Ordin nr.223 din 24.08.2023 cu privire la încetarea activităţii notarului Cheşcu Hristofor
MINISTERUL JUSTIŢIEI
O R D I N
cu privire la încetarea activităţii notarului
Cheşcu Hristofor
nr. 223 din 24.08.2023
(în vigoare 01.09.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 335-337 art. 852 din 01.09.2023
* * *
În temeiul art.42 alin.(1) lit.b), alin.(2), alin.(6) şi alin.(7) din Legea nr.69/2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor, în baza notificării Camerei Notariale din 18.07.2023 şi a certificatului de deces DC-IV 2025351, eliberat de Serviciul stare civilă Călăraşi la 17.07.2023,
ORDON:
1. Se încetează activitatea notarului Cheşcu Hristofor (teritoriul de activitate r-nul Călăraşi), ca urmare a decesului survenit la data de 16 iulie 2023.
2. Se constituie Comisia de predare-preluare a arhivei activităţii notariale a notarului Cheşcu Hristofor, în următoarea componenţă:
- Boldurescu Valentina – notar, teritoriul de activitate r-nul Călăraşi;
- Daşchevici Victoria – notar, teritoriul de activitate r-nul Călăraşi;
- Vîşinschi Stepan – şef Serviciul raional de arhivă Călăraşi.
3. În termen de 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a prezentului ordin, secretarul general al Camerei Notariale va prezenta Ministerului Justiţiei dovada ce confirmă distrugerea ştampilei notarului Cheşcu Hristofor, predată spre păstrare provizorie de către Comisia creată pentru ridicarea ştampilei şi a legitimaţiei notarului, conform procesului-verbal de ridicare a ştampilei şi a legitimaţiei notarului Cheşcu Hristofor din 03.08.2023.
4. În cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 1 (una) lună de la data publicării prezentului ordin, notarul Boldurescu Valentina (teritoriul de activitate r-nul Călăraşi) va prelua arhiva activităţii notariale a notarului Cheşcu Hristofor şi va asigura păstrarea şi gestionarea acesteia.
5. Notarul Boldurescu Valentina se învesteşte cu dreptul:
5.1. De a finaliza procedurile notariale sau asistenţa notarială, a elibera duplicate şi informaţii din arhiva notarului Cheşcu Hristofor preluată spre păstrare şi gestionare;
5.2. De a ordona, conform legislaţiei, arhiva notarului Cheşcu Hristofor preluată spre păstrare şi gestionare;
5.3. De a transmite informaţia prevăzută de lege, în termenul prevăzut de lege, privind contractele autentificate de către notarul Cheşcu Hristofor.
6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRU | Veronica MIHAILOV-MORARU |
| Nr.223. Chişinău, 24 august 2023. | |