BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.253 din 11.10.2017 privind aprobarea Standardelor minime de dotare a instituţiei de educaţie timpurie

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
11.10.2017

MINISTERUL EDUCAŢIEI,
CULTURII ŞI CERCETĂRII

O R D I N

privind aprobarea Standardelor minime de

dotare a instituţiei de educaţie timpurie

nr. 253  din  11.10.2017

 (în vigoare 02.02.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 33-39 art. 125 din 02.02.2018

* * *

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

al Republicii Moldova

nr.1275 din 22 noiembrie 2017

Ministru ________Vladimir Cebotari

În temeiul prevederilor art.140 alin.(1) lit.b) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634), pct.7 subpct.1) şi pct.8 subpct.17) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetări, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.691 din 30 august 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.322-328, art.793), ministrul emite următorul

ORDIN:

1. Se aprobă Standardele minime de dotare a instituţiei de educaţie timpurie (se anexează).

2. Prezentul ordin se publică pe pagina oficială a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

APROBAT

prin Ordinul Ministerului

Educaţiei, Culturii şi Cercetării

nr.253 din 11.10.2017

STANDARDE MINIME DE DOTARE A

INSTITUŢIEI DE EDUCAŢIE TIMPURIE

INTRODUCERE

STANDARDELE MINIME DE DOTARE A INSTITUŢIEI DE EDUCAŢIE TIMPURIE (SMDIET) reprezintă un sistem de norme referitoare la nivelul de dotare minimă, căruia trebuie să corespundă instituţia de educaţie timpurie (IET) şi constituie o parte componentă a ansamblului de documente normative. Ele sunt baza pentru asigurarea autoevaluării şi evaluării obiective a instituţiei şi a calităţii activităţii managerului, cadrului didactic şi nondidactic, fondatorului/prestatorului de servicii educaţionale şi de îngrijire şi stabilirea priorităţilor de dezvoltare strategică instituţională.

Elaborarea SMDIET derivă din necesitatea dezvoltării strategice a sistemului educaţional, consolidarea reformelor demarate în învăţământ şi asigurarea modernizării continue a sistemului de educaţie.

Conceptul de standard este asociat direct cu cel de criteriu de calitate. Îndeplinirea standardelor trebuie să fie criteriul de bază în aprecierea performanţelor fiecărei IET sau complex educaţional cu grupe de copii de vârstă timpurie, cadru de conducere, cadru didactic şi nondidactic în parte, fondator/furnizor de servicii educaţionale şi de îngrijire.

SMDIET corelează cu următoarele documente, elaborate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, referitoare la asigurarea unor servicii educaţionale şi de îngrijire de calitate pentru copiii mici, precum:

1. Curriculum-ul educaţiei timpurii şi preşcolare (2008);

2. Standardele de învăţare şi dezvoltare a copilului de la naştere până la vârsta de 7 ani (2010);

3. Standardele naţionale profesionale ale cadrelor didactice din instituţiile de educaţie timpurie (2010);

4. Regulamentul sanitar pentru instituţiile de educaţie timpurie (aprobat în anul 2016 cu intrarea în vigoare în anul 2018);

5. Regulamentul-tip al instituţiei de educaţie timpurie (aprobat prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării nr.254 din 11.10.2017);

6. Recomandări pentru un regim alimentar sănătos şi activitate fizică adecvată în instituţiile de învăţământ din RM (2016).

SMDIET se referă la 11 compartimente structurale ale IET:

1. Sala de grupă/Dotări tehnico-materiale.

2. Sala de grupă/Dotări didactico-materiale.

3. Sala de muzică/sport.

4. Teren de joacă/sport în aer liber.

5. Cabinet medical/cabinet de fizioproceduri/izolatorul.

6. Bloc alimentar şi depozit pentru păstrarea alimentelor.

7. Spălătorie/Dotări tehnico-materiale.

8. Uscătorie.

9. Echipament şi materiale de curăţenie şi îngrijire. Norme de detergenţi pentru spălarea lenjeriei, vaselor de bucătărie, pentru igiena personală, dezinfectanţi, consumabile.

10. Echipament de protecţie a instituţiei.

11. Cabinet/Centru metodic. Centru de resurse pentru părinţi/Dotări didactico-materiale.

12. Cabinet director/manager.

13. Depozite.

Pentru fiecare compartiment structural au fost elaborate tabele cu indicatori specifici, care se referă la:

1) mobilier (pentru copii şi personal, pentru păstrarea produselor alimentare şi de igienă, medicamentelor, utilajului/inventarului de bucătărie etc.);

2) echipament/utilaj tehnic şi sanitar, lenjerie;

3) materiale didactice, jucării, jocuri, cărţi, inventar şi utilaj instructiv educativ etc. pentru copii;

4) echipament/ustensile de curăţenie şi îngrijire, produse chimice de uz casnic şi de igienă etc.

La elaborarea SMDIET s-a ţinut cont de următoarele condiţii:

1) stimularea dezvoltării globale a copiilor în toate domeniile menţionate în Standardele de Învăţare şi Dezvoltare a Copilului de la naştere până la 7 ani.

2) adecvarea la particularităţile de vârstă ale copiilor şi la specificul învăţării la copilul mic prin joc, explorare, experimentare şi mişcare.

3) promovarea sănătăţii, securităţii şi igienei copilului.

4) respectarea acurateţei ştiinţifice din punctul de vedere al conceperii şi folosirii materialelor.

5) reflectarea conştientizării dimensiunii de gen.

6) reflectarea diversităţii şi multiculturalităţii la nivelul grupei de copii.

SMDIET are caracter naţional, fiind aplicabil atât subsistemului public, cât şi celui privat.

Beneficiarii acestui document sunt:

1. Fondatorii IET/furnizorii de servicii de îngrijire şi educaţie pentru copiii cu vârsta 1-3 şi 3-6 (7) ani şi managerii IET – în procesul de elaborare a bugetului instituţiei, de organizare/prestare a serviciului de îngrijire şi educaţie, pentru care a primit autorizaţia de funcţionare şi asigurarea calităţii acestuia, precum şi pentru elaborarea traseului de dezvoltare instituţională.

2. Cadrele didactice şi nondidactice – pentru organizarea procesului educaţional şi de îngrijire de calitate, conform particularităţilor de vârstă şi necesităţilor individuale ale copiilor de diverse vârste.

3. Părinţii – pentru monitorizarea calităţii serviciilor educaţionale şi de îngrijire oferite de IET şi realizarea parteneriatului cu IET în scopul îmbunătăţirii acestora.

4. Evaluatorii externi abilitaţi cu rol de evaluare, monitorizare şi control – pentru aprecierea nivelului de dotare al instituţiei şi, respectiv, al calităţii serviciilor prestate, elaborarea instrumentelor de monitorizare şi evaluare, elaborarea recomandărilor pentru dezvoltarea instituţională.

5. Conceptorii/elaboratorii şi furnizorii de utilaje, inventar, echipamente, materiale didactice, jucării, cărţi - pentru asigurarea dezvoltării copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 7 ani.

Un sistem al serviciilor educaţionale timpurii competitive la nivel european se poate obţine, inclusiv, şi poate în primul rând, daca aceste servicii îndeplinesc anumite standarde minime de dotare tehnico-materială şi didactico-metodică. Avantajele asigurării unor servicii de îngrijire şi educaţie calitative constau în creşterea gradului de calificare a personalului de conducere, didactic şi nondidactic, existenta disciplinei şi controlului, creşterea responsabilităţii şi performanţe mai mari în practica educaţională şi de îngrijire. Cel mai important beneficiu al serviciilor educaţionale şi de îngrijire de calitate este creşterea gradului de dezvoltare a copiilor şi a gradului de satisfacţie a părinţilor, deoarece aceştia sunt influenţaţi direct de nivelul calitativ al serviciilor care li se asigură de către IET.

Elaborarea SMDIET a fost precedată de desfăşurarea unor studii şi analize complexe în domeniul educaţiei timpurii, consultări ample cu reprezentanţii mediului pedagogic, ai autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, ai societăţii civile şi cu alte părţi interesate, care constituie un vast suport informaţional pentru identificarea problemelor şi a soluţiilor privind modernizarea şi dezvoltarea domeniului educaţiei timpurii în ţară.