BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.36/GEN din 06.12.2018 cu privire la aprobarea ediţiei nr.02 a cerinţelor tehnice "Hărţi aeronautice"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
06.12.2018

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII

O R D I N

cu privire la aprobarea ediţiei nr.02 a

cerinţelor tehnice "Hărţi aeronautice"

nr. 36/GEN  din  06.12.2018

 (în vigoare 12.01.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 462-466 art. 1768 din 12.12.2018

* * *

Abrogat: 05.11.2020

Ordinul Autorităţii Aeronautice Civile nr.32/GEN din 18.08.2020

În temeiul art.5 alin.(3) lit.e) din Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.1997 şi al punctului 7 subpunctul 5) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Aeronautice Civile, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.645 din 07.08.2014, întru executarea atribuţiilor ce îi revin Autorităţii Aeronautice Civile în calitate de autoritate administrativă care aprobă regulamente, instrucţiuni, alte acte cu caracter tehnic ce conţin standarde şi proceduri executorii pentru persoanele fizice şi juridice care activează în domeniul aviaţiei civile şi în scopul asigurării corespunderii Standardelor şi Practicii recomandate (SARPS) din Anexa 4 "Hărţi aeronautice" la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională (Chicago, 1944),

ORDON:

1. Se aprobă ediţia nr.02 a cerinţelor tehnice "Hărţi aeronautice", conform anexei la prezentul ordin.

2. Autoritatea Aeronautică Civilă va pune la dispoziţia tuturor persoanelor interesate anexa la prezentul ordin prin publicarea pe pagina web oficială www.caa.md, la compartimentul "Cadrul normativ – cerinţe tehnice".

3. De la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul nr.09/GEN din 01.03.2016 cu privire la aprobarea documentului "Cerinţe tehnice privind hărţile aeronautice".

4. Agenţii aeronautici din Republica Moldova vor actualiza procedurile interne în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

5. Prezentul ordin intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.