BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.375 din 18.12.2017 cu privire la aprobarea documentului normativ Amendament A.07.02:2012/A1:2017 "Procedura de elaborare, avizare, aprobare şi conţinutul-cadru al documentaţiei de proiect pentru construcţii. Cerinţe şi prevederi principale"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
18.12.2017

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII

O R D I N

cu privire la aprobarea documentului normativ Amendament

A.07.02:2012/A1:2017  "Procedura  de  elaborare, avizare,

aprobare şi conţinutul-cadru al documentaţiei de proiect

pentru construcţii. Cerinţe şi prevederi principale"

nr. 375  din  18.12.2017

 (în vigoare 30.03.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 108-112 art. 426 din 30.03.2018

* * *

În temeiul Regulamentului Ministerului Economiei şi Infrastructurii al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.690 din 30 august 2017, în conformitate cu prevederile NCM A.01.03 "Principiile şi metodologia reglementării în construcţii. Modul de elaborare a documentelor normative" şi având în vedere procesul-verbal nr.12 din 29 septembrie 2017 al şedinţei Comitetului Tehnic CT-C A(01-06) "Normative metodico-organizatorice",

ORDON:

1. Se aprobă documentul normativ Amendament A.07.02:2012/A1:2017 "Procedura de elaborare, avizare, aprobare şi conţinutul-cadru al documentaţiei de proiect pentru construcţii. Cerinţe şi prevederi principale".

2. Documentul normativ în construcţii Amendament A.07.02:2012/A1:2017 "Procedura de elaborare, avizare, aprobare şi conţinutul-cadru al documentaţiei de proiect pentru construcţii. Cerinţe şi prevederi principale" se pune în aplicare începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Secţia politici şi reglementări tehnice în construcţii va:

- efectua înregistrarea acestui document normativ în modul stabilit;

- asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;

- plasa documentul normativ pe pagina web: www.ednc.gov.md, la rubrica "Normative în construcţii";

- asigura multiplicarea şi publicarea normativului în modul stabilit.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Ministerului Economiei şi Infrastructurii.