Ordin nr.218 din 10.08.2010 cu privire la punerea în aplicare a Reglementărilor aeronautice europene "JAR-FSTD A Aeroplane Flight Simulation Training Devices" şi "JAR-FSTD H Helicopter Flight Simulation Training Devices"
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR
O R D I N
cu privire la punerea în aplicare a Reglementărilor aeronautice europene
"JAR-FSTD A Aeroplane Flight Simulation Training Devices" şi
"JAR-FSTD H Helicopter Flight Simulation Training Devices"
nr. 218 din 10.08.2010
(în vigoare 26.11.2010)
Monitorul Oficial nr.231-234 art.865 din 26.11.2010
* * *
Întru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de către Republica Moldova prin aderarea la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (Chicago, 1944), realizarea prevederilor Acordului privind dezvoltarea, acceptarea şi implementarea cerinţelor aeronautice unite (Cipru, 1990) semnat în cadrul Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile, Aranjamentelor de lucru semnate între Agenţia Europeană pentru Siguranţa Zborurilor şi Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene în domeniul aviaţiei civile, în temeiul art.4 al Legii aviaţiei civile a Republicii Moldova nr.1237-XIII din 09.07.1997 şi a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.695 din 18.11.2009,
ORDON:
1. Se pun în aplicare în aviaţia civilă a Republicii Moldova Reglementările aeronautice europene "JAR-FSTD A Aeroplane Flight Simulation Training Devices" şi amendamentele ulterioare la acestea, "JAR-FSTD H Helicopter Flight Simulation Training Devices" şi amendamentele ulterioare la acestea.
2. Procedurile specifice de aplicare a "JAR-FSTD A Aeroplane Flight Simulation Training Devices" şi "JAR-FSTD H Helicopter Flight Simulation Training Devices" vor fi stabilite de către Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile.
3. Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile va asigura ţinerea exemplarelor de control al reglementărilor aeronautice europene menţionate în punctul 1 al prezentului ordin.
4. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL TRANSPORTURILOR | |
| ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR | Anatolie ŞALARU |
Chişinău, 10 august 2010. |
|
| Nr.218. |