BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.26 din 23.03.2021 cu privire la învestirea cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
23.03.2021

MINISTERUL JUSTIŢIEI

O R D I N

cu privire la învestirea cu împuterniciri

de exercitare a activităţii notariale

nr. 26  din  23.03.2021

 (în vigoare 09.04.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 96-99 art. 363 din 09.04.2021

* * *

Având în vedere Ordinul ministrului justiţiei nr.192 din 18.11.2020 prin care a fost executată Hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani, nr.3-4492/19 din 04.03.2020, menţinută prin Decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.3ra-922/20 din 30.10.2020 privind obligarea Ministerului Justiţiei de a emite ordin de schimbare a competenţei teritoriale prin transferul notarului Pavalatii Ruxanda din raionul Criuleni în municipiul Chişinău şi al notarului Chigaian Tamara din municipiul Chişinău în raionul Criuleni, faptul că ambii notari au întreprins toate acţiunile necesare pentru învestirea cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale în cadrul unei proceduri de schimbare a competenţei teritoriale prin transfer, în temeiul art.28 alin.(1) al Legii nr.69/2016 cu privire la organizarea activităţii notarilor şi a cererilor personale ale notarilor Pavalatii Ruxanda şi Chigaian Tamara,

ORDON:

1. Urmare a schimbării competenţei teritoriale prin transfer, se învesteşte cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale până la împlinirea plafonului de vârstă de 65 ani, notarul Pavalatii Ruxanda, cu teritoriul de activitate în mun. Chişinău.

2. Urmare a schimbării competenţei teritoriale prin transfer, se învesteşte cu împuterniciri de exercitare a activităţii notariale, în condiţiile art.28 alin.(1) al Legii nr.69/2016, notarul Chigaian Tamara, cu teritoriul de activitate în raionul Criuleni.

3. În cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data publicării prezentului ordin:

- notarul Pavalatii Ruxanda va transmite, prin act de predare-preluare arhiva activităţii notariale ordonată notarului Chigaian Tamara (teritoriul de activitate raionul Criuleni), care va asigura păstrarea şi gestionarea acesteia. Un exemplar al actului va fi transmis Ministerului Justiţiei şi Camerei Notariale;

- notarul Chigaian Tamara va transmite, prin act de predare-preluare arhiva activităţii notariale ordonată notarului Pavalatii Ruxanda (teritoriul de activitate mun. Chişinău), care va asigura păstrarea şi gestionarea acesteia. Un exemplar al actului va fi transmis Ministerului Justiţiei şi Camerei Notariale.

4. Notarul Pavalatii Ruxanda se învesteşte cu dreptul:

- de a finaliza procedurile notariale sau asistenţa notarială, a elibera duplicate şi informaţii din arhiva notarului Chigaian Tamara, predată în gestiune şi la păstrare;

- de a transmite informaţia prevăzută de lege, în termenul prevăzut de lege, privind contractele autentificate de către notarul Chigaian Tamara.

5. Notarul Chigaian Tamara se învesteşte cu dreptul:

- de a finaliza procedurile notariale sau asistenţa notarială, a elibera duplicate şi informaţii din arhiva notarului Pavalatii Ruxanda, predată în gestiune şi la păstrare;

- de a transmite informaţia prevăzută de lege, în termenul prevăzut de lege, privind contractele autentificate de către notarul Pavalatii Ruxanda.

6. Controlul privind executarea prezentului ordin se pune în sarcina Direcţiei profesii şi servicii juridice.

7. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.