BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.25 din 29.01.2026 cu privire la aducerea la cunoştinţa publică a datei intrării în vigoare a Acordului de grant dintre Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) pentru proiectul "Întreprinderi şi Comune Puternice pentru Moldova"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
29.01.2026

MINISTERUL  DEZVOLTĂRII
ECONOMICE ŞI DIGITALIZĂRII

O R D I N

cu privire la aducerea la cunoştinţa publică a datei intrării în vigoare

 a Acordului de grant dintre Instituţia Publică Organizaţia pentru

Dezvoltarea  Antreprenoriatului şi  Agenţia de  Cooperare

Internaţională  a  Germaniei  (GIZ)  pentru  proiectul

"Întreprinderi şi Comune Puternice pentru Moldova"

nr. 25  din  29.01.2026

 (în vigoare 05.02.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 69-71 art. 84 din 05.02.2026

* * *

În conformitate cu prevederile punctului 24 Anexa nr.11 la Hotărârea Guvernului nr.377/2018 cu privire la reglementarea cadrului instituţional şi mecanismului de coordonare şi management al asistenţei externe, precum şi în temeiul punctului 9 subpunctului 11) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.143/2021,

ORDON:

1. Se aduce la cunoştinţa publică Acordul de grant dintre Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) pentru proiectul "Întreprinderi şi Comune Puternice pentru Moldova", semnat la Chişinău la 30 decembrie 2025 (se anexează).

2. Direcţia politici de dezvoltare a antreprenoriatului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării va coordona măsurile necesare pentru asigurarea implementării eficiente a prevederilor Acordului.

3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării.