuie să aplice raţionamentul atunci când determină o tehnică de estimare adecvată pentru ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar. Atunci când aplică acel raţionament, o entitate trebuie să ia în considerare, de asemenea, dacă tehnica respectivă furnizează prezentări de informaţii concise şi edificatoare astfel încât utilizatorii situaţiilor financiare să poată compara performanţa entităţii cu performanţa altor entităţi. Punctul 119 impune unei entităţi care utilizează o altă tehnică decât tehnica nivelului de încredere pentru a determina ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar să prezinte tehnica utilizată şi nivelul de încredere care corespunde rezultatelor acelei tehnici.

Recunoaşterea iniţială a contractelor de asigurare dobândite prin transferuri de contracte de asigurare şi combinări de întreprinderi (punctul 39)

B93 Atunci când o entitate dobândeşte contracte de asigurare emise sau contracte de reasigurare deţinute printr-un transfer de contracte de asigurare care nu reprezintă o întreprindere sau printr-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3, entitatea trebuie să aplice punctele 14– 24 pentru a identifica grupurile de contracte dobândite, ca şi când ar fi încheiat acele contracte la data tranzacţiei.

B94 O entitate trebuie să utilizeze contravaloarea primită sau plătită pentru contracte ca substitut pentru primele primite. Contravaloarea primită sau plătită pentru contracte exclude contravaloarea primită sau plătită pentru orice alte active şi datorii dobândite în cadrul aceleiaşi tranzacţii. Într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3, contravaloarea primită sau plătită este valoarea justă a contractelor de la acea dată. Pentru a determina acea valoare justă, entitatea nu trebuie să aplice punctul 47 din IFRS 13 (referitor la caracteristicile "la vedere").

B95 Cu excepţia cazului în care se aplică abordarea bazată pe alocarea primei pentru datoria aferentă acoperirii rămase de la punctele 55– 59 şi 69-70A, la recunoaşterea iniţială marja de serviciu contractuală se calculează aplicând punctul 38 pentru contractele de asigurare emise dobândite şi punctul 65 pentru contractele de reasigurare deţinute dobândite utilizând contravaloarea primită sau plătită pentru contracte drept substitut pentru primele primite sau plătite la data recunoaşterii iniţiale.

B95A În cazul în care contractele de asigurare emise dobândite sunt cu titlu oneros, aplicând punctul 47, entitatea trebuie să recunoască excedentul fluxurilor de trezorerie de executare faţă de contravaloarea plătită sau primită ca parte a fondului comercial sau a câştigului aferent unei cumpărări în condiţii avantajoase pentru contractele dobândite într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3 sau ca pierdere în profit sau pierdere pentru contractele dobândite într-un transfer. Entitatea trebuie să stabilească o componentă de pierdere a datoriei pentru perioada de acoperire rămasă pentru acel excedent şi să aplice punctele 49– 52 pentru a aloca modificările ulterioare ale fluxurilor de trezorerie de executare acelei componente de pierdere.

B95B Pentru un grup de contracte de reasigurare deţinute cărora li se aplică punctele 66A-66B. o entitate trebuie să determine componenta de recuperare a pierderilor activului pentru acoperirea rămasă la data tranzacţiei prin înmulţirea:

(a) componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă a contractelor de asigurare suport la data tranzacţiei; şi

(b) procentul despăgubirilor aferente contractelor de asigurare suport pe care entitatea preconizează la data tranzacţiei să le recupereze din grupul de contracte de reasigurare deţinute.

B95C Entitatea trebuie să recunoască valoarea componentei de recuperare a pierderilor determinată aplicând punctul B95B ca parte a fondului comercial sau a câştigului aferent unei cumpărări în condiţii avantajoase pentru contractele de reasigurare deţinute dobândite într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3, sau ca venit în profit sau pierdere pentru contractele dobândite într-un transfer.

B95D Aplicând punctele 14-22, la data tranzacţiei, o entitate ar putea include într-un grup de contracte de asigurare cu titlu oneros atât contractele de asigurare cu titlu oneros acoperite de un grup de contracte de reasigurare deţinute, cât şi contractele cu titlu oneros care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute. Pentru a aplica punctul B95B în astfel de cazuri, o entitate trebuie să utilizeze o bază de alocare sistematică şi raţională pentru a determina partea din componenta de pierdere a grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute.

Activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări

B95E Atunci când o entitate dobândeşte contracte de asigurare emise printr-un transfer de contracte de asigurare care nu reprezintă o întreprindere sau într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3, entitatea trebuie să recunoască un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări la valoarea justă la data tranzacţiei pentru drepturile de a obţine:

(a) contracte de asigurare viitoare care reprezintă reînnoiri ale contractelor de asigurare recunoscute la data tranzacţiei; şi

(b) contracte de asigurare viitoare, altele decât cele de la punctul (a), după data tranzacţiei fără a plăti din nou fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări pe care entitatea dobândită le-a plătit deja şi sunt direct atribuibile portofoliului de contracte de asigurare aferent.

B95F La data tranzacţiei, valoarea oricărui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări nu va fi inclusă în evaluarea grupului de contracte de asigurare dobândit aplicând punctele B93-B95A.

Modificări ale valorii contabile a marjei de serviciu contractuale pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă (punctul 44)

B96 Pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, punctul 44 litera (c) prevede o ajustare a marjei de serviciu contractuale a unui grup de contracte de asigurare pentru modificările fluxurilor de trezorerie de executare care se referă la serviciile viitoare. Aceste modificări cuprind:

(a) ajustările statistice care rezultă din primele primite în cursul perioadei care se referă la serviciile viitoare şi fluxurile de trezorerie conexe, cum ar fi fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări şi taxele bazate pe prime, evaluate la ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (c).

(b) modificările estimărilor valorii actualizate a fluxurilor de trezorerie viitoare aferente datoriei pentru acoperirea rămasă, cu excepţia celor descrise la punctul B97 litera (a), evaluate la ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (c).

(c) diferenţele dintre orice componentă de investiţii preconizată să devină plătibilă în cursul perioadei şi componenta de investiţii reală care devine plătibilă în cursul perioadei. Aceste diferenţe sunt determinate prin compararea (i) componentei de investiţii reale care devine exigibilă în cursul perioadei cu (ii) plata din cursul perioadei preconizată la începutul perioadei plus orice venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor legate de plata preconizată înainte ca aceasta să devină exigibilă.

(ca) diferenţele dintre orice împrumut deţinătorului poliţei de asigurare preconizat să devină rambursabil în cursul perioadei şi împrumutul real acordat şi componenta de investiţii reală care devine rambursabil în cursul perioadei. Aceste diferenţe sunt determinate prin compararea (i) împrumutului real acordat deţinătorului poliţei de asigurare care devine exigibil în cursul perioadei cu (ii) rambursarea în cursul perioadei preconizată la începutul perioadei plus orice venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor legate de rambursarea preconizată înainte ca aceasta să devină exigibilă.

(d) modificările ajustării riscului pentru riscul nefinanciar care se referă la serviciile viitoare. O entitate nu are obligaţia de a dezagrega modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar între (i) o modificare legată de riscul nefinanciar şi (ii) efectul valorii-timp a banilor şi modificările valorii-timp a banilor. Dacă entitatea face o astfel de dezagregare, ea trebuie să ajusteze marja de serviciu contractuală pentru modificarea aferentă riscului nefinanciar, evaluată la ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (c).

B97 O entitate nu trebuie să ajusteze marja de servicii contractuală pentru un grup de contracte de asigurare fără caracteristici de participare directă pentru următoarele modificări ale fluxurilor de trezorerie de executare, deoarece acestea nu se referă la serviciile viitoare:

(a) efectul valorii-timp a banilor şi modificările valorii-timp a banilor şi efectul riscului financiar şi al modificărilor riscului financiar. Efectele cuprind:

(i) efectul, dacă este cazul, asupra fluxurilor de trezorerie viitoare estimate;

(ii) efectul, dacă este dezagregat, asupra ajustării riscului pentru riscul nefinanciar; şi

(iii) efectul unei modificări a ratei de actualizare.

(b) modificările estimărilor fluxurilor de trezorerie de executare aferente datoriei pentru despăgubirile suportate.

B98 Termenele anumitor contracte de asigurare fără caracteristici de participare directă dau unei entităţi capacitate discreţionară asupra fluxurilor de trezorerie care vor fi plătite deţinătorilor poliţelor de asigurare. O modificare a fluxurilor de trezorerie discreţionare este privită ca având legătură cu serviciile viitoare şi, în consecinţă, ajustează marja de serviciu contractuală. Pentru a stabili modul de identificare a unei modificări a fluxurilor de trezorerie discreţionare, o entitate trebuie să specifice la iniţierea contractului baza pe care preconizează să îşi determine angajamentul conform contractului; de exemplu, pe baza unei rate fixe a dobânzii sau pe baza unei rentabilităţi care variază în funcţie de rentabilitatea unor active specificate.

B99 O entitate trebuie să utilizeze această specificaţie pentru a face distincţie între efectul modificărilor ipotezelor care se referă la riscul financiar asupra acelui angajament (care nu ajustează marja de serviciu contractuală) şi efectul modificărilor discreţionare ale acelui angajament (care ajustează marja de serviciu contractuală).

B100 Dacă o entitate nu poate specifica la iniţierea contractului ceea ce consideră a fi angajamentul său conform contractului, respectiv ce consideră ca având caracter discreţionar, aceasta va considera că angajamentul său este reprezentat de rentabilitatea implicită în estimarea fluxurilor de trezorerie de executare de la iniţierea contractului, actualizată pentru a reflecta ipotezele curente legate de riscul financiar.

Modificări ale valorii contabile a marjei de serviciu contractuale pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă (punctul 45)

B101 Contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă sunt contractele de asigurare care reprezintă, în mod substanţial, contracte de servicii aferente investiţiilor conform cărora entitatea promite o rentabilitate a investiţiilor pe baza elementelor-suport. Prin urmare, acestea sunt definite drept contracte de asigurare pentru care:

(a) termenele contractuale stipulează că deţinătorul poliţei de asigurare are dreptul la o parte dintr-un fond comun clar identificat de elemente-suport (a se vedea punctele B105-B106);

(b) entitatea preconizează că va plăti deţinătorului poliţei de asigurare o sumă egală cu o parte substanţială din rentabilitatea la valoarea justă aferentă elementelor-suport (a se vedea punctul B107); şi

(c) entitatea preconizează că o parte substanţială din orice modificare a sumelor de plătit deţinătorului poliţei de asigurare va varia odată cu modificarea valorii juste a elementelor-suport (a se vedea punctul B107).

B102 O entitate trebuie să evalueze măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de la punctul B101 utilizând aşteptările sale de la iniţierea contractului şi nu trebuie să reevalueze condiţiile ulterior, cu excepţia cazului în care contractul se modifică, aplicând punctul 72.

B103 În măsura în care contractele de asigurare dintr-un grup afectează fluxurile de trezorerie către deţinătorii poliţelor de asigurare ale contractelor din alte grupuri (a se vedea punctele B67-B71), o entitate trebuie să evalueze dacă sunt îndeplinite condiţiile de la punctul B101, luând în considerare fluxurile de trezorerie pe care entitatea preconizează să le plătească deţinătorilor de poliţe de asigurare determinate aplicând punctele B68-B70.

B104 Prin condiţiile de la punctul B101 se asigură că, contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă sunt contracte conform cărora obligaţia entităţii către deţinătorul poliţei de asigurare este diferenţa dintre:

(a) obligaţia de a plăti deţinătorului poliţei de asigurare o sumă egală cu valoarea justă a elementelor-suport; şi

(b) un comision variabil (a se vedea punctele B110-B118) pe care entitatea îl va deduce din obligaţia de la litera (a) în schimbul serviciilor viitoare furnizate prin contractul de asigurare, care cuprinde:

(i) valoarea părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport; minus

(ii) fluxurile de trezorerie de executare care nu variază în funcţie de rentabilitatea elementelor-suport.

B105 Partea la care se face referire la punctul B101 litera (a) nu exclude existenţa capacităţii discreţionare a entităţii de a modifica sumele plătite deţinătorului poliţei de asigurare. Totuşi, legătura cu elementele-suport trebuie să fie executorie (a se vedea punctul 2).

B106 Fondul comun de elemente-suport la care se face referire la punctul B101 litera (a) poate cuprinde orice elemente, de exemplu, un portofoliu de active de referinţă, activele nete ale entităţii sau un subset specificat din activele nete ale entităţii, atâta timp cât acestea sunt clar identificate în contract. Nu este necesar ca o entitate să deţină fondul comun identificat de elemente-suport. Totuşi, nu există un fond comun clar identificat de elemente-suport atunci când:

(a) o entitate poate să modifice, cu efect retroactiv, elementele-suport care determină valoarea obligaţiei entităţii; sau

(b) nu sunt identificate elemente-suport, chiar dacă deţinătorului poliţei de asigurare i se poate oferi o rentabilitate care reflectă, în general, performanţa şi aşteptările generale ale entităţii sau performanţa şi aşteptările aferente unui subset de active deţinute de entitate. Un exemplu de astfel de rentabilitate este o rată de creditare sau plata unor dividende stabilită la finalul perioadei la care se referă. În acest caz, obligaţia către deţinătorul poliţei de asigurare reflectă rata de creditare sau valorile dividendelor stabilite de entitate, şi nu reflectă elementele-suport identificate.

B107 Punctul B101 litera (b) prevede ca entitatea să preconizeze că o parte substanţială din rentabilitatea la valoarea justă aferentă elementelor-suport va fi plătită deţinătorului poliţei de asigurare, iar punctul B101 litera (c) prevede ca entitatea să preconizeze că o parte substanţială din orice modificare a sumelor de plătit deţinătorului poliţei de asigurare va varia în funcţie de modificarea valorii juste a elementelor-suport. O entitate trebuie:

(a) să interpreteze termenul "substanţial" de la ambele puncte în contextul obiectivului contractelor de asigurare cu caracteristici de participare directă de a reprezenta contracte în baza cărora entitatea furnizează servicii aferente investiţiilor şi este compensată pentru aceste servicii printr-un comision determinat în raport cu elementele-suport; şi

(b) să evalueze variabilitatea sumelor de la punctul B101 literele (b) şi (c):

(i) pe durata contractului de asigurare; şi

(ii) pe o bază a mediei ponderate prin probabilităţi a valorii actualizate, nu pe o bază a celui mai bun sau a celui mai slab rezultat (a se vedea punctele B37-B38).

B108 De exemplu, dacă entitatea preconizează că va plăti o parte substanţială din rentabilitatea la valoarea justă aferentă elementelor-suport, sub rezerva unei garanţii a rentabilităţii minime, vor exista scenarii în care:

(a) fluxurile de trezorerie pe care entitatea preconizează să le plătească deţinătorului poliţei de asigurare variază odată cu modificările valorii juste a elementelor-suport, deoarece rentabilitatea garantată şi alte fluxuri de trezorerie care nu variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport nu depăşesc rentabilitatea la valoarea justă aferentă elementelor-suport; şi

(b) fluxurile de trezorerie pe care entitatea preconizează să le plătească deţinătorului poliţei de asigurare nu variază odată cu modificările valorii juste a elementelor-suport, deoarece rentabilitatea garantată şi alte fluxuri de trezorerie care nu variază pe baza rentabilităţii elementelor-suport depăşesc rentabilitatea la valoarea justă aferentă elementelor-suport.

Evaluarea de către entitate a variabilităţii de la punctul B101 litera (c) pentru acest exemplu va reflecta o medie ponderată prin probabilităţi a valorilor actualizate pentru toate aceste scenarii.

B109 Contractele de reasigurare emise şi contractele de reasigurare deţinute nu pot fi contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă în sensul IFRS 17.

B110 Pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă, marja de serviciu contractuală este ajustată pentru a reflecta natura variabilă a comisionului. Prin urmare, modificările valorilor stipulate la punctul B104 sunt tratate aşa cum se stipulează la punctele B111-B114.

B111 Modificările obligaţiei de a plăti deţinătorului poliţei de asigurare o valoare egală cu valoarea justă a elementelor-suport (punctul B104 litera (a)) nu se referă la serviciile viitoare şi nu ajustează marja de serviciu contractuală.

B112 Modificările valorii părţii care îi revine entităţii din valoarea justă a elementelor-suport (punctul B104 litera (b) subpunctul (i)) se referă la serviciile viitoare şi ajustează marja de serviciu contractuală, aplicând punctul 45 litera (b).

B113 Modificările fluxurilor de trezorerie de executare care nu variază în funcţie de rentabilitatea elementelor-suport (punctul B104 litera (b) subpunctul (ii)) cuprind:

(a) modificările fluxurilor de trezorerie de executare, altele decât cele specificate la litera (b). O entitate trebuie să aplice punctele B96-B97, consecvent cu contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, pentru a determina în ce măsură acestea se referă la serviciile viitoare şi, aplicând punctul 45 litera (c), să ajusteze marja de serviciu contractuală. Toate ajustările sunt evaluate utilizând ratele de actualizare curente.

(b) modificarea efectului valorii-timp a banilor şi al riscurilor financiare care nu rezultă din elementele suport; de exemplu, efectul garanţiilor financiare. Acestea se referă la serviciile viitoare şi, aplicând punctul 45 litera (c), ajustează marja de serviciu contractuală, cu excepţia cazului în care se aplică punctul B115.

B114 Unei entităţi nu i se impune să identifice în mod distinct ajustările marjei de serviciu contractuale prevăzute la punctele B112 şi B113. În schimb, poate fi determinată o valoare combinată pentru unele sau pentru toate aceste ajustări.

Atenuarea riscurilor

B115 În măsura în care o entitate îndeplineşte condiţiile de la punctul B116, aceasta poate alege să nu recunoască o modificare a marjei de serviciu contractuale pentru a reflecta o parte dintre sau toate modificările efectului valorii-timp a banilor şi riscului financiar asupra:

(a) valorii părţii care îi revine entităţii din elementele-suport (a se vedea punctul B112) dacă entitatea atenuează efectul riscului financiar asupra valorii respective utilizând instrumentele derivate sau contractele de reasigurare deţinute; şi

(b) fluxurilor de trezorerie de executare prevăzute la punctul B113 litera (b) în cazul în care entitatea atenuează efectul riscului financiar asupra fluxurilor de trezorerie de executare respective utilizând instrumente financiare derivate, instrumente financiare nederivate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere ori contractele de reasigurare deţinute.

B116 Pentru a aplica punctul B115, o entitate trebuie să aibă un obiectiv şi o strategie de atenuare a riscurilor documentate anterior, astfel cum sunt descrise la punctul B115. Aplicând acest obiectiv şi această strategie:

(a) există o compensare economică între contractele de asigurare şi instrumentul financiar derivat, instrumentul financiar nederivat evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere ori contractul de reasigurare deţinut (adică valorile contractelor de asigurare şi acele elemente care atenuează riscul se mişcă, în general, în direcţii opuse, deoarece răspund într-o manieră similară modificărilor riscului a cărui atenuare este vizată). O entitate nu trebuie să ia în calcul diferenţele de evaluare contabilă în evaluarea compensării economice.

(b) riscul de credit nu domină compensarea economică.

B117 Entitatea trebuie să determine fluxurile de trezorerie de executare dintr-un grup pentru care se aplică punctul B115 într-o manieră consecventă în fiecare perioadă de raportare.

B117A Dacă entitatea atenuează efectul riscului financiar utilizând instrumentele derivate sau instrumentele financiare nederivate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, ea trebuie să includă veniturile sau cheltuielile financiare aferente perioadei rezultate din aplicarea punctului B115 în profit sau pierdere. Dacă entitatea atenuează efectul riscului financiar utilizând contractele de reasigurare deţinute, ea trebuie să aplice aceeaşi politică contabilă pentru prezentarea veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor rezultate din aplicarea punctului B115 pe măsură ce entitatea aplică pentru contractele de reasigurare deţinute punctele 88 şi 90.

B118 Dacă şi numai dacă nu mai este îndeplinită oricare dintre condiţiile de la punctul B116 o entitate trebuie să nu mai aplice punctul B115 de la acea dată. O entitate nu trebuie să facă nicio ajustare pentru modificările recunoscute anterior în profit sau pierdere.

Recunoaşterea marjei de serviciu contractuale în profit sau pierdere

B119 În fiecare perioadă este recunoscută în profit sau pierdere o valoare a marjei de serviciu contractuale pentru un grup de contracte de asigurare pentru a reflecta serviciile aferente contractului de asigurare furnizate în acea perioadă în baza grupului de contracte de asigurare (a se vedea punctele 44 litera (e), 45 litera (e) şi 66 litera (e)). Valoarea este determinată prin:

(a) identificarea unităţilor de acoperire din cadrul grupului. Numărul unităţilor de acoperire dintr-un grup este cantitatea de servicii aferente contractului de asigurare furnizată de contractele din grup, determinată luând în considerare, pentru fiecare contract, cantitatea de beneficii furnizate conform contractului şi perioada preconizată a acoperirii acestuia.

(b) alocarea marjei de serviciu contractuale la finalul perioadei (înainte de recunoaşterea oricăror valori în profit sau pierdere pentru a reflecta serviciile aferente contractului de asigurare furnizate în cursul perioadei ), în mod egal pentru fiecare unitate de acoperire furnizată în perioada curentă şi preconizată a fi furnizată în viitor.

B119A Pentru a aplica punctul B119, perioada serviciului de rentabilitate a investiţiei sau a serviciilor conexe investiţiei se încheie la sau înainte de data la care au fost plătite toate sumele datorate deţinătorilor actuali de poliţe de asigurare aferente serviciilor respective, fără a lua în considerare plăţile către viitorii deţinători de poliţe incluse în fluxurile de trezorerie de executare aplicând punctul B68.

B119B Contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă pot furniza un serviciu de rentabilitate a investiţiei dacă şi numai dacă:

(a) există o componentă de investiţii sau deţinătorul poliţei de asigurare are dreptul de a retrage o sumă;

(b) entitatea preconizează că componenta de investiţii sau suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare are dreptul să o retragă include o rentabilitate a investiţiei (o rentabilitate a investiţiei ar putea fi sub zero, de exemplu, într-un mediu cu o rată a dobânzii negativă); şi

Contracte de reasigurare deţinute-recunoaşterea recuperării pierderilor aferente contractelor de asigurare suport (punctele 66A-66B)

B119C Punctul 66A se aplică numai în cazul în care contractul de reasigurare deţinut este încheiat înainte sau în acelaşi timp cu recunoaşterea contractelor de asigurare-suport cu titlu oneros.

B119D Pentru a aplica punctul 66A, o entitate trebuie să stabilească ajustarea pentru marja de serviciu contractuală a unui grup de contracte de reasigurare deţinute şi a venitului rezultat înmulţind:

(a) pierderea recunoscută aferentă contractelor de asigurare suport; şi

(b) procentul despăgubirilor aferente contractelor de asigurare suport pe care entitatea preconizează să le recupereze din grupul de contracte de reasigurare deţinute.

B119E Aplicând punctele 14-22, o entitate ar putea include într-un grup de contracte de asigurare cu titlu oneros atât contractele de asigurare cu titlu oneros acoperite de un grup de contracte de reasigurare deţinute, cât şi contractele de asigurare cu titlu oneros care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute. Pentru a aplica punctele 66 litera (c) subpunctele (i)-(ii) şi 66A în astfel de cazuri, o entitate trebuie să aplice o metodă de alocare sistematică şi raţională pentru a determina partea din componenta de pierdere a grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute.

B119F După ce o entitate a stabilit o componentă de recuperare a pierderilor aplicând punctul 66B, entitatea trebuie să ajusteze componenta de recuperare a pierderilor pentru a reflecta modificările componentei de pierdere a unui grup de contracte de asigurare suport cu titlu oneros (a se vedea punctele 50-52). Valoarea contabilă a componentei de recuperare a pierderilor nu trebuie să depăşească partea din valoarea contabilă a componentei de pierdere a grupului de contracte de asigurare suport cu titlu oneros pe care entitatea preconizează că o va recupera de la grupul de contracte de reasigurare deţinute.

Venituri din asigurări (punctele 83 şi 85)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––

B120 Totalul veniturilor din asigurări pentru un grup de contracte de asigurare este contravaloarea acelor contracte, adică valoarea primelor plătite entităţii:

(a) ajustată pentru un efect de finanţare; şi

(b) excluzând orice componente de investiţii.

B121 Punctul 83 prevede că valoarea veniturilor din asigurări recunoscute într-o perioadă trebuie să ilustreze transferul serviciilor promise la o valoare care reflectă contravaloarea la care entitatea preconizează că va avea dreptul în schimbul acelor servicii. Contravaloarea totală pentru un grup de contracte acoperă următoarele sume:

(a) sumele legate de furnizarea serviciilor, cuprinzând:

(i) cheltuielile cu serviciile de asigurare, excluzând orice sume care au legătură cu ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar incluse la subpunctul (ii) şi orice sume alocate componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă;

(ia) sumele aferente impozitului pe profit care sunt percepute în mod specific deţinătorului poliţei de asigurare;

(ii) ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar, excluzând orice sume alocate componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă; şi

(iii) marja de serviciu contractuală.

(b) sumele legate de fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări.

B122 Veniturile din asigurări pentru o perioadă aferente sumelor descrise la punctul B121 litera (a) se determină aşa cum se specifică la punctele B123-B124. Veniturile din asigurări pentru o perioadă aferente sumelor descrise la punctul B121 litera (b) se determină aşa cum se specifică la punctul B125.

B123 Aplicând IFRS 15, atunci când o entitate furnizează servicii, aceasta derecunoaşte obligaţia de executare pentru acele servicii şi recunoaşte venituri. În mod consecvent, aplicând IFRS 17, atunci când o entitate furnizează servicii într-o perioadă, aceasta reduce datoria pentru acoperirea rămasă pentru serviciile furnizate şi recunoaşte venituri din asigurări. Reducerea datoriei pentru acoperirea rămasă care generează venituri din asigurări exclude modificările datoriei care nu au legătură cu serviciile preconizate să fie acoperite de contravaloarea primită de entitate. Aceste modificări sunt:

(a) modificări care nu au legătură cu serviciile furnizate în cursul perioadei, de exemplu:

(i) modificările rezultate din intrările de numerar din primele primite;

(ii) modificările legate de componentele de investiţii din cursul perioadei;

(iia) modificările rezultate din fluxurile de trezorerie din împrumuturi acordate deţinătorilor de poliţe de asigurare;

(iii) modificările legate de taxele pe tranzacţii colectate în numele unor terţe părţi (cum ar fi taxele aferente primelor, taxele pe valoarea adăugată şi taxele pentru bunuri şi servicii) (a se vedea punctul B65 litera (i));

(iv) veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor;

(v) fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (a se vedea punctul B125); şi

(vi) derecunoaşterea datoriilor transferate unei terţe părţi.

(b) modificări legate de servicii, dar pentru care entitatea nu preconizează că va primi o contravaloare, adică reduceri sau creşteri ale componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă (a se vedea punctele 47–52).

B123A În măsura în care o entitate derecunoaşte un activ pentru alte fluxuri de trezorerie decât fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte de asigurare (a se vedea punctele 38 litera (c) subpunctul (ii) şi B66A), aceasta trebuie să recunoască veniturile şi cheltuielile din asigurări pentru suma derecunoscută la acea dată.

B124 În consecinţă, veniturile din asigurări aferente perioadei pot fi analizate, de asemenea, ca fiind totalul modificărilor din cursul perioadei ale datoriei pentru acoperirea rămasă care se referă la serviciile pentru care entitatea preconizează să primească o contravaloare. Aceste modificări sunt:

(a) cheltuielile cu serviciile de asigurare suportate în decursul perioadei (evaluate la valorile preconizate la începutul perioadei), excluzând:

(i) sumele alocate componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă aplicând punctul 51 litera (a);

(ii) rambursările componentelor de investiţii;

(iii) sumele legate de taxele pe tranzacţii colectate în numele unor terţe părţi (cum ar fi taxele aferente primelor, taxele pe valoarea adăugată şi taxele pentru bunuri şi servicii) (a se vedea punctul B65 litera (i));

(iv) cheltuielile aferente achiziţiei de asigurări (a se vedea punctul B125); şi

(v) valorile aferente ajustării riscului pentru riscul nefinanciar (a se vedea litera (b)).

(b) modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar, excluzând;

(i) modificările incluse în veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor aplicând punctul 87;

(ii) modificările care ajustează marja de serviciu contractuală deoarece se referă la serviciile viitoare aplicând punctele 44 litera (c) şi 45 litera (c); şi

(iii) sumele alocate componentei de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă aplicând punctul 51 litera (b).

(c) valoarea marjei de serviciu contractuale recunoscută în profit sau pierdere în cursul perioadei, aplicând punctele 44 litera (e) şi 45 litera (e);

(d) alte sume, dacă există, de exemplu, ajustările statistice pentru încasările de prime, altele decât cele care se referă la servicii viitoare, (se vedea punctul B96 litera (a)).

B125 O entitate trebuie să determine veniturile din asigurări ce ţin de fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări alocând partea din prime care se referă la recuperarea acelor fluxuri de trezorerie fiecărei perioade contabile, în mod sistematic, pe baza trecerii timpului. Entitatea trebuie să recunoască aceeaşi valoare drept cheltuieli cu serviciile de asigurare.

B126 Atunci când o entitate aplică abordarea bazată pe alocarea primei de la punctele 55– 58, veniturile din asigurări aferente perioadei sunt reprezentate de valoarea încasărilor preconizate ale primelor alocate perioadei (excluzând orice componentă de investiţii şi ajustată pentru a reflecta valoarea-timp a banilor şi efectul riscului financiar, după caz, aplicând punctul 56). Entitatea trebuie să aloce încasările preconizate ale primelor fiecărei perioade de servicii aferente contractului de asigurare:

(a) pe baza trecerii timpului; dar

(b) dacă tiparul preconizat al ieşirii de sub incidenţa riscurilor pe parcursul perioadei de acoperire diferă semnificativ de trecerea timpului trebuie să le aloce pe baza plasării în timp preconizate a cheltuielilor cu serviciile de asigurare suportate.

B127 O entitate trebuie să modifice baza de alocare între punctele B126 litera (a) şi B126 litera (b) după necesităţi dacă faptele şi circumstanţele se modifică.

Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor (punctele 87– 92)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

B128 Punctul 87 îi impune unei entităţi să includă în veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor efectul valorii-timp a banilor şi al riscului financiar şi din modificările acestora. În sensul IFRS 17:

(a) ipotezele referitoare la inflaţie bazate pe un indice al preţurilor sau ratelor ori pe preţurile activelor a căror rentabilitate este corelată cu inflaţia sunt ipoteze legate de riscul financiar;

(b) ipotezele referitoare la inflaţie bazate pe aşteptările unei entităţi cu privire la modificările specifice ale preţului nu sunt ipoteze legate de riscul financiar; şi

(c) modificările în ce priveşte evaluarea unui grup de contracte de asigurare cauzate de modificările valorii elementelor-suport (excluzând completările şi retragerile) sunt modificări care decurg din efectul valorii-timp a banilor şi al riscului financiar şi din modificările acestora.

B129 Punctele 88– 89 îi impun unei entităţi să facă o alegere de politică contabilă în ceea ce priveşte măsura în care va dezagrega veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor din cursul perioadei între profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global. O entitate trebuie să aplice politica contabilă selectată portofoliilor de contracte de asigurare. La evaluarea politicii contabile adecvate pentru un portofoliu de contracte de asigurare, aplicând punctul 13 din IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori, entitatea trebuie să ia în considerare, pentru fiecare portofoliu, activele deţinute de entitate şi modul în care contabilizează acele active.

B130 Dacă se aplică punctul 88 litera (b), o entitate trebuie să includă în profit sau pierdere o sumă determinată printr-o alocare sistematică a veniturilor sau cheltuielilor financiare totale preconizate pe durata grupului de contracte de asigurare. În acest context, o alocare sistematică este o alocare a veniturilor sau cheltuielilor financiare totale preconizate ale unui grup de contracte de asigurare pe durata grupului, care:

(a) se bazează pe caracteristicile contractelor, fără a face referire la factorii care nu afectează fluxurile de trezorerie preconizate să apară în baza contractelor. De exemplu, alocarea veniturilor sau cheltuielilor financiare nu trebuie să se bazeze pe rezultatele recunoscute preconizate aferente activelor dacă aceste rezultate recunoscute preconizate nu afectează fluxurile de trezorerie ale contractelor din grup.

(b) are ca rezultat un total de zero al sumelor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global pe durata grupului de contracte. Valoarea cumulativă recunoscută în alte elemente ale rezultatului global la orice dată este diferenţa dintre valoarea contabilă a grupului de contracte şi valoarea la care grupul ar fi evaluat atunci când se aplică alocarea sistematică.

B131 Pentru grupurile de contracte de asigurare pentru care modificările ipotezelor care se referă la riscul financiar nu au un efect substanţial asupra sumelor plătite deţinătorilor poliţelor de asigurare, alocarea sistematică este determinată utilizând ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (e) subpunctul (i).

B132 Pentru grupurile de contracte de asigurare pentru care modificările ipotezelor care se referă la riscul financiar au un efect substanţial asupra sumelor plătite deţinătorilor poliţelor de asigurare:

(a) o alocare sistematică pentru veniturile sau cheltuielile financiare care rezultă din estimările fluxurilor de trezorerie viitoare poate fi determinată în unul dintre următoarele moduri:

(i) utilizând o rată care alocă veniturile sau cheltuielile financiare preconizate revizuite rămase pe durata rămasă a grupului de contracte la o rată constantă; sau

(ii) pentru contractele care utilizează o rată de creditare pentru a determina sumele datorate deţinătorilor de poliţe de asigurare – utilizând o alocare ce se bazează pe sumele creditate în cursul perioadei şi pe cele care se preconizează să fie creditate în perioadele viitoare.

(b) o alocare sistematică pentru veniturile sau cheltuielile financiare care rezultă din ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar, dacă acestea sunt dezagregate separat de alte modificări ale ajustării riscului pentru riscul nefinanciar aplicând punctul 81, este determinată utilizând o alocare consecventă cu cea utilizată pentru alocarea veniturilor sau cheltuielilor financiare care rezultă din fluxurile de trezorerie viitoare.

(c) o alocare sistematică pentru veniturile sau cheltuielile financiare care rezultă din marja de serviciu contractuală este determinată:

(i) pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, utilizând ratele de actualizare specificate la punctul B72 litera (b); şi

(ii) pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă, utilizând o alocare consecventă cu cea utilizată pentru alocarea veniturilor sau cheltuielilor financiare care rezultă din fluxurile de trezorerie viitoare.

B133 La aplicarea abordării bazate pe alocarea primei pentru contractele de asigurare descrise la punctele 53– 59, unei entităţi i se poate impune, sau aceasta poate alege, să actualizeze datoria pentru despăgubirile suportate. În astfel de cazuri, aceasta poate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor aplicând punctul 88 litera (b). Dacă entitatea face această alegere, ea trebuie să determine veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor din profit sau pierdere utilizând rata de actualizare specificată la punctul B72 litera (e) subpunctul (iii).

B134 Punctul 89 se aplică dacă o entitate, fie deoarece a ales, fie deoarece i se impune acest lucru, deţine elementele-suport pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă. Dacă o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor aplicând punctul 89 litera (b), aceasta trebuie să includă în profit sau pierdere, cheltuielile sau veniturile care corespund exact veniturilor sau cheltuielilor incluse în profit sau pierdere pentru elementele-suport, având ca rezultat o diferenţă zero între elementele prezentate separat.

B135 O entitate poate îndeplini condiţiile pentru alegerea politicii contabile de la punctul 89 în unele perioade, dar nu şi în altele, ca urmare a unei modificări a măsurii în care aceasta deţine sau nu elementele-suport. Dacă apare o astfel de modificare, alegerea politicii contabile disponibile entităţii se modifică de la cea specificată la punctul 88 la cea specificată la punctul 89, şi invers. Prin urmare, o entitate şi-ar putea modifica politica contabilă între cea specificată la punctul 88 litera (b) şi cea specificată la punctul 89 litera (b). Atunci când face o astfel de modificare, o entitate trebuie:

(a) să includă valoarea acumulată inclusă anterior în alte elemente ale rezultatului global până la data modificării ca ajustare din reclasificare în profit sau pierdere în perioada modificării şi în perioadele viitoare, după cum urmează:

(i) dacă entitatea a aplicat anterior punctul 88 litera (b) – entitatea trebuie să includă în profit sau pierdere valoarea acumulată inclusă în alte elemente ale rezultatului global înainte de modificare ca şi când entitatea ar fi continuat abordarea de la punctul 88 litera (b) pe baza ipotezelor care se aplicau imediat înainte de modificare; şi

(ii) dacă entitatea a aplicat anterior punctul 89 litera (b) – entitatea trebuie să includă în profit sau pierdere valoarea acumulată inclusă în alte elemente ale rezultatului global înainte de modificare ca şi când entitatea ar fi continuat abordarea de la punctul 89 litera (b) pe baza ipotezelor care se aplicau imediat înainte de modificare.

(b) să nu retrateze informaţiile comparative din perioadele anterioare.

B136 Atunci când aplică punctul B135 litera (a), o entitate nu trebuie să recalculeze valoarea acumulată inclusă anterior în alte elemente ale rezultatului global ca şi când dezagregarea s-ar fi aplicat dintotdeauna; iar ipotezele utilizate pentru reclasificarea în perioadele viitoare nu trebuie actualizate după data modificării.

Efectul estimărilor contabile făcute în situaţiile financiare interimare

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

B137 Dacă o entitate întocmeşte situaţii financiare interimare în conformitate cu IAS 34 Raportarea financiară interimară, entitatea trebuie să facă o alegere de politică contabilă pentru a modifica tratamentul estimărilor contabile efectuate în situaţiile financiare interimare anterioare atunci când aplică IFRS 17 în situaţiile financiare interimare ulterioare şi în perioada de raportare anuală. Entitatea trebuie să aplice politica contabilă aleasă tuturor grupurilor de contracte de asigurare pe care le emite şi grupurilor de contracte de reasigurare pe care le deţine.

Anexa C

Data intrării în vigoare şi tranziţia

Prezenta anexă este parte integrantă din IFRS 17 Contracte de asigurare.

Data intrării în vigoare

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

C1 O entitate trebuie să aplice IFRS 17 pentru perioadele de raportare anuale care încep la 1 ianuarie 2023 sau ulterior acestei date. Dacă o entitate aplică IFRS 17 pentru o perioadă anterioară, ea trebuie să prezinte acest fapt. Se permite aplicarea anticipată pentru entităţile care aplică IFRS 9 Instrumente financiare la data aplicării iniţiale a IFRS 17 sau anterior acestei date.

C2 În sensul dispoziţiilor tranzitorii de la punctele C1 şi C3-C33:

(a) data aplicării iniţiale este începutul perioadei de raportare anuale în care entitatea aplică pentru prima dată IFRS 17; şi

(b) data tranziţiei este începutul perioadei de raportare anuale imediat anterioare datei aplicării iniţiale.

C2A Documentul Aplicarea iniţială a IFRS 17 şi IFRS 9 - Informaţii comparative, emis în decembrie 2021 a adăugat punctele C28A-C28E şi C33A. O entitate care alege să aplice punctele C28A-C28E şi C33A trebuie să le aplice la aplicarea iniţială a IFRS 17.

Tranziţia

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

C3 Cu excepţia cazului în care este imposibil să se procedeze astfel, sau se aplică punctul C5A, o entitate trebuie să aplice IFRS 17 retroactiv, cu următoarele excepţii:

(a) unei entităţi nu i se impune să prezinte informaţiile cantitative prevăzute la punctul 28 litera (f) din IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori. şi

(b) o entitate nu trebuie să aplice opţiunea de la punctul B115 pentru perioade dinainte de data tranziţiei. O entitate poate aplica opţiunea de la punctul B115 prospectiv la data tranziţiei sau ulterior acesteia doar în cazul în care entitatea desemnează relaţii de atenuare a riscurilor la data la care aplică opţiunea sau anterior acesteia.

C4 Pentru a aplica IFRS 17 retroactiv, la data tranziţiei, o entitate trebuie:

(a) să identifice, să recunoască şi să evalueze fiecare grup de contracte de asigurare ca şi când IFRS 17 s-ar fi aplicat dintotdeauna;

(aa) să identifice, să recunoască şi să evalueze orice active pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări ca şi când IFRS 17 s-ar fi aplicat dintotdeauna (cu excepţia cazului în care o entitate nu este obligată să aplice evaluarea privind recuperabilitatea conform punctului 28E înainte de data tranziţiei);

(b) să derecunoască orice solduri existente care nu ar fi existat dacă IFRS 17 s-ar fi aplicat dintotdeauna; şi

C5 Dacă şi numai dacă este imposibil pentru o entitate să aplice punctul C3 pentru un grup de contracte de asigurare, o entitate trebuie să aplice următoarele abordări în loc de a aplica punctul C4 litera (a):

(a) abordarea retroactivă modificată de la punctele C6-C19A, sub rezerva punctului C6 litera (a); sau

(b) abordarea bazată pe valoarea justă de la punctele C20-C24B.

C5A Fără a aduce atingere punctului C5, o entitate poate alege să aplice abordarea bazată pe valoarea justă de la punctele C20-C24B pentru un grup de contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă pentru care ar putea aplica IFRS 17 retroactiv doar dacă:

(a) entitatea alege să aplice opţiunea de atenuare a riscului de la punctul B115 grupului de contracte de asigurare prospectiv de la data tranziţiei; şi

(b) entitatea a utilizat instrumente financiare derivate, instrumente financiare nederivate evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere sau contracte de reasigurare deţinute pentru a atenua riscul financiar rezultat din grupul de contracte de asigurare, conform celor prevăzute la punctul B115, înainte de data tranziţiei.

C5B Dacă şi numai dacă este imposibil pentru o entitate să aplice punctul C4 litera (aa) pentru un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări, entitatea trebuie să aplice următoarele abordări pentru a evalua activul pentru fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări:

(a) abordarea retroactivă modificată de la punctele C14B-C14D şi C17A, sub rezerva punctului C6 litera (a); sau

(b) abordarea bazată pe valoarea justă de la punctele C24A-C24B.

Abordarea retroactivă modificată

C6 Obiectivul abordării retroactive modificate este de a obţine cel mai apropiat rezultat posibil de cel al aplicării retroactive, utilizând informaţiile rezonabile şi demonstrabile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate. În consecinţă, atunci când aplică această abordare, o entitate trebuie:

(a) să utilizeze informaţii rezonabile şi demonstrabile. Dacă o entitate nu poate obţine informaţiile rezonabile şi demonstrabile necesare pentru a aplica abordarea retroactivă modificată, aceasta trebuie să aplice abordarea bazată pe valoarea justă.

(b) să maximizeze utilizarea informaţiilor care ar fi fost utilizate pentru a aplica o abordare în întregime retroactivă, însă este necesar să utilizeze doar informaţiile disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate.

C7 Punctele C9-C19A stipulează modificările permise în aplicarea retroactivă pentru următoarele aspecte:

(a) evaluările contractelor de asigurare sau ale grupurilor de contracte de asigurare care ar fi fost făcute la data iniţierii sau a recunoaşterii iniţiale;

(b) sumele legate de marja de serviciu contractuală sau de componenta de pierdere pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă;

(c) sumele legate de marja de serviciu contractuală sau de componenta de pierdere pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă; şi

(d) veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor.

C8 Pentru a îndeplini obiectivul abordării retroactive modificate, unei entităţi i se permite să utilizeze fiecare modificare de la punctele C9-C19A doar în măsura în care o entitate nu are informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a aplica o abordare retroactivă.

Evaluări la iniţiere sau la recunoaşterea iniţială

C9 În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să determine următoarele aspecte utilizând informaţiile disponibile la data tranziţiei:

(a) cum să identifice grupurile de contracte de asigurare, aplicând punctele 14– 24;

(b) dacă un contract de asigurare corespunde definiţiei unui contract de asigurare cu caracteristici de participare directă, aplicând punctele B101-B109;

(c) cum să identifice fluxurile de trezorerie discreţionare pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, aplicând punctele B98-B100; şi

(d) dacă un contract de investiţii corespunde definiţiei unui contract de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară care intră sub incidenţa IFRS 17, aplicând punctul 71.

C9A În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să clasifice drept datorie pentru despăgubirile suportate o datorie pentru decontarea despăgubirilor suportate înainte de dobândirea unui contract de asigurare printr-un transfer de contracte de asigurare care nu reprezintă o afacere sau într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3.

C10 În măsura permisă de punctul C8, o entitate nu trebuie să aplice punctul 22 pentru a împărţi grupurile în grupuri care nu includ contracte emise la mai mult de un an distanţă unele de celelalte.

Determinarea marjei de serviciu contractuale sau a componentei de pierdere pentru grupurile de contracte de asigurare fără caracteristici de participare directă

C11 În măsura permisă de punctul C8, pentru contractele fără caracteristici de participare directă, o entitate trebuie să determine marja de serviciu contractuală sau componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă (a se vedea punctele 49– 52) la data tranziţiei aplicând punctele C12-C16C.

C12 În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să estimeze fluxurile de trezorerie viitoare la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte de asigurare ca fiind valoarea fluxurilor de trezorerie viitoare la data tranziţiei (sau la o dată anterioară, în cazul în care fluxurile de trezorerie viitoare de la acea dată anterioară pot fi determinate retroactiv, aplicând punctul C4 litera (a)), ajustate de fluxurile de trezorerie despre care se cunoaşte că au apărut între data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte de asigurare şi data tranziţiei (sau data anterioară). Fluxurile de trezorerie despre care se cunoaşte că au apărut includ fluxurile de trezorerie rezultate din contractele a căror existenţă a încetat înainte de data tranziţiei.

C13 În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să determine ratele de actualizare care se aplicau la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte de asigurare (sau ulterior):

(a) utilizând o curbă de randament observabilă care, pentru cel puţin trei ani imediat înainte de data tranziţiei, aproximează curba de randament estimată aplicând punctele 36 şi B72-B85, dacă există o astfel de curbă de randament observabilă.

(b) dacă nu există curba de randament observabilă menţionată la litera (a), estimându-se ratele de actualizare care se aplicau la data recunoaşterii iniţiale (sau ulterior) prin determinarea unui ecart mediu dintre o curbă de randament observabilă şi curba de randament estimată aplicând punctele 36 şi B72-B85 şi aplicarea ecartului respectiv la acea curbă de randament observabilă. Ecartul respectiv va fi o medie pe cel puţin trei ani imediat înainte de data tranziţiei.

C14 În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să determine ajustarea riscului pentru riscul nefinanciar la data recunoaşterii iniţiale a unui grup de contracte de asigurare (sau ulterior) prin modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar la data tranziţiei în funcţie de ieşirea preconizată de sub incidenţa riscului înainte de data tranziţiei. Ieşirea preconizată de sub incidenţa riscului trebuie determinată în raport cu ieşirea de sub incidenţa riscului pentru contracte de asigurare similare pe care entitatea le emite la data tranziţiei.

C14A Aplicând punctul B137, o entitate poate alege să nu schimbe tratamentul estimărilor contabile făcute în situaţiile financiare interimare anterioare. În măsura permisă de punctul C8, o astfel de entitate trebuie să determine marja de serviciu contractuală sau componenta de pierdere la data tranziţiei ca şi când entitatea nu ar fi întocmit situaţii financiare interimare înainte de data tranziţiei.

C14B În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să utilizeze aceeaşi metodă sistematică şi raţională pe care entitatea preconizează să o utilizeze după data tranziţiei atunci când aplică punctul 28A spre a aloca orice flux de trezorerie pentru achiziţia de asigurări plătit (sau pentru care o datorie a fost recunoscută prin aplicarea unui alt standard IFRS) înainte de data tranziţiei (excluzând orice sumă aferentă contractelor de asigurare care au încetat să existe înainte de data tranziţiei):

(a) grupurilor de contracte de asigurare care sunt recunoscute la data tranziţiei; şi

(b) grupurilor de contracte de asigurare care se preconizează că vor fi recunoscute după data tranziţiei.

C14C Fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări plătite înainte de data tranziţiei care sunt alocate unui grup de contracte de asigurare recunoscute la data tranziţiei ajustează marja de serviciu contractuală a grupului respectiv, în măsura în care contractele de asigurare care se preconizează a fi în grup au fost recunoscute la data respectivă (a se vedea punctele 28C şi B35C). Alte fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări plătite înainte de data tranziţiei, inclusiv cele alocate unui grup de contracte de asigurare care se preconizează a fi recunoscute după data tranziţiei, sunt recunoscute drept activ aplicând punctul 28B.

C14D Dacă o entitate nu are informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a aplica punctul C14B, entitatea trebuie să determine următoarele sume ca fiind zero la data tranziţiei:

(a) ajustarea marjei de serviciu contractuale a unui grup de contracte de asigurare recunoscută la data tranziţiei şi orice activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări corespunzătoare grupului respectiv; şi

(b) activul pentru fluxuri de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări pentru grupurile de contracte de asigurare care se preconizează să fie recunoscute după data tranziţiei.

C15 Dacă aplicarea punctelor C12- C14D are ca rezultat o marjă de serviciu contractuală la data recunoaşterii iniţiale, pentru a determina marja de serviciu contractuală la data tranziţiei, o entitate trebuie:

(a) dacă entitatea aplică punctul C13 pentru a estima ratele de actualizare care se aplică la recunoaşterea iniţială, să utilizeze acele rate pentru acumularea dobânzii aferente marjei de serviciu contractuale; şi

(b) în măsura permisă de punctul C8, să determine valoarea marjei de serviciu contractuale recunoscute în profit sau pierdere ca urmare a transferului de servicii înainte de data tranziţiei, prin compararea unităţilor de acoperire rămase la acea dată cu unităţile de acoperire furnizate în baza grupului de contracte înainte de data tranziţiei (a se vedea punctul B119).

C16 Dacă aplicarea punctelor C12- C14D are ca rezultat o componentă de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă la data recunoaşterii iniţiale, o entitate trebuie să determine orice sume alocate componentei de pierdere înainte de data tranziţiei aplicând punctele C12- C14D şi utilizând o bază de alocare sistematică.

C16A Pentru un grup de contracte de reasigurare deţinute care oferă acoperire pentru un grup de contracte de asigurare cu titlu oneros şi care au fost încheiate înainte de sau în acelaşi timp cu emiterea contractelor de asigurare, o entitate trebuie să stabilească o componentă de recuperare a pierderilor a activului pentru acoperirea rămasă la data tranziţiei (a se vedea punctele 66A-66B). În măsura permisă de punctul C8, entitatea trebuie să determine componenta de recuperare a pierderii înmulţind:

(a) componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă a contractelor de asigurare suport la data tranziţiei ( a se vedea punctele C16 şi C20); şi

(b) procentul despăgubirilor aferente contractelor de asigurare suport pe care entitatea preconizează să le recupereze din grupul de contracte de reasigurare deţinute.

C16B Aplicând punctele 14-22 la data tranziţiei, o entitate ar putea include într-un grup de contracte de asigurare cu titlu oneros atât contractele de asigurare cu titlu oneros acoperite de un grup de contracte de reasigurare deţinute, cât şi contractele de asigurare cu titlu oneros care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute. Pentru a aplica punctul C16A în astfel de cazuri, o entitate trebuie să utilizeze o bază de alocare sistematică şi raţională pentru a determina partea din componenta de pierdere a grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute.

C16C Dacă o entitate nu are informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a aplica punctul C16A, entitatea nu trebuie să identifice o componentă de recuperare a pierderii pentru grupul de contracte de reasigurare deţinute.

Determinarea marjei de serviciu contractuale sau a componentei de pierdere pentru grupurile de contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă

C17 În măsura permisă de punctul C8, pentru contractele cu caracteristici de participare directă, o entitate trebuie să determine marja de serviciu contractuală sau componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă la data tranziţiei astfel:

(a) valoarea justă totală a elementelor-suport de la acea dată; minus

(b) fluxurile de trezorerie de executare de la acea dată; plus sau minus

(i) sumele percepute de entitate deţinătorilor de poliţe de asigurare (inclusiv sumele deduse din elementele-suport) înainte de acea dată.

(ii) sumele plătite înainte de acea dată care nu ar fi variat pe baza elementelor-suport.

(iii) modificarea ajustării riscului pentru riscul nefinanciar determinată de ieşirea de sub incidenţa riscului înainte de acea dată. Entitatea trebuie să estimeze această valoare în raport cu ieşirea de sub incidenţa riscului pentru contracte de asigurare similare pe care entitatea le emite la data tranziţiei.

(iv) fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări plătite (sau pentru care o datorie a fost recunoscută aplicând un alt standard IFRS) înainte de data tranziţiei care sunt alocate grupului (a se vedea punctul C17A).

(d) dacă literele (a)-(c) au ca rezultat o marjă de serviciu contractuală – minus valoarea marjei de serviciu contractuale aferente serviciilor furnizate înainte de acea dată. Totalul de la literele (a)-(c) este un substitut al marjei de serviciu contractuale totale pentru toate serviciile care vor fi furnizate în baza grupului de contracte, adică înainte de orice sume care ar fi fost recunoscute în profit sau pierdere pentru serviciile furnizate. Entitatea trebuie să estimeze sumele care ar fi fost recunoscute în profit sau pierdere pentru serviciile furnizate comparând unităţile de acoperire rămase la data tranziţiei cu unităţile de acoperire furnizate în baza grupului de contracte înainte de data tranziţiei; sau

(e) dacă literele (a)-(c) au ca rezultat o componentă de pierdere – se ajustează componenta de pierdere la zero şi se măreşte datoria pentru acoperirea rămasă excluzând componenta de pierdere cu aceeaşi valoare.

C17A În măsura permisă de punctul C8, o entitate trebuie să aplice punctele C14B-C14D pentru a recunoaşte un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări şi orice ajustare a marjei de serviciu contractuale a unui grup de contracte de asigurare cu caracteristici de participare directă pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (a se vedea punctul C17 litera (c) subpunctul (iv)).

Venituri sau cheltuieli financiare aferente asigurărilor

C18 Pentru grupurile de contracte de asigurare care, aplicând punctul C10, includ contracte emise la mai mult de un an distanţă unele de celelalte:

(a) unei entităţi i se permite să determine ratele de actualizare de la data recunoaşterii iniţiale a unui grup specificate la punctul B72 literele (b)-(e) subpunctul (ii) şi ratele de actualizare de la data despăgubirii suportate specificate la punctul B72 litera (e) subpunctul (iii) la data tranziţiei în loc de data recunoaşterii iniţiale sau data despăgubirii suportate.

(b) dacă o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor în sume incluse în profit sau pierdere şi sume incluse în alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 88 litera (b) sau 89 litera (b), entitatea trebuie să determine valoarea cumulativă a veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la data tranziţiei pentru a aplica punctul 91 litera (a) în perioadele viitoare. Entităţii i se permite să determine acea valoare cumulativă fie aplicând punctul C19 litera (b), fie:

(i) ca fiind zero, cu excepţia cazului în care se aplică subpunctul (ii); şi

(ii) pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă pentru care se aplică punctul B134, ca fiind egală cu valoarea cumulativă recunoscută în alte elemente ale rezultatului global pentru elementele-suport.

C19 Pentru grupurile de contracte de asigurare care nu includ contracte emise la mai mult de un an distanţă unele de celelalte:

(a) dacă o entitate aplică punctul C13 pentru a estima ratele de actualizare care se aplicau la recunoaşterea iniţială (sau ulterior), aceasta trebuie să determine, de asemenea, ratele de actualizare specificate la punctul B72 literele (b) - (e) aplicând punctul C13; şi

(b) dacă o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor în sume incluse în profit sau pierdere şi sume incluse în alte elemente ale rezultatului global, aplicând punctul 88 litera (b) sau 89 litera (b), entitatea trebuie să determine valoarea cumulativă a veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor recunoscute în alte elemente ale rezultatului global la data tranziţiei pentru a aplica punctul 91 litera (a) în perioadele viitoare. Entitatea trebuie să determine acea valoare cumulativă:

(i) pentru contractele de asigurare pentru care o entitate va aplica metodele de alocare sistematică specificate la punctul B131 – dacă entitatea aplică punctul C13 pentru a estima ratele de actualizare la recunoaşterea iniţială – utilizând ratele de actualizare care se aplicau la data recunoaşterii iniţiale, aplicând, de asemenea, punctul C13;

(ii) pentru contractele de asigurare pentru care o entitate va aplica metodele de alocare sistematică specificate la punctul B132 – pe baza faptului că ipotezele referitoare la riscul financiar care se aplicau la data recunoaşterii iniţiale sunt cele care se aplică la data tranziţiei, adică zero;

(iii) pentru contractele de asigurare pentru care o entitate va aplica metodele de alocare sistematică specificate la punctul B133 – dacă entitatea aplică punctul C13 pentru a estima ratele de actualizare la recunoaşterea iniţială (sau ulterior) – utilizând ratele de actualizare care se aplicau la data despăgubirii suportate, aplicând, de asemenea, punctul C13;şi şi

(iv) pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă pentru care se aplică punctul B134 – ca fiind egală cu valoarea cumulativă recunoscută în alte elemente ale rezultatului global pentru elementele-suport.

C19A Aplicând punctul B137, o entitate poate alege să nu schimbe tratamentul estimărilor contabile făcute în situaţiile financiare interimare anterioare. În măsura permisă de punctul C8, o astfel de entitate trebuie să determine sumele corespunzătoare veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor la data tranziţiei ca şi când entitatea nu ar fi întocmit situaţii financiare interimare înainte de data tranziţiei.

Abordarea bazată pe valoarea justă

C20 Pentru a aplica abordarea bazată pe valoarea justă, o entitate trebuie să determine marja de serviciu contractuală sau componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă la data tranziţiei ca fiind diferenţa dintre valoarea justă a unui grup de contracte de asigurare de la acea dată şi fluxurile de trezorerie de executare evaluate la acea dată. Pentru a determina acea valoare justă, o entitate nu trebuie să aplice punctul 47 din IFRS 13 Evaluarea la valoarea justă (referitor la caracteristicile "la vedere").

C20A Pentru un grup de contracte de reasigurare deţinute cărora li se aplică punctele 66A-66B (fără necesitatea de a îndeplini condiţia de la punctul B119C), o entitate trebuie să determine componenta de recuperare a pierderilor activului pentru acoperirea rămasă la data tranzacţiei înmulţind:

(a) componenta de pierdere a datoriei pentru acoperirea rămasă a contractelor de asigurare suport la data tranziţiei ( a se vedea punctele C16 şi C20); şi

(b) procentul despăgubirilor aferente contractelor de asigurare suport pe care entitatea preconizează să le recupereze din grupul de contracte de reasigurare deţinute.

C20B Aplicând punctele 14-22 la data tranziţiei, o entitate ar putea include într-un grup de contracte de asigurare cu titlu oneros atât contractele de asigurare cu titlu oneros acoperite de un grup de contracte de reasigurare deţinute, cât şi contractele de asigurare cu titlu oneros care nu sunt acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute. Pentru a aplica punctul C20A în astfel de cazuri, o entitate trebuie să utilizeze o bază de alocare sistematică şi raţională pentru a determina partea din componenta de pierdere a grupului de contracte de asigurare care se referă la contractele de asigurare acoperite de grupul de contracte de reasigurare deţinute.

C21 Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, o entitate poate aplica punctul C22 pentru a determina:

(a) cum să identifice grupurile de contracte de asigurare, aplicând punctele 14– 24;

(b) dacă un contract de asigurare corespunde definiţiei unui contract de asigurare cu caracteristici de participare directă, aplicând punctele B101-B109;

(c) cum să identifice fluxurile de trezorerie discreţionare pentru contractele de asigurare fără caracteristici de participare directă, aplicând punctele B98-B100; şi

(d) dacă un contract de investiţii corespunde definiţiei unui contract de investiţii cu caracteristici de participare discreţionară care intră sub incidenţa IFRS 17, aplicând punctul 71.

C22 O entitate poate alege să determine aspectele de la punctul C21 utilizând:

(a) informaţii rezonabile şi demonstrabile cu privire la ceea ce ar fi determinat entitatea date fiind termenele contractului şi condiţiile de piaţă de la data iniţierii sau a recunoaşterii iniţiale, după caz; sau

(b) informaţii rezonabile şi demonstrabile disponibile la data tranziţiei.

C22A Aplicând abordarea bazată pe valoarea justă, o entitate poate alege să clasifice drept datorie pentru despăgubirile suportate pentru decontarea despăgubirilor suportate înainte de dobândirea unui contract de asigurare într-un transfer de contracte de asigurare care nu reprezintă o afacere sau într-o combinare de întreprinderi care intră sub incidenţa IFRS 3.

C23 Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, unei entităţi nu i se impune să aplice punctul 22, şi aceasta poate să includă într-un grup contracte emise la mai mult de un an distanţă unele de celelalte. O entitate trebuie să împartă grupurile de contracte în grupuri care includ numai contracte emise în decurs de un an (sau mai puţin) doar dacă deţine informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a face această împărţire. Indiferent dacă o entitate aplică sau nu punctul 22, acesteia i se permite să determine ratele de actualizare de la data recunoaşterii iniţiale a unui grup specificate la punctul B72 literele (b) – (e) subpunctul (ii) şi ratele de actualizare de la data despăgubirii suportate specificate la punctul B72 litera (e) subpunctul (iii) la data tranziţiei în loc de data recunoaşterii iniţiale sau data despăgubirii suportate.

C24 Atunci când aplică abordarea bazată pe valoarea justă, dacă o entitate alege să dezagrege veniturile sau cheltuielile financiare aferente asigurărilor între profit sau pierdere şi alte elemente ale rezultatului global, acesteia i se permite să determine valoarea cumulativă a veniturilor sau cheltuielilor financiare aferente asigurărilor recunoscută în alte elemente ale rezultatului global la data tranziţiei:

(a) retroactiv – dar numai dacă deţine informaţii rezonabile şi demonstrabile pentru a face acest lucru; sau

(b) ca fiind zero- cu excepţia cazului în care se aplică litera (c); şi

(c) pentru contractele de asigurare cu caracteristici de participare directă pentru care se aplică punctul B134 – ca fiind egală cu valoarea cumulativă recunoscută în alte elemente ale rezultatului global din elementele-suport.

Activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări

C24A Aplicând abordarea bazată pe valoarea justă pentru un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări (a se vedea punctul C5B litera (b)), la data tranziţiei, o entitate trebuie să determine un activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări la o valoare egală cu fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări pe care entitatea le va suporta la data tranziţiei pentru drepturile de a obţine:

(a) recuperări ale fluxurilor de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări din primele contractelor de asigurare emise înainte de data tranziţiei dar nerecunoscute la data tranziţiei;

(b) contracte de asigurare viitoare care reprezintă reînnoiri ale contractelor de asigurare recunoscute la data tranziţiei şi ale contractelor de asigurare descrise la litera (a); şi

(c) contracte de asigurare viitoare, altele decât cele de la litera (b), după data tranziţiei fără a plăti din nou fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări pe care entitatea le-a plătit deja care sunt direct atribuibile portofoliului de contracte de asigurare aferent.

C24B La data tranziţiei, entitatea trebuie să excludă din evaluarea oricărui grup de contracte de asigurare valoarea oricărui activ pentru fluxurile de trezorerie aferente achiziţiei de asigurări.

Informaţii comparative

C25 Fără a aduce atingere referinţei la perioada de raportare anuală imediat anterioară datei aplicării iniţiale de la punctul C2 litera (b), o entitate poate prezenta, de asemenea, informaţii comparative ajustate aplicând IFRS 17 pentru orice perioade anterioare prezentate, dar nu i se impune să facă acest lucru. Dacă o entitate prezintă informaţii comparative ajustate pentru orice perioade anterioare, referinţa la "începutul perioadei de raportare anuale imediat anterioare datei aplicării iniţiale" de la punctul C2 litera (b) trebuie interpretată drept "începutul primei perioade comparative ajustate prezentate".

C26 Unei entităţi nu i se impune să prezinte informaţiile specificate la punctele 93–132 pentru nicio perioadă prezentată înainte de începutul perioadei de raportare anuale imediat anterioare datei aplicării iniţiale.

C27 Dacă o entitate prezintă informaţii comparative neajustate şi face prezentări de informaţii pentru orice perioade anterioare, entitatea trebuie să identifice în mod clar informaţiile care nu au fost ajustate, să menţioneze că au fost întocmite pe o bază diferită şi să explice baza respectivă.

C28 Nu este necesar ca o entitate să prezinte informaţii nepublicate anterior despre evoluţia pretenţiilor de despăgubire care au apărut cu mai mult de cinci ani înainte de finalul perioadei de raportare anuale în care aplică pentru prima dată IFRS 17. Totuşi, dacă o entitate nu prezintă acele informaţii, entitatea trebuie să prezinte acest fapt.

Entităţi care aplică pentru prima dată IFRS 17 şi IFRS 9 în acelaşi timp

C28A Unei entităţi care aplică pentru prima dată IFRS 17 şi IFRS 9 în acelaşi timp îi este permis să aplice punctele C28B-C28E (suprapunerea clasificării) în sensul prezentării informaţiilor comparative despre un activ financiar în cazul în care informaţiile comparative pentru activul financiar respectiv nu au fost retratate pentru IFRS 9. Informaţiile comparative pentru un activ financiar nu vor fi retratate pentru IFRS 9 dacă fie entitatea alege să nu retrateze perioadele anterioare (a se vedea punctul 7.2.15 din IFRS 9), fie entitatea retratează perioadele anterioare, dar activul financiar a fost derecunoscut în timpul acelor perioade anterioare (a se vedea punctul 7.2.1 din IFRS 9).

C28B O entitate care aplică suprapunerea clasificării unui activ financiar trebuie să prezinte informaţii comparative ca şi cum dispoziţiile de clasificare şi evaluare din IFRS 9 ar fi fost aplicate activului financiar respectiv. Entitatea trebuie să utilizeze informaţii rezonabile şi demonstrabile disponibile la data tranziţiei (a se vedea punctul C2 litera (b)) pentru a stabili modul în care entitatea preconizează că activul financiar va fi clasificat şi evaluat la aplicarea iniţială a IFRS 9 (de exemplu, o entitate ar putea utiliza evaluări preliminare efectuate pentru a se pregăti pentru aplicarea iniţială a IFRS 9).

C28C Aplicând suprapunerea clasificării unui activ financiar, o entitate nu este obligată să aplice dispoziţiile privind deprecierea din secţiunea 5.5 din IFRS 9. În cazul în care, pe baza clasificării determinate în conformitate cu punctul C28B, activul financiar ar face obiectul dispoziţiilor privind deprecierea din secţiunea 5.5 din IFRS 9, dar entitatea nu aplică aceste dispoziţii în aplicarea suprapunerii de clasificare, entitatea trebuie să continue să prezinte orice valoare recunoscută în ceea ce priveşte deprecierea în perioada anterioară, în conformitate cu IAS 39 Instrumente financiare: recunoaştere şi evaluare. În caz contrar, orice astfel de sume trebuie reluate.

C28D Orice diferenţă între valoarea contabilă anterioară a unui activ financiar şi valoarea contabilă la data tranziţiei care rezultă din aplicarea punctelor C28B-C28C trebuie recunoscută la rezultatul reportat de deschidere (sau altă componentă a capitalurilor proprii, după caz) la data tranziţiei.

C28E O entitate care aplică punctele C28B-C28D trebuie:

(a) să prezinte informaţii calitative care permit utilizatorilor situaţiilor financiare să înţeleagă:

(i) în ce măsură a fost aplicată suprapunerea clasificării (de exemplu, dacă a fost aplicată tuturor activelor financiare derecunoscute în perioada comparativă);

(ii) dacă şi în ce măsură dispoziţiile privind deprecierea din secţiunea 5.5 din IFRS 9 au fost aplicate ( a se vedea punctul C28C);

(b) să aplice acele puncte doar informaţiilor comparative pentru perioadele de raportare dintre data tranziţiei la IFRS 17 şi data aplicării iniţiale a IFRS 17 ( a se vedea punctele C2 şi C25); şi

(c) la data aplicării iniţiale a IFRS 9 să aplice dispoziţiile tranzitorii din IFRS 9 ( a se vedea secţiunea 7.2. din IFRS 9).

Redesemnarea activelor financiare

C29 La data aplicării iniţiale a IFRS 17, o entitate care a aplicat IFRS 9 pentru perioadele de raportare anuale înainte de aplicarea iniţială a IFRS 17:

(a) poate reevalua dacă un activ financiar eligibil îndeplineşte condiţia de la punctul 4.1.2 litera (a) sau condiţia de la punctul 4.1.2A litera (a) din IFRS 9. Un activ financiar este eligibil numai dacă activul financiar nu este deţinut pentru o activitate care nu are legătură cu contractele care intră sub incidenţa IFRS 17. Exemple de active financiare care nu ar fi eligibile pentru reevaluare sunt activele financiare deţinute pentru activităţi bancare sau activele financiare deţinute în cadrul unor fonduri legate de contracte de investiţii care nu intră sub incidenţa IFRS 17.

(b) trebuie să revoce desemnarea sa anterioară a unui activ financiar drept evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere în cazul în care condiţia de la punctul 4.1.5 din IFRS 9 nu mai este îndeplinită ca urmare a aplicării IFRS 17.

(c) poate desemna un activ financiar drept evaluat la valoarea justă prin profit sau pierdere dacă este îndeplinită condiţia de la punctul 4.1.5 din IFRS 9.

(d) poate desemna o investiţie într-un instrument de capitaluri proprii drept la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9.

(e) poate revoca desemnarea anterioară a unei investiţii într-un instrument de capitaluri proprii drept la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global aplicând punctul 5.7.5 din IFRS 9.

C30 O entitate trebuie să aplice punctul C29 pe baza faptelor şi circumstanţelor care există la data aplicării iniţiale a IFRS 17. O entitate trebuie să aplice retroactiv acele desemnări şi clasificări. Atunci când face acest lucru, entitatea trebuie să aplice dispoziţiile tranzitorii relevante din IFRS 9. Data aplicării iniţiale, în acest sens trebuie să fie considerată ca fiind data aplicării iniţiale a IFRS 17.

C31 Unei entităţi care aplică punctul C29 nu i se impune să retrateze perioadele anterioare pentru a reflecta astfel de modificări ale desemnărilor sau clasificărilor. Entitatea poate să retrateze perioadele anterioare numai dacă acest lucru este posibil fără a utiliza înţelegerea ulterioară. Dacă o entitate retratează perioadele anterioare, situaţiile financiare retratate trebuie să reflecte toate dispoziţiile din IFRS 9 pentru activele financiare afectate. Dacă o entitate nu retratează perioadele anterioare, entitatea trebuie să recunoască, în rezultatul reportat de deschidere (sau în altă componentă de capital propriu, după caz) de la data aplicării iniţiale, orice diferenţă dintre:

(a) valoarea contabilă anterioară a acelor active financiare; şi

(b) valoarea contabilă a acelor active financiare la data aplicării iniţiale.

C32 Atunci când o entitate aplică punctul C29, aceasta trebuie să prezinte în acea perioadă de raportare anuală pentru acele active financiare, pe clase:

(a) dacă se aplică punctul C29 litera (a) – baza pe care aceasta a determinat activele financiare eligibile;

(b) dacă se aplică oricare dintre punctele C29 litera (a) – C29 litera (e):

(i) categoria de evaluare şi valoarea contabilă a activelor financiare afectate determinate imediat înainte de data aplicării iniţiale a IFRS 17; şi

(ii) noua categorie de evaluare şi noua valoare contabilă a activelor financiare afectate determinate după aplicarea punctului C29.

(c) dacă se aplică punctul C29 litera (b) – valoarea contabilă a activelor financiare din situaţia poziţiei financiare care au fost desemnate anterior ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere aplicând punctul 4.1.5 din IFRS 9 care nu mai sunt desemnate astfel.

C33 Atunci când o entitate aplică punctul C29, entitatea trebuie să prezinte în acea perioadă de raportare anuală, informaţii calitative care vor permite utilizatorilor situaţiilor financiare să înţeleagă:

(a) modul în care aceasta a aplicat punctul C29 pentru activele financiare a căror clasificare s-a modificat la aplicarea iniţială a IFRS 17;

(b) motivele pentru orice desemnare sau anulare a desemnării activelor financiare ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere aplicând punctul 4.1.5 din IFRS 9; şi

(c) motivele pentru care entitatea a ajuns la concluzii diferite în noua evaluare aplicând punctul 4.1.2 litera (a) sau 4.1.2A litera (a) din IFRS 9.

C33A Pentru un activ financiar derecunoscut în perioada dintre data tranziţiei şi data aplicării iniţiale a IFRS 17, o entitate poate aplica punctele C28B-C28E (suprapunerea clasificării) în sensul prezentării informaţiilor comparative ca şi când punctul C29 a fost aplicat activului respectiv. O astfel de entitate trebuie să adapteze dispoziţiile de la punctele C28B-C28E astfel încât suprapunerea clasificării să se bazeze pe modul în care entitatea preconizează că activul financiar ar fi desemnat aplicând punctul C29 la data aplicării iniţiale a IFRS 17.

Retragerea altor standarde IFRS

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

C34 IFRS 17 înlocuieşte IFRS 4 Contracte de asigurare, aşa cum a fost modificat în 2020.