BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.24/GEN din 19.11.2015 cu privire la aprobarea Cerinţelor tehnice aplicabile pentru evitarea coliziunii în zbor - ACAS II, versiunea 7.1

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
19.11.2015

MINISTERUL TRANSPORTURILOR
ŞI INFRASTRUCTURII DRUMURILOR

O R D I N

cu privire la aprobarea Cerinţelor tehnice aplicabile pentru

evitarea coliziunii în zbor – ACAS II, versiunea 7.1

nr. 24/GEN  din  19.11.2015

 (în vigoare 04.12.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 324-329 art. 2292 din 04.12.2015

* * *

Abrogat: 07.03.2025

Ordinul Autorităţii Aeronautice Civile nr.14/GEN din 03.03.2025

În temeiul art.5 alin.(3) lit.e) din Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.1997 şi punctului 7 subpunctul 5) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Aeronautice Civile, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.645 din 07.08.2014, întru executarea atribuţiilor ce îi revin Autorităţii Aeronautice Civile în calitate de autoritate publică care aprobă regulamente, instrucţiuni, alte acte cu caracter tehnic ce conţin standarde şi proceduri executorii pentru persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul aviaţiei civile, în scopul implementării Acordului privind spaţiul aerian comun dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi statele sale membre, semnat la Bruxelles la 26 iunie 2012, ratificat prin Legea nr.292 din 21 decembrie 2012,

ORDON:

1. Se aprobă Cerinţele tehnice aplicabile pentru evitarea coliziunii în zbor ACAS II, versiunea 7.1, conform Anexei la prezentul Ordin, pentru aeronavele care deţin certificate de tip eliberate sau recunoscute de EASA (Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei).

2. Autoritatea Aeronautică Civilă va publica Anexa la prezentul Ordin pe pagina web oficială www.caa.md, la compartimentul "Cadrul Normativ – Alte acte normative".

3. Pentru aeronavele care nu deţin certificate de tip eliberate sau recunoscute de EASA, sunt aplicabile în continuare Reglementările aeronautice civile RAC-ACAS "Sistemul de bord de prevenire a coliziunilor; Implementare şi utilizare", aprobate prin Ordinul Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile nr.155 din 9 decembrie 1999.

4. Prezentul Ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.